CSJ. Decizia nr. 257/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 257
Dosar nr. 229/2003
Şedinţa publică din 29 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 7 din 29 martie 2002, Tribunalul Covasna a condamnat, printre alţii, pe inculpatul B.G. la 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), e) şi b) C. pen.
Apelurile declarate de către inculpaţii B.G. şi V.C. împotriva hotărârii primei instanţe au fost respinse, ca nefondate, de către Curtea de Apel Braşov, secţia penală, prin Decizia penală nr. 117/Ap din 19 iunie 2002.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpaţii B.G. şi V.C. au declarat recurs, pentru judecarea cărora s-a fixat termen la 21 ianuarie 2003, când cauza a fost amânată la 1 aprilie 2003 şi apoi, pe rând la 24 iunie 2003 şi respectiv 7 octombrie 2003.
La data de 22 iulie 2003 s-a fixat, din oficiu, termen pentru verificarea legalităţii măsurii arestării preventive a inculpaţilor menţionaţi.
Având în vedere că măsura arestării preventive a fost dispusă legal, în baza unui mandat emis de procuror şi prelungită de instanţe, că a fost pronunţată în primă instanţă o hotărâre de condamnare, care a fost menţinută în apel şi observând prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, precum şi dispoziţiile art. 160d C. proc. pen., Curtea a constatat că măsura arestării inculpaţilor este legală şi a dispus prelungirea acesteia cu 30 zile, până la 20 august 2003, inclusiv. Totodată, s-a fixat termen pentru verificarea legalităţii deţinerii la 19 august 2003.
La data de 19 august 2003, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie a constatat din nou legalitatea măsurii arestării preventive şi, prin încheierea din acea zi, a dispus prelungirea acestei măsuri până la 19 septembrie 2003, fixând totodată un nou termen pentru verificarea legalităţii măsurii la 16 septembrie 2003 când, completul de judecată legal constituit a constatat că se impune prelungirea arestării preventive, în continuare.
În consecinţă, prin încheierea din 16 septembrie 2003, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie a dispus prelungirea duratei arestării inculpaţilor de la 20 septembrie 2003 până la 7 octombrie 2003, inclusiv.
Împotriva încheierii din 19 august 2003, inculpatul B.G. a declarat recurs, invocând ca temei al căii de atac exercitate prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Recursul nu este admisibil.
Prin art. 160d alin. (1) C. proc. pen. se prevede că „dacă inculpatul a fost condamnat de instanţa de fond la pedeapsa închisorii sau detenţiunii pe viaţă, dispunându-se arestarea ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat conform art. 375 alin. (1) pentru judecarea apelului sau la termenul fixat conform art. 38512 alin. (1) pentru judecarea recursului, instanţa verifică, din oficiu, legalitatea arestării şi dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau revocarea acestei măsuri".
Dar, în timp ce prin alin. (2) din acelaşi articol se prevede că „în cazul în care s-a dispus arestarea preventivă, în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 160b şi ale art. 160c alin. (1)", care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu recurs, pentru încheierile menţionate în alin. (1) al art. 160d C. proc. pen., prin care instanţa de apel sau de recurs dispune prelungirea sau revocarea arestării, nu este prevăzută o asemenea cale de atac.
Aşa fiind, şi cum prin art. 160c alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 66 din 10 iulie 2003, se prevede că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanţe prin care se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că pentru încheierea pronunţată în aceeaşi materie de instanţa de apel sau de aceea de recurs legiuitorul, nereglementând posibilitatea exercitării recursului, nu a considerat necesară această cale de atac. Or, recunoaşterea unei căi de atac, în alte situaţii decât cele reglementate de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
De altfel, o încheiere a instanţei de recurs privind prelungirea arestării nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs şi pentru că o asemenea posibilitate ar impune învestirea unei instanţe ierarhic superioare celei fireşti cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi inadmisibil, deoarece în acest mod s-ar nesocoti normele legale referitoare la competenţa instanţelor.
În fine, inadmisibilitatea unei alte interpretări decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160d, corelate cu cele ale art. 160c alin. (1) C. proc. pen., mai este impusă şi de reglementarea de ansamblu din acelaşi cod, din care se degajă principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanţa firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau numai odată cu fondul.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, constatându-se inadmisibilitatea căii de atac exercitate de către inculpat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul ca inadmisibil.
Totodată, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Curtea va obliga pe recurent, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus şi onorariul de avocat cuvenit apărătorului din oficiu, care se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva încheierii din 19 august 2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 2826/2002, ca inadmisibil.
Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată astăzi, 29 septembrie 2003, în şedinţă publică.
| ← CSJ. Decizia nr. 256/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 258/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
