ICCJ. Decizia nr. 492/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 492/2010
Dosar nr.6298/1/2011
Şedinţa publică din 28 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 325 din 18 februarie 2009 pronunţată de Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul T.M. împotriva rezoluţiei nr. 1193/P/2008 din 12 noiembrie 2008 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Împotriva sentinţei sus-menţionate, petentul T.M. a declarat recurs, iar Completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 643 din 28 septembrie 2009 a respins, ca nefondat, recursul formulat.
Împotriva sentinţei nr. 325 din 18 februarie 2009, petentul T.M. a formulat cerere de revizuire.
Prin sentinţa nr. 1473 din 29 septembrie 2010, Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinând cererea de revizuire formulată de petent, în raport cu dispoziţiile legale aplicabile în materie, a constatat că aceasta este inadmisibilă, astfel că a respins-o, ca atare.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, în termen legal, a declarat recurs revizuentul T.M.
Examinând hotărârea atacată, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 393 hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală cât şi cu privire la latura civilă, din conţinutul acestui text legal rezultând că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt, pe care le conţin hotărârile judecătoreşti.
Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, poate fi formulată numai în condiţiile şi în cazurile limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., singurele în măsură să conducă la o reexaminare a cauzei penale.
În cauză, revizuentul T.M. a formulat cerere solicitând revizuirea sentinţei nr. 325 din 18 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin care a fost respinsă ca nefondată, plângerea formulată de petentul T.M.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că hotărârea vizată prin cererea de revizuire formulată de petent nu îndeplineşte condiţiile art. 393 C. proc. pen., deoarece nu conţine o rezolvare a fondului cauzei, în sensul dispoziţiilor art. 345 alin. (1) C. proc. pen., care stipulează că "Instanţa hotărăşte prin sentinţă asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunţând, după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal".
Mai mult decât atât, revizuentul nu a invocat critici care să poată fi încadrate în vreunul din cazurile de retractare prevăzute expres şi limitativ de art. 394 C. proc. pen.
Pe de altă parte, cât timp prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii şi împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în soluţionarea plângerilor formulate în temeiul art. 2781 C. proc. pen., o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât, în situaţia contrară s-ar contraveni dispoziţiilor procesuale menţionate şi principiului instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile [...] pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
Criticile recurentului revizuent reiau în esenţă aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanţe şi au făcut obiectul analizei acestei, după cum s-a şi demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanţe.
Aşadar, soluţia primei instanţe, de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată de revizuent împotriva sentinţei nr. 325 din 18 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, este legală şi temeinică.
În consecinţă, neexistând motive care analizate din oficiu să ducă la casarea hotărârii atacate, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul T.M. împotriva sentinţei nr. 1473 din 29 septembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 5681/1/2010.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul T.M. împotriva sentinţei nr. 1473 din 29 septembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 5681/1/2010.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 490/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 498/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
