ICCJ. Decizia nr. 97/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 97/2006
Dosar nr. 1858/1/2005
(Nr. în format vechi: 361/2005)
Şedinţa publică din 6 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 647 din 18 noiembrie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul T.F. împotriva intimatului I.M., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 189, 246, 267 şi 2611 C. pen., reţinând că plângerea nu priveşte unul din actele prevăzute de art. 2781 C. proc. pen.
Astfel, acesta a sesizat instanţa de judecată, cu plângere, invocând dispoziţiile art. 2781 şi art. 29 lit. f) C. proc. pen.
Plângerea privea săvârşirea de către căpitanul magistrat I.M., a infracţiunilor prevăzute de art. 189, 246 şi 266 C. pen.
În şedinţa de judecată, petentul a solicitat condamnarea intimatului, şi pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 267 şi 2611 C. pen.
Din plângerea petentului rezultă că acesta a sesizat şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cauză, însă, nu a fost dată o rezoluţie.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petentul T.F. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris.
Ulterior, petentul a depus un memoriu, susţinând că sentinţa este supusă cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 3, 9, 17 şi 18 C. proc. pen.
Sub aspectul primului caz de casare, petentul a arătat la judecarea în fond a plângerii a participat un judecător incompatibil, respectiv judecătorul Ş.P. care, în calitate de magistrat militar, a respins în mai multe rânduri recursurile declarate împotriva încheierilor prin care a fost menţinută măsura arestării preventive.
Recurentul a susţinut că sentinţa atacată cuprinde motive contradictorii, în sensul că nu se înţelege dacă în cauză s-a dat sau nu o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale.
Totodată, prin sentinţa atacată s-a făcut o greşită aplicare a legii, cu referire la dispoziţiile art. 21 din Constituţia României.
În fine, susţinerile procurorului au fost greşit reţinute în caietul de şedinţă.
Examinând cauza, în raport cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. şi a criticilor formulate, se constată următoarele:
Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., dispoziţiile relative la sesizarea instanţei de judecată sunt prescrise sub sancţiunea nulităţii absolute.
Este de reţinut că reglementarea menţionată corespunde scopului principal al art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privitor la garanţiile procedurale care trebuie să însoţească, între altele, judecarea acuzaţiilor în materie penală.
Este adevărat că, privitor la sintagma „dispoziţii relative la sesizarea instanţei", Codul de procedură penală nu conţine nici o prevedere care să o definească.
Însă, cu referire la cauză, sfera şi conţinutul dispoziţiilor procesuale aflate sub protecţia nulităţii absolute rezultă din dispoziţiile art. 279, 221 şi 2781 C. proc. pen., coroborat cu art. 264 din acelaşi cod.
Din economia reglementărilor legal menţionate rezultă că în materie penală constituie dispoziţii relative la sesizarea primară a instanţei de judecată şi supuse sancţiunii procesuale a nulităţii absolute, toate dispoziţiile procesuale care au ca obiect de reglementare determinarea persoanelor sau organelor împuternicite să aducă în faţa instanţei o cauză, spre judecată, prin plângere, plângere prealabilă sau rechizitoriu, precum şi cele care stabilesc condiţiile de validitate a actului de sesizare şi limitele judecăţii, ca efect al acestora.
În cauză, obiectul plângerii formulate de petentul T.F. priveşte săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 189, 246, 266, 267 şi 2611 C. pen.
Or, infracţiunile reclamate nu se regăsesc între cele determinate prin art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., în cazul cărora plângerea prealabilă se adresează instanţei de judecată.
Totodată, infracţiunile sesizate nici nu au făcut obiectul urmăririi penale, finalizată printr-o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale, confirmată de procurorul ierarhic superior, care să justifice sesizarea instanţei de judecată, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen.
Prin urmare, în mod legal prima instanţă a constatat neîndeplinirea condiţiilor de validitate a sesizării, aşa încât hotărârea atacată nu este supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. civ.
Nu pot fi primite apărările recurentului, cu referire la primul caz de casare invocat, întrucât în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 47 C. proc. pen., motiv pentru care petentul nici nu a uzat de dispoziţiile art. 51 din acelaşi cod.
Totodată, celelalte critici nu pot fi examinate, în raport cu obiectul recursului, care priveşte legalitatea soluţiei de respingere a unei plângeri cu care instanţa a fost învestită în alte condiţii, decât cele prevăzute de legea procesual-penală.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de petentul T.F. împotriva sentinţei nr. 647 din 18 noiembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 5616/2005, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, ca nefondat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul menţionat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul T.F. împotriva sentinţei nr. 647 din 18 noiembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 5616/2005, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă recurentul menţionat să plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 96/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 98/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
