ICCJ. Decizia nr. 9/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 9/2006
Dosar nr. 291/2005
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 383 din 28 iunie 2005, pronunţată în dosarul nr. 6221/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca tardivă, plângerea formulată de petenta SC G.U. Piatra Neamţ împotriva rezoluţiei nr. 1972/2004 din 30 septembrie 2004, dată în dosarul nr. 62/P/2004, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
S-a reţinut că prin rezoluţia atacată a fost confirmată rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale nr. 62/P din 29 iunie 2004, faţă de judecătorii V.F., C.M., T.V.A. şi B.L., sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 272 şi 288 C. pen.
Soluţia a fost comunicată petentului, la data de 5 octombrie 2004.
Împotriva acestei rezoluţii, petentul a formulat plângere numai la data de 28 octombrie 2004, cu depăşirea termenului prevăzut de art. 2781 C. proc. pen., care se împlinea în prezenta cauză la data de 25 octombrie 2004.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petentul a declarat recurs, cu precizarea că motivele acestuia vor fi depuse după redactarea sentinţei atacate.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În raport cu dispoziţiile art. 1 C. proc. pen., cu referire la art. 1 C. pen., procesul penal poate fi privit ca un mijloc de apărare, concomitent, a societăţii şi a membrilor ce o compun, ca titulari de drepturi şi obligaţii legal stabilite.
Activitatea de judecată, finalizată prin pronunţarea unei hotărâri definitive, este strict reglementată prin Codul de procedură penală, lege procesuală cu un pregnant caracter formalist, indispensabil asigurării judecării corecte şi garantării egale a drepturilor procesuale.
Ilustrând acest formalism, între altele, vizând concomitent dinamizarea procesului penal şi sancţionarea conduitei procesuale neconforme, prin art. 185 C. proc. pen., legiuitorul a stabilit următoarele: „când pentru exercitarea unui drept procesual, legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen".
Aşadar, potrivit formalismului legii procesual-penale, având caracter de garanţie egală pentru toate părţile interesate, în sensul dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României, revizuită, cu referire la art. 16 din legea fundamentală şi ca raţiune, satisfacerea imperativului disciplinării activităţii procesuale, prin stabilirea unor termene peremptorii, vizând durata rezonabilă de soluţionare definitivă a cauzei penale, conform dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin textul menţionat a fost impusă obligaţia îndeplinirii în termen a actelor de procedură, sub sancţiunea decăderii din exerciţiul dreptului.
Ca atare, neexercitarea în termen a unui drept procesual, conform sancţiunii menţionate, duce la pierderea acestuia.
Prin art. 2781 C. proc. pen. a fost stabilit un termen de 20 zile pentru formularea plângerii împotriva soluţiei procurorului de netrimitere în judecată, momentul de la care acesta începe să curgă fiind cel al comunicării soluţiei de respingere a plângerii făcute potrivit art. 275-278 din acelaşi cod sau, după caz, în situaţia nesoluţionării în termen a acestei din urmă plângeri, data expirării termenului de 20 zile în care procurorul ierarhic superior avea obligaţia a o rezolva.
Pentru a respinge recursul, ca tardiv, prima instanţă a reţinut că petentul a sesizat instanţa de judecată, cu depăşirea termenului de 20 zile prevăzut de art. 2781 C. proc. pen.
Or, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale confirmată de procurorul ierarhic superior, comunicată petentului, la data de 5 octombrie 2004, acesta a declarat recurs la data de 26 octombrie 2005, aşa cum rezultă din actele dosarului. Prin urmare, formularea plângerii a fost făcută cu depăşirea termenului prevăzut de legea procesual-penală.
Astfel că, admiţând excepţia şi respingând plângerea, ca tardiv introdusă, prima instanţă a pronunţat o hotărâre supusă cazului de casare prevăzute de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Curtea va admite recursul declarat de petentul menţionat împotriva sentinţei nr. 383 din 28 iunie 2005, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 6221/2004, va casa hotărârea atacată şi va trimite dosarul, aceleaşi instanţe, în vederea rejudecării plângerii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petentul G.I., în calitate de administrator al SC G.U. Piatra Neamţ împotriva sentinţei nr. 383 din 28 iunie 2005, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 6221/2004.
Casează sentinţa atacată.
Trimite dosarul, aceleiaşi instanţe, în vederea rejudecării plângerii.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 44/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
