ICCJ. Decizia nr. 194/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 194/2005
Dosar nr. 101/2005
Şedinţa publică din 4 iulie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Ordonanţa nr. 270/P/2001 din 18 noiembrie 2002, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus, între altele, scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor I.E. şi I.V., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 25, raportat la art. 289 şi 291 C. pen. şi aplicarea unei sancţiuni administrative în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b), b1) şi c) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), scoaterea de sub urmărire penală pentru infracţiunea prevăzută de art. 50 lit. c), art. 51 şi art. 52 din Decretul nr. 244/1978, în baza art. 11 pct. 1 şi a art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunile prevăzute de art. 215, art. 26, raportat la art. 289 şi 291 C. pen., în baza art. 228 alin. (6) şi a art. 10 lit. b) şi c) C. proc. pen.
Plângerea împotriva acestei soluţii, formulată de I.E. şi I.V., a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Ordonanţa nr. 270/P/2001 din 17 februarie 2003.
Prin sentinţa penală nr. 19 din 24 octombrie 2003, Curtea de Apel Craiova a admis plângerile formulate de învinuiţii menţionaţi, a desfiinţat parţial Ordonanţa din 18 noiembrie 2002, numai în ceea ce priveşte aplicarea art. 10 lit. b1), pentru infracţiunile prevăzute de art. 25, raportat la art. 289 şi 291 C. pen. şi aplicarea art. 10 lit. b) C. proc. pen., cu privire la infracţiunile prevăzute de Decretul nr. 244/1978.
S-a făcut aplicarea art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu privire la scoaterea de sub urmărire penală a celor doi învinuiţi, pentru infracţiunile prevăzute de art. 25, raportat la 289 şi 291 C. pen., precum şi art. 10 lit. b) C. proc. pen., cu privire la scoaterea de sub urmărire penală pentru infracţiunile prevăzute de Decretul nr. 244/1978.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, întemeiat pe art. 3859 pct. 1, 171 şi 18 C. proc. pen.
Prin Decizia nr. 753 din 6 februarie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis recursul, a casat hotărârea atacată şi, rejudecând cauza, a respins, ca nefondate, plângerile formulate de învinuiţii I.E. şi I.V.
Contestaţia în anulare formulată de învinuiţii menţionaţi, împotriva hotărârii instanţei de control judiciar a fost respinsă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 6514 din 6 decembrie 2004, ca tardiv introdusă.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, învinuiţii I.E. şi I.V. au declarat un nou recurs.
Recursurile sunt inadmisibile, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti, pentru motive privind pronunţarea acestora, cu nerespectarea condiţiilor formale, legal prevăzute, de desfăşurare a judecăţii sau ca o consecinţă a unui raţionament jurisdicţional eronat, este reglementată în prezent prin normă constituţională.
Însă, potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, părţile interesate pot exercita căile de atac, numai în condiţiile legii procesuale.
Corespunzător acestui principiu constituţional, legea procesual-penală a reglementat dreptul examinării cauzei penale, în două grade de jurisdicţie, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse reformării, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de casare.
Totodată, în vederea realizării scopului procesului penal, astfel cum acesta a fost determinat prin art. 1 C. proc. pen., conduita procesuală a părţilor a fost precis determinată, inclusiv cu privire la incidentele ivite în cursul executării hotărârii penale definitive, în acest caz.
Reglementarea menţionată are aptitudinea funcţională de a răspunde noii perspective asupra accesului la justiţie, generată de dispoziţiile art. 21 din Constituţia României, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 2 din Protocolul Adiţional nr. 7 la Convenţie.
Potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, hotărârile judecătoreşti nedefinitive, sentinţe sau decizii după caz.
Art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiaşi cod, prevede că deciziile pronunţate în recurs nu sunt supuse nici unei altei căi ordinare de atac, ele fiind definitive şi executorii.
Aşadar, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii acestei căi de atac, dreptul stingându-se prin exercitare, aşa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
Completul de 9 judecători a fost sesizat cu un nou recurs declarat împotriva deciziei pronunţate în contestaţie în anulare, de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, împotriva deciziei date de instanţă în recurs, hotărâre definitivă care, nefiind prevăzută de art. 3851 C. proc. pen., nu este supusă controlului judecătoresc pe această cale.
Ca atare, potrivit dreptului comun, Decizia atacată nu este supusă recursului.
Pe de altă parte, potrivit normei atributive de competenţă prevăzută în Legea nr. 304/2004, art. 22, Completul de 9 judecători judecă recursurile în cauzele soluţionate în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cum această ipoteză nu se regăseşte în cauză, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale.
Or, recunoaşterea unei căi de atac, în alte condiţii, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Aşadar, excepţia de inadmisibilitate pusă în discuţia părţilor se constată a fi întemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursurile declarate de contestatorii I.E. şi I.V. împotriva deciziei nr. 6514 din 6 decembrie 2004, a secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca inadmisibile.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) şi (4) din acelaşi cod, Curtea va obliga recurenţii menţionaţi, conform dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de contestatorii I.E. şi I.V. împotriva deciziei nr. 6514 din 6 decembrie 2004, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 4896/2004.
Obligă recurenţii menţionaţi, la câte 1.000.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 193/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 195/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
