ICCJ. Decizia nr. 157/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 157/2005
Dosar nr. 56/2005
Şedinţa publică din 6 iunie 2005
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 15 din 24 ianuarie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta D.M., împotriva încheierii nr. 240 din 21 octombrie 2004, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 3767/2004.
Împotriva acestei decizii, petenta a formulat contestaţie în anulare, susţinând că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită pentru termenul din 24 ianuarie 2005, fixat pentru judecarea recursului.
Contestaţia nu este fondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 386 C. proc. pen., „împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs, nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştiinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă".
Prin art. 389 din acelaşi cod s-a stabilit: „contestaţia în anulare pentru cazurile prevăzute în art. 386 lit. a) - c), se introduce la instanţa de recurs care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere.
Contestaţia pentru cazul prevăzut în art. 386 lit. d), se introduce la instanţa la care a rămas definitivă ultima hotărâre".
Din economia textelor menţionate rezultă că instanţa care a pronunţat o hotărâre definitivă, o poate retracta, pe calea controlului judiciar provocat prin formularea în termen a unei contestaţii în anulare.
Cale extraordinară de atac fiind, contestaţia în anulare poate fi formulată exclusiv pentru cel puţin unul din cele patru cazuri de exercitare a acesteia, limitativ stabilite de legea procesual-penală.
Drept urmare, prin art. 391 C. proc. pen., a fost stabilită o procedură de examinare în principiu a contestaţiei în anulare.
Astfel, potrivit textului menţionat „(1) instanţa examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie prevăzută în art. 386 lit. a) - c), fără citarea părţilor.
(2) Instanţa constatând că cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia, este dintre cele prevăzute în art. 386 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu, contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate".
Din actele dosarului rezultă că petenta a solicitat să fie citată în Bucureşti, şoseaua A.
Or, aceasta a fost citată la o altă adresă, respectiv Bucureşti, str. H.
În raport cu datele menţionate, rezultă că hotărârea atacată ar fi supusă cazului de anulare prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen.
Însă, în raport cu cazurile de exercitare a contestaţiei în anulare, în art. 389 C. proc. pen. au fost stabilite două categorii de hotărâri definitive ce pot fi atacate.
În raport cu cazul de anulare invocat de contestatoare, calea de atac putea fi exercitată împotriva primei categorii de hotărâri, cu referire la hotărârile penale pronunţate de instanţa de recurs, prin care cauza penală a fost definitiv soluţionată, fie prin respingerea acestuia, fie prin admiterea în parte sau casarea hotărârii atacate şi pronunţarea unei noi hotărâri asupra fondului.
Se constată, aşadar, că în cauză nu este îndeplinită una din condiţiile de exercitare a căilor de atac, ce se cer a fi întrunite cumulativ, cu referire la existenţa unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă de retractare pe această cale.
Drept urmare, contestaţia în anulare urmează a fi privită ca inadmisibilă şi, pentru acest motiv, a fi respinsă.
Pe de altă parte, existenţa oricăruia din cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen., presupune existenţa unei vătămări, ce ar urma a fi remediată pe această cale.
Or, petenta nu poate pretinde existenţa unei vătămări a intereselor sale legitime.
Astfel, nu corespunde scopului pentru care căile de atac au fost stabilite de legiuitor şi nu realizează condiţia acestora, de remediu procesual, admiterea contestaţiei în anulare, retractarea deciziei atacate şi pronunţarea unei noi decizii de respingere, ca inadmisibil, a recursului declarat de petenta menţionată împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de recuzare.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, contestaţia în anulare formulată de petenta D.M. va fi respinsă.
Totodată, aceasta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de petenta D.M. împotriva deciziei nr. 15 din 24 ianuarie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în complet de 9 judecători, în dosarul nr. 285/2004.
Obligă contestatoarea D.M. să plătească statului, suma de 600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 156/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 158/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
