ICCJ. Decizia nr. 40/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 40/2006
Dosar nr. 1549/1/2005
(Nr. în format vechi: 299/2005)
Şedinţa publică din 13 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 3 martie 2005, petentul S.J. a solicitat trimiterea în judecată şi condamnarea numitei R.L., judecător la Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prin îngrădirea unor drepturi în formă calificată, arestare nelegală, tortură şi lăsarea fără ajutor.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că a fost trimis în judecată, prin rechizitoriu, deşi nu a săvârşit nici o faptă penală.
Cu ocazia soluţionării dosarului penal nr. 1573/2004, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, la termenul din 13 octombrie 2004, judecătorul nu a dat curs cererilor inculpatului S.J.
La un alt termen de judecată, acelaşi magistrat a refuzat acordarea asistenţei medicale, deşi avea cunoştinţă, din actele aflate la dosarul cauzei, că inculpatul suferea de afecţiuni grave.
În fine, cu ocazia soluţionării cauzei penale, interesat fiind, judecătorul menţionat a încălcat mai multe dispoziţii procedurale.
Prin sentinţa nr. 364 din 14 iunie 2005, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins plângerea petentului S.J., ca inadmisibilă, reţinând neregulata sesizare a instanţei de judecată, în sensul că, deşi pentru săvârşirea faptelor reclamate, instanţa este sesizată prin rechizitoriu, petentul a formulat plângere prealabilă directă.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petentul a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris.
Fără a invoca nici unul din cazurile de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., petentul a precizat că motivele de recurs vor fi susţinute în instanţă, la termenul fixat pentru soluţionarea căii de atac exercitate.
Examinând cauza, în raport cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată următoarele:
Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., dispoziţiile relative la sesizarea instanţei de judecată sunt prescrise sub sancţiunea nulităţii absolute.
Este de reţinut că reglementarea menţionată corespunde scopului principal al art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privitor la garanţiile procedurale care trebuie să însoţească, între altele, judecarea acuzaţiilor în materie penală.
Este adevărat că, privitor la sintagma „dispoziţii relative la sesizarea instanţei", Codul de procedură penală nu conţine nici o prevedere care să o definească.
Însă, cu referire la cauză, sfera şi conţinutul dispoziţiilor procesuale aflate sub incidenţa nulităţii absolute rezultă din dispoziţiile art. 279, 221 şi 2781 C. proc. pen., coroborat cu art. 264 din acelaşi cod.
Aşadar, plecând de la normele menţionate, în materie penală constituie dispoziţii relative la sesizarea primară a instanţei de judecată şi sunt supuse nulităţii absolute, ca sancţiune procesuală, toate dispoziţiile procesuale care au ca obiect de reglementare determinarea persoanelor sau organelor împuternicite să aducă în faţa instanţei o cauză, spre judecată, prin plângere, plângere prealabilă sau rechizitoriu, precum şi cele care stabilesc condiţiile de validitate a actului de sesizare şi limitele judecăţii, ca efect a acestora.
În cauză, obiectul plângerii formulate de petentul S.J. priveşte săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, arestare nelegală, tortură şi lăsarea fără ajutor.
Or, infracţiunile reclamate nu se regăsesc între cele determinate prin art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., în cazul cărora plângerea prealabilă se adresează instanţei de judecată.
Totodată, infracţiunile sesizate nici nu au făcut obiectul urmăririi penale, finalizată printr-o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale, confirmată de procurorul ierarhic superior, care să justifice sesizarea instanţei de judecată în condiţiile art. 2781 C. proc. pen.
Prin urmare, în mod legal prima instanţă a constatat neîndeplinirea condiţiilor de validitate a sesizării, aşa încât hotărârea atacată nu este supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. civ.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de petentul S.J. împotriva sentinţei nr. 364 din 14 iunie 2005, pronunţată în dosarul nr. 1749/2005, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, ca nefondat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul menţionat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de S.J. împotriva sentinţei nr. 364 din 14 iunie 2005, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 1749/2005.
Obligă recurentul menţionat să plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL) cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 40 lei (400.000 ROL), reprezentând onorariu de avocat cuvenit pentru asistarea acestuia din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 122/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 41/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
