ICCJ. Decizia nr. 4/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 4/2006
Dosar nr. 320/2005
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 361 din 13 iunie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul R.A. împotriva comunicărilor nr. 24081/2319/2004 din 22 septembrie 2004 şi nr. 28815/2719/2004 din 23 noiembrie 2004, ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia urmărire penală şi criminalistică.
S-a reţinut că la data de 11 august 2004 şi 11 noiembrie 2004, petentul s-a adresat parchetului, solicitând să se ia act că se constituie parte civilă în cauza „Flota", întrucât i-au fost prejudiciate interesele sale, ca cetăţean. De asemenea, petentul a criticat modul în care s-a desfăşurat ancheta, solicitând cercetarea procurorului care a efectuat urmărirea penală.
La 22 septembrie 2004 şi 23 noiembrie 2004, cu numerele menţionate, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat petentului că dosarul „Flota" nu a fost în cercetarea sa, iar cu privire la pretinsele fapte comise de procurori, nu s-a constatat săvârşirea vreunei infracţiuni.
Petentul, întemeiat pe art. 2781 C. proc. pen., a sesizat cu plângere, instanţa de judecată, susţinând că în mod netemeinic şi nelegal nu s-a dat curs plângerilor adresate organului de urmărire penală.
Or, cum în speţă nu s-a dat o soluţie, rezoluţie sau ordonanţă de neîncepere a urmăririi penale, după caz, care să fie atacată cu plângere la procurorul ierarhic superior, iar potrivit art. 2781 C. proc. pen., sunt supuse controlului judecătoresc exclusiv, soluţiile de netrimitere în judecată confirmate de procurorul ierarhic superior, prima instanţă a constatat că plângerea cu care a fost sesizată, este inadmisibilă.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petentul a declarat recurs, susţinând că în mod greşit s-a apreciat că nu ar avea caracter de rezoluţie, comunicările atacate cu plângere.
Petentul a mai solicitat să se constate şi nulitatea sentinţei atacate pe această cale.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Din economia dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen., cu referire la art. 200 din acelaşi cod, rezultă finalitatea actelor premergătoare constând în obţinerea datelor necesare începerii urmăririi penale. Aceste date privesc existenţa faptei, împrejurarea că fapta a fost săvârşită de către învinuit şi că făptuitorul răspunde penal.
Prin acelaşi text, legiuitorul a avut în vedere şi situaţia în care actele premergătoare efectuate relevă inutilitatea începerii urmăririi penale.
Convingerea formată în temeiul actelor premergătoare obligă procurorul, după caz, la o soluţie procesuală de începere a urmăririi penale sau de neîncepere a acesteia.
În concluzie, rezoluţia sau ordonanţa, după caz, de începere sau de neîncepere a urmăririi penale, conform art. 228 C. proc. pen., are un caracter procesual riguros de act de dispoziţie al organului de urmărire penală, sesizat în unul din modurile prevăzute de legea procesual-penală, dat în condiţii determinate.
Drept urmare, în raport cu caracterul imperativ al normelor legale menţionate şi în lipsa temeiului legal, principiul echipolenţei nu poate fi invocat, pentru ca altor acte, nedeterminate de legea procesual-penală, să li se atribuie natura şi efectele rezoluţiei sau ordonanţei, după caz, de începere sau de neîncepere a urmăririi penale.
Or, în cauză organul de urmărire penală nu a dat o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale.
Astfel, organul de urmărire penală a fost sesizat prin mai multe memorii, iar acestea priveau cererea petentului de constituire ca parte civilă în dosarul „Flota".
Dosarul menţionat nu s-a aflat în cercetarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizat de petent, cu cererea de constituire ca parte civilă în procesul penal.
Prin urmare, sub acest aspect, în cauză nici nu s-a pus problema efectuării de acte premergătoare şi în consecinţă, nici problema dispunerii asupra acestora prin rezoluţie sau ordonanţă, după caz.
Pe de altă parte, cu referire la procurorii care au instrumentat cauza, nu s-au constatat indicii de săvârşire a vreunei infracţiuni. De altfel, în raport cu caracterul generic, neprecizat în concret al afirmaţiilor, nu s-ar putea concluziona că petentul a formulat o plângere penală, în sensul dispoziţiilor legii procesual penale.
Împrejurările menţionate au fost comunicate petentului.
Ca atare, recursul se constată a fi nefondat, plângerea formulată de petent privind, într-adevăr, o comunicare, şi nu unul din actele procesuale prevăzute de art. 2781 C. proc. pen.
În fine, din economia dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., rezultă cu evidenţă că este supusă controlului judecătoresc, în condiţiile acestui text, exclusiv dispoziţia de neîncepere a urmării penale, confirmată ca urmare a respingerii plângerii formulate corespunzător posibilităţii legale reglementate în favoarea părţii vătămate, prin art. 275-278 din acelaşi cod.
Este exclusă orice altă interpretare a textului legal menţionat, în raport cu împrejurarea că normele legale privind desfăşurarea procesului penal, astfel cum acestea sunt prevăzute de legea procesual-penală, sunt de ordine publică, aşa încât încălcarea lor ar duce la nulitatea oricărui act procesual sau hotărâre judecătorească care le-ar nesocoti.
Totodată, o altă concluzie dedusă pe cale de interpretare este exclusă, întrucât ar însemna a atribui legiuitorului, ceea ce nu a găsit cu cale să prevadă şi, în consecinţă, a altera voinţa reală a acestuia.
Or, în cauză petentul a sesizat secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu plângerea formulată împotriva unui act neprevăzut de art. 2781 C. proc. pen.
Aşa fiind, în mod corect instanţa sesizată a respins plângerea, ca inadmisibilă, hotărârea atacată nefiind supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul R.A.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul menţionat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul R.A. împotriva sentinţei nr. 361 din 13 iunie 2005, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 1746/2005.
Obligă recurentul-petent menţionat să plătească statului, suma de 240 lei (2.400.000 ROL) cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 40 lei (400.000 ROL), reprezentând onorariu de avocat cuvenit pentru asistarea acestuia din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 39/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 5/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
