ICCJ. Decizia nr. 99/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 99/2006
Dosar nr. 1917/1/2005
(Nr. în format vechi: 372/2005)
Şedinţa publică din 6 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 334 din 25 mai 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petenta I.M., pentru A.C.N., împotriva adresei nr. 2033/C/4867/2004 din 18 ianuarie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia judiciară penală.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că petenta a adresat mai multe memorii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând promovarea unui recurs în anulare împotriva sentinţei penale nr. 129 din 2 februarie 2000 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.
Unul dintre aceste memorii a fost înregistrat la data de 18 august 2004, la Ministerul Public - Cabinetul Procurorului General, sub nr. 2032/C.
Prin adresa menţionată, parchetul a făcut cunoscut petentei, cu referire la memoriile privind declararea unui recurs în anulare, că această cale extraordinară de atac a fost desfiinţată.
Invocând dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., petenta a formulat plângere la instanţă, împotriva acestei comunicări.
Or, actul atacat de petentă nu face parte dintre actele procesuale determinate de textul legal menţionat, supuse controlului judecătoresc pe această cale.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petenta a declarat recurs, criticile privind nelegala respingere a cererii de amânare a judecăţii.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Din economia dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen., cu referire la art. 200 din acelaşi cod, rezultă finalitatea actelor premergătoare constând în obţinerea datelor necesare începerii urmăririi penale. Aceste date privesc existenţa faptei, împrejurarea că fapta a fost săvârşită de către învinuit şi că făptuitorul răspunde penal.
Prin acelaşi text, legiuitorul a avut în vedere şi situaţia în care actele premergătoare efectuate relevă inutilitatea începerii urmăririi penale.
Convingerea formată în temeiul actelor premergătoare obligă procurorul, după caz, la o soluţie procesuală de începere a urmăririi penale sau de neîncepere a acesteia.
În concluzie, rezoluţia sau ordonanţa, după caz, de începere sau de neîncepere a urmăririi penale, conform art. 228 C. proc. pen., are un caracter procesual riguros de act de dispoziţie al organului de urmărire penală, sesizat în unul din modurile prevăzute de legea procesual-penală, dat în condiţii determinate.
Drept urmare, în raport cu caracterul imperativ al normelor legale menţionate şi în lipsa temeiului legal, principiul echipolenţei nu poate fi invocat, pentru ca altor acte, nedeterminate de legea procesual-penală, să li se atribuie natura şi efectele rezoluţiei sau ordonanţei, după caz, de începere sau de neîncepere a urmăririi penale.
Or, în cauză organul de urmărire penală nu a dat o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale.
Astfel, în temeiul calităţii sale de titular al dreptului de exercitare a recursului în anulare, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizat de petentă, cu memorii prin care I.M. solicita promovarea acestei căi extraordinare de atac, cu referire la o cauză civilă ce o privea pe fiica petentei.
Printr-o adresă, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat petentei că această cale extraordinară de atac a fost desfiinţată.
Petenta a formulat plângere, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., împotriva acestei comunicări.
Ca atare, recursul se constată a fi nefondat, plângerea formulată de petentă privind, într-adevăr, o comunicare, şi nu unul din actele procesuale prevăzute de art. 2781 C. proc. pen.
În fine, din economia dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., rezultă cu evidenţă că este supusă controlului judecătoresc, în condiţiile acestui text, exclusiv dispoziţia de neîncepere a urmării penale, confirmată ca urmare a respingerii plângerii formulate corespunzător posibilităţii legale reglementate în favoarea părţii vătămate, prin art. 275 - 278 din acelaşi cod.
Este exclusă orice altă interpretare a textului legal menţionat, în raport cu împrejurarea că normele legale privind desfăşurarea procesului penal, astfel cum acestea sunt prevăzute de legea procesual-penală, sunt de ordine publică, aşa încât încălcarea lor ar duce la nulitatea oricărui act procesual sau hotărâre judecătorească care le-ar nesocoti.
Totodată, o altă concluzie dedusă pe cale de interpretare este exclusă, întrucât ar însemna a atribui legiuitorului, ceea ce nu a găsit cu cale să prevadă şi, în consecinţă, a altera voinţa reală a acestuia.
Or, în cauză, petenta a sesizat secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu plângerea formulată împotriva unui act neprevăzut de art. 2781 C. proc. pen.
Aşa fiind, în mod corect instanţa sesizată a respins plângerea, ca inadmisibilă, hotărârea atacată nefiind supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen.
În fine, unica critică formulată de petentă, cu referire la respingerea nelegală a cererii de amânare a judecăţii cauzei, nu este confirmată de actele dosarului.
Astfel, la termenul din 6 aprilie 2005, fixat pentru judecarea plângerii, petenta a solicitat acordarea unui nou termen, în vederea depunerii de înscrisuri.
Cererea a fost admisă şi s-a acordat termen la 25 mai 2005.
Ca atare, recursul se constată a fi nefondat şi sub aspectul acestei critici.
Alte motive de casare, susceptibile a fi puse în discuţie din oficiu, nu se constată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta I.M.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurenta menţionată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta I.M., în calitate de reprezentant judiciar convenţional a fiicei sale N.A.C., împotriva sentinţei nr. 334 din 25 mai 2005, pronunţată în dosarul nr. 1265/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă recurenta menţionată să plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 98/2006. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 45/2002. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
