ICCJ. Decizia nr. 478/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 478/2011
Dosar nr.6326/1/2011
Şedinţa publică din 28 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 908 din 26 mai 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 3180/1/2010 a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petenta S.A. Inoteşti împotriva rezoluţiei nr. 24450/5377/VIII/1/2009 din 9 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia nr. 24450/5377/VIII/1/2009 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 9 noiembrie 2009, s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a plângerii formulate de petiţionara S.A. Inoteşti, prin reprezentant legal D.M.
Pentru a dispune astfel, procurorul a reţinut că prin plângerea înregistrată la 29 octombrie 2009 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, petenta, prin reprezentantul său legal D.M., a solicitat „cercetarea judecătorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a procurorului de şedinţă de la cele 3 termene care au falsificat calitatea părţilor în dosarul nr. 374/42/2008 şi au dat termen la 17 noiembrie 2009".
Prin aceeaşi plângere petentul a solicitat cercetarea penală a magistratului procuror O.L. de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 C. pen. - faptă săvârşită în legătură cu rezoluţia nr. 18174/5717/VIII/1/2008 din 11 decembrie 2008, precum şi a procurorului general care a întocmit rezoluţia nr. 12739/6633/VIII/1/2008 din 11 decembrie 2008.
S-a constatat că plângerea formulată nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 221 C. proc. pen., astfel încât aceasta este inadmisibilă.
Indicarea, în cuprinsul plângerii, a menţiunilor cerute de textul de lege invocat constituie o condiţie de admisibilitate a plângerii, dându-i acestuia un conţinut precis, clar.
Împotriva rezoluţiei procurorului, petentul D.M. a formulat în temeiul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., plângere la instanţă solicitând desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei la procuror pentru efectuarea de cercetări.
Plângerea a fost respinsă ca inadmisibilă de către Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin sentinţa nr. 908 din 26 mai 2010, cu motivarea că plângerea petentei nu a fost îndreptată împotriva unei soluţii de neîncepere a urmăririi penale dintre cele prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe, petenta S.A. Inoteşti a declarat recurs.
Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petentă nu este fondat.
Potrivit art. 2781 C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 C. proc. pen. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmării penale sau a ordonanţei, ori după caz a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi art. 278 C. proc. pen., la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Rezultă aşadar, din cuprinsul normelor legale enunţate, că plângerea care are un asemenea temei vizează exclusiv o rezoluţie sau ordonanţă a procurorului de netrimitere în judecată, confirmată ca urmare a respingerii plângerii formulate în temeiul art. 275-278 C. proc. pen.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că plângerea petentei adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu poate face obiectul controlului judecătoresc reglementat de prevederile art. 2781 C. proc. pen., întrucât nu priveşte o soluţie de netrimitere în judecată dispusă de procuror, iar din examinarea actelor dosarului a rezultat că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a comunicat acesteia o soluţie de netrimitere în judecată.
Invocarea de către recurenta petentă a prevederilor art. 2781 C. proc. pen., este greşită, întrucât, astfel cum s-a arătat, nu sunt incidente dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., deoarece petenta nu a făcut dovada existenţei unei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale, împotriva căreia să fi făcut plângerea cu care a investit instanţa de fond.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta S.A. Inoteşti împotriva sentinţei nr. 908 din 26 mai 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 3180/1/2010.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petentă va fi obligată la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta S.A. INOTEȘTI împotriva sentinţei nr. 908 din 26 mai 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 3180/1/2010.
Obligă recurenta petentă la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 477/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 479/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
---|