ICCJ. Decizia nr. 238/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 238/2005
Dosar nr. 162/2005
Şedinţa publică din 19 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 2958 din 10 mai 2005, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, ca tardivă, cererea formulată de G.E. privind revizuirea deciziei nr. 1618 din 8 mai 2000, a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ.
S-a reţinut că, la data de 29 ianuarie 2004, invocând cazul de revizuire prevăzut în art. 322 pct. 5 C. proc. civ., petentul G.E. a solicitat revizuirea deciziei menţionate, prin care secţia de contencios administrativ a Curţii Supreme de Justiţie a respins recursul declarat de către acesta împotriva deciziei nr. 1361 din 15 noiembrie 1999, a Curţii de Apel Bucureşti.
Potrivit art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., termenul pentru formularea cererii de revizuire este de o lună, din ziua în care au fost descoperite înscrisurile noi.
Or, invocând ca act nou, sentinţa nr. 11.367/1996, a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, nu s-ar putea susţine că existenţa şi conţinutul hotărârii judecătoreşti menţionate, pronunţată în anul 1996, a fost cunoscută numai în anul 2004.
Împotriva acestei decizii, revizuentul G.E. a declarat recurs, fără a invoca nici unul din cazurile de nelegalitate determinate prin art. 304 C. proc. civ.
S-a susţinut că instanţa nu a pus în discuţie motivele de ordine publică, cu referire la natura juridică a dispoziţiei nr. 201 din 17 februarie 1997 a Primarului General şi efectele hotărârii judecătoreşti pronunţate în fond de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, în soluţionarea unei acţiuni în constatare.
În concluzie, recurentul a solicitat admiterea căii de atac exercitate, casarea deciziei atacate şi rejudecarea cererii de revizuire.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
În raport cu principiul statuat prin textul menţionat, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
Or, potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea pronunţată în revizuire este supusă căilor de atac prevăzute pentru hotărârea revizuită.
Aşadar, în cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., invocat de revizuent, recursul este admisibil, numai dacă hotărârea a cărei revizuire s-a cerut, era şi ea susceptibilă de recurs.
Or, în cauză Completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a pronunţat asupra unei cereri de revizuire, întemeiată pe cazul prevăzut în art. 322 pct. 5 C. proc. civ., privind retractarea unei hotărâri irevocabile pronunţate de aceeaşi secţie, în recurs.
Aşadar, hotărârea a cărei revizuire s-a cerut, era irevocabilă şi, în consecinţă, nesusceptibilă de reformare pe calea exercitării unui nou recurs.
Se constată, aşadar, că recursul declarat de revizuentul menţionat nu este admisibil, potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată ca atare de lege.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pe de altă parte, soluţionarea prezentului recurs, ce nu priveşte o cauză soluţionată în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, excede competenţei atribuite Completului de 9 judecători, prin art. 22 din Legea nr. 304/2004.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege, sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
Drept urmare, neobservarea acestora este sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
Aşadar, recursul nu este admisibil, nici potrivit legii speciale, aşa încât excepţia invocată se constată a fi întemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de revizuentul G.E., ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de revizuentul G.E. împotriva deciziei nr. 2958 din 10 mai 2005, pronunţată de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 1831/2004, ca inadmisibil.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 237/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 239/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
