ICCJ. Decizia nr. 42/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 42/2006
Dosar nr. 1738/1/2005
(Nr. în format vechi: 337/2005)
Şedinţa publică din 13 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 670 din 20 septembrie 2004, Tribunalul Iaşi a condamnat pe inculpatul M.I., la 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. c) C. pen.
S-a reţinut că, în data de 2 iulie 2003, inculpatul a aplicat victimei T.C., vărul său, mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele peste corp, cauzându-i leziuni care au dus la decesul acesteia.
Apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanţe a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 88 din 1 martie 2005 a Curţii de Apel Iaşi.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 2814 din 5 mai 2005, pronunţată în dosarul nr. 1925/2005, a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul menţionat împotriva deciziei pronunţate în apel.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, condamnatul M.I. a declarat un nou recurs, susţinând că nu se face vinovat de decesul victimei.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Legea procesuală penală a stabilit un cadru corespunzător dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României, revizuită, cu referire la art. 21 din legea fundamentală, pentru realizarea protecţiei judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigenţele art. 1, 5, 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În consecinţă, revine părţii interesate, obligaţia de a alege şi exercita în condiţiile legii, calea procesuală prevăzută în Codul de procedură penală.
Astfel, corespunzător principiului constituţional al exercitării căilor de atac numai în condiţiile legii, legea procesuală penală a reglementat dreptul examinării cauzei penale în două grade de jurisdicţie, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de casare.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că în cauză a fost pronunţată o hotărâre penală definitivă de condamnare a inculpatului M.I., ca urmare a parcurgerii celor două grade de jurisdicţie reglementate de legea procesual-penală.
Or, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare, pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
Aşadar, limitând calea de atac menţionată, exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicităţii acesteia, în raport cu care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.
Inculpatul exercitându-şi dreptul la recurs, cel de a-l doilea recurs declarat împotriva unei hotărâri definitive, cu care completul de 9 judecători a fost sesizat, nu întruneşte cerinţele textului menţionat, încalcă principiul unicităţii acestei căi de atac şi, ca atare, nu este admisibil potrivit dreptului comun.
Pe de altă parte, cum secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a soluţionat cauza penală în primă instanţă, soluţionarea acestui din urmă recurs excede competenţei atribuite completului de 9 judecători, prin art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, aşa încât nu este admisibil nici potrivit legii speciale.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii, decât cele prevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, Curtea va obliga recurentul, la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de condamnatul M.I. împotriva deciziei nr. 2814 din 5 mai 2005, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 1925/2005.
Obligă recurentul menţionat să plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL) cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 40 lei (400.000 ROL), reprezentând onorariu de avocat cuvenit pentru asistarea acestuia din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 41/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 43/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
