ICCJ. Decizia nr. 233/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 233/2010
Dosar nr.403/1/2011
Şedinţa publică din 28 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1683 din 4 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 286/59/2010 a fost respinsă, ca tardivă, plângerea formulată de petentul S.V.F. împotriva rezoluţiei nr. 10/D/P/2009 din 2 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timişoara, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia nr. 10/D/P/2009 din 2 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timişoara s-a dispus în baza dispoziţiilor art. 228 raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de A.I.M., D.G., ş.a., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 2, art. 12 din Legea nr. 678/2001, art. 160 – art. 162, art. 166 – art. 167, art. 170 şi art. 173 C. pen.
Împotriva rezoluţiei nr. 10/D/P/2009 din 2 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, petentul a formulat plângere la procurorul şef serviciu din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timişoara plângere care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluţia nr. 69/II/2/2009 din 12 februarie 2010.
În temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 10/D/P/2009 din 2 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timişoara, plângere care a fost respinsă, ca tardivă prin sentinţa nr. 1683 din 4 noiembrie 2010 a Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că petentul a sesizat instanţa la data de 10 martie 2010, cu depăşirea termenului de 20 de zile calculat potrivit art. 2781 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva sentinţei de respingere a plângerii împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, petentul S.V.F. a declarat recurs.
Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat.
Potrivit art. 2781 C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 C. proc. pen. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei, ori după caz a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi art. 278 C. proc. pen., la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Rezultă aşadar, din cuprinsul normelor legale enunţate, că plângerea prin care persoana nemulţumită sesizează instanţa are natura juridică a unei căi de atac împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi trebuie exercitată într-un termen de 20 zile.
Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, petentul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, la data de 29 iulie 2009, iar plângerea a fost soluţionată abia la data de 12 februarie 2010, cu mult peste termenul de 20 de zile prevăzut de art. 277 C. proc. pen., ceea ce înseamnă că în speţă petentul trebuia să se adreseze instanţei în cel mult 40 de zile de la data înregistrării plângerii la procurorul ierarhic superior.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că petentul a sesizat instanţa la data de 10 martie 2010 (fila 1 dosar fond), cu depăşirea termenului de 20 de zile calculat potrivit art. 2781 alin. (2) C. proc. pen.
În consecinţă, soluţia primei instanţe de respingere, ca tardivă a plângerii împotriva rezoluţiei nr. 10/D/P/2009 din 2 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timişoara este legală şi temeinică.
Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat recursul declarat de petentul S.V.F. împotriva sentinţei primei instanţe.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul S.V.F. împotriva sentinţei nr. 1683 din 4 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 286/59/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 221/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 235/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
