CSJ. Decizia nr. 290/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 290
Dosar nr. 81/2003
Şedinţa publică din 6 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 192 din 17 iunie 1999, Judecătoria Balş a achitat pe inculpatul D.G., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunea de abuz de încredere prevăzută de art. 213 C. pen.
S-a reţinut că partea vătămată S.C. I. S.A. Slatina a sesizat instanţa de judecată, prin plângerea prealabilă înregistrată la data de 1 aprilie 1999, solicitând condamnarea inculpatului D.G. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere, arătând că a închiriat S.C. D. S.R.L. Balş, pentru o perioadă de 4 luni, o maşină universală tip Dorna pentru prelucrarea lemnului.
Ulterior încetării locaţiunii, deşi notificat, inculpatul D.G., patron al S.C. D. S.R.L. Balş, a refuzat să restituie locatorului utilajul menţionat.
Probele administrate în cauză nu fac însă dovada refuzului, privitor la restituirea utilajului la încetarea locaţiunii, invocat de partea vătămată.
Tribunalul Olt, secţia penală, prin Decizia penală nr. 684 din 22 octombrie 1999, a admis recursurile declarate împotriva hotărârii primei instanţe de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Balş şi partea vătămată S.C. I. S.A. Slatina, a casat sentinţa atacată şi, în baza art. 213 C. pen., a condamnat pe inculpatul D.G. la pedeapsa de 500.000 lei amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere.
Totodată, inculpatul a fost obligat să restituie părţii vătămate o maşină universală de tâmplărie tip Dorna în valoare de 100.000.000 lei.
Contestaţia în anulare formulată de către inculpat împotriva acestei din urmă hotărâri a fost respinsă, ca nefondată, prin Decizia penală nr. 116 din 22 februarie 2000 a Tribunalului Olt, secţia penală.
Recursul declarat de către inculpat împotriva deciziei penale nr. 116 din 22 februarie 2000 a Tribunalului Olt, secţia penală, a fost respins, ca inadmisibil, de către Curtea de Apel Craiova, secţia penală, prin Decizia nr. 1179 pronunţată la data de 22 septembrie 2000 în dosarul nr. 1372/P/2000.
Împotriva sentinţei şi deciziei pronunţate în ciclul ordinar al judecării cauzei penale, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art. 409 şi art. 410 alin. (1) Partea I pct. 3 şi pct. 71 Teza I C. proc. pen.
S-a susţinut că, nesesizând natura extrapenală a litigiului dintre părţi, instanţele au pronunţat hotărâri contrare legii, în temeiul cărora inculpatul a fost condamnat pentru o faptă ce nu este prevăzută de legea penală.
În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor judecătoreşti atacate şi rejudecarea cauzei.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 1645 din 27 martie 2002, a respins recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 192 din 17 iunie 1999 a Judecătoriei Balş şi deciziei penale nr. 684 din 22 octombrie 1999 a Tribunalului Olt, privind pe inculpatul D.G., ca nefondat.
S-a reţinut că faptele inculpatului de a-şi însuşi bunul părţii vătămate, de a se comporta ca proprietar faţă de bunul încredinţat şi de a refuza restituirea acestuia întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz de încredere prevăzute de art. 213 C. pen.
Ca atare, hotărârile criticate nu sunt supuse cazurilor de casare invocate prin recursul în anulare.
Împotriva acestei din urmă hotărâri inculpatul a declarat recurs.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti, pentru motive privind pronunţarea acestora cu nerespectarea condiţiilor formale, legal prevăzute, de desfăşurare a judecăţii sau ca o consecinţă a unui raţionament jurisdicţional eronat, este reglementată în prezent prin normă constituţională.
Însă, potrivit art. 128 din Constituţia României, părţile interesate pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii procesuale.
Legea procesuală penală a reglementat dreptul examinării cauzei penale în două grade de jurisdicţie, în acord cu noua perspectivă asupra accesului la justiţie generată de exigenţele art. 21 din Constituţia României, art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi titularii acestora, cazurile de casare.
Potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti, sentinţe sau decizii, după caz, nedefinitive.
Art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile înscrise în Capitolul III din Titlul II al aceluiaşi cod, prevede că deciziile pronunţate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi de atac, ele fiind definitive şi executorii.
Aşadar, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii acestei căi de atac, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, aşa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
În cauză, un prim recurs declarat împotriva hotărârii definitive pronunţate de tribunal, ca instanţă de recurs, a fost respins ca inadmisibil.
Completul de 9 Judecători al Curţii Supreme de Justiţie a fost sesizat cu un nou recurs declarat împotriva deciziei prin care secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie a soluţionat un recurs în anulare, hotărâre neprevăzută de art. 3851 C. proc. pen. ca fiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Mai mult, prin art. 24 şi art. 25 din Legea nr. 56/1993, republicată, a fost prevăzută posibilitatea atacării cu recurs la Completul de 9 Judecători al Curţii Supreme de justiţie a hotărârilor pronunţate în primă instanţă de secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, ipoteză ce nu se regăseşte în cauză, aşa încât acest recurs urmează a fi privit ca inadmisibil, atât potrivit dreptului comun cât şi potrivit legii speciale.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de către condamnatul D.G., ca inadmisibil. Totodată, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul D.G., împotriva deciziei nr. 1645 din 27 martie 2002, ca inadmisibil.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.400.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 6 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 29/2002. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 1/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
