ICCJ. Decizia nr. 229/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

Decizia nr. 229/2005

Dosar nr. 128/2005

Şedinţa publică din 19 septembrie 2005

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1909 din 22 martie 2005, pronunţată în dosarul nr. 8603/2004, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de Fundaţia R.M. Bucureşti împotriva deciziei nr. 8367 din 30 noiembrie 2004 a aceleiaşi secţii.

S-a reţinut că prin Decizia nr. 8367 din 30 noiembrie 2004, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefonda, recursul declarat de Fundaţia R.M. împotriva sentinţei nr. 327 din 13 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.

Împotriva acestei decizii, Fundaţia R.M. Bucureşti a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe cazul de contestaţie prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., susţinând că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privind competenţa.

În acest sens, contestatoarea a făcut referire la dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 304/2004, invocând împrejurarea că prin Decizia atacată s-a pronunţat o soluţie contrară celei adoptate printr-o altă hotărâre a secţiei de contencios administrativ şi fiscal, privind aceeaşi problematică a interpretării normelor în materia acreditării instituţiilor de învăţământ superior.

Drept urmare, s-a ajuns la existenţa a două hotărâri contradictorii, ale aceleiaşi secţii, împrejurare în care trebuia suspendată judecarea cauzei şi să se dispună în sensul sesizării secţiilor unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea schimbării jurisprudenţei secţiei.

Instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 317 alin. (2) C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate pe calea contestaţiei în anulare, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.

Aceste prevederi trebuie raportate la dispoziţiile art. 159 din acelaşi cod, care definesc expres şi limitativ necompetenţa de ordine publică.

Or, în cauză nu se regăseşte nici unul dintre cele trei cazuri reglementate prin art. 159 C. proc. civ.

Pe de altă parte, în lipsa unei dispoziţii legale exprese, nu se poate susţine că prevederile din Secţiunea a 2-a Titlul II din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară care reglementează competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sunt de ordine publică.

Împotriva acestei decizii, contestatoarea a declarat recurs, întemeiat pe art. 3041 C. proc. civ.

S-a susţinut că Decizia atacată este nelegală, din completul de judecată făcând parte un judecător care s-a pronunţat asupra recursului declarat împotriva hotărârii primei instanţe.

Totodată, făcând inaplicabilă Legea nr. 304/2004, hotărârea atacată este nelegală şi sub acest aspect.

În concluzie, contestatoarea a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi, pe fond, admiterea contestaţiei în anulare, astfel cum a fost formulată.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia în anulare formulată de Fundaţia R.M. Bucureşti împotriva unei decizii pronunţate în recurs, de către aceeaşi secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Se constată, aşadar, că secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a judecat procesul în primă instanţă, ci în calea extraordinară a contestaţiei în anulare, prin care era vizată retractarea unei hotărâri irevocabile pronunţate în recurs de aceeaşi instanţă.

Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., „hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac, ca şi hotărârea atacată".

Cum hotărârea dată în recurs este irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) C. proc. civ. şi, în consecinţă, nesusceptibilă de a fi atacată, potrivit art. 299 din acelaşi cod, cu un nou recurs, nici hotărârea dată în contestaţie nu este supusă acestei căi de atac.

Pe de altă parte, soluţionarea căii de atac cu care a fost sesizat, excede competenţei atribuite Completului de 9 judecători, prin art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, limitată la examinarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Aşadar, hotărârea atacată nu face parte dintre cele determinate de dreptul comun, prin art. 299 C. proc. civ., sau de legea specială, prin art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, raportat la art. 4 din acelaşi cod, care pot fi reformate prin exercitarea căii de atac a recursului.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii, decât cele prevăzute de legea procesual-civilă constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, Curtea va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea menţionată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de contestatoarea Fundaţia R.M. Bucureşti împotriva deciziei nr. 1909 din 22 martie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 8603/2004, ca inadmisibil.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2005.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 229/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI