ICCJ. Decizia nr. 189/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 189/2006
Dosar nr. 2197/1/2006
Şedinţa publică din 15 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 26 ianuarie 2006, fixat pentru judecarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi inculpatul V.T. împotriva deciziei penale nr. 23/P din 21 ianuarie2005 a Curţii de Apel Constanţa, apărătorul ales al inculpatului a solicitat un termen pentru pregătirea apărării, arătând că a fost angajat numai în data de 25 ianuarie 2006.
Pentru a da posibilitatea apărătorului ales al inculpatului să pregătească apărarea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, ca instanţă de recurs, a amânat judecata cauzei la data de 23 februarie 2006.
Prin încheierea pronunţată în aceeaşi zi, instanţa de recurs a dispus şi menţinerea delegaţiei apărătorului desemnat din oficiu pentru a-l asista pe inculpat.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul V.T. a declarat recurs.
Recurentul a susţinut că încheierea atacată a fost pronunţată cu neobservarea dispoziţiilor art. 172 alin. (5) C. proc. pen.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
Aşadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti este statuată prin însăşi legea fundamentală.
Din economia textului menţionat rezultă, însă, că hotărârile judecătoreşti, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, după caz, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.
Legea procesuală penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătoreşti care să corespundă legii şi adevărului şi care, totodată, să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale, părţilor din proces.
Or, prin art. 3851 alin. (1) C. proc. pen., au fost determinate precis şi limitativ, hotărârile ce pot fi atacate cu recurs, între care încheierile pronunţate în etapa procesuală a recursului nu se regăsesc.
Prin urmare, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile, ce se cer a fi întrunite cumulativ, pentru exercitarea oricărei căi de atac, cu referire la existenţa unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judecătoresc pe această cale.
Se constată, aşadar, că excepţia de inadmisibilitate pusă în discuţie se constată a fi întemeiată, completul de 9 judecători fiind sesizat cu o cale de atac, în condiţii neprevăzute de legea procesual-penală.
Or, recunoaşterea unei căi de atac, în condiţii neprevăzute de legea procesual-penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca fiind inadmisibilă în ordinea de drept care, garantând protecţia imparţială a drepturilor procesuale, a garantat finalitatea actului de justiţie, în sensul arătat, prin reglementarea unor norme egal aplicabile persoanelor aflate în situaţii identice.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de inculpatul V.T., ca inadmisibil.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul menţionat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
Aşadar, prin textul menţionat a fost stabilită regula generală potrivit căreia încheierile pronunţate în primă instanţă, ca şi cele ale instanţei de apel, sunt supuse recursului odată cu fondul.
Pentru ca încheierile să poată fi atacate cu recurs, separat, înaintea pronunţării în fond sau apel, după caz, trebuie ca acestea să se încadreze în excepţia prevăzută de textul menţionat, adică să fie prevăzute expres de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul V.T. împotriva încheierii de şedinţă din 26 ianuarie 2006, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 8111/1/2005 (nr. în format vechi:1931/2005).
Obligă recurentul menţionat, să plătească statului, suma de 260 lei (2.600.000 ROL) cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 188/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 471/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
