ICCJ. Decizia nr. 67/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 67/2011
Dosar nr.8840/1/2010
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, sub nr. 29680/3/2008, pârâtul S.G.D. a declarat recurs împotriva dispoziţiei din Decizia civilă nr. 1419 din 9 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, cu menţiunea că, prin aceasta, s-a respins, în mod nelegal, cererea sa de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (4), coroborat cu art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992.
Ulterior, pe parcursul soluţionării recursului, pârâtul-recurent a formulat o cerere, prin care a reiterat aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 2665 din 30 aprilie 2010, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi a respins, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.
În considerentele deciziei menţionate, s-a reţinut că Decizia de recurs atacată nu cuprinde nicio dispoziţie prin care să se fi respins o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de pârât.
De altfel, o asemenea cerere a fost formulată de recurent prin concluziile scrise depuse la dosar după reţinerea cauzei în pronunţare.
În condiţiile în care Decizia atacată nu cuprinde nicio dispoziţie în sensul arătat de recurent, instanţa a apreciat că se impune respingerea recursului ca inadmisibil şi că, în raport cu această soluţie, instanţa nefiind legal sesizată cu judecarea unui recurs, nu poate analiza cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurent.
La data de 3 mai 2010, recurentul S.G.D. a declarat recurs „împotriva dispoziţiei prin care s-a respins cererea sa de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată".
Recursul a fost motivat ulterior, printr-un memoriu depus la dosar la data de 18 octombrie 2010.
Prin acest memoriu, recurentul a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată şi a solicitat sesizarea instanţei constituţionale cu soluţionarea respectivei excepţii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, examinând prin prisma prevederilor art. 137 C. proc. civ., situaţia creată, respectiv necesitatea stabilirii priorităţii de soluţionare între excepţia inadmisibilităţii recursului (invocată din oficiu) şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, a stabilit că are prioritate soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii recursului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, prin Decizia nr. 724 din 25 octombrie 2010, pronunţată în dosarul nr. 7692/1/2010, a respins recursul declarat de S.G.D., ca inadmisibil, a obligat recurentul la plata sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei şi, în temeiul art. 1081 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., a aplicat recurentului o amendă judiciară în cuantum de 500 RON.
Împotriva Deciziei nr. 724/2010, a declarat, la data de 27 octombrie 2010, recurs, recurentul S.G.D., motivele de recurs fiind depuse la dosar ulterior, la 20 ianuarie 2011, printr-un memoriu separat.
Recurentul a criticat modul în care instanţa i-a analizat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi a formulat o nouă cerere de sesizare a Curţii Constituţionale, de data aceasta cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Înalta Curte, în considerarea dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., ce consacră ordinea de soluţionare a excepţiilor, va cerceta cu prioritate admisibilitatea căii de atac cu care a fost învestită.
Recursul este inadmisibil, având în vedere următoarele considerente.
Potrivit principiului consacrat de dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, legea procesual civilă a reglementat dreptul examinării cauzei civile în două grade de jurisdicţie, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse reformării, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de casare sau modificare, calea de atac a recursului fiind prevăzută în mod expres.
În ceea ce priveşte încheierea prin care a fost respinsă o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale pentru a decide asupra unei excepţii de neconstituţionalitate ridicată în faţa instanţei de judecată, „în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia", calea de atac a recursului a fost stabilită de legiuitor prin art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Raţiunea juridică a reglementării menţionate este aceea de a răspunde exigenţelor noii perspective asupra accesului liber la justiţie, generată atât de normele europene, cât şi cele de drept intern, care, statuând asupra dreptului la un proces echitabil, consacră principiul fundamental al preeminenţei dreptului, sub aspectul garanţiei procesuale cu referire la prezenta cauză, respectiv a controlului judiciar asupra încheierii pronunţate în condiţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Recurentul S.G.D. a declarat recurs împotriva modului în care i s-a analizat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate invocată în cadrul unui recurs.
Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile nedefinitive, cu distincţiile prevăzute în textul menţionat.
Cu privire la hotărârile pronunţate în recurs, este de precizat că acestea sunt irevocabile, conform prevederilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (6) teza a II-a din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea prin care instanţa respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale „poate fi atacată numai cu recurs, la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare".
Aparent, cele două norme procesuale sunt contradictorii, în realitate, însă, dispoziţiile art. 299 C. proc. civ. privesc, cu referire la recurs, sistemul stabilit prin legea procesual civilă privind soluţionarea în fond şi calea de atac a litigiului dedus judecăţii.
Art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, priveşte, cu referire la recurs, exclusiv controlul judiciar al încheierii prin care instanţa de judecată s-a pronunţat asupra unui incident procedural ivit în cursul soluţionării cauzei, cu referire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale pentru a decide asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate în faţa sa.
În exercitarea controlului judiciar, instanţa imediat superioară sesizată cu recursul prevăzut de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 nu are competenţă şi nu se pronunţă niciodată asupra fondului cauzei deduse judecăţii. Examinarea fondului, fără a se pronunţa asupra acestuia, priveşte exclusiv stabilirea obiectului cauzei în vederea îndeplinirii sau neîndeplinirii uneia din condiţiile de admisibilitate stabilite prin art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respectiv dacă dispoziţia legală pretins neconstituţională are legătură cu soluţionarea cauzei.
Altfel spus, soluţionarea efectivă a cauzei nu este scoasă niciodată din competenţa instanţelor fireşti, stabilite de legea procesual civilă, a se pronunţa asupra acesteia în fond şi căi de atac.
Aşadar, reglementarea cuprinsă în norma specială nu vizează modificarea art. 299 C. proc. civ. ori a art. 377 alin. (2) pct. 4 din acelaşi cod, textele privind situaţii diferite în cadrul procesului civil, aşa încât nu vin în contradicţie.
În consecinţă, recursul cu care instanţa este sesizată în condiţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 ar fi admisibil, iar instanţa imediat superioară în grad ar fi competentă a se pronunţa asupra acestuia, în limitele controlului judiciar precizat anterior, independent de etapa procesuală în care s-a pronunţat încheierea atacată.
În acelaşi sens, prin Decizia nr. XXXVI, ce a soluţionat recursul în interesul legii, publicată în M. Of., Partea I nr. 368 din 30 mai 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, a statuat că „încheierile instanţelor de recurs de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale, cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate, sunt supuse căii de atac a recursului".
Însă, în considerentele deciziei sus-citate se reţine, în mod expres că, „în raport de reglementările legale specifice organizării judiciare existente, nu pot fi supuse controlului judiciar încheierile prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, pronunţate de ultima instanţă în ierarhia instanţelor, cum ar fi, în materie penală, completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în celelalte materii, secţiile acestei instanţe".
Aşa fiind, în mod evident, Decizia prin care completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu mai poate fi supusă controlului judiciar specific reformării, având în vedere considerentele deciziei menţionate şi dispoziţiile exprese ale legii de organizare judiciară.
Astfel, potrivit art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, completul de 9 judecători judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pe de altă parte, completul de 9 judecători, în speţă, nu are nici atributul şi nici caracterul conferit instanţei superioare aceluiaşi complet de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul prevăzut de legea procesual civilă, cu referire la normele speciale cuprinse în Legea nr. 47/1992, republicată.
Aşadar, cum recursul nu priveşte o cauză soluţionată în primă instanţă de secţia penală, ci o decizie a completului de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în recurs, hotărâre irevocabilă, este evident, că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 24 din Legea nr. 304/2004.
Prin urmare, faţă de cele ce preced, precum şi pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală şi a respinge, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.
Or, în cauză aceste cerinţe se constată a nu fi îndeplinite.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
Dezlegarea dată recursului, face de prisos analizarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, care a fost formulată într-o cale de atac exercitată în afara cadrului legal.
În raport cu soluţia menţionată şi având în vedere cererea intimatei S.C. „L.H." S.R.L., Bucureşti, prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. precum şi chitanţa de la dosar, Înalta Curte va obliga recurentul la plata sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul S.G.D. împotriva Deciziei nr. 724 din 25 octombrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, în dosarul nr. 7692/1/2010.
Obligă recurentul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 RON, în favoarea intimatei S.C. „L.H." S.R.L. Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2011.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 66/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 69/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
