ICCJ. Decizia nr. 5/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 5/2006
Dosar nr. 332/2005
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 320 din 19 mai 2005, pronunţată în dosarul nr. 889/2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul M.T.A. împotriva referatului nr. 2795/2004 din 20 decembrie 2004, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare.
S-a reţinut că petentul menţionat a solicitat tragerea la răspundere penală a numitului S.G., fost procuror militar la Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel, a numitului P.L., procuror la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi, a numitului H.C., ofiţer S.R.I. la Secţia de Informaţii Iaşi, precum şi a numitului P.G., pentru mai multe infracţiuni a căror săvârşire, potrivit opiniei petentului, a avut drept consecinţă condamnarea sa nedreaptă.
Prin referatul nr. 21167 din 20 decembrie 2004, în dosarul nr. 2795/P/2004, procurorul S.J. a respins, ca neîntemeiate, plângerile formulate de petentul M.T.A.
Petentul menţionat, invocând dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., a sesizat instanţa de judecată, cu plângere împotriva acestui referat.
Instanţa de fond a constatat că în cauză nu s-a dat o soluţie de neîncepere a urmării penale, plângerea petentului privind un referat.
Or, potrivit textului menţionat, sunt supuse controlului judecătoresc pe această cale, exclusiv soluţiile de netrimitere în judecată confirmate de procurorul ierarhic superior.
A mai reţinut instanţa de fond că, urmare a formulării unei noi plângeri de către petent, s-a format dosarul penal nr. 4/P/2005, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Ca atare, petentul are deschisă calea pusă la dispoziţie de legiuitor, în funcţie de soluţia ce se va adopta în dosarul menţionat.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petentul M.T.A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 3859 pct. 10 şi 171 C. proc. pen.
În motivarea recursului, petentul a arătat că a formulat mai multe plângeri penale.
Acestea au rămas nesoluţionate, urmare a faptului că procurorul desemnat a efectua urmărirea penală, „a urmărit protejarea prietenilor şi foştilor săi colegi".
Ulterior, s-a întocmit actul atacat cu plângere, greşit apreciat de instanţa de fond, ca fiind un referat, şi nu rezoluţie.
Drept urmare, sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală.
În concluzie, petentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă, în vederea rejudecării plângerii.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Din economia dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen., cu referire la art. 200 din acelaşi cod, rezultă finalitatea actelor premergătoare constând în obţinerea datelor necesare începerii urmăririi penale. Aceste date privesc existenţa faptei, împrejurarea că fapta a fost săvârşită de către învinuit şi că făptuitorul răspunde penal.
Prin acelaşi text, legiuitorul a avut în vedere şi situaţia în care actele premergătoare efectuate relevă inutilitatea începerii urmăririi penale.
Convingerea formată în temeiul actelor premergătoare obligă procurorul, după caz, la o soluţie procesuală de începere a urmăririi penale sau de neîncepere a acesteia.
În concluzie, rezoluţia sau ordonanţa, după caz, de începere sau de neîncepere a urmăririi penale, conform art. 228 C. proc. pen., are un caracter procesual riguros de act de dispoziţie al organului de urmărire penală, sesizat în unul din modurile prevăzute de legea procesual-penală, dat în condiţii determinate.
Drept urmare, în raport cu caracterul imperativ al normelor legale menţionate şi în lipsa temeiului legal, principiul echipolenţei nu poate fi invocat, pentru ca altor acte, nedeterminate de legea procesual-penală, să li se atribuie natura şi efectele rezoluţiei sau ordonanţei, după caz, de începere sau de neîncepere a urmăririi penale.
Or, în cauză organul de urmărire penală nu a dat o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale.
Astfel, organul de urmărire penală a fost sesizat prin mai multe plângeri formulate împotriva unor magistraţi militari, sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni vizând şi având ca rezultat condamnarea pe nedrept a petentului.
Concluzionându-se în sensul inexistenţei indiciilor privind săvârşirea unor infracţiuni, în sensul celor sesizate de petent, s-a întocmit un referat. Petentului i s-a comunicat faptul respingerii plângerilor, pentru motivele arătate. Prin urmare, în cauză nu s-a dat o rezoluţie sau ordonanţă, după caz.
Ca atare, recursul se constată a fi nefondat, plângerea formulată de petent privind, într-adevăr, un referat, şi nu unul din actele procesuale prevăzute de art. 2781 C. proc. pen.
În fine, din economia dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., rezultă cu evidenţă că este supusă controlului judecătoresc, în condiţiile acestui text, exclusiv dispoziţia de neîncepere a urmării penale, confirmată ca urmare a respingerii plângerii formulate corespunzător posibilităţii legale reglementate în favoarea părţii vătămate, prin art. 275-278 din acelaşi cod.
Este exclusă orice altă interpretare a textului legal menţionat, în raport cu împrejurarea că normele legale privind desfăşurarea procesului penal, astfel cum acestea sunt prevăzute de legea procesual-penală, sunt de ordine publică, aşa încât încălcarea lor ar duce la nulitatea oricărui act procesual sau hotărâre judecătorească care le-ar nesocoti.
Totodată, o altă concluzie dedusă pe cale de interpretare este exclusă, întrucât ar însemna a atribui legiuitorului, ceea ce nu a găsit necesar să prevadă şi, în consecinţă, a altera voinţa reală a acestuia.
Or, în cauză petentul a sesizat secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu plângerea formulată împotriva unui act neprevăzut de art. 2781 C. proc. pen.
Aşa fiind, în mod corect instanţa sesizată a respins plângerea, ca inadmisibilă, hotărârea atacată nefiind supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul M.T.A.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul M.T.A. împotriva sentinţei nr. 320 din 19 mai 2005, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 889/2005.
Obligă recurentul-petent menţionat să plătească statului, suma de 240 lei (2.400.000 ROL) cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 40 lei (400.000 ROL), reprezentând onorariu de avocat cuvenit pentru asistarea acestuia din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 6/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
