ICCJ. Decizia nr. 246/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 246/2004
Dosar nr. 662/2003
Şedinţa publică din 20 septembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 6 octombrie 1999, reclamantele M.S. şi M.B., în calitate de moştenitoare ale defunctei M.A., au chemat în judecată Statul român, reprezentat prin Consiliul Local al municipiului Târgu Mureş, precum şi pe SC L. SA Târgu Mureş, solicitând să se constate că actul de trecere în proprietate de stat, cu titlu de donaţie, a imobilului înscris în CF nr. 5337 Târgu Mureş şi în CF nr. 3374/A Târgu Mureş, sub nr. ord. A+1112-1114, a fost încheiat sub imperiul unei violenţe morale, exercitate asupra mamei lor, fiind lovit, astfel, de nulitate, atât sub aspectul dreptului material, cât şi al celui formal.
S-a solicitat ca acest act să fie declarat nul şi să se restabilească situaţia anterioară în cartea funciară, în sensul restituirii imobilului, în proprietatea reclamantelor, care sunt moştenitoarele defunctei lor mame.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că imobilul menţionat a fost proprietatea exclusivă a mamei reclamantelor, M.A., care a decedat la 28 februarie 1978.
S-a relevat că imobilul fusese rechiziţionat de Ministerul Industriei, în anul 1949, când tatăl reclamantelor mai era în viaţă, iar în anul 1962, după decesul acestuia, organele administrative ale fostului Sfat Popular al oraşului Târgu Mureş, au exercitat presiuni morale asupra mamei lor, atunci în vârstă de 68 ani şi cu starea sănătăţii precară, determinând-o să predea imobilul respectiv, statului.
S-a învederat că, în urma acelor presiuni, mama reclamantelor a dat o declaraţie prin care a donat întreg imobilul, Sfatului Popular al oraşului Târgu Mureş, care l-a preluat prin Decizia nr. 165/1962.
Apreciind că actul de donaţie a fost încheiat în condiţiile unui acord de voinţă viciat de presiunile morale exercitate asupra mamei lor, reclamantele au susţinut că acesta nu întruneşte condiţiile prevăzute în art. 1171, 1172 şi 813 C. civ. şi au solicitat să se constate că este lovit de nulitate absolută.
Statul român, prin Primăria municipiului Târgu Mureş, a depus întâmpinare, la data de 26 noiembrie 1999, solicitând respingerea acţiunii, cu motivarea că nu există dovada vicierii consimţământului autoarei reclamantelor, în sensul dispoziţiilor art. 1169 C. civ. S-a relevat, în acest sens, că donaţia a fost făcută prin declaraţie autentică, înregistrată sub nr. 1649 din 27 iunie 1962, la notariatul de Stat al Regiunii Mureş - Autonomă Maghiară, fiind acceptată prin Decizia nr. 990 din 4 iulie 1962 a Sfatului Popular al Regiunii Mureş - Autonomă Maghiară, care este act autentic, în sensul dispoziţiilor art. 1173 C. civ.
De asemenea, SC L. SA, cu sediul în Târgu Mureş, a învederat că imobilul ce face obiectul litigiului, care se compune din 8 corpuri de clădiri, este în administrarea sa, ca urmare a atribuirii lui, în acest scop, fostei Întreprinderi de Gospodărie Locativă, prin Decizia nr. 165/1962 a fostului Comitet Executiv al Sfatului Popular al oraşului Târgu Mureş.
Tribunalul Târgu Mureş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 203 din 17 aprilie 2000, a admis acţiunea şi, constatând nelegalitatea trecerii imobilului în proprietatea statului, a dispus restabilirea situaţiei anterioare, prin reînscrierea imobilului, în fosta carte funciară, ca proprietate a defunctei M.A., antecesoarea reclamantelor.
S-a motivat că pe baza probelor administrate, se poate aprecia că a fost exercitată constrângere, asupra proprietarei tabulare, de către autorităţile statului din acea vreme, care se constituie într-un act de violenţă în înţelesul legii, astfel că voinţa sa a fost viciată, neputându-se manifesta liber. S-a subliniat că, datorită existenţei acestui viciu de consimţământ, actul de donaţie apare ca fiind lovit de nulitate, astfel că se poate aprecia că imobilul a fost trecut în proprietatea statului, fără titlu legal.
S-a mai motivat că, sub aspect formal, contractul de donaţie s-a încheiat în baza unei oferte urmată de acceptare, operaţiuni juridice ce trebuiau să aibă caracter autentic, în condiţiile prevăzute de art. 1173 C. civ., ceea ce nu s-a realizat în speţă, întrucât Comitetul executiv al Sfatului Popular a acceptat donaţia, printr-o decizie administrativă, care nu produce efecte juridice, conform dispoziţiilor art. 1171, 1172 şi 813 C. civ.
Conchizându-se, s-a relevat că încheierea unor acte civile, de natura celor în litigiu, a constituit o formă mascată, pentru evitarea adoptării unor acte de putere, de natura decretelor de naţionalizare, dar cu aceleaşi consecinţe juridice.
Împotriva sentinţei, Primăria municipiului Târgu Mureş a declarat apel, acesta fiind respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 75/A din 2 noiembrie 2000, a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, motivându-se că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului, fără titlu legal, astfel că în mod corect s-a dispus de prima instanţă, restituirea în natură a imobilului, către reclamantă şi restabilirea situaţiei anterioare, în cartea funciară.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, prin Decizia nr. 4508 din 10 decembrie 2002, a admis recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Târgu Mureş şi, casând Decizia pronunţată în apel, a admis apelul declarat de aceeaşi pârâtă împotriva sentinţei nr. 203 din 17 aprilie 2000, a Tribunalului Mureş, secţia civilă, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins ca prescrisă, acţiunea formulată de reclamantele M.S. şi M.B.
S-a motivat că data naşterii dreptului la acţiune al reclamantelor, supus termenului general de prescripţie de 3 ani, este aceea de 22 decembrie 1989, când au încetat actele de violenţă morală ce ar fi împiedicat pe cei îndreptăţiţi, să ceară restabilirea dreptului de proprietate încălcat ori, cel mai târziu, ziua de 8 decembrie 1991, când a fost aprobată, prin referendum, Constituţia României, care prin art. 149 a abrogat, total şi expres, Constituţia Republicii Socialiste România din 21 august 1965, garantându-se dreptul la proprietate.
S-a relevat că, din moment ce reclamantele au înţeles să formuleze acţiunea în anularea actului de donaţie a imobilului, în favoarea statului, pentru vicierea, prin violenţă, a voinţei autoarei lor, la data de 6 octombrie 1999, cu mult după termenul general de prescripţie prevăzut de dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, se impunea să se constate că această acţiune este prescrisă.
Împotriva deciziei instanţei de recurs, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ., susţinând că această hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, precum şi că este şi vădit netemeinică.
S-a relevat, în acest sens, că s-a considerat în mod greşit că acţiunea este prescrisă, deoarece în cauză nu operează doar un viciu de consimţământ, constând în constrângerea morală, care ar fi atras nulitatea relativă a donaţiei, supusă termenului general de prescripţie extinctivă, ci lipseşte însăşi cauza actului de donaţie, ce atrage nulitatea absolută a contractului, astfel că, în speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la prescripţia extinctivă.
S-a mai învederat că, în raport cu prevederile art. 813 C. civ., donaţia nu a fost valabil încheiată, deoarece din probele dosarului nu rezultă că acceptarea acesteia, de către fostul Sfat Popular al Regiunii Mureş - Autonomă Maghiară, s-a făcut prin act autentificat, neputându-se considera că o atare cerinţă este acoperită de faptul că însuşi actul emis de acea autoritate este autentic.
În această privinţă, s-a susţinut că preşedintele şi secretarul Sfatului Popular, care au semnat Decizia de acceptare a donaţiei, nu au acţionat în calitate de funcţionari publici, ci ca reprezentanţi ai statului, care era parte în contractul de donaţie.
S-a mai relevat că actul de acceptare a donaţiei, fiind emis de doi funcţionari publici care nu puteau fi imparţiali, deoarece au acţionat ca reprezentaţi ai statului, nu poate fi considerat autentic în accepţiunea prevederilor art. 1171 C. civ.
În fine, s-a arătat că probele administrate demonstrează lipsa cauzei, constând în intenţia de a gratifica, astfel că şi sub acest aspect, contractul de donaţie este lovit de nulitate absolută, precum şi că trebuia să se ţină seama că prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, sunt considerate preluate abuziv de către stat, şi imobilele ce au făcut obiectul donaţiilor, în baza unor acte normative speciale, cum este Decretul nr. 478/1954.
În concluzie, s-a cerut casarea deciziei atacate şi respingerea recursului declarat de Primăria municipiului Târgu Mureş, împotriva soluţiei pronunţate de instanţa de apel.
Recursul în anulare nu este fondat.
Criticile aduse deciziei atacate, cu privire la constatarea incidenţei dispoziţiilor referitoare la prescripţia extinctivă, nu sunt fondate, deoarece, aşa cum s-a învederat prin considerentele acestei decizii, nu se poate considera că violenţa ce s-a susţinut că ar fi fost exercitată asupra voinţei autoarei reclamantelor, pentru a face actul de donaţie, nu a încetat cel mai târziu la data de 8 decembrie 1991, când s-a abrogat Constituţia socialistă, garantându-se dreptul de proprietate, iar cererea prin care ele au solicitat să se constate nulitatea acelui act, a fost înregistrată abia la 6 octombrie 1999, deci cu vădita depăşire a termenului de prescripţie de 3 ani, prevăzut pentru dreptul la acţiune în anularea unui act juridic pentru violenţă.
Dar, mai este de observat că nici nu este fondată critica formulată, prin recursul în anulare, în sensul că actul de donaţie nu ar fi fost încheiat în formă autentică, în conformitate cu cerinţele înscrise în art. 813 C. civ.
În adevăr, prin textul de lege menţionat, se prevede că „toate donaţiunile se fac prin act autentic".
Sub acest aspect, însă, se constată că declaraţia prin care M.A. a donat Sfatului Popular al oraşului Târgu Mureş, imobilul ce face obiectul litigiului, a fost autentificată, cu respectarea prevederilor legale, prin încheierea de autentificare nr. 1649/1962 din 27 iunie 1962, de Notariatul de Stat Regional al Regiunii Mureş - Autonomă Maghiară.
Pe de altă parte, Sfatul Popular al oraşului Târgu Mureş, prin adresa nr. 200/IV/1962 din 27 iunie 1962, acceptând donaţia, după efectuarea verificărilor uzuale, a solicitat Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Mureş - Autonomă Maghiară, să emită actele de acceptare a acesteia, potrivit reglementărilor ce erau atunci în vigoare.
La rândul său, Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Mureş - Autonomă Maghiară, în conformitate cu aceleaşi reglementări, a emis Decizia nr. 990/1962 din 4 iulie 1962, prin care a acceptat oferta de donaţiune.
Aşa fiind, se impune a se reţine că atât declaraţia de donaţiune, cât şi acceptarea acesteia de către autoritatea locală beneficiară, s-au făcut prin acte autentice, întocmite potrivit reglementărilor în vigoare la data când actele au fost întocmite, ceea ce rezultă şi din împrejurarea că s-au produs consecinţele juridice fireşti ale donaţiunii respective, imobilul fiind preluat şi trecut în inventarul Întreprinderii de Gospodărie Locativă Târgu Mureş, în a cărei administrare a rămas.
De altfel, pretinsa lipsă de autenticitate a actului de acceptare a donaţiunii nu a fost şi nu putea fi invocată de beneficiar, cât timp acel act a avut caracterul autentic cerut de reglementările în vigoare la data întocmirii lui, iar declaraţia prin care donatoarea a dispus cu privire la imobilul în litigiu, a fost redactată şi autentificată de notariatul de stat, cu respectarea necontestată a tuturor cerinţelor prevăzute de lege.
Totodată, în lipsa oricărui element probator din care să rezulte că ar fi reală vicierea consimţământului donatoarei, aşa cum s-a pretins de către reclamante, nu se poate considera că actul de donaţiune ar fi nul, în această privinţă neexistând nici indicii că actul respectiv ar masca un abuz prin care s-ar fi urmărit deposedarea proprietarei imobilului, prin exercitarea anumitor presiuni asupra sa.
În consecinţă, nerezultând că Decizia atacată ar conţine aspecte de încălcare esenţială a legii sau de vădită netemeinicie, în sensul prevederilor art. 330 pct. 2 C. proc. civ., urmează ca recursul în anulare să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 4508 din 10 decembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 245/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 247/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
