CSJ. Decizia nr. 268/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 268
Dosar nr. 278/2003
Şedinţa publică din 29 septembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 548 din 6 iunie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpaţii:
1. Ţ.A.A. la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a), c) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), şi la 5 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), c) cu aplicarea art. 13 şi art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 864 raportat la art. 83 C. pen. a revocat suspendarea sub supraveghere aplicată prin sentinţa penală nr. 1193/2001 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti şi a dispus executarea pedepsei de un an şi 8 luni închisoare alături de pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare, aplicată în cauza de faţă.
2. În baza art. 31 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) din acelaşi cod, a condamnat pe inculpatul C.I.Ş. la 2 ani închisoare.
În baza art. 864 raportat la art. 83 C. pen. a revocat suspendarea sub supraveghere aplicată prin sentinţa penală nr. 1193/2003 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti şi a dispus executarea pedepsei de un an şi 8 luni alături de pedeapsa de 2 ani aplicată în cauză.
Apelurile declarate de către cei doi inculpaţi au fost respinse, ca nefondate, de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia penală, prin Decizia penală nr. 721/A pronunţată la data de 5 noiembrie 2003 în dosarul nr. 2506/2002.
Împotriva acestei din urmă hotărâri inculpaţii au declarat recurs, pentru judecarea cărora s-a fixat termen la 27 februarie 2003 când cauza a fost amânată, pentru lipsa de procedură cu inculpatul C.I.Ş. la 8 mai 2003 şi apoi la 3 iulie 2003, pentru ca inculpatul Ţ.A.A. să-şi angajeze apărător.
La termenul de judecată din 3 iulie 2003, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, precum şi în raport de dispoziţiile art. 160d C. proc. pen. şi, constatând că măsura arestării preventive a inculpaţilor este legală, Curtea a prelungit arestarea preventivă a acestora, pe o perioadă de 30 zile, de la 3 iulie 2003 la 1 august 2003 şi a amânat judecarea recursurilor la 16 octombrie 2003.
La 24 iulie 2003, verificând din oficiu legalitatea arestării inculpaţilor, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie a constatat că măsura este legală şi, prin încheierea pronunţată la acea dată, a dispus prelungirea acesteia până la 22 august 2003.
Prin încheierea din 21 august 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, întemeindu-se pe prevederile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi, respectiv, dispoziţiile art. 160d C. proc. pen., a constatat că măsura arestării inculpaţilor este legală şi a dispus prelungirea acesteia până la 21 septembrie 2003.
La data de 18 septembrie 20003, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie a constatat din nou legalitatea măsurii arestării inculpaţilor şi, prin încheierea din aceeaşi zi, a dispus prelungirea acestei măsuri până la 20 octombrie 2003.
Împotriva încheierii din 21 august 2003 inculpaţii au declarat recurs.
Recursurile sunt inadmisibile.
Prin art. 160d alin. (1) C. proc. pen. se prevede că „dacă inculpatul a fost condamnat de instanţa de fond la pedeapsa închisorii sau detenţiunii pe viaţă, dispunându-se arestarea preventivă ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat conform art. 375 alin. (1) pentru judecarea apelului sau la termenul fixat conform art. 38512 alin. (1) pentru judecarea recursului, instanţa verifică, din oficiu, legalitatea arestării şi dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau revocarea acestei măsuri”.
Dar, în timp ce prin alin. (2) din acelaşi articol se prevede că „în cazul în care s-a dispus arestarea preventivă, în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 160b şi ale art. 160c alin. (1)”, care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu recurs, pentru încheierile menţionate în alin. (1) al art. 160d C. proc. pen., prin care instanţa de apel sau recurs dispune prelungirea sau revocarea arestării, nu este prevăzută o asemenea cale de atac.
Aşa fiind, şi cum prin art. 160c alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 66 din 10 iulie 2003, se prevede că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanţe prin care se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că pentru încheierea pronunţată în aceeaşi materie de instanţa de apel sau aceea de recurs legiuitorul, nereglementând posibilitatea exercitării recursului, nu a considerat necesară această cale de atac. Or, recunoaşterea unei căi de atac, în alte situaţii decât cele reglementate de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
De altfel, o încheiere a instanţei de recurs, privind prelungirea arestării, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs şi pentru că o asemenea posibilitate ar impune investirea unei instanţe ierarhic superioare celei fireşti cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi inadmisibil, deoarece în acest mod s-ar nesocoti normele legale referitoare la competenţa instanţelor.
În fine, inadmisibilitatea unei alte interpretări decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160d, corelate cu cele ale art. 160c alin. (1) C. proc. pen., mai este impusă de reglementarea de ansamblu din acelaşi cod, din care se degajă principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanţa firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau numai odată cu fondul.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, constatându-se inadmisibilitatea căilor de atac exercitate de inculpaţi, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursurile ca inadmisibile.
Totodată, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Curtea va obliga pe recurenţi, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus şi onorariul de avocat, cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, care se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de inculpaţii C.I.Ş. şi Ţ.A.A. împotriva încheierii din 21 august 2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 5042/2002, ca inadmisibile.
Obligă pe inculpaţi să plătească statului câte 1.000.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată astăzi, 29 septembrie 2003, în şedinţă publică.
| ← CSJ. Decizia nr. 267/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 269/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
