CSJ. Decizia nr. 256/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 256
Dosar nr. 115/2003
Şedinţa publică din 22 septembrie 2003
Asupra plângerii de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea pe care au formulat-o, astfel cum a fost precizată la data de 30 aprilie 2001, reclamanţii P.D.D. şi P.V.V. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul General al municipiului Bucureşti, municipiul Bucureşti reprezentat prin primarul general, S.C. O. S.A. Bucureşti, D.I.E., D.V. şi Primăria municipiului Bucureşti, să se constate:
- nulitatea absolută a deciziei nr. 1478 din 7 octombrie 1980, emisă de Consiliul Popular al municipiului Bucureşti, privind trecerea în proprietatea statului conform Decretului nr. 223/1974, fără plată, a cotei de 11/16 din apartamentul nr. 21, situat în Bucureşti, Şoseaua Cotroceni nr. 5-7, etaj 7, sectorul 6, precum şi a deciziei nr. 500 din 23 martie 1982, emisă de acelaşi consiliu, privind trecerea în proprietatea statului, cu plată, a diferenţei de 5/16 din acelaşi apartament;
- nulitatea absolută a contractului de închiriere nr. 549 din 29 august 1996, privind apartamentul nr. 21 din imobilul menţionat, încheiat între Primăria municipiului Bucureşti reprezentată prin S.C. O. S.A. şi pârâtul D.I.E. în calitate de locatar principal;
- nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 10/1996, încheiat între S.C. O. S.A. în calitate de vânzător şi pârâtul D.I.E. în calitate de cumpărător.
În concluzie, s-a cerut obligarea pârâţilor de a lăsa reclamanţilor în deplină posesie şi proprietate apartamentul nr. 21 din imobilul situat în Bucureşti, Şoseaua Cotroceni nr. 5-7, etaj 7, sectorul 6.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1819 din 5 decembrie 2001, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei, reclamanţii au declarat apel.
Prin Decizia civilă nr. 499 din 10 decembrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamanţi şi a schimbat în tot sentinţa. Ca urmare, a fost admisă acţiunea şi, constatându-se nulitatea absolută a deciziilor nr. 1478 din 7 octombrie 1980 şi nr. 500 din 23 martie 1982 ale fostului Consiliu Popular al municipiului Bucureşti, a contractului de închiriere nr. 549 din 29 august 1996, încheiat între Primăria municipiului Bucureşti prin S.C. O. S.A. şi D.I.E., precum şi a contractului de vânzare-cumpărare nr. 10/1996, încheiat între S.C. O. S.A. şi D.I.E., s-a dispus obligarea pârâţilor să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie apartamentul nr. 21 din imobilul situat în Bucureşti, Şoseaua Cotroceni nr. 5-7, etaj 7, sectorul 6.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii Consiliul General al municipiului Bucureşti reprezentat de primarul general, S.C. O. S.A., D.I.E. şi D.V., fiind fixat termen la Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, în vederea judecării recursurilor, la 3 februarie 2004.
Printr-o cerere adresată preşedintelui secţiei civile a Curţii Supreme de Justiţie, reclamantul P.V.V. a solicitat să se dispună trimiterea dosarului la instanţa de fond, pentru învestirea deciziei pronunţate în apel cu formulă executorie.
Prin rezoluţia din 10 iunie 2003, preşedintele secţiei civile a Curţii Supreme de Justiţie a menţionat că nu se aprobă trimiterea dosarului înainte de soluţionarea recursului, motivând că partea trebuia să fie diligentă şi să îndeplinească formalităţile la care se referă până la înaintarea dosarului la instanţa de recurs.
Reclamanţii P.V.V. şi P.D.D. au formulat plângere împotriva acestei rezoluţii, intitulând-o „apel”, prin care au susţinut că netrimiterea dosarului la instanţa de fond, în vederea învestirii deciziei pronunţate în apel cu formulă executorie, echivalează cu o suspendare a executării ce excede prevederilor art. 300 C. proc. civ.
Plângerea formulată de reclamanţi nu este admisibilă.
În adevăr, prin art. 339 C. proc. civ. se prevede că „procedura necontencioasă se aplică şi în cazurile în care legea dă în căderea preşedintelui instanţei luarea unor măsuri cu caracter necontencios”, că, „în aceste cazuri, preşedintele este ţinut să pronunţe încheierea în termen de cel mult 3 zile de la primirea cererii”, iar o atare încheiere este supusă apelului.
Dar, din nici o dispoziţie a legii nu rezultă că preşedintelui instanţei i-ar reveni obligaţia de a soluţiona prin încheiere orice cerere care priveşte îndeplinirea atribuţiilor sale de conducere fără caracter jurisdicţional, cum este şi aceea de a rezolva solicitarea uneia din părţi ca un dosar aflat pe rol să fie trimis la o altă instanţă înainte de a fi judecat.
Aşa fiind, şi cum împotriva unei astfel de rezoluţii, dată de preşedinte în exercitarea atribuţiilor curente de conducere a instanţei, nu este prevăzută nici o cale de atac, urmează ca plângerea formulată de reclamanţi să fie respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionarii reclamanţi P.V.V. şi P.D.D. împotriva rezoluţiei din 19 iunie 2003 a preşedintelui secţiei civile a Curţii Supreme de Justiţie, în dosarul nr. 1317/2003.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 22 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 255/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 257/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
