ICCJ. Decizia nr. 263/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 263/2010
Dosar nr.920/1/2011
Şedinţa publică din 27 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1611 din 28 octombrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petenta I.T.N. împotriva rezoluţiei nr. 779/VIII-1/2010 din 13 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică. A fost obligată petenta la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin rezoluţia nr. 779/VIII-1/2010 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de petenta I.T.N.
Procurorul a constatat că petenta a formulat plângere penală împotriva „membrilor şi preşedintelui Comisiei de evaluare a lucrărilor de la concursul de intrare în magistratură organizat la data de 19 martie 2005, a Comisiei de recorectare a lucrărilor, a Consiliului Superior al Magistraturii şi a Ministerului Justiţiei, pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)".
Prin rezoluţia nr.779/VIII-I/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă a plângerii formulată de I.T.N., reţinându-se că aceasta nu întruneşte dispoziţiile art. 222 C. proc. pen., reţinându-se totodată că plângerea a fost formulată la 4 ani şi 11 luni de la data concursului, iar termenul de prescripţie pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), este de 5 ani.
Plângerea formulată de petentă împotriva rezoluţiei susmenţionate a fost respinsă, ca neîntemeiată de procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin rezoluţia nr. 2971/1471/VIII-1/2010.
Cu privire la plângerea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de petentă, întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. prima instanţă a constatat că este inadmisibilă, întrucât nu este îndreptată împotriva unei rezoluţii sau ordonanţe de netrimitere în judecată, în cauză nefiind adoptată o asemenea soluţie ci una de respingere a plângerii petentei pentru neîndeplinirea condiţiilor cerute de art. 222 C. proc. pen. În acest caz, rezoluţia procurorului putea fi supusă numai controlului ierarhic intern, conform art. 278 C. proc. pen., posibilitate de care petenta a uzat.
S-a concluzionat că, având în vedere că măsura dispusă de procuror prin rezoluţia atacată în prezenta cauză nu este vizată de dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. şi că orice alte acte sau măsuri ale procurorului sau efectuate în baza dispoziţiei acestuia nu sunt supuse plângerii ce se poate adresa judecătorului, plângerea petentei a fost respinsă, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petenta; recursul nu a fost motivat.
Analizând cauza sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. 3 C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 222 C. proc. pen., plângerea este încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune, trebuind să cuprindă numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut şi a mijloacelor de probă.
Rezultă că neindicarea concretă, în cuprinsul plângerii, a menţiunilor prevăzute expres de dispoziţiile art. 222 alin. (2) C. proc. pen. face imposibilă determinarea verificărilor ce trebuie efectuate de către organele de urmărire, respectarea cerinţelor legale privind conţinutul plângerii reprezentând o condiţie de admisibilitate a acesteia, conferindu-i un conţinut precis şi constituind, totodată, o precauţiune împotriva plângerilor neîntemeiate şi a exercitării abuzive a dreptului de petiţionare.
De asemenea, după cum reiese din interpretarea dispoziţiilor art. 275 următoarele C. proc. pen. împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală orice persoană poate face plângere, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, plângerea fiind soluţionată potrivit distincţiilor prevăzute de art. 275 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 278 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
În materia soluţiilor de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar şi pe cea a controlului judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 2781 C. proc. pen.
Rezultă aşadar că în situaţia în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. şi nici nu sunt incidente alte cazuri de excepţie în care legiuitorul a prevăzut dreptul de a se supune o soluţie/măsură a procurorului cenzurii instanţei, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului.
În cauză petenta a sesizat instanţa cu o plângere care, chiar dacă a fost formal întemeiată pe prevederile art. 2781 C. proc. pen. nu îndeplinea condiţiile legale pentru a fi aplicată această procedură, deoarece nu avea ca obiect o soluţie de netrimitere în judecată dintre cele expres şi limitativ reglementate de dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., care să îndrituiască partea să sesizeze instanţa. Aşadar, uzitând de un drept care în cazul concret nu era prevăzut de lege, în mod just prima instanţă a respins plângerea petentei, ca inadmisibilă, hotărârea pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros motivată.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta I.T.N. împotriva sentinţei nr. 1611 din 28 octombrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 5123/1/2010.
Obligă recurenta petentă la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 236/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 268/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
