ICCJ. Decizia nr. 70/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

R OM Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

Decizia nr. 70/2011

Dosar nr.8083/1/2010

Şedinţa publică din 24 ianuarie 2011

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa nr. 100/C din 26 ianuarie 2010, Tribunalul Sibiu a admis acţiunea reclamantei S.C. „F.T." S.A. Mediaş şi a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta S.C. „S.G." S.R.L. Galaţi.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia nr. 61 din 13 mai 2010, a respins apelul declarat de pârâtă, ca nefondat.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâta a declarat recurs, înregistrat spre soluţionare pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, cu termen de judecată la 14 decembrie 2010 şi a formulat, de asemenea, cerere de suspendare a executării silite a acesteia, în temeiul prevederilor art. 300 alin. (2), coroborate cu cele ale art. 403 alin. (4) C. proc. civ.

Prin Încheierea nr. 2882 din camera de consiliu de la 22 septembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială a respins cererea de suspendare a executării silite formulată de pârâtă.

În motivare s-a reţinut că soluţia se impune, neexistând motive temeinice care să determine instanţa să dispună măsura suspendării executării hotărârii atacate, eventuala insolvabilitate a societăţii, invocată, neconstituind o premisă în acest sens, după cum nici potenţiala obligare a sa la plata sumelor din hotărârea judecătorească nefiind de natură să justifice prejudiciul invocat.

Împotriva încheierii sus-menţionate, a declarat recurs pârâta S.C. „S.G." S.R.L. Galaţi, recurs ce formează obiectul dosarului nr. 8083/1/2010, aflat spre soluţionare pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători.

Recurenta a invocat în drept dispoziţiile art. 300 alin. (3) şi pe cele ale art. 400 alin. (3) şi 4 C. proc. civ. Recurenta a susţinut că cererea de suspendare a executării pe care a formulat-o este întemeiată, dat fiind că, în situaţia vânzării la licitaţie a bunurilor respective (macara plutitoare şi şalupă), care sunt necesare pentru desfăşurarea obiectului de activitate al societăţii, pe de o parte, i s-ar bloca activitatea, pe de altă parte, nu va mai fi posibilă întoarcerea executării, iar societatea nu va mai putea să-şi procure alte asemenea utilaje din import, nu-şi va mai putea respecta obligaţiile contractuale, consecinţa fiind desfiinţarea societăţii.

În temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, va examina cu prioritate admisibilitatea recursului, soluţionarea acestei chestiuni făcând de prisos analizarea altor cereri sau susţineri.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva unei încheieri pronunţate de secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs, în condiţiile art. 300 C. proc. civ.

Prin recursul declarat, este vizată provocarea controlului judiciar asupra încheierii menţionate, în considerarea de către recurentă a caracterului autonom al acesteia.

Însă, caracterul autonom al încheierii este exclus, în raport cu dispoziţiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărâri date în cursul judecăţii.

Pe de altă parte, potrivit art. 299 C. proc. civ., raportat la art. 282 alin. (2) din acelaşi cod, încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu fondul.

Excepţia de la regula generală, statuată de textul legal menţionat, este dată de dispoziţiile art. 2441 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la încheierile prin care s-a suspendat cursul judecăţii, text de lege care, însă, la rândul său, exceptează în mod expres încheierile pronunţate în recurs, situaţia în speţă.

Mai mult, în cauză, încheierea recurată vizează, în mod evident, o suspendare provizorie a executării silite, în condiţiile art. 403 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 403 alin. (4) teza a II-a C. proc. civ., „încheierea nu este supusă niciunei căi de atac".

Aşadar, inadmisibilitatea căii de atac derivă şi din textul legal precitat.

În raport cu principiul menţionat, coroborat cu neîndeplinirea uneia din cerinţele ce se cer a fi întrunite cumulativ, cu referire la existenţa unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat în cauză apare ca fiind inadmisibil.

Pe de altă parte, potrivit art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, completul de 9 judecători judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, prin art. 21 din Legea nr. 304/2004, republicată, a fost stabilită competenţa secţiilor de a judeca recursurile determinate de C. proc. civ., iar prin art. 22 din acelaşi act normativ, a fost reglementată competenţa secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, între altele, de a judeca, în primă instanţă, procesele penale, în cazurile expres prevăzute, determinate de calitatea persoanei.

Din coroborarea textelor legale menţionate, rezultă că secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca şi celelalte secţii de altfel, cu excepţia secţiei penale în cazurile arătate, pronunţă hotărâri irevocabile, nesusceptibile de a fi atacate cu recurs.

Ca atare, în raport cu dispoziţiile legale menţionate, recursul declarat în cauză urmează a fi privit ca inadmisibil atât potrivit dreptului comun, cât şi potrivit acestei legi speciale.

Prin urmare, faţă de cele ce preced, precum şi pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală şi a respinge, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.

Or, în cauză, aceste cerinţe se constată a nu fi îndeplinite.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta S.C. „S.G." S.R.L. Galaţi împotriva Încheierii nr. 2882 din camera de consiliu de la 22 septembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în dosarul nr. 5448/1/2010.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2011.

Procesat de GGC - NN

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 70/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI