ICCJ. Decizia nr. 96/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 96/2006
Dosar nr. 1828/1/2005
(Nr. în format vechi: 355/2005)
Şedinţa publică din 6 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 475 din 15 septembrie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca inadmisibilă, plângerea petentului N.F., privind pe făptuitorul M.I., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 - 248 C. pen., art. 2 lit. g) şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 8, 10 şi 11 din Legea nr. 35/1997.
S-a reţinut că petentul s-a adresat cu plângere prealabilă, instanţei de judecată, privind pe făptuitorul M.I., pentru săvârşirea infracţiunilor menţionate, constând în încălcarea drepturilor fundamentale ale acestuia, prin răspunsul echivoc dat la candidatura sa la funcţia de adjunct al Avocatului Poporului, neselectarea cu rea credinţă a dosarului său, pentru a fi prezentat celor două comisii juridice ale Parlamentului.
Or, în raport cu dispoziţiile art. 209 alin. (3) şi art. 29 pct. 1 C. proc. pen., cu referire la infracţiunile reclamate, sesizarea instanţei poate avea loc numai prin rechizitoriu.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petentul N.F. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris.
Examinând cauza, în raport cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată următoarele:
Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., dispoziţiile relative la sesizarea instanţei de judecată sunt prescrise sub sancţiunea nulităţii absolute.
Este de reţinut că reglementarea menţionată corespunde scopului principal al art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privitor la garanţiile procedurale care trebuie să însoţească, între altele, judecarea acuzaţiilor în materie penală.
Este adevărat că, privitor la sintagma „dispoziţii relative la sesizarea instanţei" , Codul de procedură penală nu conţine nici o prevedere care să o definească.
Însă, cu referire la cauză, sfera şi conţinutul dispoziţiilor procesuale aflate sub protecţia nulităţii absolute, rezultă din dispoziţiile art. 279, 221 şi 2781 C. proc. pen., coroborat cu art. 264 din acelaşi cod.
Din economia reglementărilor legal menţionate rezultă că în materie penală constituie dispoziţii relative la sesizarea primară a instanţei de judecată şi sunt supuse sancţiunii nulităţii absolute, toate dispoziţiile procesuale care au ca obiect de reglementare determinarea persoanelor sau organelor împuternicite să aducă în faţa instanţei, o cauză, spre judecată, prin plângere, plângere prealabilă sau rechizitoriu, precum şi cele care stabilesc condiţiile de validitate a actului de sesizare şi limitele judecăţii, ca efect al acestora.
În cauză, obiectul plângerii formulate de petentul N.F. priveşte săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, 247 şi 248 C. pen., art. 2 lit. g) şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 8, 10 şi 11 din Legea nr. 35/1997, republicată.
Or, infracţiunile reclamate nu se regăsesc între cele determinate prin art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. în cazul cărora plângerea prealabilă se adresează instanţei de judecată.
Totodată, infracţiunile sesizate nici nu au făcut obiectul urmăririi penale, finalizată printr-o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale, confirmată de procurorul ierarhic superior, care să justifice sesizarea instanţei de judecată, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen.
Prin urmare, în mod legal prima instanţă a constatat neîndeplinirea condiţiilor de validitate a sesizării, aşa încât hotărârea atacată nu este supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. civ.
În fine, dispoziţiile art. 285 C. proc. pen. nu sunt incidente în cauză, întrucât acestea privesc plângerea prealabilă prevăzută de art. 279 din acelaşi cod.
Or, plângerea cu care secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost învestită de petent, are natura juridică prevăzută de art. 222 C. proc. pen., ca mod de sesizare a organului de urmărire penală.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de petentul N.F. împotriva sentinţei nr. 475 din 15 septembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 2844/2005, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, ca nefondat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) şi a art. 193 alin. (1) din acelaşi cod, recurentul menţionat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, respectiv în favoarea intimatului, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul N.F. împotriva sentinţei nr. 475 din 15 septembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 2844/2005, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă recurentul menţionat să plătească statului, suma de 100 RON (1.000.000 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, precum şi 4.000 RON (40.000.000 lei), intimatului I.M., reprezentând onorariu de avocat, achitat conform contractului de asistentă juridică nr. 156.628 din 21 februarie 2006.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 449/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 97/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
