ICCJ. Decizia nr. 191/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 191/2005
Dosar nr. 103/2005
Şedinţa publică din 4 iulie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 18 bis din 19 august 2003, Judecătoria Brăila a respins cererea părţii vătămate S.G., privind revizuirea sentinţei penale nr. 785/2000 a aceleaşi instanţe, prin care s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpaţii Ţ.I. şi Ţ.E., pentru infracţiunea de abuz de încredere prevăzută de art. 213 C. pen.
Recursul declarat de partea vătămată împotriva hotărârii primei instanţe, a fost respins, ca nefondat, de către Tribunalul Brăila, prin Decizia nr. 294 din 20 octombrie 2003.
Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, prin Decizia penală nr. 1140 din 25 noiembrie 2003, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de partea vătămată S.G. împotriva deciziei definitive a instanţei de control judiciar.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, partea vătămată menţionată a declarat un nou recurs.
Prin Decizia nr. 1321 din 5 martie 2004, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins recursul, ca inadmisibil.
Partea vătămată S.G. a declarat un nou recurs, împotriva acestei din urmă decizii, solicitând casarea tuturor hotărârilor pronunţate în cauză.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti, pentru motive privind pronunţarea acestora, cu nerespectarea condiţiilor formale, legal prevăzute, de desfăşurare a judecăţii sau ca o consecinţă a unui raţionament jurisdicţional eronat, este reglementată în prezent prin normă constituţională.
Însă, potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, părţile interesate pot exercita căile de atac, numai în condiţiile legii procesuale.
Corespunzător acestui principiu constituţional, legea procesual-penală a reglementat dreptul examinării cauzei penale, în două grade de jurisdicţie, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse reformării, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de casare.
Reglementarea menţionată are aptitudinea funcţională de a răspunde noii perspective asupra accesului la justiţie, generată de dispoziţiile art. 21 din Constituţia României, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 2 din Protocolul Adiţional nr. 7 la Convenţie.
Potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, hotărârile judecătoreşti nedefinitive, sentinţe sau decizii după caz.
Art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiaşi cod, prevede că deciziile pronunţate în recurs nu sunt supuse nici unei altei căi ordinare de atac, ele fiind definitive şi executorii.
Aşadar, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii acestei căi de atac, dreptul stingându-se prin exercitare, aşa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
Completul de 9 judecători a fost sesizat cu un nou recurs declarat împotriva deciziei pronunţate de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs, hotărâre definitivă care, nefiind prevăzută de art. 3851 C. proc. pen., nu este supusă controlului judecătoresc pe această cale.
Ca atare, potrivit dreptului comun, Decizia atacată nu este supusă recursului.
Pe de altă parte, potrivit normei atributive de competenţă prevăzută în Legea nr. 304/2004, art. 22, Completul de 9 judecători judecă recursurile în cauzele soluţionate în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cum această ipoteză nu se regăseşte în cauză, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Aşadar, excepţia de inadmisibilitate pusă în discuţie din oficiu se constată a fi întemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de partea vătămată S.G. împotriva deciziei nr. 1321din 5 martie 2004, a secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca inadmisibil.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, Curtea va obliga recurentul menţionat, conform dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul S.G. împotriva deciziei nr. 1321 din 5 martie 2004, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 255/2004.
Obligă recurentul menţionat, la 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 190/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 192/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
