ICCJ. Decizia nr. 470/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 470/2011
Dosar nr.5924/1/2011
Şedinţa publică din 28 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 3044 din 7 septembrie 2010 pronunţată în dosarul nr. 66/32/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins ca nefondat, recursul declarat de petentul R.V. împotriva sentinţei penale nr. 46 din 25 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 46 din 25 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulate de petentul R.V. împotriva rezoluţiei nr. 1331/P/2009 din 7 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul, recurs care a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 3044 din 7 septembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Împotriva acestei ultime decizii, petentul R.V. a declarat un nou recurs.
La termenul de azi, 28 noiembrie 2011, Înalta Curte, în baza art. 302 alin. (1) raportat la art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a combinat cu art. 417 C. proc. pen., a pus în discuţia părţilor admisibilitatea recursului declarat de petentul R.V.
Examinând recursul declarat de petent, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (10) cu referire la alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen., hotărârea judecătorului pronunţată în soluţionarea plângerii împotriva rezoluţiei de netrimitere în judecată poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale precum şi de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate.
Din examinarea textului se constată că recursul se poate declara numai împotriva hotărârii instanţei de fond.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti, sentinţe sau decizii, după caz, nedefinitive, fiind arătate expres şi limitativ hotărârile care sunt supuse recursului.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 3851 alin. (1) lit. c) şi lit. e) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs numai sentinţele pronunţate, ca instanţe de fond de curţile de apel şi deciziile pronunţate, ca instanţe de apel de tribunale, tribunale militare teritoriale, curţi de apel şi Curtea Militară de Apel.
Printre acestea nu sunt prevăzute şi deciziile pronunţate, ca instanţă de recurs, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cum este cea atacată în cazul de faţă.
Totodată, art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiaşi cod, prevede că deciziile pronunţate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive şi executorii.
Aşadar, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii acestei căi de atac, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, aşa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
În prezenta cauză, Completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizat cu recursul declarat de către petentul R.V., împotriva unei hotărâri definitive, respectiv Decizia nr. 3044 din 7 septembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 66/32/2010.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Aşa fiind, excepţia inadmisibilităţii recursului pusă în discuţia părţilor din oficiu de către instanţă, este întemeiată, astfel încât prin admiterea excepţiei, criticile formulate de recurentul petent, care vizează fondul cauzei, nu vor mai fi analizate.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul R.V.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul R.V. împotriva deciziei nr. 3044 din 7 septembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 66/32/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 469/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 476/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
