ICCJ. Decizia nr. 73/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 73/2011
Dosar nr.8175/1/2010
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2011
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea pronunţată la data de 22 aprilie 2010 în dosarul nr. 588/2/2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea recurenţilor reclamanţi M.S. şi M.I., privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 156 C. proc. civ., în raport cu prevederile art. 21 şi art. 24 din Constituţia României.
Împotriva încheierii menţionate, M.S. şi M.I. au declarat recurs, care a fost înregistrat spre soluţionare pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, formând obiectul dosarului cu acelaşi număr respectiv nr. 588/2/2010.
Pe parcursul desfăşurării procedurilor judiciare în cadrul dosarului specificat, intimata intervenientă Asociaţia A. a solicitat înregistrarea audio a dezbaterilor şi, cum cererea i-a fost respinsă de instanţă, aceeaşi parte a formulat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 104 pct. 7 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, cerând sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea acestei excepţii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de la termenul din 19 mai 2010, a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate invocată şi a luat act că intimata intervenientă Asociaţia A. a declarat, în şedinţă publică, la termenul indicat, recurs împotriva încheierii, depunând, în scris, motivele de recurs.
Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată, instanţa supremă a reţinut că soluţia se impune, în raport cu prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi cu faptul că norma criticată în cauză nu este cuprinsă într-o lege sau ordonanţă, pentru a putea forma obiectul acestei excepţii.
Recursul a fost înregistrat spre soluţionare pe rolul completului de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi formează obiectul dosarului nr. 4831/1/2010.
Recurenta susţine că, în mod greşit, s-a respins excepţia de neconstituţionalitate formulată, deoarece prevederile C. proc. civ. se referă la dreptul oricărei persoane de a-i fi judecat procesul în şedinţă publică.
Consideră recurenta că, deoarece au posibilitatea de a beneficia de şedinţe publice, dar înregistrarea audio-video este, potrivit art. 104 pct. 7 din Regulamentul de ordine interioară al instanţei judecătoreşti, la latitudinea completului de judecată, se încalcă principiul egalităţii în faţa legii, statuat de art. 16 din Constituţie şi dreptul persoanei de avea acces liber la orice informaţie, prevăzut de art. 31 din legea fundamentală.
În drept, recurenta a invocat prevederile cu caracter general ale art. 299 - 316 C. proc. civ. şi ale Legii nr. 47/1992.
La termenul din 14 iunie 2010, fixat pentru judecarea recursului, întrucât i s-a respins cererea de înregistrare audio-video a procesului, recurenta a invocat din nou excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 104 pct. 7 din Regulamentul de ordine interioară al instanţei judecătoreşti, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea acestei excepţii.
Având în vedere că, obiectul recursului îl constituia încheierea prin care aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate a fost respinsă ca inadmisibilă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, aspectele sesizate de petentă fiind supuse cenzurii pe calea recursului, Înalta Curte a respins cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu soluţionarea excepţiei invocate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, prin Decizia nr. 542 din 14 iunie 2010, pronunţată în dosarul nr. 4831/1/2010, a respins cererea formulată de recurenta Asociaţia A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 104 pct. 7 din Regulamentul de ordine interioară al instanţei judecătoreşti şi a respins recursul, ca nefondat.
La data de 7 octombrie 2010, împotriva acestei din urmă decizii, a formulat cerere de revizuire recurenta Asociaţia A.
Prin memoriul ataşat la dosar ulterior, la data de 24 ianuarie 2011, revizuenta a depus motivele de revizuire.
Astfel, drept temei juridic, s-au invocat dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., iar în fapt s-a arătat că, instanţa de recurs a procedat greşit la a se pronunţa cu privire la cererea de recurs, în condiţiile în care, prioritară, era soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate formulată.
S-a mai reţinut că, instanţa nu s-a pronunţat pe fond, cu privire la motivele de recurs invocate şi a ignorat dreptul de acces la justiţie prin respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
În concluzie, revizuenta a solicitat admiterea cererii de revizuire şi rejudecarea cauzei.
Având în vedere dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., ce consacră ordinea de soluţionare a excepţiilor, instanţa va cerceta cu prioritate admisibilitatea căii de atac cu care este învestită, soluţionarea acestei chestiuni făcând de prisos analizarea altor cereri sau susţineri.
Cererea de revizuire este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin art. 129 din Constituţia României, a fost statuat principiul potrivit căruia, părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, în cadrul sistemului procesului civil.
În raport cu principiul statuat prin textul menţionat, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
Mai mult, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 129 (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceleaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Totodată, aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu o cerere de revizuire formulată împotriva unei decizii prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, s-a pronunţat asupra unui recurs declarat de aceeaşi parte împotriva unei hotărâri irevocabile şi asupra unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de revizuentă.
Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, poate fi exercitată numai pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ.
Cererea de revizuire formulată de Asociaţia A. este inadmisibilă, fiind îndreptată împotriva unei hotărâri care nu evocă fondul cauzei (astfel cum impun dispoziţiile art. 322 alin. (1) teza finală C. proc. civ.), întrucât, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, recursul a fost respins, ca nefondat.
Pe de altă parte, potrivit prevederilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri se poate cere dacă „după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".
Motivele expuse de revizuentă şi care vizează modul de soluţionare a recursului şi a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cu care a fost învestită instanţa de control judiciar, nu se referă la niciuna dintre situaţiile de admisibilitate a cererii de revizuire avute în vedere de legiuitor la redactarea dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., indicate de revizuentă ca fundament de drept al prezentei cereri.
Se constată, aşadar, că cererea de revizuire nu este admisibilă potrivit reglementărilor generale ale art. 322 alin. (1) C. proc. civ., ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de acest text, referitoare la existenţa unei hotărâri susceptibile de retractare pe această cale şi nici conform celor ce reglementează cazul de revizuire special indicat de revizuentă, respectiv cele ale art. 322 pct. 5 din acelaşi cod.
Recunoaşterea unor căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de Asociaţia A. împotriva Deciziei nr. 542 din 14 iunie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, în dosarul nr. 4831/1/2010.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2011.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 72/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 74/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
