ICCJ. Decizia nr. 190/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 190/2005
Dosar nr. 125/2005
Şedinţa publică din 4 iulie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La termenul din 23 septembrie 2004, fixat pentru judecarea recursului declarat de S.A. împotriva sentinţei penale nr. 440 din 12 martie 2004, a Judecătoriei Târgu Mureş, Tribunalul Mureş a amânat judecarea cauzei la data de 24 septembrie 2004, având nevoie de timp pentru a delibera asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Împotriva acestei încheieri, petenta S.A. a declarat recurs.
Prin Decizia penală nr. 741/R din 17 noiembrie 2004, Curtea de Apel Târgu Mureş a respins recursul, ca inadmisibil, reţinând că încheierile de şedinţă nu pot fi atacate decât odată cu hotărârea pronunţată în cauză.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, petenta a declarat un nou recurs.
Prin Decizia nr. 55 din 5 ianuarie 2005, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins recursul, ca inadmisibil, reţinând că acesta a fost declarat împotriva unei hotărâri definitive.
Împotriva ultimelor două hotărâri pronunţate în cauză, petenta a formulat contestaţie în anulare.
La termenul din 26 aprilie 2005, fixat pentru judecarea contestaţiei în anulare, prin încheierea pronunţată în aceeaşi zi, în dosarul nr. 886/2005, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a admis cererea petentei şi a trimis dosarul, Curţii Constituţionale, pentru a hotărî asupra excepţiei de neconstituţionalitate a art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., în raport cu dispoziţiile art. 23, 124 şi 125 din Constituţia României.
Împotriva acestei încheieri, petenta a declarat recurs, fără a invoca nici unul din cazurile de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. şi fără a formula critici susceptibile a fi încadrate în vreunul dintre acestea.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
Aşadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti este statuată prin însăşi legea fundamentală.
Din economia textului menţionat rezultă, însă, că hotărârile judecătoreşti, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.
Legea procesuală penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătoreşti care să corespundă legii şi adevărului şi care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părţilor din proces.
Or, potrivit art. 3851 alin. (2) C. proc. pen., „încheierile pot fi atacate cu recurs, numai odată cu sentinţa sau Decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat, cu recurs".
Aşadar, prin textul menţionat a fost stabilită regula generală potrivit căreia încheierile pronunţate în primă instanţă, ca şi cele ale instanţei de apel, sunt supuse recursului, numai odată cu fondul.
Pentru ca încheierile să poată fi atacate, separat, înaintea pronunţării hotărârii în fond sau apel, trebuie ca acestea să se încadreze în excepţia prevăzută de textul menţionat, adică să fie prevăzută expres de lege.
Or, cu referire la încheierile prin care s-a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, pentru a decide asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, legea procesual-penală nu prevede expres că aceasta este supusă recursului.
De altfel, cu referire la cauză, din economia dispoziţiilor art. 3851 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., rezultă că recursul poate fi exercitat exclusiv împotriva hotărârilor nedefinitive şi că, în afara excepţiei de la regula generală prevăzută în alin. (2), încheierile date în cursul judecăţii urmează, sub regimul căilor de atac cărora acestea sunt supuse, regimul juridic al hotărârii ce se va pronunţa în cauză în acea etapă procesuală.
Cum hotărârea instanţei de recurs este definitivă, potrivit distincţiilor stabilite prin art. 417 C. proc. pen., împotriva acesteia nu se mai poate declara un nou recurs.
Drept urmare, faţă de caracterul definitiv şi executoriu al deciziei pronunţate în recurs, încheierea prin care s-a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, în această etapă procesuală, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Pe de altă parte, potrivit art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, „dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs, la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare".
Aşadar, prin legea specială s-a statuat asupra posibilităţii atacării cu recurs a încheierilor prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, fără, însă, a se stabili şi posibilitatea exercitării controlului judiciar asupra încheierilor prin care s-a admis cererea de sesizare, prin exercitarea acestei căi de atac.
Se constată, aşadar, că în cauză nu este îndeplinită una din condiţiile ce se cer a fi întrunite cumulativ, pentru exercitarea recursului, cu referire la existenţa unei hotărâri, determinate, ca atare, de lege, susceptibilă de reformare prin exercitarea acestei căi de atac.
Prin urmare, excepţia se constată a fi întemeiată, recursul urmând a fi privit ca inadmisibil, atât potrivit dreptului comun, cât şi potrivit legii speciale.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurenta S.A. va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea vătămată S.A. împotriva încheierii din 26 aprilie 2005, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 886/2005.
Obligă recurenta menţionată, la 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 189/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 191/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
