ICCJ. Decizia nr. 80/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 80/2006
Dosar nr. 1538/1/2005
(Nr. în format vechi: 296/2005)
Şedinţa publică din 13 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea pronunţată la data de 27 septembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 1954/2005, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins cererea reclamantului Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate mai Bună privind suspendarea judecării cauzei.
Împotriva acestei încheieri, reclamantul a declarat recurs.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva unei încheieri pronunţate de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin recursul declarat este vizată provocarea controlului judiciar asupra încheierii menţionate, prin care s-a respins cererea de suspendare a judecăţii, în considerarea de către reclamante a caracterului autonom al acesteia.
Însă, caracterul autonom al încheierii este exclus, în raport cu dispoziţiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărâri date în cursul judecăţii.
Pe de altă parte, potrivit art. 299 C. proc. civ., raportat la art. 282 alin. (2) din acelaşi cod, încheierile pot fi atacate cu recurs, numai odată cu fondul, excepţia de la regula generală statuată de textul legal menţionat, cu referire la încheierile prin care s-a suspendat cursul judecăţii, fiind de strictă interpretare.
Excepţia atacării separat cu recurs a încheierilor prin care s-a suspendat cursul judecăţii, nu are eficienţă în cauză, întrucât secţia de contencios administrativ şi fiscal, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 304/2004 şi Codului de procedură civilă, nu are competenţa soluţionării în fond a cauzelor de contencios.
Secţia de contencios administrativ şi fiscal este competentă a soluţiona cauzele exclusiv ca instanţă de recurs, pronunţând hotărâri irevocabile.
Ca atare, încheierea prin care s-ar fi dispus asupra suspendării judecării cauzei de către secţia de contencios administrativ şi fiscal, nu poate fi atacată separat cu recurs.
Aşadar, în raport cu neîndeplinirea în cauză uneia din cerinţele ce se cer a fi întrunite cumulativ, cu referire la existenţa unei hotărâri determinate de legea procesuală, ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar, prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de reclamant apare ca fiind inadmisibil.
Pe de altă parte, potrivit art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, completul de 9 judecători judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Totodată, prin art. 21 din Legea nr. 304/2004, republicată, a fost stabilită competenţa secţiilor de a judeca recursurile în cauzele determinate de Codul de procedură civilă, iar prin art. 22 din acelaşi act normativ a fost reglementată competenţa secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, între altele, de a judeca în primă instanţă procesele penale, în cazurile expres prevăzute, determinate de calitatea persoanei.
Din coroborarea textelor legale menţionate rezultă că secţia de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca şi celelalte secţii, de altfel, cu excepţia secţiei penale în cazurile arătate, pronunţă hotărâri irevocabile, nesusceptibile de a fi atacate cu recurs.
Aşadar, cum recursul nu priveşte o cauză soluţionată în primă instanţă de secţia penală, ci o încheiere a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este evident că nu sunt întrunite cerinţele art. 22 din Legea nr. 304/2004.
Ca atare, în raport cu dispoziţiile legale menţionate, recursul declarat în cauză urmează a fi privit ca inadmisibil, atât potrivit dreptului comun, cât şi potrivit legii speciale.
Or, a recunoaşte unei căi de atac, aptitudinea declanşării controlului judiciar, în alte condiţii, decât cele prevăzute de legea procesual-civilă, cu încălcarea principiului legalităţii acestora, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Este de reţinut că modul de determinare a sistemului căilor de atac în procesul civil, cu referire la criticile formulate de reclamant privitoare la încheierea atacată, corespunzător principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, acelaşi pentru persoane aflate în situaţi identice, asigură un control judiciar efectiv al hotărârilor judecătoreşti şi satisface exigenţele art. 21 din legea fundamentală, privind liberul acces la justiţie, precum şi a celor privind dreptul la un proces echitabil reglementat prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, faţă de cele ce preced, precum şi pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesual-penală şi a respinge, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.
Or, în cauză aceste cerinţe se constată a nu fi îndeplinite, aşa încât excepţia invocată apare ca fiind întemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, Curtea va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate mai Bună împotriva încheierii din 27 septembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 1954/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 79/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 81/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
