ICCJ. Decizia nr. 32/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 32/2006
Dosar nr. 274/2005
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 8 februarie 2005, Asociaţia pentru privatizarea SC B.OB. SA Bucureşti, prin reprezentanţii săi legali, a solicitat strămutarea judecăţii cauzei care formează obiectul nr. 10478/2004, aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.
Prin încheierea nr. 7749 din 7 octombrie 2005, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, constatând că litigiul este supus legislaţiei comerciale, a scos cauza de pe rol şi a trimis cererea de strămutare, secţiei comerciale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, spre competentă soluţionare.
Împotriva acestei încheieri, intimata SC B.O. SA Bucureşti a declarat recurs, întemeiat pe cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva unei încheieri pronunţate de secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile art. 137, raportat la art. 40 C. proc. civ., corespunzător competenţei atribuite secţiilor, prin art. 19-21 din Legea nr. 303/2004, nemodificată.
Prin recursul declarat este vizată provocarea controlului judiciar asupra încheierii menţionate, în considerarea de către pârâtă, a caracterului autonom al acesteia.
Însă, caracterul autonom al încheierii este exclus, în raport cu dispoziţiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărâri date în cursul judecăţii.
Pe de altă parte, potrivit art. 299 C. proc. civ., raportat la art. 282 alin. (2) din acelaşi cod, încheierile pot fi atacate cu recurs, numai odată cu fondul, excepţia de la regula generală statuată de textul legal menţionat, cu referire la încheierile prin care s-a suspendat cursul judecăţii, fiind de strictă interpretare.
Cu privire la încheierile prin care se scoate cauza de pe rol şi se trimite dosarul, instanţei competente, spre soluţionare, legea procesual-civilă nu a reglementat posibilitatea atacării separate cu recurs.
Ca atare, încheierea prin care s-a dispus trimiterea cauzei, spre soluţionare, instanţei competente, urmează, sub aspectul căilor de atac, regimul stabilit de legea procesual-civilă pentru hotărârea finală ce se va pronunţa în cauză, în această etapă procesuală.
Or, prin art. 40 alin. (4) C. proc. civ. s-a prevăzut expres că „hotărârea asupra strămutării nu este supusă nici unei căi de atac".
Aşadar, constatându-se neîndeplinirea uneia din condiţiile ce se cer a fi întrunite cumulativ, cu referire la existenţa unei hotărâri determinate de legea procesuală, ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat în cauză urmează a fi privit ca inadmisibil.
Pe de altă parte, potrivit art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, completul de 9 judecători judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Totodată, prin art. 21 din Legea nr. 304/2004, republicată, a fost stabilită competenţa secţiilor de a judeca recursurile în cauzele determinate de Codul de procedură civilă, iar prin art. 22 din acelaşi act normativ a fost reglementată competenţa secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, între altele, de a judeca în primă instanţă procesele penale, în cazurile expres prevăzute, determinate de calitatea persoanei.
Din coroborarea textelor legale menţionate rezultă că secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca şi celelalte secţii, de altfel, cu excepţia secţiei penale în cazurile arătate, pronunţă hotărâri irevocabile, în toate cazurile, nesusceptibile de a fi atacate cu recurs.
Aşadar, cum recursul nu priveşte o cauză soluţionată în primă instanţă de secţia penală, ci o încheiere a secţiei civile şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată într-o strămutare, iar încheierea ce se va pronunţa în cauză de către secţia comercială a Curţii, nu este supusă nici unei căi de atac, este evident că nu sunt întrunite cerinţele art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată.
Ca atare, în raport cu dispoziţiile legale menţionate, recursul declarat în cauză urmează a fi privit ca inadmisibil, atât potrivit dreptului comun, cât şi potrivit legii speciale.
Or, a recunoaşte unei căi de atac, aptitudinea declanşării controlului judiciar, în alte condiţii, decât cele prevăzute de legea procesual-civilă, cu încălcarea principiului legalităţii acestora, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Este de reţinut că modul de determinare a sistemului căilor de atac în procesul civil, cu referire la criticile formulate de pârâtă privitoare la încheierea atacată, corespunzător principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, acelaşi pentru persoane aflate în situaţi identice, asigură un control judiciar efectiv al hotărârilor judecătoreşti şi satisface exigenţele art. 21 din legea fundamentală, privind liberul acces la justiţie, precum şi a celor privind dreptul la un proces echitabil reglementat prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, faţă de cele ce preced, precum şi pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesual-civilă şi a respinge, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.
Or, în cauză aceste cerinţe se constată a nu fi îndeplinite, aşa încât excepţia invocată apare ca fiind întemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de SC B.O. SA Bucureşti împotriva încheierii nr. 7749 din 7 octombrie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în dosarul nr. 1751/2005.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 319/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 320/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
