ICCJ. Decizia nr. 249/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 249/2004
Dosar nr. 101/2004
Şedinţa publică din 20 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 53 din 16 ianuarie 2002, Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, a constatat nulă, în conformitate cu dispoziţiile art. 133 alin. (1) C. proc. civ., cererea prin care reclamantul D.M. a solicitat revocarea mandatului membrilor Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
S-a motivat că reclamantul nu a respectat cerinţele înscrise în art. 112 C. proc. civ., în sensul că nu a menţionat, în cererea de chemare în judecată, unele date esenţiale, cum sunt numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor, iar obiectul cauzei nu a fost lămurit în totalitate. S-a relevat că, deşi i s-a pus în vedere să suplinească aceste cerinţe ale legii, reclamantul nu a eliminat deficienţele din cererea de chemare în judecată, astfel că a fost constatată nulă.
La data de 1 iulie 2002, reclamantul D.M. a formulat cerere de revizuire a deciziei menţionate, invocând motivele prevăzute în art. 322 pct. 1 şi 2 C. proc. civ.
Ulterior, la termenul din 28 ianuarie 2004, revizuentul D.M. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 189/1999, privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică, cerând sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionarea acestei excepţii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, prin Decizia nr. 609 din 24 ianuarie 2004, a respins excepţia de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă, cu motivarea că soluţionarea cererii de revizuire formulată de reclamantul D.M. nu depinde de prevederile legii a cărei neconstituţionalitate o invocă.
Prin aceeaşi decizie, a fost respinsă ca inadmisibilă şi cererea de revizuire formulată de reclamantul menţionat, motivându-se că o hotărâre dată în primă instanţă, prin care a fost anulată ori declarată nulă o cerere de chemare în judecată, fără să se rezolve fondul litigiului, nu poate forma obiect al revizuirii, indiferent care este temeiul pentru care se cere retractarea acelei hotărâri.
Împotriva acestei decizii, revizuentul D.M. a declarat recurs.
Recursul nu este admisibil.
În adevăr, în conformitate cu dispoziţiile art. 328 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".
Or, Decizia nr. 53 din 16 ianuarie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia civilă, a cărei revizuire s-a cerut, fiind irevocabilă (dosarul nr. 2791/2001 al acelei instanţe), nu mai era supusă nici unei căi de atac ordinare.
Aşa fiind, se impune a se constata că nici Decizia nr. 609 din 28 ianuarie 2004, prin care secţia civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra cererii de revizuire formulate în cauză, respingând-o ca inadmisibilă, nu este supusă recursului cât timp Decizia a cărei revizuire s-a solicitat nu era atacabilă pe o asemenea cale.
În consecinţă, rezultând că recursul declarat de revizuentul D.M., împotriva deciziei menţionate, nu este admisibil, urmează a se dispune respingerea acestuia ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul D.M. împotriva deciziei nr. 609 din 28 ianuarie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 20 septembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 248/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 25/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
---|