ICCJ. Decizia nr. 79/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 79/2006
Dosar nr. 949/1/2005
(Nr. în format vechi: 179/2005)
Şedinţa publică din 13 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1729 din 12 decembrie 2000, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea formulată de reclamanta I.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, prin d-l ministru V.S.
S-a reţinut că prin cererea din 22 mai 2000, reclamanta a solicitat, între altele, obligarea pârâtului la luarea măsurilor legal prevăzute prin convenţia din 20 iunie 1956, de la New York, privind obţinerea pensiei de întreţinere în străinătate, în vederea executării pe teritoriul german a hotărârilor prin care N.D.A. a fost obligat la plata pensiei de întreţinere, în favoarea fiicei sale N.A.C.
Reclamanta a susţinut că Ministerul Justiţiei, ca autoritate transmiţătoare, nu a sprijinit executarea hotărârilor judecătoreşti române, pe teritoriul statului german, deşi s-a adresat autorităţii menţionate în scopul arătat.
Or, din actele dosarului rezultă că, în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Haga din 1954, Ministerul Justiţiei a comunicat actele de procedură, statului german.
Împotriva hotărârii primei instanţe, reclamanta a declarat recurs.
La termenul din 10 mai 2005, fixat pentru judecarea recursului, recurenta-reclamantă I.M. a învederat, între altele, că la termenul de judecată din 18 ianuarie 2005 a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 8 din Legea nr. 195/2004. Excepţia a fost respinsă, fără ca prin încheiere să se indice calea de atac. Drept urmare, recurenta a arătat că înţelege să invoce din nou excepţia de neconstituţionalitate menţionată, conform motivelor formulate în scris.
Prin încheierea pronunţată în aceeaşi zi, în dosarul nr. 1234/2001, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a amânat judecarea cauzei, la data de 28 iunie 2005, între altele, pentru examinarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Împotriva acestei încheieri, reclamantele au declarat recurs, fără a indica nici unul din cazurile de nelegalitate prevăzute în art. 304 C. proc. civ.
S-a susţinut că în mod greşit excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă, ca inadmisibilă, faţă de împrejurarea că dispoziţiile privind procedura admisibilităţii în principiu a recursului, are legătură cu cauza şi, totodată, nu există o decizie anterioară prin care să se fi constatat, în contenciosul constituţional, neconstituţionalitatea actului normativ menţionat.
În concluzie, reclamantele au solicitat admiterea recursului, desfiinţarea încheierii atacate şi admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva unei încheieri pronunţate de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs.
Prin recursul declarat este vizată provocarea controlului judiciar asupra încheierii menţionate, prin care s-a amânat judecarea cauzei în vederea legalei îndepliniri au procedurii de citare cu intimatul S.V., precum şi în vederea examinării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, în considerarea de către reclamante, a caracterului autonom al acesteia.
Însă, caracterul autonom al încheierii este exclus, în raport cu dispoziţiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărâri date în cursul judecăţii.
Pe de altă parte, potrivit art. 299 C. proc. civ., raportat la art. 282 alin. (2) din acelaşi cod, încheierile pot fi atacate cu recurs, numai odată cu fondul, excepţia de la regula generală statuată de textul legal menţionat, cu referire la încheierile prin care s-a suspendat cursul judecăţii, fiind de strictă interpretare.
Cu privire la încheierile ce amână judecarea cauzei, în raport cu dispoziţiile art. 85 C. proc. civ., în vederea îndeplinirii legale a procedurii de citare sau prin care în etapa procesuală a recursului se respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, în măsura în care faţă de criticile formulate, calea de atac a fost exercitată şi împotriva încheierii din 18 ianuarie 2005, pronunţată în acelaşi dosar, legea procesual-civilă nu a reglementat posibilitatea atacării separate cu recurs.
Ca atare, încheierile menţionate urmează, sub aspectul căilor de atac, regimul stabilit de legea procesual-civilă, pentru hotărârea finală ce se va pronunţa în cauză, în această etapă procesuală.
Or, conform art. 299 C. proc. civ., căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite, ca atare, prin art. 377 alin. (1) din acelaşi cod.
Pe de altă parte, conform art. 377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 din acelaşi cod, rezultă că sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin exercitare.
Drept urmare, posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
Aşadar, în raport cu principiul menţionat, coroborat cu neîndeplinirea uneia din cerinţele ce se cer a fi întrunite cumulativ, cu referire la existenţa unei hotărâri determinate de legea procesuală, ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar, prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de pârâtă apare ca fiind inadmisibil.
Aceeaşi soluţie se impune şi dacă recursul declarat de reclamante, în raport cu motivele invocate, este examinat ca o cale de atac împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
În acest sens, este de reţinut că dispoziţiile art. 29 alin. (6) teza a II-a din Legea nr. 47/1992, republicată, stabilesc, într-adevăr, că încheierea prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, poate fi atacată cu recurs la instanţa imediat superioară.
Însă, prin textul menţionat, legiuitorul nu a vizat modificarea art. 299 C. proc. civ., ci, din considerente ţinând de soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, a înlăturat în acest caz, posibilitatea atacării încheierii, şi cu apel.
Este exclusă orice altă interpretare, în sensul admisibilităţii recursului, întrucât ar însemna a adăuga la lege, atribuind legiuitorului, ceea ce nu a găsit cu cale să prevadă, cu referire la modificarea art. 299 C. proc. civ. şi, în consecinţă, a altera voinţa reală a acestuia.
De altfel, în măsura în care recursul exercitat de reclamante priveşte şi încheierea din 18 ianuarie 2005, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, urmează a se constata şi că acesta este tardiv declarat. Însă instanţa va examina recursul, sub aspectul excepţiei de inadmisibilitate pusă în discuţie, în raport cu împrejurarea că aceasta prevalează oricăror altor excepţii de procedură sau de fond, mai puţin celei de netimbrare.
Pe de altă parte, potrivit art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, completul de 9 judecători judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Totodată, prin art. 21 din Legea nr. 304/2004, republicată, a fost stabilită competenţa secţiilor de a judeca recursurile în cauzele determinate de Codul de procedură civilă, iar prin art. 22 din acelaşi act normativ a fost reglementată competenţa secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, între altele, de a judeca în primă instanţă procesele penale, în cazurile expres prevăzute, determinate de calitatea persoanei.
Din coroborarea textelor legale menţionate rezultă că secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca şi celelalte secţii, de altfel, cu excepţia secţiei penale în cazurile arătate, pronunţă hotărâri irevocabile, nesusceptibile de a fi atacate cu recurs.
Aşadar, cum recursul nu priveşte o cauză soluţionată în primă instanţă de secţia penală, ci o încheiere a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în etapa procesuală a recursului, iar Decizia ce se va pronunţa în cauză, va fi o hotărâre irevocabilă, este evident că nu sunt întrunite cerinţele art. 22 din Legea nr. 304/2004.
Ca atare, în raport cu dispoziţiile legale menţionate, recursul declarat în cauză urmează a fi privit ca inadmisibil, atât potrivit dreptului comun, cât şi potrivit legii speciale.
Or, a recunoaşte unei căi de atac, aptitudinea declanşării controlului judiciar, în alte condiţii, decât cele prevăzute de legea procesual-civilă, cu încălcarea principiului legalităţii acestora, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Este de reţinut că modul de determinare a sistemului căilor de atac în procesul civil, cu referire la criticile formulate de pârâtă privitoare la încheierea atacată, corespunzător principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, acelaşi pentru persoane aflate în situaţi identice, asigură un control judiciar efectiv al hotărârilor judecătoreşti şi satisface exigenţele art. 21 din legea fundamentală, privind liberul acces la justiţie, precum şi a celor privind dreptul la un proces echitabil reglementat prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, faţă de cele ce preced, precum şi pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesual-penală şi a respinge, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.
Or, în cauză aceste cerinţe se constată a nu fi îndeplinite, aşa încât excepţia invocată apare ca fiind întemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta I.M., în nume propriu şi ca reprezentant judiciar convenţional al reclamantei N.A.C., fiica sa, împotriva încheierii din 10 mai 2005, pronunţată în dosarul nr. 1234/2001 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 78/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 80/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
