ICCJ. Decizia nr. 187/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 187/2006
Dosar nr. 2204/1/2006
Şedinţa publică din 15 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 504 din 2 iunie 2005, Judecătoria Novaci a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul B.I. împotriva rezoluţiei nr. 144/P/II/2/2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, privind pe făptuitorul M.N.
S-a reţinut că petentul s-a adresat direct instanţei de judecată, fără a urma procedura prevăzută de art. 278 C. proc. pen., în sensul că nu a formulat plângere care să declanşeze în cadrul Ministerului Public, controlul rezoluţiei primare de neîncepere a urmăririi penale.
Recursul declarat de petent împotriva hotărârii primei instanţe a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 2241/PEN/2005 din 11 iulie 2005, a Tribunalului Gorj.
În motivarea acestei decizii, instanţa de control judiciar a reţinut că petentul nu a făcut dovada că s-a adresat cu plângere scrisă, primului procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci.
Drept urmare, în mod corect, prima instanţă a apreciat asupra caracterului inadmisibil al plângerii.
Curtea de Apel Craiova, secţia penală, prin Decizia penală nr. 898 din 26 septembrie 2005, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petent împotriva deciziei pronunţate de instanţa de recurs.
S-a reţinut că, potrivit art. 2781 C. proc. pen., hotărârea instanţei de fond poate fi atacată numai cu recurs, iar competenţa soluţionării acestei căi de atac revine instanţei ierarhic superioare, în cauza de faţă Tribunalul Gorj, care se pronunţă printr-o decizie definitivă.
Prin Decizia nr. 6753 din 30 noiembrie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de acelaşi petent împotriva deciziei penale nr. 898 din 26 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti.
În motivarea acestei decizii, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că hotărârile instanţelor de recurs au rămas, fiecare, definitive la data pronunţării lor, conform art. 417 lit. c) C. proc. pen., întrucât cuprind obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare.
Aşadar, petentul a declarat recurs împotriva unei hotărâri definitive.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, petentul B.I. a declarat un nou recurs.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Legea procesuală penală a stabilit un cadru corespunzător dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României, revizuită, cu referire la art. 21 din legea fundamentală, pentru realizarea protecţiei judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigenţele art. 1, 5, 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În consecinţă, revine părţii interesate, obligaţia de a alege şi exercita în condiţiile legii, calea procesuală prevăzută în Codul de procedură penală.
Astfel, corespunzător principiului constituţional al exercitării căilor de atac, numai în condiţiile legii, legea procesuală penală a reglementat dreptul examinării cauzei penale în două grade de jurisdicţie, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de casare.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că la sesizarea petentului B.I., plângerea împotriva rezoluţiei primare de neîncepere a urmării penale a fost soluţionată prin hotărâre penală definitivă, ca urmare a parcurgerii celor două grade de jurisdicţie reglementate de legea procesuală penală.
Petentul menţionat a mai declarat două recursuri care, urmare a constatării parcurgerii ciclului ordinar al judecăţii şi lipsei temeiului legal pentru o nouă examinare a acestora, au fost respinse, pe rând, ca inadmisibile, de către instanţele superioare instanţei fireşti de recurs în prezenta cauză penală.
Petentul menţionat a declarat un al treilea recurs, ulterior soluţionării cauzei penale prin hotărâre definitivă.
Or, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare, pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
Aşadar, limitând calea de atac menţionată, exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicităţii acesteia, în raport cu care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.
Petentul, exercitându-şi dreptul la recurs, cel de al treilea recurs declarat împotriva unei hotărâri definitive, cu care completul de 9 judecători a fost sesizat, nu întruneşte cerinţele textului menţionat, încalcă principiul unicităţii acestei căi de atac şi, ca atare, nu este admisibil potrivit dreptului comun.
Pe de altă parte, cum secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a soluţionat cauza penală în primă instanţă, soluţionarea acestui din urmă recurs excede competenţei atribuite completului de 9 judecători, prin art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, aşa încât nu este admisibil nici potrivit legii speciale.
Or, recunoaşterea unei căi de atac, în alte condiţii, decât cele prevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) şi (4) din acelaşi cod, Curtea va obliga recurentul menţionat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul B.I. împotriva deciziei nr. 6753 din 30 noiembrie 2005, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 6183/2005.
Obligă recurentul menţionat, să plătească statului, suma de 260 lei (2.600.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 186/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 188/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
