ICCJ. Decizia nr. 167/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 167/2005
Dosar nr. 145/2005
Şedinţa publică din 6 iunie 2005
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în compunerea prevăzută de art. 308 C. proc. civ., prin Decizia nr. 173 din 17 mai 2004, a anulat recursul declarat de contestatorul Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate mai Bună împotriva deciziei nr. 3201 din 30 aprilie 2004, pronunţată de secţia civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 2916/2004.
Împotriva acestei decizii, Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate mai Bună a formulat contestaţie în anulare.
Examinând hotărârea atacată, în raport cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., se constată următoarele:
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".
În raport cu etapa procesuală şi obiectul căii de atac exercitate, dispoziţiile legale care au legătură cu cauza, sunt reprezentate de dispoziţiile art. 299 alin. (1) şi art. 308 alin. (4) C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data pronunţării hotărârii atacate.
Se constată, aşadar, că dispoziţiile legale invocate de recurent nu au legătură cu cauza, aşa încât nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Or, prin art. 29 alin. (6) din acelaşi act normativ s-a stabilit că „dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale".
Prin urmare, constatând că cererea nu îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, în sensul că dispoziţiile legale asupra neconstituţionalităţii cărora se solicită a se decide, nu au legătură cu cauza, Curtea va respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, conform alin. (6) al aceluiaşi articol din actul normativ menţionat.
Pe de altă parte, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti pentru motive privind pronunţarea acestora, cu nerespectarea condiţiilor formale, legal prevăzute, de desfăşurare a judecăţii sau ca o consecinţă a unui raţionament jurisdicţional eronat, este reglementată în prezent prin normă constituţională.
Însă, potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, părţile pot exercita căile de atac, numai în condiţiile legii procesuale.
Corespunzător acestui principiu constituţional, legea procesual civilă a determinat precis, prin norme imperative, desfăşurarea procesului civil, în fond şi căi de atac, corespunzător unui mecanism de desfăşurare care, prin reglementarea conţinutului fiecărei etape procesuale şi a conduitei subiecţilor procesuali, constituie o garanţie a egalităţii părţilor, a protejării drepturilor subiective deduse judecăţii, a pronunţării de hotărâri corespunzătoare adevărului şi legii.
Această reglementare are aptitudinea de a răspunde exigenţelor noii perspective asupra justiţiei, generate de dispoziţiile art. 21 din Constituţia României, revizuită, art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi art. 2 din Protocolul Adiţional nr. 7 la Convenţie.
Drept urmare, pentru considerentele ce preced, revine părţii interesate, obligaţia de a sesiza instanţa de judecată, cu căi de atac, în condiţiile legii procesuale.
Între alte condiţii, ce se cer a fi întrunite cumulativ, admisibilitatea căii extraordinare de atac se examinează în raport cu existenţa unei hotărâri susceptibile de retractare pe această cale, determinată ca atare de lege şi întemeierea acesteia, restrictiv, pe motivele de anulare prevăzute de art. 317 şi art. 318 C. proc. civ., iar retractarea hotărârii atacate este condiţionată de caracterul fondat al acestora.
Pe de altă parte, în raport cu modificările succesive ale unor norme procedurale, cu referire la acţiunea în timp a legii de procedură, urmează a se reţine că hotărârile judecătoreşti, potrivit regulii tempus regit actum, sunt supuse căilor de atac determinate de legea în vigoare la data pronunţării.
În cauză, recursul declarat de Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate mai Bună a fost anulat, în cadrul procedurii admisibilităţii în principiu, în temeiul art. 308 C. proc. civ.
Însă, potrivit art. 308 alin. (4) C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data pronunţării hotărârii atacate cu contestaţie în anulare, Decizia motivată dată în cadrul acestei proceduri, „nu este supusă nici unei căi de atac".
Ca atare, în cauză nu este îndeplinită prima condiţie menţionată, cu referire la existenţa unei hotărâri judecătoreşti, determinată ca atare de lege, susceptibilă de retractare pe calea contestaţiei în anulare.
De altfel, contestatorul nici nu invocă motive susceptibile a fi încadrate în vreunul din cazurile limitativ prevăzute în art. 317 sau 318 C. proc. civ.
Or, admiterea unei căi de atac în alte condiţii, decât cele prevăzute de legea procesual civilă, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, Curtea va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea unor dispoziţii ale Legii nr. 303/2004, Legii nr. 304/2004, Legii nr. 317/2004 şi Codului de procedură civilă, cu modificările aduse prin OUG nr. 138/2000, OUG nr. 290/2000 şi OUG nr. 59/2001, art. 269, în raport cu art. 5 din Constituţia României şi art. 44 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate mai Bună împotriva deciziei nr. 173 din 17 mai 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în compunerea prevăzută de art. 308 C. proc. civ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 166/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 168/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
