ICCJ. Decizia nr. 121/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 121/2006
Dosar nr. 1109/1/2005
(Nr. în format vechi: 211/2005)
Şedinţa publică din 20 martie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 217/P/1997 din 29 mai 1998, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, secţia parchetelor militare, a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:
1. - M.I., pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 25, raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. e), art. 176 lit. b) C. pen. şi de art. 25, cu referire la art. 20, raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. e), art. 176 lit. b) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. b), art. 75 lit. a) şi art. 13 din acelaşi cod.
2. - g-ral col. (r) T.I., pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 25, raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. e), art. 176 lit. b) C. pen. şi de art. 25, cu referire la art. 20, raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. e), art. 176 lit. b) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. b), art. 75 lit. a) şi art. 13 din acelaşi cod.
3. - col. B.V., pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 25, cu referire la art. 31 alin. (2), raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. e), art. 176 lit. b) C. pen. şi de art. 25, cu referire la art. 31 alin. (2) şi art. 20, raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. e), art. 176 lit. b) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. b), art. 75 lit. a) şi art. 13 din acelaşi cod.
4. - lt. col. C.I.L., pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 25, cu referire la art. 31 alin. (2), raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. e), art. 176 lit. b) C. pen. şi de art. 25, cu referire la art. 31 alin. (2) şi art. 20, raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. e), art. 176 lit. b) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. b), art. 75 lit. a) şi art. 13 din acelaşi cod.
5. - maior D.I., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. e), art. 176 lit. b) C. pen. şi de art. 25, cu referire la art. 31 alin. (2), raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. e), art. 176 lit. b) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 13 din acelaşi cod.
6. - fruntaş (r) B.M.A., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174 alin. (1), art. 174 lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 13 din acelaşi cod.
Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului lt. col. C.D., sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 25, raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. e), art. 176 lit. b) C. pen. şi de art. 25, cu referire la art. 20, raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. e), art. 176 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b), art. 75 lit. a), art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), întrucât fapta nu există.
În acelaşi sens s-a dispus cu privire la inculpatul g-ral maior (r) Ş.I., sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 25, raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. e), art. 176 lit. b) C. pen. şi de art. 25, cu referire la art. 20, raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. e), art. 176 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b), art. 75 lit. a), art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), întrucât fapta nu există.
S-a dispus neînceperea urmăririi penale în privinţa:
- militarilor în termen care au făcut parte din dispozitivele formate în: „Piaţa Libertăţii", „str. Horea - zona Metropol - Astoria", „Piaţa Mărăşti", „Calea Moţilor", sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 178 alin. (2) şi (5) C. pen., întrucât în cauză a intervenit prescripţia răspunderii penale;
- inculpatului lt. col. C.I.L., sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 25, cu referire la art. 31 alin. (2) şi art. 20, raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. e) şi art. 176 lit. b) C. pen., întrucât fapta nu există;
- g-ral lt. (r) C.I., sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 25, raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. e), art. 176 lit. b) C. pen. şi de art. 25, raportat la art. 20 - art. 174 alin. (1), art. 175 lit. e), art. 176 lit. b) C. pen., întrucât faptele nu există;
- inculpaţilor M.I., g-ral maior (r) Ş.I., N.C., col. (r) I.N., col. R.S. şi a lucrătorilor de miliţie şi securitate, sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 250 alin. (1) şi (2) şi art. 266 alin. (1) C. pen., întrucât în cauză a intervenit amnistia (art. 2 din Decretul - lege nr. 2/1990).
S-a reţinut de către organul de urmărire penală că, în urma dispoziţiei date de C.N., în seara zilei de 17 decembrie 1989, a fost organizată o teleconferinţă cu primii secretari ai comitetelor judeţene de partid, la care au participat şi conducători ai autorităţilor având atribuţii de menţinere a ordinii publice, precum şi câţiva comandanţi de mari unităţi militare.
Autorităţile judeţului Cluj au fost reprezentate la teleconferinţa menţionată, de M.I., în calitate de prim secretar al comitetului judeţean şi preşedinte al consiliului popular judeţean, g-ral col. T.I., în calitate de comandant al Armatei a IV-a şi g-ral maior Ş.I., în calitate de şef al Inspectoratului judeţean de miliţie.
În timpul teleconferinţei menţionate, care a început la ora 18.00, şeful statului s-a referit la evenimentele revoluţionare ce aveau loc la Timişoara, calificate de către acesta. ca acţiuni provocate de huligani, impulsionate de forţe externe interesate în destabilizarea regimului politic din România.
Cu acest prilej, inculpaţii menţionaţi au ascultat dialogul dintre C.N., I.C. şi R.B., din care rezulta că la Timişoara se făcea uz de armă împotriva demonstranţilor.
În aceeaşi seară, după terminarea teleconferinţei, inculpatul M.I. a dat ordin de intensificare a acţiunilor de patrulare, pe străzile municipiului Cluj, a unităţilor militare şi ale miliţiei, alarmate încă din timpul zilei.
Anterior, în seara zilei de 16 decembrie 1989, ministrul apărării naţionale a transmis, personal, inculpatului g-ral col. T.I., un ordin conţinând 14 puncte, referitor, între altele, la pregătirea de luptă şi înarmarea unităţilor militare, modul de avertizare şi de folosire a armelor de foc, în caz de nesupunere la somaţie, precum şi la mişcările de trupe pe străzile municipiului.
În baza acestui ordin, inculpatul T.I. a dispus dislocarea unităţilor militare din Floreşti şi Someşeni, în sensul constituirii detaşamentelor de intervenţie, având ca misiune blocarea căilor de acces spre principalele pieţe şi sediile autorităţilor din municipiul Cluj.
În executarea acestui ordin, inculpatul col. B.V. (pe atunci maior) a constituit la U.M. 01215 Floreşti, pe care o comanda, două detaşamente de intervenţie.
În cursul zilei de 17 decembrie 1989, unităţile militare din garnizoanele Someşeni şi Floreşti au primit, succesiv, alarma pentru exerciţiu şi, apoi, alarma pentru luptă parţială.
În intervalul dintre cele două alarme, comandanţii unităţilor militare din localităţile menţionate au primit ordin, de la inculpatul T.I., ca militarii ce urmau a fi scoşi din unităţi, să aibă asupra lor armament şi muniţie, să aresteze persoanele ce nu se vor supune somaţiilor şi chiar să fie împuşcate.
Prin caracterul lui excesiv, acest ordin a depăşit prevederile ordinului în 14 puncte primit de la ministrul apărării naţionale.
Executarea acestui ordin era de natură a expune la riscuri majore, viaţa cetăţenilor, întrucât militarii ce formau detaşamentele de intervenţie, erau slab instruiţi, aceştia fiind încorporaţi abia în luna septembrie 1989.
Ulterior, în seara zilei de 18 decembrie 1989, în municipiul Cluj-Napoca a sosit N.C., din partea Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, care a subliniat necesitatea executării dispoziţiilor date de şeful statului în teleconferinţa din 17 decembrie 1989.
În fine, în seara zilei de 20 decembrie, în municipiul Cluj-Napoca a venit şi g-ral lt. I.C., care a făcut cunoscut organelor judeţene, situaţia de la Timişoara şi existenţa anumitor informaţii obţinute din afara ţării, între care unele se refereau la pericolul desprinderii Transilvaniei de România.
Tot în seara zilei de 20 decembrie 1989 a avut loc o nouă teleconferinţă, împrejurare în care inculpatul M.I. l-a asigurat pe C.N. că va executa ordinele primite, după care a dat dispoziţii în sensul formării de patrule înarmate ale armatei şi suplimentarea numărului de patrule ale miliţiei.
În dimineaţa zilei de 21 decembrie 1989, inculpatul M.I. a avut o convorbire cu E.C., primind dispoziţii, urmare cărora s-a intensificat activitatea de patrulare în municipiul Cluj-Napoca.
Tot în urma acestor dispoziţii, inculpatul T.I. a ordonat comandantului U.M. 01278 Someşeni, să pregătească o companie pentru intervenţie.
În exercitarea atribuţiilor sale de comandant unic al forţelor militare din judeţul Cluj, în data de 21 decembrie 1989, inculpatul M.I. a cerut şi primit o hartă la scară mică a municipiului Cluj.
S-au stabilit linii de comunicare între comandamentul Armatei a 4-a şi şeful Inspectoratului judeţean de poliţie, prilej cu care au fost instalate staţii de emisie-recepţie în cabinetele inculpaţilor M.I. şi T.I.
Cu aprobarea inculpatului M.I., s-au luat măsuri pentru formarea unor dispozitive formate din militari pentru paza unor obiective şi dispunerea unor efective ale miliţiei în pieţe şi alte locuri publice, unde exista posibilitatea adunării unui număr mai mare de persoane.
Toate aceste forţe urmau a fi folosite conform planului unic de intervenţie întocmit în baza Ordinului nr. 02600/1988, al ministrului de interne şi aprobat de inculpatul M.I.
În acest sens, inculpatul T.I. a stabilit, împreună cu lt. col. G.D., şeful statului major şi col. P.P., şeful Secţiei operaţii, modul de asigurare a pazei de către unităţi ale armatei şi a dat ordine în acest sens.
Totodată, inculpatul menţionat a trimis ofiţeri de legătură la unităţile militate din Someşeni şi Floreşti, pentru a instrui militarii din aceste unităţi, asupra modului de îndeplinire a ordinului în 14 puncte, dat de ministrul apărării naţionale.
În acest context, s-a stabilit ca inculpatul maior D.I., pe atunci căpitan în U.M. 01278 Someşeni, să constituie un dispozitiv la podul de pe râul Someş, având ca scop obturarea accesului grupurilor de persoane dinspre str. Horea către Piaţa Mihai Viteazu.
În executarea aceloraşi dispoziţii, inculpatul col. B.V., pe atunci maior, a primit ordin de constituire a unui dispozitiv pe str. Moţilor, pentru a împiedica trecerea manifestanţilor din cartierul Mănăştur, spre centrul oraşului.
În aceeaşi zi au fost constituite astfel de dispozitive şi în alte zone, toate vizând împiedicarea prin forţă a populaţiei de a-şi manifesta nemulţumirea faţă de regimul politic existent.
În ziua de 21 decembrie 1989, în jurul orei 15.30, după ce a aflat de eşecul mitingului organizat la Bucureşti, tânărul N.C. a început să strige lozinci antidictatoriale şi, însoţit de mai mulţi trecători ce i s-au alăturat, s-a îndreptat spre un dispozitiv militar comandat de căpitanul C.D.
Postat în faţa dispozitivului menţionat, arătându-şi pieptul, tânărul N.C. a cerut militarilor să tragă asupra sa.
Cu pistolul în mână, orientat vertical, căpitanul C.D. a atenţionat grupul în care se afla N.C., să nu se apropie de dispozitivul militar.
Ripostând, N.C. l-a apucat pe ofiţer de reverele mantalei, după care, luptându-se, au căzut împreună pe carosabil.
Concomitent, o altă persoană din grup a încercat să smulgă pistolul mitralieră de la unul dintre militarii din dispozitiv.
În aceste condiţii, un alt militar în termen, temându-se că vor fi dezarmaţi, a strigat să se tragă, moment în care militarii au executat două sau trei rafale de armă, atât în plan orizontal, cât şi în plan vertical.
În urma acestor rafale, persoana care a încercat să smulgă pistolul mitralieră din mâna militarului în termen, a fost împuşcat mortal şi, în cădere, agăţându-se de armă, a declanşat focul spre locul unde N.C. se lupta cu căpitanul C.D.
În timpul focului necontrolat menţionat, cei doi au fost răniţi, prin împuşcare. Alte persoane au fost ucise sau rănite de focurile de armă executate de ceilalţi militari.
Auzind focurile de armă, inculpatul M.I. a cerut explicaţii inculpatului T.I., care i-a raportat că un grup de huligani a atacat dispozitivul menţionat, rănind un militar şi un civil, iar militarii au reacţionat în mod legal, folosind armamentul din dotare.
În aceeaşi zi, la lăsarea serii, dintr-un alt dispozitiv, comandat de cpt. I.G., s-a executat foc asupra altor grupuri de civili, fiind ucisă o persoană şi rănite alte trei.
Aflând că s-au produs victime în Piaţa Libertăţii, coloane de muncitori de la Combinatul de Utilaj Greu, cărora li s-au alăturat şi alţi cetăţeni, au înaintat spre centrul oraşului, ajungând în apropierea dispozitivului situat la podul de peste râul Someş, comandat de maiorul D.I., pe atunci căpitan.
Deşi cetăţenii demonstrau paşnic, inculpatul D.I., speriat, le-a cerut să nu staţioneze, întrucât are ordin să tragă.
În jurul orei 15.40, din ziua de 21 decembrie 1989, coloana de manifestanţi a ajuns la aproximativ 50 m de dispozitivul menţionat.
Surescitat, inculpatul D.I. a repetat cu voce tare că are ordin să tragă şi că va trage. Totodată, acesta a făcut semn unui vatman care oprise tramvaiul pe care îl conducea, să continue deplasarea.
La plecarea tramvaiului, C.V.S., aflată în grupul de manifestanţi, a aruncat spre militarii din dispozitiv, o sticlă cu 2 l amoniac lichid.
În acest moment, inculpatul D.I. a ridicat pistolul în plan vertical şi a tras un foc de avertisment, fiind urmat de militarii din dispozitiv care, la rândul lor, au tras focuri de avertisment.
Pentru că focurile de avertisment nu şi-au atins scopul, inculpatul D.I. a ordonat deschiderea focului spre grupul de manifestanţi, iar el a executat foc, cu pistolul din dotare, asupra unui autoturism ce se apropia de dispozitiv.
Tot cu acel prilej, inculpatul D.I. a îndreptat pistolul spre C.E., împuşcându-l în piept, atunci când acesta a ajuns în faţa magazinului F.
Mai mulţi cetăţeni au intervenit pentru a acorda ajutor victimei.
Inculpatul D.I. i-a somat să pună mâinile la ceafă şi să se întoarcă cu faţa spre zidul clădirii.
Din ordinul aceluiaşi inculpat au fost executate în continuare focuri de armă, atât pentru avertizare, cât şi la picioarele manifestanţilor.
La fiecare deschidere a focului, manifestanţii se retrăgeau lângă ziduri, de fiecare dată fiind făcute victime.
În timpul executării acestor focuri de armă, inculpatul D.I. l-a împuşcat în cap, mortal, pe Ţ.M.C.
Prin utilizarea armelor de foc în zona Astoria - Metropol din municipiul Cluj, au fost ucise prin împuşcare 4 persoane, iar alte 10 au fost rănite.
În aceeaşi zi, pe str. Moţilor, unde era dispus dispozitivul comandat de col. B.V., pe atunci maior, circulaţia pietonală şi auto a fost permisă până spre seară.
Pentru că lt. major H.M. a retras grupa de militari aflată sub comanda sa, din dispozitivul menţionat, inculpatul B.V. a constituit o altă grupă, sub comanda maiorului C.I.L., care a primit misiunea de a împiedica trecerea coloanei de manifestaţi, având în faţă trei autovehicule de mare capacitate, cu farurile aprinse, ce a apărut în faţa acestui dispozitiv, la lăsarea serii.
În jurul orelor 18.00 coloana de manifestanţi s-a apropiat de dispozitivul comandat de inculpatul C.I.L.
Pentru oprirea coloanei au fost făcute somaţii şi apoi s-a executat foc de avertisment în plan vertical, din ordinul ofiţerului menţionat.
În urma acestor focuri de armă, autovehiculele au fost oprite.
Observând, însă, că nimeni nu a fost rănit, manifestanţii au ajuns la concluzia că militarii erau dotaţi numai cu muniţie de exerciţiu.
Cu toate acestea, coloana de manifestanţi nu a mai înaintat, iar cei aflaţi în autobasculante au coborât.
Pentru că militarii din dispozitiv erau orbiţi de farurile aprinse, inculpatul C.I.L. a ordonat deschiderea focului, în plan orizontal, spre farurile autobasculantelor.
În aceeaşi zi, în jurul orei 17.00, în faţa dispozitivului militar din piaţa Mărăşti, comandat de col. T.G., s-au adunat grupuri de cetăţeni, care au strigat lozinci şi şi-au manifestat adeziunea cu demonstranţii de la Timişoara.
În timpul acestor manifestaţii, un cetăţean a urcat la volanul unui autobuz ce fusese oprit în zonă şi l-a condus spre autovehiculele militare, cu scopul vădit de a intra în coliziune cu acestea.
S-a deschis foc asupra roţilor autobuzului, care a fost oprit, fără a se înregistra victime.
Fără informarea prealabilă a col. T.G., din garnizoana Someşeni au fost trimise, după ora 20.00, mai multe maşini de luptă în sprijinul dispozitivului comandat de acesta.
Drept urmare, la sosirea maşinilor de luptă, crezându-se atacaţi, militarii din dispozitiv s-au culcat pe asfalt, unii dintre aceştia deschizând focul.
Unul din gloanţele trase de militari a rănit la picior pe C.M.
După ora 21.00 au fost executate în continuare focuri de armă, în plan vertical.
Datorită modului imprudent de orientare a armei de către unul dintre militari, a fost rănit la piciorul drept K.M., care se afla în balconul apartamentului său de la etajul 11 al unui bloc situat în faţa dispozitivului.
După încetarea focurilor de avertizare, inculpatul fruntaş B.M.A., l-a împuşcat în cap, mortal, pe R.I. care se apropia ameninţător spre dispozitiv.
S-a conchis că, în condiţiile menţionate, au fost săvârşite următoarele fapte concrete:
- Inculpatul M.I., în calitate de prim-secretar al fostului Comitet Judeţean de Partid Cluj şi de preşedinte al Consiliului Judeţean de Apărare, a determinat pe inculpatul g-ral col. T.I. să ordone, contrar prevederilor legale, trimiterea trupelor din subordine, cu armament şi muniţie de război, să acţioneze împotriva populaţiei care manifesta paşnic împotriva dictaturii, creând prin aceasta un pericol vital iminent, soldat cu uciderea prin împuşcare a 26 persoane şi rănirea, în aceeaşi modalitate, a unui număr de alte 52 persoane.
- Inculpatul g-ral col. (r) T.I., în calitate de comandant al Armatei a IV-a, a pus în aplicare „ordinul în 14 puncte" al ministrului apărării naţionale, care încălca dispoziţiile legale, ordonând scoaterea trupelor din subordine în stradă, dotate cu muniţie de război, ceea ce a creat un pericol vital iminent, soldat cu consecinţele arătate mai sus.
- Inculpatul D.I., în calitate de comandant al dispozitivului militar de la intrarea în Piaţa Mihai Viteazu, pe podul de pe râul Someş, a ordonat militarilor din subordine, deschiderea focului spre coloana de manifestanţi, ignorând dispoziţiile art. 40 alin. (2) din Decretul nr. 367/1971, cauzând moartea a 4 persoane şi rănirea altor 10. Totodată, personal, acesta a ucis prin împuşcare 2 persoane şi a mai rănit cel puţin una.
- Inculpaţii B.V. şi C.I.L., în calitate de comandanţi ai dispozitivului militar plasat pe str. Moţilor, au ordonat, separat şi împreună, deschiderea focului în plan orizontal şi la picioare, în direcţia coloanei de manifestanţi, cauzând moartea prin împuşcare a 9 persoane şi rănirea altor 13 persoane.
- Inculpatul B.M.A., militar în termen, făcând parte din dispozitivul militar creat la 21 septembrie 1989, în Piaţa Mărăşti, din Cluj-Napoca, a împuşcat mortal pe R.I., ignorând dispoziţiile Decretului nr. 367/1971.
Prin sentinţa nr. 33 din 9 aprilie 2003, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul M.I., pentru infracţiunile de instigare la omor deosebit de grav şi de instigare la tentativă de omor deosebit de grav.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 122 lit. c), d) şi art. 124 C. pen. a încetat procesul penal faţă de inculpatul T.I., pentru infracţiunile de ucidere din culpă (26 victime) şi de vătămare corporală gravă (30 infracţiuni), prin schimbarea încadrării din infracţiunile de instigare la omor deosebit de grav şi de instigare la tentativă de omor deosebit de grav, în infracţiunile de instigare la ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă.
În temeiul aceloraşi texte a încetat procesul penal faţă de inculpatul col. B.V., pentru infracţiunile de ucidere din culpă (9 victime) şi de vătămare corporală din culpă [6 infracţiuni prevăzute de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen. şi 7 infracţiuni prevăzute de art. 184 alin. (2) şi (4) din acelaşi cod], prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunile determinate prin actul de sesizare al instanţei.
A încetat procesul penal, pe acelaşi temei legal, faţă de inculpatul C.I.L., pentru infracţiunile de ucidere din culpă (9 victime), 6 infracţiuni de vătămare corporală din culpă prevăzute de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen. şi 7 infracţiuni de vătămare corporală din culpă prevăzute de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunile reţinute în sarcina acestuia prin rechizitoriu.
În ceea ce priveşte pe inculpatul fruntaş (r) B.M.A., făcându-se aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea pentru infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1), raportat la art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În latura civilă, în temeiul art. 346, 14 şi urm. C. proc. civ., au fost admise acţiunile în daune formulate de părţile civile C.E., I.D., P.M., Ţ.R., V.B., C.I., I.V., L.L., P.R.H., M.S., M.N., P.M., R.M.V., B.F., S.A., M.I., D.S., P.L.M., C.I.O., B.Ş., S.R., T.A., B.L., R.G., K.G., R.M.D., M.G., P.C., D.C.D., P.D., C.V., N.M.I., R.M., C.M.I., N.C.N., P.T., P.G., N.A., S.I.A., S.E.M., M.C., N.G., T.B.A., L.D., M.M., B.I., B.P.I., C.I., C.M., D.M., E.I., C.C., B.I.O., J.I., I.A.D., F.V., M.A., J.V., S.L., M.D., F.A.L., L.D.O., L.I.D., M.E., P.I., V.E.M., C.A., S.M. şi N.A.I. şi au fost obligaţi inculpaţii menţionaţi, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata de daune materiale şi morale, precum şi a cheltuielilor judiciare.
Au fost respinse cererile de despăgubiri formulate de părţile vătămate F.C.I., M.M.I., G.A., precum şi cele formulate de I.D.R., P.A.I., N.M., L.S., M.M.A., D.C., P.I.O., P.T.V., D.Z., S.C.A., S.M.A., M.A.N., S.Z.A., S.A.N. şi S.T.
Prin aceeaşi hotărâre, prima instanţă a constatat că părţile vătămate D.M., B.L., C.Ş., D.A., D.M.I., A.O. şi K.M. nu s-au constituit părţi civile în cauză.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că probatoriul administrat în cauză a confirmat, în esenţă, situaţia de fapt reţinută prin rechizitoriu.
Cu referire la inculpatul T.I., s-a reţinut că, chiar dacă s-a disjuns cauza în privinţa incidentului din faţa Anticariatului, instanţa este obligată, în raport cu împrejurarea punerii în mişcare a acţiunii penale faţă de acesta pentru toate evenimentele din municipiul Cluj Napoca, să rezolve cauza în întregime, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Spre deosebire de rechizitoriu, în care s-a reţinut că inculpatul D.I. ar fi ucis două persoane, instanţa de judecată a apreciat că acest inculpat a ucis, nemijlocit, numai pe victima C.E.
Totodată, în ce priveşte pe inculpatul B.M.A., căruia i s-a imputat prin actul de sesizare, uciderea, prin împuşcare, a victimei R.I., instanţa a reţinut că nu există probe certe din care să rezulte că inculpatul menţionat este autorul acestei fapte.
Cu privire la contribuţia celorlalţi inculpaţi la uciderea sau rănirea persoanelor care s-au aflat în zonele unde militarii au constituit dispozitive, s-au reţinut următoarele:
1. - În legătură cu constituirea dispozitivelor formate din militari, cu referire la dispoziţiile primite de la şeful statului în timpul teleconferinţelor, ordinul ministrului apărării naţionale şi informaţiile primite cu privire la o planificată invazie a României, inculpaţii M.I. şi T.I. au avut neîndoielnica reprezentare a iminenţei unei situaţii de luptă reale, precedată de dezordini interne.
2. - Succesiunea evenimentelor din municipiul Cluj Napoca, în cursul zilei de 21 decembrie 1989, demonstrează că măsurile luate de inculpatul T.I., nu au fost suficiente şi corespunzătoare reglementărilor din capitolul II al Decretului nr. 367/1971, astfel încât să prevină uciderea şi rănirea unui număr atât de mare de persoane. Totodată, din probele administrate a rezultat că inculpatul menţionat nu s-a preocupat de asigurarea punerii corespunzătoare în practică a planului de acţiune, în vederea evitării producerii de victime. Astfel, spre deosebire de factorii de comandă aparţinând Ministerului de Interne, care au folosit în intervenţiile făcute, numai ofiţeri şi subofiţeri ce au acţionat într-o modalitate ce nu a cauzat ucideri sau vătămări corporale, în dispozitivele formate din militari, conform ordinului inculpatului T.I., au fost introduşi militari cu o pregătire precară, având încărcătoarele ataşate armelor din dotare, deşi nu se constatase în concret existenţa vreunei situaţii de natura celei prevăzute de actul normativ menţionat. În fine, deşi a fost informat asupra incidentelor produse, inculpatul a menţinut în zonele aglomerate ale oraşului, dispozitivele constituite în modul arătat. Mai mult, acesta a dispus instalarea de noi dispozitive, ceea ce a accentuat starea de tensiune dintre armată şi populaţia civilă, ceea ce a determinat confruntări în urma cărora s-au produs victime.
S-a concluzionat că, prin modul cum a planificat şi pus în aplicare acţiunile militare, inculpatul a încălcat principiile de ordin militar menite să protejeze viaţa persoanelor, precum şi dispoziţiile art. 40 din Decretul nr. 367/1971.
Urmare a lipsei de prevedere şi uşurinţei în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ce îi reveneau, inculpatul T.I. a cauzat uciderea a 26 persoane şi rănirea altor 53 persoane, toate prin împuşcare.
Prin urmare, în raport cu consecinţele produse, faptele reţinute în sarcina inculpatului menţionat întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de ucidere din culpă, prevăzute de art. 178 alin. (2) şi (5) C. pen., de vătămare corporală gravă (23 infracţiuni) prevăzută de art. 182 alin. (2) şi (4) C. pen. şi de vătămare corporală (30 infracţiuni), prevăzută de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen.
S-a apreciat că faptele reţinute în sarcina acestuia, reprezentând consecinţa modului defectuos de organizare şi realizare a planului de acţiune, nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care acesta a fost trimis în judecată, întrucât, aşa cum a rezultat din probele administrate, formarea dispozitivelor de militari a fost concepută ca o acţiune de intimidare, pentru prevenirea tulburării ordinii publice, şi nu în scopul unei confruntări violente cu manifestanţii.
3. - S-a conchis că faptele inculpatului M.I. nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care acesta a fost trimis în judecată sau a altei infracţiuni. Astfel, din materialul probator administrat a rezultat poziţia defensivă a acestuia faţă de evenimente, lipsa oricărei iniţiative din partea sa pentru combaterea manifestanţilor. În fine, chiar dacă au existat consultări între acesta şi inculpatul T.I., acestea nu pot fi considerate de natură a contribui la declanşarea focurilor de armă împotriva manifestanţilor, atâta timp, cât inculpatul M.I. nu a cerut să fie scoase trupe în stradă, a atras atenţia să nu se tragă, iar ulterior a adresat reproşuri celor pe care i-a considerat implicaţi în deschiderea focului şi chiar a cerut, prin staţie, să nu se tragă în manifestanţi.
4. - Cu referire la inculpaţii B.V. şi C.I.L. s-a reţinut că aceştia, ca profesionişti în arta militară, au acţionat fără prevedere, dispunând deschiderea focului. Astfel, chiar dacă cele trei utilaje grele ce rulau spre dispozitiv, prezentau un pericol pentru siguranţa militarilor, dată fiind slaba pregătire a acestora, cei doi inculpaţi trebuiau să prevadă că aceştia nu vor reuşi a îndeplini ordinul de a se trage numai asupra farurilor şi cauciucurilor utilajelor. Mai mult, împuşcarea victimelor putea fi evitată, prin recurgerea la manevre de deplasare a trupelor spre străzi lăturalnice, aşa cum a procedat lt. maj. H.M.
În raport cu situaţia critică şi tensionată în care s-au aflat, nu se poate considera, însă, că cei doi inculpaţi ar fi urmărit sau acceptat producerea morţii ori rănirii unor persoane, ca rezultat al executării focurilor de armă asupra roţilor şi farurilor utilajelor ce se deplasau între dispozitivul militar.
Ca urmare, s-a concluzionat că faptele celor doi inculpaţi trebuie încadrate în infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) şi (5) C. pen. (9 victime), în 6 infracţiuni de vătămare corporală din culpă, prevăzute de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen., precum şi în 7 infracţiuni de vătămare corporală gravă din culpă, prevăzute de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen.
5. - În legătură cu inculpatul D.I., s-a apreciat că în raport cu împrejurările rezultate din probele administrate, se impune a se reţine că acest inculpat a împuşcat mortal pe C.E., de la o distanţă de 3 m, după care a ordonat, în mod repetat, foc de avertisment asupra manifestanţilor, fiind ucise 3 persoane şi rănite alte 10 persoane.
S-a mai apreciat că, faţă de împrejurările în care au fost comise faptele de către acest inculpat, cu referire la faptul că a fost ameninţat de col. C.F., că va fi trimis în judecată pentru trădare şi la faptul exercitării de violenţe asupra sa de către unii manifestanţi, care i-au produs o puternică tulburare, se impune reţinerea de circumstanţe atenuante.
Împotriva hotărârii primei instanţe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inculpaţii T.I., B.V., D.I. şi C.I.L., părţile civile B.F., C.A., M.C., M.M.E., I.D., J.V., J.I., B.I., L.D., N.M.I., P.G., N.C.N., R.M., B.A.I., I.A.D., D.C.D., C.I., V.D.S., M.E., N.A., D.Z., L.D., L.S., N.M., P.M., C.I.O., C.E.L., C.V., M.A., S.R., C.M., R.M.V., R.L., R.G., P.T.V., F.G., R.M.D., I.V., T.B.A., B.Ş., S.E.M., M.G., C.R.I., F.A. şi D.M., precum şi avocatul A.T.
Prin Decizia nr. 291 din 25 octombrie 2004, pronunţată în dosarul nr. 60/2004, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, au fost admise recursurile declarate în cauză, a fost casată hotărârea atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei, la aceeaşi instanţă, în vederea rejudecării.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că prima instanţă nu s-a conformat dispoziţiei art. 334 C. proc. pen., privind punerea în discuţia părţilor, a schimbării încadrării juridice a faptelor cu a căror judecare a fost învestită.
Or, schimbarea încadrării, cu neobservarea dispoziţiei legale menţionate, constituie o încălcare vădită a dispoziţiilor ce reglementează desfăşurarea procesului penal, sancţionată în condiţiile art. 197 alin. (1) C. proc. pen., dacă vătămarea produsă nu poate fi înlăturată în alt mod.
Vătămarea nu poate fi înlăturată în acest caz, întrucât schimbarea încadrării juridice a coincis cu momentul soluţionării fondului, împrejurare în raport cu care părţile au fost lipsite de orice posibilitate de a se apăra în raport cu eventualităţile create de noua încadrare.
În fine, s-a reţinut că prin sentinţa atacată nu s-a demonstrat existenţa temeiurilor avute în vedere la admiterea cererilor de despăgubiri şi, respectiv, respingerea acestora, precum şi criteriile stabilirii cuantumului despăgubirilor şi modalitatea determinării acestora.
În aceste condiţii, instanţa de control judiciar nu are posibilitatea de a verifica dacă au fost aplicate corect principiile ce guvernează soluţionarea acţiunii civile în procesul penal.
Prin sentinţa nr. 329 din 23 mai 2005, în rejudecare după casare cu trimitere, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a condamnat inculpaţii:
1. - M.I., la 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru instigare la infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 25, raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. e), art. 176 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a), a art. 74, 76 şi a art. 13 din acelaşi cod, la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru instigare la tentativa de omor deosebit de grav prevăzută de art. 25, raportat la art. 20, art. 174 alin. (1), art. 175 lit. e), art. 176 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 74, art. 76 şi art. 13 din acelaşi cod.
În baza art. 33 lit. a) şi b) şi a art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele, urmând ca inculpatul M.I. să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 71 din acelaşi cod.
2. - G-ral col. (r) T.I., la 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., precum şi degradarea militară prevăzută de art. 67 C. pen., pentru instigare la infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 25, raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. e), art. 176 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 74, art. 76 şi art. 13 din acelaşi cod, la 7 ani închisoare, 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi degradarea militară prevăzută de art. 67 C. pen., pentru instigare la tentativă de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 25, raportat la art. 20, art. 174 alin. (1), art. 175 lit. e), art. 176 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 74, art. 76 şi art. 13 din acelaşi cod.
În baza art. 33 lit. a) şi b) şi a art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare, 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi degradarea militară, cu aplicarea art. 71 din acelaşi cod.
În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică, privind pe inculpaţii B.V. şi C.I.L., din infracţiunile prevăzute de art. 25, cu referire la art. 31 alin. (2), raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. e), art. 176 lit. b) şi de art. 25, cu referire la art. 31 alin. (2), raportat la art. 20, art. 175 lit. e), art. 176 lit. b) C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 25, cu referire la art. 31 alin. (1), raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. e), art. 176 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 13 din acelaşi cod şi, respectiv, de art. 25, art. 174 alin. (1), art. 175 lit. e) şi art. 176 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) şi a art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
A condamnat inculpaţii col. B.V. şi lt. col. C.I.L., la câte 9 ani închisoare, 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi degradarea militară prevăzută de art. 67 C. pen., pentru instigare, în condiţiile participaţiei improprii, la infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 25, cu referire la art. 31 alin. (1), raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. e), art. 176 lit. b) şi art. 13 din acelaşi cod şi la câte 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi degradarea militară prevăzută de art. 67 C. pen., pentru instigare, în condiţiile participaţiei improprii, la tentativă de omor deosebit de grav prevăzută de art. 25, cu referire la art. 31 alin. (1) C. pen., raportat la art. 20, art. 174 alin. (1), art. 175 lit. e), art. 176 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 74, art. 76 şi art. 13 din acelaşi cod.
În baza art. 33 lit. a) şi b) şi a art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpaţii B.V. şi C.I.L. să execute câte 9 ani închisoare, 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi degradarea militară, cu aplicarea art. 71 din acelaşi cod.
5 - În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică, din infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. e), art. 176 lit. b) C. pen., în infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1) şi art. 175 lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 13 din acelaşi cod, text de lege în temeiul căruia a condamnat pe inculpatul maior D.I., la 15 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi degradarea militară prevăzută de art. 67 C. pen.
În baza art. 20, raportat la art. 174 alin. (1) şi art. 175 lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a condamnat pe acelaşi inculpat, la 10 ani închisoare, 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi degradarea militară prevăzută de art. 67 din acelaşi cod, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.
A condamnat pe inculpatul D.I., la 15 ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi degradarea militară prevăzută de art. 67 C. pen., pentru instigare, în condiţiile participaţiei improprii, la infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 31 alin. (2), raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. e), art. 176 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) şi a art. 13 din acelaşi cod.
În baza art. 33 lit. a) şi b) şi a art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele, urmând ca inculpatul D.I. să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi degradarea militară prevăzută de art. 67 C. pen., cu aplicarea art. 71 din acelaşi cod.
6 - În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul fruntaş B.M.A., pentru infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1), raportat la art. 175 lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
A obligat inculpaţii să plătească părţilor civile, despăgubiri şi cheltuieli judiciare, după cum urmează:
A - pe inculpaţii M.I., T.I., B.V. şi C.I.L., în solidar cu partea responsabilă civilmente Ministerul Apărării Naţionale, la:
1 - 50 milioane lei cheltuieli de înmormântare şi parastase, 3,3 milioane lei onorariu de avocat, 5 milioane lei cheltuieli de transport, 500 milioane lei pentru îngrijirea copiilor şi 500 milioane lei daune morale, părţii civile B.F., soţia victimei B.G.
2 - 75 milioane cheltuieli de înmormântare şi parastase pentru victima Z.C., 500 milioane lei daune morale şi 50 milioane lei cheltuieli judiciare. părţii civile Ş.B.
3 - 300 milioane lei daune materiale, 300 milioane lei daune morale şi 50 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile B.L.
4 - 75 milioane lei cheltuieli de înmormântare şi parastase şi 20 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile I.I.C.
5 - 115 milioane lei daune materiale, 300 milioane lei daune morale şi 50 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile C.V.
6 - 30 milioane lei daune materiale, 150 milioane lei daune morale şi 25 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile G.A.
7 - 20 milioane lei daune materiale, 150 milioane daune morale şi 30 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile K.G.
8 - 30 milioane lei daune materiale, 70 milioane lei daune morale şi 25 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile D.M.
9 - 800 milioane daune materiale, 800 milioane daune morale şi 50 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile M.G.
10 - 50 milioane daune materiale, 200 milioane lei daune morale şi 15 milioane lei, părţilor civile L.S., M.M.A. şi M.N.
11 - 400 milioane lei daune materiale, 700 milioane lei daune morale şi 50 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile N.M.I.
12 - 100 milioane daune materiale, 500 milioane lei daune morale şi 50 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile P.L.M.
13 - 150 milioane lei daune materiale şi 50 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile P.C.A.
14 - 20 milioane lei daune materiale, 300 milioane lei daune morale şi 50 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile D.C.D.
15 - 15 milioane lei daune materiale, 10 milioane lei daune morale şi 15 milioane lei cheltuieli judiciare. părţii civile P.D.
16 - 50 milioane lei daune materiale, 150 milioane lei daune morale şi 10 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile R.G.
17 - 18 milioane lei daune materiale, 100 milioane lei daune morale şi 35 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile R.M.D.
18 - 24 milioane lei daune materiale, 50 milioane lei daune morale şi 10 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile R.L.
19 - 50 milioane lei daune materiale, 500 milioane lei daune morale şi 50 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile S.Z.A.
20 - 500 milioane lei daune materiale, 500 milioane lei daune morale şi 50 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile S.R.
21 - 15 milioane lei daune materiale, 200 milioane lei daune morale şi 30 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile T.A.
22 - 10 milioane lei daune materiale, 200 milioane lei daune morale şi 10 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile D.S.
B. Pe inculpaţii M.I., T.I. şi D.I., în solidar cu partea responsabilă civilmente Ministerul Apărării Naţionale, la:
23 - 40 milioane lei daune materiale, 200 milioane lei daune morale şi 10 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile B.V.
24 - 200 milioane lei daune materiale, 500 milioane lei daune morale şi 50 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile C.E.L.
25 - 20 milioane lei daune materiale, 50 milioane lei daune morale şi 10 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile C.I.
26 - 200 milioane lei daune materiale, 500 milioane lei daune morale şi 50 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile I.D.R.
27 - 100 milioane lei daune materiale, 200 milioane lei daune morale şi 30 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile I.V.
28 - 200 milioane lei daune materiale, 600 milioane lei daune morale şi 50 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile L.L.
29 - 80 milioane lei daune materiale, 40 milioane lei daune morale şi 30 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile P.R.H.
30 - 100 milioane lei daune materiale, 500 milioane lei daune morale şi 50 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile M.N.
31 - 50 milioane lei daune materiale, 200 milioane lei daune morale şi 30 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile M.S.
32 - 200 milioane lei daune materiale, 500 milioane lei daune morale şi 50 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile P.M.
33 - 15 milioane lei daune materiale, 100 milioane lei daune morale şi 30 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile P.M.A.
34 - 200 milioane lei daune materiale, 200 milioane lei daune morale şi 30 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile R.M.V.
35 - 500 milioane lei daune materiale, 700 milioane lei daune morale şi 50 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile Ţ.R.
C. Pe inculpaţii M.I. şi T.I., în solidar cu partea responsabilă civilmente Ministerul Apărării Naţionale, la.
36 - 50 milioane lei daune materiale, 500 milioane lei daune morale şi 50 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile B.I.
37 - 25 milioane lei daune materiale, 50 milioane lei daune morale şi 20 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile B.A.I.
38 - 50 milioane lei daune materiale, 200 milioane lei daune morale şi 50 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile B.I.O.
39 - 50 milioane lei daune materiale, 150 milioane lei daune morale şi 15 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile C.A.
40 - câte 70 milioane lei daune materiale, 200 milioane lei daune morale şi 25 milioane lei cheltuieli judiciare, părţilor civile C.C., C.A.D. şi C.I.I.
41 - 10 milioane lei daune materiale, 25 milioane lei daune morale şi 10 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile C.M.
42 - 30 milioane lei daune materiale, 500 milioane lei daune morale şi 50 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile C.R.I.
43 - 30 milioane lei daune materiale, 50 milioane lei daune morale şi 20 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile C.M.A.
44 - 50 milioane lei daune materiale, 100 milioane lei daune morale şi 25 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile D.M.
45 - 50 milioane lei daune materiale, 50 milioane lei daune morale şi 10 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile D.M.C.
46 - 20 milioane lei daune materiale, 100 milioane lei daune morale şi 10 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile E.I.
47 - 30 milioane lei daune materiale, 40 milioane lei daune morale şi 10 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile F.G.
48 - 100 milioane lei daune materiale, 200 milioane lei daune morale şi 30 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile F.A.
49 - 50 milioane lei daune materiale, 300 milioane lei daune morale şi 20 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile F.C.I.
50 - 15 milioane lei daune materiale, 200 milioane lei daune morale şi 15 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile I.A.D.
51 - 400 milioane lei daune materiale, 100 milioane lei daune morale şi 50 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile J.V.
52 - câte 100 milioane lei daune materiale, 250 milioane lei daune morale şi 35 milioane lei cheltuieli judiciare, părţilor civile J.I. şi J.A.
53 - 297 milioane lei daune materiale, 100 milioane lei daune morale şi 50 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile L.D.
54 - 150 milioane lei daune materiale, 200 milioane lei daune morale şi 30 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile L.D.O.
55 - 75 milioane lei daune materiale, 200 milioane lei daune morale şi 30 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile L.I.D.
56 - 200 milioane lei daune morale şi 20 milioane lei cheltuieli judiciare părţii civile, D.I.
57 - câte 30 milioane lei daune materiale, 250 milioane lei daune morale şi 30 milioane lei cheltuieli judiciare, părţilor civile M.C. şi M.A.N.
58 - 30 milioane lei daune materiale, 500 milioane lei daune morale şi 30 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile M.D.
59 - 15 milioane lei daune materiale, 200 milioane lei daune morale şi 10 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile M.M.E.
60 - 218 milioane lei daune materiale, 100 milioane lei daune morale şi 50 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile M.E.
61 - 80 milioane lei daune materiale, 700 milioane lei daune morale şi 50 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile M.A.
62 - 150 milioane lei daune materiale, 500 milioane lei daune morale şi 50 milioane lei cheltuieli judiciare. părţii civile M.M.
63 - 400 milioane lei daune materiale, 100 milioane lei daune morale şi 50 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile N.C.N.
64 - câte 15 milioane lei daune materiale, 15 milioane lei daune morale şi 25 milioane lei cheltuieli judiciare părţilor, civile N.A. şi N.A.I.
65 - 50 milioane lei daune materiale, 100 milioane lei daune morale şi 15 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile N.G.
66 - 15 milioane lei daune materiale, 100 milioane lei daune morale şi 15 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile S.M.A.
67 - 400 milioane lei daune morale, 200 milioane lei daune morale şi 50 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile P.G.
68 - 20 milioane lei daune materiale, 100 milioane lei daune morale şi 10 milioane lei cheltuieli judiciare. părţii civile P.I.
69 - 30 milioane lei daune materiale, 100 milioane lei daune morale şi 20 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile P.T.V.
70 - 50 milioane lei daune morale, 200 milioane lei daune materiale şi 20 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile P.T.
71 - 800 milioane lei daune materiale, 500 milioane lei daune morale şi 50 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile S.E.M.
72 - 10 milioane lei daune, părţii civile S.I.A.
73 - 15 milioane lei daune materiale, 150 milioane lei daune morale şi 15 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile S.L.G.
74 - 60 milioane lei daune materiale, 500 milioane lei daune morale şi 30 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile S.M.M.
75 - 50 milioane lei daune materiale, 500 milioane lei daune morale şi 50 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile T.B.A.
76 - 50 milioane lei daune materiale, 200 milioane lei daune morale şi 20 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile V.E.M.
D. Pe inculpaţii M.I., T.I. şi B.M.A., în solidar cu partea responsabilă civilmente Ministerul Apărării Naţionale, la 700 milioane lei daune materiale, 500 milioane lei daune morale şi 50 milioane lei cheltuieli judiciare, părţii civile R.M.
E. A respins, ca nefondate, cererile de despăgubiri civile şi cheltuieli judiciare formulate de C.R.E., D.Z., P.A.M., R.M.E, S.A., S.A.N. şi S.T.
F. A respins cererea de obligare la plată, în cauză, ca parte responsabilă civilmente a Ministerului Finanţelor Publice, pentru Statul Român.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că, aşa cum corect a reţinut procurorul în actul de trimitere în judecată a inculpaţilor, manifestaţiile paşnice împotriva dictaturii, în luna decembrie 1989, în Cluj, au fost reprimate prin folosirea armatei şi a armamentului de război.
În urma acestor acţiuni represive au fost împuşcate un număr de 79 persoane, din care 26 persoane au încetat din viaţă.
Vina inculpatului M.I. constă în aceea că, în calitate de prim secretar al comitetului judeţean de partid, a avut comanda politico-militară şi a condus efectiv represiunea.
Inculpatul T.I., în calitate de comandant al Armatei a IV-a la acea dată, se face vinovat de organizarea, împreună cu inculpatul M.I., a acţiunii de reprimare a manifestanţilor, prin scoaterea în stradă a militarilor înarmaţi cu muniţie de război. Acesta, cu intenţie şi premeditare, a pus în aplicare „ordinul în 14 puncte" al ministrului apărării, ordin contrar Constituţiei, nelegal şi neregulamentar.
Inculpaţii B.V., C.I.L. şi D.I. au ordonat, separat şi împreună, deschiderea focului spre manifestanţi, cauzând împuşcarea a 22 cetăţeni, din care 9 persoane au fost împuşcate mortal.
La individualizarea pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere limitele de pedeapsă fixate în partea specială a codului penal, pentru faptele săvârşite de inculpaţi, gravitatea acestor fapte, vârsta înaintată şi starea precară a sănătăţii inculpaţilor M.I. şi T.I., faptul că inculpaţii B.V. şi C.I.L. au avut grade inferioare celui avut de inculpatul T.I., precum şi gravitatea deosebită a faptelor inculpatului D.I., ce s-a dovedit a fi fost cel mai zelos dintre făptuitori.
În latura civilă, instanţa de fond s-a pronunţat în limita cererilor părţilor civile, în raport cu actele doveditoare depuse în probaţiune.
Împotriva acestei din urmă sentinţe au declarat recurs, inculpaţii M.I., T.I., B.V., C.I.L., D.I., partea responsabilă civilmente Ministerul Apărării Naţionale şi părţile civile B.F., B.L.I., C.V., C.M., F.G., I.D.R., L.L., L.D., L.D.O., M.D., N.M.I., P.G., P.C.A., P.I., S.Z.A., S.E.M., P.D.V., D.M.C. şi Ţ.R.
Inculpatul T.I. a susţinut că hotărârea atacată este supusă cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10, 12, 13 şi 18 C. proc. pen., pentru următoarele motive:
- din considerentele sentinţei atacate nu rezultă critici concrete referitoare la greşita schimbare a încadrării juridice din fapte săvârşite cu intenţie, în fapte săvârşite din culpă;
- nu s-a procedat la audierea inculpatului, reexaminarea probelor legate de schimbarea încadrării juridice şi completarea cercetării judecătoreşti;
- starea de fapt a fost eronată stabilită, incoerent, iar dispoziţiile Legii nr. 14/1972 au fost ignorate;
- în soluţionarea laturii civile, deşi nu s-au administrat probe noi, daunele acordate au fost nejustificat majorate.
În concluzie, în raport cu împrejurarea că din nici o probă administrată nu a rezultat că ar fi dat ordin în sensul reprimării manifestanţilor, că a fost executat întocmai ordinul ministrului apărării naţionale, ce nu apare ca fiind vădit ilegal, precum şi în raport cu situaţia conjuncturală din decembrie 1989, coroborată cu faptul că armata a acţionat exclusiv în acele cazuri în care manifestanţii au atacat dispozitivele formate din militari, inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. În subsidiar, inculpatul a solicitat casarea sentinţei atacate, cu trimiterea dosarului la prima instanţă, în vederea rejudecării.
Inculpatul B.V. a formulat critici privitoare la nerespectarea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. şi nestabilirea corectă a situaţiei de fapt, cu referire la incompletitudinea cercetării judecătoreşti.
În concluzie, inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea dosarului, primei instanţe, în vederea rejudecării cauzei.
Inculpatul D.I. a susţinut că hotărârea atacată este supusă cazului de casare prevăzut în art. 3859 pct. 8 C. proc. pen., cu referire la nerespectarea dispoziţiilor art. 117 alin. (1) şi (2) din acelaşi cod.
Pe de altă parte, inculpatul a susţinut că i-a fost încălcat dreptul la apărare, cu referire la schimbarea încadrării juridice, precum şi stabilirea eronată a vinovăţiei acestuia, în raport cu împrejurarea că probatoriul administrat în cauză a impus concluzia executării unui ordin legal.
În concluzie, inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea dosarului, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, în vederea efectuării expertizei psihiatrice, audierii martorilor, cu referire la militarii ce au făcut parte din dispozitiv, precum şi completării probatoriului prin depunerea la dosar a expertizei balistice şi a fotografiilor dispozitivului, aflate la organul de urmărire penală. În subsidiar, inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., cu trimitere la art. 44 C. pen.
Inculpatul M.I. a formulat critici cu privire la nelegalitatea urmăririi penale, cu referire la efectuarea acesteia de procurori necompetenţi funcţional şi material, neinfirmarea ordonanţei de neîncepere a urmăririi penale şi nedispunerea continuării cercetărilor, precum şi nepunerea în mişcare a acţiunii penale prin actul prevăzut de legea procesual-penală.
Pe de altă parte, nu a fost efectuată expertiza psihiatrică obligatorie.
În fine, starea de fapt şi vinovăţia inculpaţilor nu au fost corect reţinute, ca urmare a ignorării probelor administrate şi a dispoziţiilor legale, din care rezultă că primul secretar nu a dat ordin unităţilor militare, pentru că nu avea competenţe în acest sens.
În concluzie, inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi menţinerea hotărârii primei instanţe.
În subsidiar, inculpatul a solicitat restituirea cauzei la procuror, în vederea refacerii urmăririi penale sau trimiterea cauzei la prima instanţă, în vederea rejudecării fondului.
Inculpatul C.I.L. a susţinut că hotărârea atacată este supusă cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 1, 8, 171 şi 18 C. proc. pen.
Acesta a formulat critici privind pronunţarea unei hotărâri de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-o cauză penală de competenţa Tribunalului Militar, neefectuarea expertizei psihiatrice, nepunerea în discuţie a schimbării încadrării juridice, neefectuarea expertizei balistice.
S-a mai susţinut că instanţa s-a pronunţat în sensul reţinerii vinovăţiei, deşi din probele administrate nu rezultă cu certitudine implicarea în săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa.
În fine, prima instanţă nu a avut în vedere că inculpatul a executat un ordin legal şi că, pe de altă, acesta a acţionat în stare de legitimă apărare.
În concluzie, inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea dosarului, spre rejudecare. În subsidiar, în raport cu nedovedirea vinovăţiei, inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, achitarea sa.
Prin recursurile declarate, astfel cum acestea au fost susţinute în şedinţă publică, toţi inculpaţii au criticat hotărârea, cu privire la soluţionarea laturii civile, în sensul acordării unor despăgubiri necuvenite, nedovedite.
Partea responsabilă civilmente Ministerul Apărării Naţionale a susţinut că în mod greşit inculpaţii au fost condamnaţi de prima instanţă, în cel de al doilea ciclu procesual. Astfel, instanţa de fond s-a pronunţat cu neobservarea probelor administrate, din care rezultă că uzul de armă a avut loc la Cluj în condiţiile legii, în baza ordinului dat de ministrul apărării naţionale, împotriva civililor ce s-au făcut vinovaţi de violenţe împotriva militarilor şi în vederea înlăturării pericolului reprezentat de către aceştia. Totodată, instanţa s-a pronunţat cu neobservarea împrejurării, rezultând din probele administrate, că militarii s-au constituit în dispozitive ordonate, nu pentru reprimarea manifestanţilor, ci, în condiţiile legii, pentru restabilirea şi menţinerea liniştii publice.
În concluzie, partea responsabilă civilmente a solicitat admiterea recursurilor declarate de inculpaţi şi achitarea acestora în baza art. 10 lit. d) şi e) C. proc. civ., raportat la art. 44 C. pen.
În fine, cu referire la latura civilă, partea responsabilă civilmente, invocând acordarea de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 42/1990 şi de ajutoare din fondul Libertatea, nedovedirea rănirii, prin împuşcare, în evenimentele revoluţionare, cu referire la părţile civile C.A., B.L.I., D.M. şi D.M.A., precum şi nedovedirea daunelor materiale de către unele părţi civile, a solicitat respingerea acestora, inclusiv ca o consecinţă a achitării inculpaţilor.
Părţile civile au solicitat majorarea cuantumului daunelor materiale, la nivelul dovedit cu actele depuse la dosarul cauzei, precum şi a daunelor morale, prin comparaţie.
Examinând cauza, în raport cu criticile formulate, se constată următoarele:
1 - Cu referire la soluţionarea acţiunii penale în cauza penală de faţă.
S-a susţinut, ca o primă critică de nelegalitate, că ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală din 15 octombrie 1992 nu a fost infirmată.
Această critică este infirmată de actele dosarului.
Astfel, prin Ordonanţa nr. 61/P/1991 din 22 septembrie 1997, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, secţia parchetelor militare, a dispus infirmarea ordonanţei de scoatere de sub urmărire din data de 15 octombrie 1992, continuarea şi aprofundarea cercetărilor în sensul arătat, prin această din urmă rezoluţie.
Pentru a dispune în sensul arătat, s-a reţinut că reexaminarea probelor din dosarul cauzei duce la concluzia că procurorii militari care au instrumentat dosarul, nu au stăruit în suficientă măsură pentru aflarea adevărului cu privire la evenimentele care au avut loc pe data de 21 decembrie 1989, la Cluj Napoca.
Astfel, nu au fost eliminate contradicţiile ce există între declaraţiile inculpaţilor, învinuiţilor şi martorilor, nu a fost clarificată starea de fapt a evenimentelor din fiecare dispozitiv militar, ca urmare a neanalizării critice a probelor existente la dosar şi înlăturării a zeci de declaraţii date de martori oculari, care au relatat aspecte esenţiale pentru aflarea adevărului, ceea ce impietează asupra răspunderii şi a încadrărilor juridice, acestea rămânând la un grad de maximă generalitate.
Pe de altă parte, procurorul militar nu a stăruit pentru stabilirea încălcării ordinelor şi regulamentelor militare, nu a analizat răspunderile ce operează pentru astfel de încălcări, nu a statuat asupra existenţei sau inexistenţei acelor situaţii în care era justificată deschiderea focului, cu referire la cazul unui atac obiectiv, real, care să prezinte pericol pentru viaţa militarilor sau cazul unor încercări obiective de dezarmare a acestora. Drept urmare, ca o consecinţă a neelucidării acestor aspecte esenţiale ale stării de fapt, nu au fost soluţionate corect nici problemele juridice privind răspunderea făptuitorilor pentru victimele din Cluj Napoca.
În aceeaşi ordine de idei, trebuiau analizate distinct faptele săvârşite, întrucât derularea acţiunilor prezintă anumite particularităţi pentru fiecare dispozitiv militar, iar activitatea ofiţerilor şi militarilor din aceste dispozitive trebuia a fi raportată la conţinutul ordinelor şi regulamentelor militare, întrucât organismul militar are şi trebuie să aibă răspunderea pentru încălcarea acestora, cu intenţie sau din culpă.
Prin această din urmă ordonanţă s-au dispus, în concret, activităţile ce urmau a fi desfăşurate de organul de urmărire penală desemnat în acest scop.
Prin urmare, recursurile declarate de inculpaţi şi partea responsabilă civilmente se constată a fi nefondate sub aspectul acestor critici.
S-au mai formulat critici cu privire la nelegalitatea sesizării instanţei de judecată, cu referire la nepunerea în mişcare a acţiunii penale prin actul prevăzut de legea procesual-penală.
Este de reţinut în acest sens, corespunzător dispoziţiilor art. 264 C. proc. pen., cu referire la art. 200, 203 şi 263 din acelaşi cod, că rechizitoriul, ca act procedural, reprezintă un act de dispoziţie al organului de urmărire penală, în sensul trimiterii în judecată a inculpatului sau inculpaţilor, după caz.
Aşadar, în situaţia în care procurorul apreciază că sunt îndeplinite condiţiile de trimitere în judecată, în sensul că infracţiunea există, aceasta a fost săvârşită de inculpat şi nu se constată existenţa nici unui caz în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată, sesizează instanţa de judecată, solicitând aplicarea legii.
Sub un prim aspect, cu referire la critica formulată, este de reţinut că, în cazul în cazul în care nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală, anterior întocmirii rechizitoriului, acesta are concomitent şi funcţionalitatea actului de inculpare, în sensul că prin el se pune în mişcare acţiunea penală.
Faţă de dispoziţiile art. 262 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., din care nu rezultă obligativitatea menţiunii, rezultă că într-un asemenea caz, lipsa menţiunii cu privire la punerea în mişcare a acţiunii penale este irelevantă.
În susţinerea irelevanţei lipsei menţiunii urmează a se observa că, prefigurând dispozitivul care concretizează voinţa organului de urmărire penală de a dispune trimiterea în judecată, întocmind rechizitoriul, procurorul arată în partea expozitivă faptele şi persoana faţă de care s-a efectuat urmărirea penală, precum şi care sunt probele în învinuire.
Între altele, această situaţie a fost sesizată de către instanţa de fond, în primul ciclu procesual.
Drept urmare, în considerarea, însă, şi a altor neregularităţi procedurale privitoare la efectuarea urmăririi penale şi pentru înlăturarea acestora, prin încheierea din 1 februarie 1999, pronunţată în dosarul nr. 2956/1998, al Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, s-a dispus trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, între altele, pentru punerea în mişcare a acţiunii penale.
Este evident că, dată fiind natura juridică a acestuia, de act procesual, rechizitoriul trebuie să îndeplinească condiţiile substanţiale, care privesc conţinutul acestuia, precum şi condiţiile formale, cu referire la forma actului, prevăzute de legea procesual-penală.
Însă, cum această neregularitate a fost înlăturată, prin punerea în mişcare a acţiunii penale de către procurorul competent, recursurile declarate de inculpaţi se constată a fi nefondate, şi sub aspectul acestei critici.
O altă critică priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 117 C. proc. pen.
Or din actele dosarului rezultă următoarele:
1 - În vederea efectuării expertizei psihiatrice, inculpatul mr. D.I. a fost examinat în perioada 13 ianuarie - 15 ianuarie 1998, la Spitalul de Psihiatrie - Ergoterapie Cluj-Napoca.
Prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 181/IV/a/2 din 16 ianuarie 1998 s-a concluzionat că numitul D.I. nu prezintă tulburări psihice de natură a-i afecta discernământul şi că, faţă de faptele pentru care este cercetat, acesta are discernământul păstrat.
2 - În vederea efectuării expertizei medico-legale psihiatrice solicitată de organul de urmărire penală, inculpatul lt. col. C.I.L. a fost examinat, la aceeaşi unitate de sănătate, în perioada 14 ianuarie - 15 ianuarie 1998.
Prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 425/IV/a/10 din 16 ianuarie 1998 s-a concluzionat că numitul C.I.L. prezintă tulburare de personalitate de tip hipertim şi că, pentru data când a săvârşit faptele pentru care este cercetat, nu există elemente obiective pentru a se susţine că acesta ar fi fost lipsit de discernământ.
3 - Inculpatul B.V. a fost examinat la Spitalul Militar Central şi în comisie, la data de 4 mai 1998.
Prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. A1/1982 din 18 mai 1998 al Institutului de Medicină Legală „Mina Minovici" Bucureşti s-a stabilit că numitul B.V., la data examinării, prezintă o reacţie anxioasă declanşată şi întreţinută de contextul juridic în care se găseşte. În raport cu fapta pentru care este cercetat, nu se reconstituie tulburări psihice de natură a-i afecta capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale, la data de 21 decembrie 1989, faţă de care are discernământul păstrat.
4 - Inculpatul M.I. a fost examinat, în regim de internare, în perioada 19 noiembrie - 20 noiembrie 1997, conform foii de observaţie nr. 1837.
5 - Inculpatul T.I. a fost examinat, în perioada 16 decembrie - 23 decembrie 1998.
6 - Inculpatul B.M.A. a fost examinat, în regim de internare, în perioada 16 februarie - 19 februarie 1998.
În concluzie, inculpaţii au fost supuşi expertizei medico-legale psihiatrice, în condiţiile art. 117 alin. (2) C. proc. pen., prin internare la clinica din Cluj, respectiv la secţia de neuropsihiatrie a Spitalului Militar Central, iar concluziile rapoartelor de expertiză medico-legală sunt în sensul că inculpaţii au discernământul păstrat faţă de faptele pentru care sunt cercetaţi.
Prin urmare, cum încălcarea invocată, constatată prin încheierea de şedinţă din 1 februarie 1999, pronunţată în dosarul nr. 2956/1998, a fost înlăturată, în sensul dispus de instanţa de fond, recursurile declarate de către inculpaţi şi partea responsabilă civilmente se constată a fi nefondate şi sub aspectul acestei critici.
O altă critică priveşte efectuarea urmăririi penale de către un organ necompetent, cu referire la efectuarea de cercetări de către un procuror din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj şi, ulterior, de către un procuror militar din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, desemnaţi în acest scop de procurorul general, în raport cu care s-a solicitat restituirea cauzei la procuror, conform dispoziţiilor art. 332 alin. (1) C. proc. pen.
Or, din actele dosarului rezultă că, în cadrul cercetării judecătoreşti, probele de la urmărirea penală, respectiv alte probe solicitate de părţi, îndeplinind condiţiile de admisibilitate, au fost administrate în şedinţă de către instanţa de judecată, oral, nemijlocit şi în contradictoriu, conform dispoziţiilor art. 289 C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 332 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată se desesizează dacă această constatare are loc înainte de începerea dezbaterilor, orice desesizare ulterioară nemaifiind posibilă.
Astfel, potrivit art. 332 alin. (2) C. proc. pen.: „cauza nu se restituie atunci când constatarea prevăzută în alineatul precedent are loc după începerea dezbaterilor".
Raţiunea acestei dispoziţii constă în aceea că neregularitatea derivând din efectuarea cercetării penale, a fost complinită prin cercetarea judecătorească, cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale.
Prin urmare, recursurile se constată a fi nefondate, şi sub aspectul acestei critici, cererea privind restituirea cauzei la procuror, formulată în cel de al doilea ciclu procesual, neputând fi primită.
De altfel, actul de învestire a instanţei apare ca fiind semnat de procurorul delegat, de procurorul militar şef al secţiei parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi confirmat de adjunctul Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Totodată, se constată a fi nefondat recursul declarat de inculpatul C.I.L., cu referire la critica privind necompetenţa secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de a judeca în fond cauza şi susţinerea acestuia că aparţinea Tribunalului Militar Bucureşti, această competenţă. Competenţa judecării în fond a cauzei a aparţine secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 35 C. proc. pen.
Astfel, din actele dosarului rezultă că inculpaţii D.I., B.V. şi C.I.L. au fost trimişi în judecată pentru comiterea de fapte în legătură vădită cu executarea ordinului primit de la coinculpatul T.I.
Prin urmare, imputarea participării lor la săvârşirea aceloraşi infracţiuni este evidentă, existând, aşadar, indivizibilitate în sensul dispoziţiilor art. 34 C. proc. pen.
Or, competenţa judecării infracţiunilor săvârşite de inculpatul g-ral col T.I. revine, potrivit art. 29 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aşa încât în mod legal s-a făcut aplicarea art. 35 din acelaşi cod.
Pe de altă parte, în raport cu amplul material probator administrat, se constată că starea de fapt este corect stabilită, cercetarea judecătorească îndeplinind condiţia completitudinii, aşa încât recursurile declarate de inculpaţi şi partea responsabilă civilmente se constată a fi nefondate şi sub aspectul acestei critici.
Astfel, din probatoriul administrat în cauză, aşa cum corect a stabilit instanţa de fond, atât în primul cât şi în cel de al doilea ciclu procesual, manifestaţiile împotriva dictaturii, din luna decembrie 1989, au fost reprimate la Cluj Napoca, de către inculpaţii M.I., T.I., B.V., C.I.L. şi D.I., prin folosirea armatei şi a armamentului din dotare.
În urma acestor acţiuni au fost împuşcate un număr de 79 persoane, din care 26 au încetat din viaţă.
Situaţia de fapt, reţinută de ambele instanţe, corespunzătoare în general celei descrise în rechizitoriu, este susţinută de materialul probator administrat în cauză.
Criticile privitoare la temeinicia soluţiei constatându-se a fi neîntemeiate, urmează a se stabili acurateţea premisei minore a silogismului judiciar, cu referire la legalitatea încadrării juridice a faptelor cu a căror judecare instanţa a fost sesizată, respectiv stabilirea concordanţei depline între faptele concrete săvârşite de inculpaţi şi normele penale speciale care incriminează aceste fapte, precum şi în raport cu dispoziţiile penale generale aplicabile faptelor comise.
Este dincolo de orice discuţie că încadrarea juridică corectă are deosebită importanţă, întrucât numai în acest fel se asigură sancţionarea în limitele legii. Drept urmare, s-ar putea conchide că încadrarea juridică corectă constituie o garanţie a respectării drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor.
Din aceleaşi considerente şi schimbarea încadrării juridice a faptelor este supusă unor reguli, stabilite prin art. 334 C. proc. pen.
Or, încadrarea juridică a faptelor se constată a fi legală, aşa încât soluţia de condamnare a inculpaţilor, consecinţa unui lanţ deductiv fără discontinuitate, nu este susceptibilă de critică.
Astfel, cu referire la încadrarea juridică a faptelor, pe rând, în infracţiunile de omor şi tentativă la această infracţiune prin rechizitoriu, ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi vătămare corporală gravă, de către prima instanţă şi de omor şi tentativă la această infracţiune, de către instanţa de recurs în cel de al doilea ciclu procesual, este de reţinut că acestea au comun faptul că afectează relaţiile sociale ocrotite de lege privitoare la drepturile persoanei, luată în considerare în mod individual, distincţiile privind obiectul juridic special.
Acestea se diferenţiază net, însă, sub aspectul laturii subiective.
Drept urmare, încadrarea juridică a faptelor impune stabilirea poziţiei psihice a făptuitorilor, cu luarea în considerare a tuturor împrejurărilor, întrucât unele împrejurări ce par concludente, privite izolat, pot duce la o concluzie eronată şi, pe cale de consecinţă, la încadrare juridică greşită.
Or, în cauză, rezultă cert că activitatea infracţională a fost săvârşită cu intenţie, făptuitorii prevăzând posibilitatea producerii rezultatului letal.
Împrejurările ce conduc cert la această concluzie, privesc scoaterea în stradă a maşinilor de luptă şi a militarilor dotaţi cu muniţie de război, ambele fără nici o legătură cu restabilirea sau menţinerea ordinii publice, operaţiuni în care se folosesc mijloace specifice, menite a descuraja şi dispersa mulţimile, inapte a produce moartea participanţilor la mişcări de stradă neautorizate.
Totodată, locurile în care s-a dispus constituirea dispozitivelor de militari, fac dovada lipsei oricărei legături cu misiunile specifice de luptă ale armatei.
Astfel, locaţiile anterior convenite în care au fost constituite dispozitivele militare de luptă, nu priveau obiective vizate de eventuale atacuri teroriste, despre care se făcea într-adevăr vorbire în acea perioadă, ci locuri valide a pune în practică strategia de blocare a accesului populaţiei pe străzile şi în pieţele oraşului.
Este neîndoielnic, aşadar, că misiunile de luptă desfăşurate, conform planului de intervenţie stabilit, vizau exclusiv reprimarea demonstranţilor, cu acceptarea posibilităţii uciderii sau rănirii unora dintre demonstranţi.
Această concluzie este susţinută indubitabil de continuitatea rezoluţiei infracţionale, cu referire la menţinerea dispozitivelor, respectiv forţelor înarmate în oraş, precum şi de continuarea strategiei de blocare a accesului populaţiei în zonele menţionate şi ulterior primelor confruntări cu rezultate sângeroase.
Mai este de reţinut că ordinul legal de care se prevalează inculpaţii, cu referire în acest caz la ordinul în 14 puncte transmis de ministrul apărării naţionale, este, în realitate, neconstituţional şi nesusţinut de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 14/1972, în vigoare la acea dată, prin care au fost reglementate clar atribuţiile Ministerului Apărării Naţionale.
Însă, dincolo de discuţiile ce se pot face cu privire la nelegalitatea ordinului menţionat, este de reţinut, în sensul celor de mai sus, conform probatoriului administrat în cauză, depăşirea limitelor acestui ordin şi, în special, nesocotirea dispoziţiilor privind uzul de armă, astfel cum acestea au fost stabilite prin Cap. III din Decretul nr. 367/1971, republicat, în vigoare la acea dată, cu referire la:
- uzul de armă în cazuri neprevăzute de art. 36 din decret;
- executarea focului în alte condiţii, decât cele reglementate prin art. 39 din acelaşi act normativ;
- nerespectarea dispoziţiilor art. 40 din decretul menţionat, cu referire la cazurile în care se va evita uzul de armă.
Rolul de autoritate conducătoare, cu putere de decizie, negat de inculpatul M.I., este dat, însă, cert, la nivelul judeţului Cluj, de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 14/1972, republicată, potrivit cărora primul secretar este şi preşedintele consiliului judeţean de apărare.
În această calitate, inculpatul M.I. a cerut forţelor represive implicate la Cluj, intensificarea controlului prin patrule, formarea patrulelor separate ale armatei, înmulţirea acţiunilor de patrulare, inclusiv în cartiere şi luarea măsurilor de preîntâmpinare a formării grupurilor de oameni sau defluirea manifestanţilor spre zonele centrale ale oraşului.
Cu referire la inculpaţii - militari de carieră, este adevărat că armata era în alarmă parţială de luptă, ca urmare a primirii indicativului Radu cel Frumos.
Este, însă, de reţinut că rolul şi locul fiecărui militar erau stabilite coerent prin regulamentul aprobat de ministrul apărării naţionale, la data de 6 martie 1986, intrat în vigoare la data de 1 octombrie 1986.
Potrivit acestui regulament, transmiterea indicativului Radu cel Frumos obliga doar la ridicarea puterii operative şi de reacţie armată a fiecărei unităţi militare, în aşteptarea ordinului de luptă, fără a ieşi din cazărmi.
Pasul următor, în funcţie de gravitatea situaţiei, la care nu s-a ajuns, îl constituia mobilizarea parţială sau generală, după caz.
Chiar şi într-o astfel de situaţie, ipotetică în acest caz, ieşirea în stradă a militarilor, împotriva populaţiei civile, pentru a executa misiuni de luptă, nu era prevăzută.
Astfel, în cazul transmiterii ordinului următor, de luptă, deveneau incidente dispoziţiile art. 35 şi urm. din regulamentul menţionat, privitoare la comunicarea de către ofiţerii de legătură, a ordinului de luptă, organizarea de acţiuni specifice de recunoaştere a poziţiilor inamicului, stabilirea poziţiilor ce vor fi ocupate de unitatea militară respectivă, toate consemnate în jurnalul acţiunilor de luptă, la fiecare 24 ore, care trebuie să cuprindă datele cunoscute privitoare la starea trupelor, situaţia inamicului, modul în care s-a răspuns la acţiunile acestuia.
Prin urmare, respectarea regulamentului menţionat ar fi exclus consecinţele evenimentelor petrecute în municipiul Cluj Napoca, aşa încât vinovăţia inculpaţilor, astfel cum a fost reţinută prin sentinţa atacată, este certă, nesusceptibilă de critică.
Din aceste motive, cu referire la situarea inculpaţilor în afara exerciţiului legal al funcţiilor încredinţate, cauza de înlăturare a caracterului penal al faptelor comise, prevăzută de art. 44 C. pen., invocat de către recurenţi, nu este aplicabilă în cauză.
În fine, din examinarea părţii introductive a sentinţei atacate, rezultă că şi critica privind nerespectarea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., este neîntemeiată.
Ca atare, starea de fapt fiind corect reţinută, corespunzător probatoriului administrat în cauză, vinovăţia inculpaţilor fiind cert stabilită, iar încadrarea juridică a faptelor - cu referire la normele incriminatoare şi formele participaţiei penale reţinute, fiind cea legală, se constată că sentinţa atacată, sub aspectul soluţionării laturii penale, este temeinică şi legală, nesupusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., aşa încât recursurile declarate de inculpaţi şi partea responsabilă civilmente vor fi respinse, ca nefondate.
2 - Cu privire la soluţionarea acţiunii civile în procesul penal.
Prin recursurile declarate în cauză, inculpaţii şi partea responsabilă civilmente au criticat hotărârea primei instanţe, sub aspectul daunelor materiale şi morale, motivele privind cuantumul sau nejustificarea acestora.
Părţile civile au declarat recurs, solicitând majorarea cuantumului daunelor materiale, în raport cu paguba efectiv produsă acestora şi, în special, a daunelor morale, prin comparaţie.
Examinarea temeiniciei şi legalităţii hotărârii atacate obligă instanţa de control judiciar să constate dacă s-au respectat toate dispoziţiile legale pentru judecarea acţiunii civile.
Reglementând dreptul la reparaţie materială, prin art. 14 şi 346 C. proc. pen., nu a fost stabilit şi modul de determinare a daunelor materiale şi daunelor morale.
Ca atare, sunt aplicabile normele Codului civil, cu referire la art. 998 şi 999 care, prin dispoziţii de principiu, concepute în termeni generali, permit interpretarea extensivă, aptă a realiza repararea integrală a pagubei produse prin infracţiune.
Dispoziţiile legale menţionate nu fac distincţie între prejudiciul material şi prejudiciul moral, ambele fiind supuse reparării.
Sub aspectul întinderii prejudiciului suferit, este de reţinut că prejudiciul material poate fi cuantificat potrivit dispoziţiilor art. 1084 C. civ.
Astfel, potrivit textului menţionat, daunele materiale sunt formate din pierderea efectiv suferită şi beneficiul de care partea a fost lipsită.
Ca atare, în măsura în care rezultă din probatoriul administrat în cauză, daunele materiale pot fi acordate în limita celor două componente.
Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral însă, legea civilă nu prevede criterii de determinare.
În consecinţă, cuantumul daunelor morale se stabileşte, prin apreciere, urmare a aplicării de către instanţa de judecată, a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate şi măsura lezării lor, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura afectării, precum şi măsura în care părţii vătămate i-a fost afectată situaţia familială, profesională sau socială, după caz.
Prin urmare, în vederea acordării daunelor morale, partea vătămată nu trebuie să dovedească prejudiciul sub aspect valoric, aceasta fiind obligată doar a produce acel minim de argumente şi indicii din care să rezulte afectarea sa, de natură a duce la concluzia prejudicierii morale.
Însă, cuantificarea prejudiciului moral, prin aplicarea criteriilor menţionate, este subordonată condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs părţii lezate, reglementată prin art. 411 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În fine, din motive ţinând de protejarea intereselor părţii vătămate, prin infracţiune în acest caz, prin art. 1000 alin. (3) C. civ. s-a stabilit răspunderea comitentului pentru fapta ilicită, cauzatoare de prejudiciu unei terţe persoane, pe care prepusul a săvârşit-o în exerciţiul normal al funcţiei încredinţate, cât şi pentru fapta ilicită săvârşită de către acesta, în vederea realizării scopului pentru care i-a fost încredinţată funcţia, fie fără instrucţiunile comitentului, fie împotriva acestor instrucţiuni, încălcând interdicţii exprese.
Aşadar, din punctul de vedere al persoanei prejudiciate, pentru angajarea răspunderii comitentului, fapta ilicită păgubitoare trebuie, chiar şi numai aparent, să fi fost săvârşită în exerciţiul funcţiei încredinţate prepusului.
Examinând cauza, prin prisma criticilor formulate, în raport cu criteriile menţionate, se constată că părţilor civile li s-au acordat daune materiale, în limita dovedirii acestora, actualizate la data pronunţării sentinţei atacate, respectiv a cheltuielilor făcute potrivit unor datini unanim recunoscute, pentru care, însă, nu s-ar putea preconstitui dovezi în totalitate.
Părţile civile au produs acel minim de argumente privind prejudicierea morală, astfel încât daunele morale acordate apar ca fiind legal acordate.
Totodată, examinând fiecare caz în parte, cu referire la părţile civile care au declarat recurs, se constată că daunele morale acordate răspund criteriilor menţionate şi condiţiei stabilite prin art. 411 din Convenţie, reprezentând o reparaţie echitabilă.
Este de reţinut că motivul invocat de recurenţi, cu referire la stabilirea cuantumului prin comparaţie, nu este întemeiat. Stabilirea cuantumului daunelor morale în modul vizat de părţile civile, este concomitent netemeinică şi nelegală, întrucât s-ar utiliza un criteriu neprevăzut de legea civilă şi s-ar nega individualitatea, o realitate psiho-socială a diferenţierii şi alterităţii, în raport cu care acelaşi tip de evenimente este perceput diferit de fiecare persoană în parte şi, drept urmare, şi consecinţele sunt diferite.
Ca atare, nu se constată motive care să justifice admiterea recursurilor şi modificarea cuantumului acestora.
Pe de altă parte, cum în cauză s-a constatat corect îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale şi existenţa raportului de prepuşenie, inclusiv cu privire la inculpatul M.I., corespunzător dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 14/1972, angajarea răspunderii părţii responsabile civilmente a fost legal angajată, aşa încât recursurile se constată a fi nefondate şi sub aspectul acestor critici.
În fine, cum starea materială a părţii civile nu constituie un criteriu legal pentru stabilirea cuantumului daunelor materiale sau a daunelor morale, recursul părţii responsabile civilmente se constată a fi nefondat şi sub aspectul criticilor privind ajutoarele primite de părţile vătămate în temeiul unor dispoziţii legale, cu referire la Legea nr. 42/1990 şi fondul Libertatea.
În consecinţă, cum soluţionarea laturii civile este temeinică şi legală, hotărârea atacată nu este supusă casării nici sub acest aspect şi, drept urmare, recursurile urmează a fi respinse, ca nefondate.
3 - Cu privire la recursul declarat de partea civilă P.D.V.
În raport cu dispoziţiile art. 1 C. proc. pen., cu referire la art. 1 C. pen., procesul penal poate fi privit ca un mijloc de apărare, concomitent, a societăţii şi a membrilor ce o compun, ca titulari de drepturi şi obligaţii legal stabilite.
Activitatea de judecată, finalizată prin pronunţarea unei hotărâri definitive, este strict reglementată prin Codul de procedură penală, lege procesuală cu un pregnant caracter formalist, indispensabil asigurării judecării corecte şi garantării egale a drepturilor procesuale.
Ilustrând acest formalism, între altele, vizând concomitent dinamizarea procesului penal şi sancţionarea conduitei procesuale neconforme, prin art. 185 C. proc. pen., legiuitorul a stabilit următoarele: „când pentru exercitarea unui drept procesual, legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen".
Aşadar, potrivit formalismului legii procesual-penale, având caracter de garanţie egală pentru toate părţile interesate, în sensul dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României, revizuită, cu referire la art. 16 din legea fundamentală şi ca raţiune, satisfacerea imperativului disciplinării activităţii procesuale, prin stabilirea unor termene peremptorii, vizând durata rezonabilă de soluţionare definitivă a cauzei penale, conform dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin textul menţionat a fost impusă obligaţia îndeplinirii în termen a actelor de procedură, sub sancţiunea decăderii din exerciţiul dreptului.
Ca atare, neexercitarea în termen a unui drept procesual, conform sancţiunii menţionate, duce la pierderea acestuia
Or, partea civilă menţionată a declarat recurs numai la data de 3 octombrie 2005, cu depăşirea termenului general de 10 zile prevăzut de art. 3853, cu distincţiile prevăzute de art. 363 - 365 C. proc. pen., fără a invoca motive care să justifice repunerea în termenul de exercitare a căii de atac şi fără a formula, de altfel, cerere în acest sens.
Aşadar, excepţia de tardivitate invocată de procuror se constată a fi întemeiată.
Ca atare, recursul declarat de partea civilă menţionată va fi respins, ca tardiv.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţi, partea responsabilă civilmente şi celelalte părţi civile şi, ca tardiv, recursul declarat de partea civilă P.D.V.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.I., T.I., B.V., C.I.L, D.V., partea responsabilă civilmente Ministerul Apărării Naţionale şi părţile civile B.F., B.L.I., C.V., C.M., F.G., I.D.R., L.L., L.D., L.D.O., M.D., N.M.I., P.G., P.C.A., P.I., S.Z.A., S.E.M., D.M.C. şi Ţ.R. împotriva sentinţei nr. 329 din 23 mai 2005, pronunţată în dosarul nr. 893/2005, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de partea civilă P.D.V. împotriva aceleaşi sentinţe, pe care o menţine.
În baza art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., obligă recurenţii, la plata cheltuielilor judiciare către stat, după cum urmează:
- câte 100 RON (1.000.000 lei), fiecare, recurenţii-inculpaţi M.I., T.I., B.V., D.V., recurentul - parte responsabilă civilmente Ministerul Apărării Naţionale şi recurenţii - părţi civile B.F., B.L.I., C.V., C.M., F.G., I.D.R., L.L., L.D., L.D.O., M.D., N.M.I., P.G., P.C.A., P.I., S.Z.A., S.E.M., D.M.C. şi Ţ.R.;
- la 250 RON (2.500.000 lei), recurentul-inculpat C.I.L., din care 150 RON (1.500.000 lei), reprezentând onorariu de avocat cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, pentru asistarea acestuia, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 120/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 122/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
