Furtul. Art.208 C.p.. Sentința nr. 284/2015. Judecătoria ALBA IULIA

Sentința nr. 284/2015 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 19-06-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. I.

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ nr. 284/2015

Ședința publică din 19.06.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: B. D. M.

GREFIER: E. R. T.

Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria A. I. - este reprezentat de procuror E. D. C..

Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe inculpații:

- S. N. B. – minor, în stare de detenție - trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al 1, art. 209 al 1 lit. a, e, g și i Cod pen., cu aplicarea art. 41 al 2 Cod pen., ( șase acte materiale ) și cu aplicarea art. 99 și urm. Cod pen.;

- L. T. N. trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al 1, art. 209 al 1 lit. a, e, g și i Cod pen., cu aplicarea art. 41 al 2 Cod pen., ( șase acte materiale ), cu aplicarea art. 75 al 1 lit. c Cod pen., și cu aplicarea art. 37 lit. b Cod pen.;

- V. M. trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 rap. la art. 208 al 1, art. 209 al 1 lit. a, e, g și i Cod pen., cu aplicarea art. 41 al 2 Cod pen., ( cinci acte materiale ), cu aplicarea art. 75 al 1 lit. c Cod pen.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 09.06.2015, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 19.06.2015, încheierea făcând parte integrantă din prezenta sentință.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 1274/P/2011 emis la data de 14.01.2014 P. de pe lângă Judecătoria A. I. a trimis în judecată pe inculpații S. N. B. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al 1, art. 209 al 1 lit. a, e, g și i Cod pen., cu aplicarea art. 41 al 2 Cod pen., ( șase acte materiale ) și cu aplicarea art. 99 și urm. Cod pen.; L. T. N. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al 1, art. 209 al 1 lit. a, e, g și i Cod pen., cu aplicarea art. 41 al 2 Cod pen., ( șase acte materiale ), cu aplicarea art. 75 al 1 lit. c Cod pen., și cu aplicarea art. 37 lit. b Cod pen. și V. M. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 rap. la art. 208 al 1, art. 209 al 1 lit. a, e, g și i Cod pen., cu aplicarea art. 41 al 2 Cod pen., ( cinci acte materiale ), cu aplicarea art. 75 al 1 lit. c Cod pen.

În actul de sesizare se arată, în esență, în fapt că inculpatul S. N. B. la data de 10.05.2011 împreună cu L. T. N. și V. M. s-a deplasat în Municipiul A. I. cu intenția de a sustrage biciclete. Astfel acestia s-au deplasat pe .. A. I., ocazie cu care învinuitul L. T. N. a intrat în scara blocului unde locuiește partea vătămată C. M. și cu ajutorul unui patent a tăiat sistemul de asigurare al bicicletei și a sustras-o. În acest timp învinuitul S. N. B. împreună cu învinuitul V. M. asigurau paza. Tot la aceiași dată cei trei învinuiți s-au deplasat pe . Mun A. I., învinuitul L. T. N. a intrat în incinta blocului unde locuiește partea vătămată C. Ș. D. și cu ajutorul unui patent a tăiat cablul cu care era asigurată bicicleta și apoi a sustras-o. În acest timp învinuiții S. N. B. și V. M. asigurau paza. La data de 09.05.2011 cei trei învinuiți s-au deplasat în Mun. A. I., . în scara blocului unde locuiește partea vătămată J. M. B. iar învinuitul L. T. N. a tăiat cablurile cu care era asigurată bicicleta și a sustras-o. În acest timp învinuiții S. N. B. și V. M. asigurau paza. La aceiași dată, învinuiții L. T. N., S. B. și V. M. s-au deplasat pe . A. I. iar învinuitul L. T. N. a intrat în scara blocului unde locuiește partea vătămată G. S., a tăiat cablul cu care era asigurată bicicleta cu ajutorul unui patentși apoi a sustras bicicleta părții vătămate. În acest timp învinuiții S. N. B. și V. M. asigurau paza. Tot la data de 09.05.2011 cei trei învinuiți s-au deplasat pe .. A. I., învinuitul L. T. a intrat în scara blocului în care locuiște partea vătămată M. I., a tăiat cablul cu care era asigurată bicicleta părții vătămate și a sustras-o. În acest timp învinuiții S. N. B. și V. M. asigurau paza. La data de 30.05.2011, în jurul orelor 21:00 a sustras de la partea vătămată M. I. telefonul mobil marca Samsung, în valoare de 400 de lei, în timp ce se aflau în centru Mun. A. I.. Cu privire la inculpatul L. T. N. se arată că, la începutul lunii aprilie 2011 învinuiții S. N. B. și L. T. N. s-au deplasat în Mun. A. I. pe .. B4 și pe timp de noapte au sustras mai multe articole vestimentare ce se aflau pe un uscător improvizat și care aparțineau părții vătămate D. L. V.. La data de 15.04.2011 cei doi învinuiți au fost identificați în zona respectivă de către organele de poliție, ocazie cu care au recunoscut că în urmă cu aproximativ o săptămână au sustras hainele ce aparțineau părții vătămate D. L. V.. La data de 10.05.2011 împreună cu învinuiții S. B. și V. M. s-a deplasat în Municipiul A. I. cu intenția de a sustrage biciclete. Astfel acestia s-au deplasat pe .. A. I., ocazie cu care învinuitul L. T. N. a intrat în scara blocului unde locuiește partea vătămată C. M. și cu ajutorul unui patent a tăiat sistemul de asigurare al bicicletei și a sustras-o. În acest timp învinuitul S. N. B. împreună cu învinuitul V. M. asigurau paza. Tot la aceiași dată cei trei învinuiți s-au deplasat pe . Mun A. I., învinuitul L. T. N. a intrat în incinta blocului unde locuiește partea vătămată C. Ș. D. și cu ajutorul unui patent a tăiat cablul cu care era asigurată bicicleta și apoi a sustras-o. În acest timp învinuiții S. N. B. și V. M. asigurau paza. La data de 09.05.2011 cei trei învinuiți s-au deplasat în Mun. A. I., . în scara blocului unde locuiește partea vătămată J. M. B. iar învinuitul L. T. N. a tăiat cablurile cu care era asigurată bicicleta și a sustras-o. În acest timp învinuiții S. N. B. și V. M. asigurau paza. La aceiași dată, învinuiții L. T. N., S. B. și V. M. s-au deplasat pe . A. I. iar învinuitul L. T. N. a intrat în scara blocului unde locuiește partea vătămată G. S., a tăiat cablul cu care era asigurată bicicleta cu ajutorul unui patentși apoi a sustras bicicleta părții vătămate. În acest timp învinuiții S. N. B. și V. M. asigurau paza. Tot la data de 09.05.2011 cei trei învinuiți s-au deplasat pe .. A. I., învinuitul L. T. a intrat în scara blocului în care locuiște partea vătămată M. I., a tăiat cablul cu care era asigurată bicicleta părții vătămate și a sustras-o. În acest timp învinuiții S. N. B. și V. M. asigurau paza. Cu privire la inculpatul V. M. se arată că, la data de 10.05.2011 împreună cu învinuiții L. T. N. și S. B. s-a deplasat în Municipiul A. I. cu intenția de a sustrage biciclete. Astfel aceștia s-au deplasat pe .. A. I., ocazie cu care învinuitul L. T. N. a intrat în scara blocului unde locuiește partea vătămată C. M. și cu ajutorul unui patent a tăiat sistemul de asigurare al bicicletei și a sustras-o. În acest timp învinuitul S. N. B. împreună cu învinuitul V. M. asigurau paza. Tot la aceiași dată cei trei învinuiți s-au deplasat pe . Mun A. I., învinuitul L. T. N. a intrat în incinta blocului unde locuiește partea vătămată C. Ș. D. și cu ajutorul unui patent a tăiat cablul cu care era asigurată bicicleta și apoi a sustras-o. În acest timp învinuiții S. N. B. și V. M. asigurau paza. La data de 09.05.2011 cei trei învinuiți s-au deplasat în Mun. A. I., . în scara blocului unde locuiește partea vătămată J. M. B. iar învinuitul L. T. N. a tăiat cablurile cu care era asigurată bicicleta și a sustras-o. În acest timp învinuiții S. N. B. și V. M. asigurau paza. La aceiași dată, învinuiții L. T. N., S. B. și V. M. s-au deplasat pe . A. I. iar învinuitul L. T. N. a intrat în scara blocului unde locuiește partea vătămată G. S., a tăiat cablul cu care era asigurată bicicleta cu ajutorul unui patentși apoi a sustras bicicleta părții vătămate. În acest timp învinuiții S. N. B. și V. M. asigurau paza. Tot la data de 09.05.2011 cei trei învinuiți s-au deplasat pe .. A. I., învinuitul L. T. a intrat în scara blocului în care locuiște partea vătămată M. I., a tăiat cablul cu care era asigurată bicicleta părții vătămate și a sustras-o. În acest timp învinuiții S. N. B. și V. M. asigurau paza.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarațiile părții vătămate C. M. I., declarațiile martorului D. L. V., declarațiile martorului C. Ș. D., declarațiile părții vătămate J. M. B., declarațiile martorului G. S. F., declarațiile martorului M. I., declarațiile martorului M. I., declarațiile învinuitului S. N. B., declarațiile învinuitului L. T. N., declarațiile învinuitului V. M., procesul-verbal de reconstituire din data de 12.05.2011 + planșe foto, declarațiile martorului P. E., declarațiile martorului D. M. S., procesele-verbale de ridicare/restituire a sumei de bani provenită din valorificarea bunurilor sustrase, procesele-verbale de reconstituire + CD, raportul de expertiză medico legală psihiatrică nr. 1507/IV/80.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei A. I. la data de 23.01.2014 sub dosar nr._ .

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 09.05.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

La termenul de judecată din data de 28.04.2015, ulterior citirii în extras de către grefierul de ședință în baza art. 374 C.p.p. a actului prin care s-a dispus începerea judecății, instanța a întrebat pe inculpații V. M. și S. N. B. dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmării penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-le la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. 10 C.p.p., iar inculpatului minor că aceasta se poate aprecia ca o circumstanță atenuantă judiciară în alegerea măsurii educative, iar în urma răspunsului pozitiv a procedat la audierea inculpaților în conformitate cu dispozițiile art. 375 alin. 1 C.p.p., declarațiile acestora fiind consemnate, semnate și atașate la dosarul cauzei. (f. 64 – 65 vol. II)

La termenul de judecată din data de 09.06.2015, ulterior citirii în extras de către grefierul de ședință în baza art. 374 C.p.p. a actului prin care s-a dispus începerea judecății, instanța a întrebat inculpatul L. T. N. dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmării penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. 10 C.p.p., iar în urma răspunsului pozitiv a procedat la audierea inculpatului în conformitate cu dispozițiile art. 375 alin. 1 C.p.p., declarația acestuia fiind consemnată, semnată și atașată la dosarul cauzei. (f. 95 vol. II)

Constatând îndeplinite condițiile impuse de textul legal de la art. 375 C.pr.pen, văzând și concluziile favorabile ale reprezentantului Ministerului Public și ale apărătorilor inculpaților, instanța a admis cererea acestora de parcurgere a procedurii simplificate de recunoaștere a învinuirii.

Față de acestea, nu s-a mai procedat la efectuarea cercetării judecătorești în cauză.

La dosarul cauzei s-a depus de către S. de Probațiune A. referatul de evaluare privind pe inculpatul S. N. B.. (f. 172 – 175 vol. I)

La dosarul cauzei s-au depus fișele de cazier judiciar actualizate ale inculpaților (f. 76 – 80 vol. II)

În cauză persoanele vătămate C. Ș. D., G. S. F. și M. I. nu s-au constituit părți civile în procesul penal, persoana vătămată D. L. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 795 le față de inculpații S. N. B. și L. T., persoana vătămată C. M. s-a constituit parte civilă cu suma de 450 lei împotriva tuturor inculpaților, persoana vătămată J. M. s-a constituit parte civilă cu suma de 800 lei față de toți inculpații și persoana vătămată M. I. s-a constituit parte civilă cu suma de 1000 lei împotriva tuturor inculpaților.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

1.Situația de fapt:

Analizând materialul probator administrat în cauză instanța constată că situația de fapt astfel cum a fost descrisă în cuprinsul actului de sesizare al instanței este una corectă și corespunde realității.

1) Astfel, la începutul lunii aprilie 2011 inculpații S. N. B. și L. T. N. s-au deplasat în Mun. A. I. pe .. B4 și pe timp de noapte au sustras mai multe articole vestimentare ce se aflau pe un uscător improvizat și care aparțineau persoanei vătămate D. L. V.. La data de 15.04.2011 cei doi au fost identificați în zona respectivă de către organele de poliție, ocazie cu care au recunoscut că în urmă cu aproximativ o săptămână au sustras hainele ce aparțineau persoanei vătămate D. L. V..

Asupra inculpatului L. T. N. a fost găsită suma de 105 lei despre care acesta a declarat că provine din vânzarea hainelor sustrase și care a fost ridicată de la inculpat și predată persoanei vătămate pe bază de dovadă.

Din declarațiile persoanei vătămate D. L. reiese faptul că în cursul lunii aprilie 2011 i-au fost sustrase de pe un uscător din spatele blocului o pereche de blugi, un rucsac Nike, mai multe pulovăre și aproximativ 20 de perechi de șosete, declarații care se coroborează cu cele ale inculpaților S. N. B. și L. T. N. prin care au recunoscut comiterea acestei fapte, indicând cu ocazia reconstituirii, în prezența martorilor asistenți modul în care au procedat la comiterea furtului.

2) La data de 10.05.2011 inculpații S. B., L. T. N. și V. M. s-au deplasat în Municipiul A. I. cu intenția de a sustrage biciclete. Astfel acestia s-au deplasat pe .. A. I., ocazie cu care inculpatul L. T. N. a intrat în scara blocului unde locuiește persoana vătămată C. M. și cu ajutorul unui patent a tăiat sistemul de asigurare al bicicletei și a sustras-o. În acest timp ceilalți doi inculpați stăteau de pază.

Din declarațiile persoanei vătămate C. M. reiese faptul că în cursul zilei de 10.05.2011 a observat că bicicleta marca Cross aparținând fiului său a fost sustrasă, declarație care se coroborează cu cele ale inculpaților, care audiații fiind pe parcursul urmăririi penale au recunoscut comiterea faptei, iar ocazia reconstituirii, în prezența martorilor asistenți au detaliat modul în care au procedat la comiterea furtului.

3) La aceiași dată cei trei inculpați s-au deplasat pe . Mun A. I., inculpatul L. T. N. a intrat în incinta blocului unde locuiește persoana vătămată C. Ș. D. și cu ajutorul unui patent a tăiat cablul cu care era asigurată bicicleta și apoi a sustras-o. În acest timp inculpații S. N. B. și V. M. asigurau paza.

Din declarațiile persoanei vătămate C. S. D. reiese faptul că în cursul zilei de 10.05.2011 a constatat că din scara blocului în care locuiește i-a fost sustrasă bicicleta tip Mountain Bike, susțineri care se coroborează cu declarațiile date de inculpați în cursul urmăririi penale prin care au recunoscut comiterea acestei fapte, iar cu ocazia reconstituirii, în prezența martorilor asistenți au modul în care au procedat la comiterea furtului.

Persoana vătămată C. Ș. D. a precizat că valoarea prejudiciului suferit este de 300 de lei, sumă cu care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. 4) La data de 09.05.2011 cei trei inculpați s-au deplasat în Mun. A. I., . în scara blocului unde locuiește persoana vătămată J. M. B., iar aici inculpatul L. T. N. a tăiat cablurile cu care era asigurată bicicleta și a sustras-o, timp în care inculpații S. N. B. și V. M. asigurau paza.

Din declarațiile persoanei vătămate J. M. B. reiese faptul că în cursul zilei de 09.05.2011, a constatat că din scara blocului în care locuiește i-a fost sustrasă bicicleta tip Mountain Bike.

Audiații fiind pe parcursul urmăririi penale, inculpații au recunoscut comiterea acestei fapte și cu ocazia reconstituirii, în prezența martorilor asistenți au indicat modul în care au procedat la comiterea furtului.

5) La aceiași dată, inculpații L. T. N., S. B. și V. M. s-au deplasat pe . A. I. iar inculpatul L. T. N. a intrat în scara blocului unde locuiește persoana vătămată G. S., a tăiat cablul cu care era asigurată bicicleta cu ajutorul unui patent și apoi a sustras bicicleta acesteia, timp în care inculpații S. N. B. și V. M. asigurau paza.

Din declarațiile persoanei vătămate G. S. reiese faptul că în cursul zilei de 09.05.2011, în jurul orelor 19:00, fiul său G. S. a constatat că din scara blocului în care locuiește i-a fost sustrasă bicicleta tip Mountain Bike.

De asemenea, inculpații au recunoscut și comiterea acestei fapte, indicând cu ocazia efectuării reconstituirii, în prezența martorilor asistenți modul în care au procedat la comiterea furtului.

Persoana vătămată G. S. a precizat că valoarea prejudiciului suferit este de 520 de lei, sumă cu care nu se constituie parte civilă în procesul penal.

6) Tot la data de 09.05.2011 cei trei inculpați s-au deplasat pe .. A. I., unde inculpatul L. T. a intrat în scara blocului în care locuiște persoana vătămată M. I., a tăiat cablul cu care era asigurată bicicleta părții vătămate și a sustras-o, timp în care inculpații S. N. B. și V. M. asigurau paza.

Din declarațiile persoanei vătămate M. I. reiese faptul că în cursul lunii mai 2011, a constatat că din scara blocului în care locuiește i-a fost sustrasă bicicleta și ulterior a aflat că autorii furtului sunt din B..

Inculpații, prin declarațiile date în faza de urmărire penală au recunoscut comiterea acestei fapte și au indicat, de asemenea cu ocazia reconstituirii, în prezența martorilor asistenți modul în care au procedat la comiterea furtului.

7) Ulterior, la data de 30.05.2011 Poliția Municipiului A. I. s-a sesizat din oficiu cu privire la furtul telefonului mobil aparținând persoanei vătămate M. I.. Din cercetările efectuate în cauză s-a stabilit faptul că la data de 30.05.2011, în jurul orelor 21:00 persoana vătămată M. I. se afla în zona centrală din Mun. A. I., când a fost abordată de către inculpatul S. B. care a întrebat-o pe ce face, apoi i-a sustras telefonul mobil marca Samsung.

Inculpatul S. B. a fost identificat de către organele de poliție în stația CFR Teiuș, având asupra sa telefonul mobil sustras, care a fost ridicat de la acesta și restituit persoanei vătămate pe bază de dovadă, inculpatul recunoscând totodată comiterea faptei.

Ca atare, starea de fapt mai sus descrisă reiese cu certitudine din coroborarea materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, respectiv: procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarațiile persoanelor vătămate, declarațiile martorilor P. E., D. M. S., procese verbale de ridicare/restituire a sumei de bani provenită din valorificarea bunurilor sustrase; Procese verbale de reconstituire și imaginile video efectuate cu această ocazie.

De altfel, starea de fapt așa cum a fost descrisă în actul de sesizare al instanței, precum și probele administrate în cursul urmăririi penale, au fost însușite întocmai de inculpați, ca urmare a cererii lor de parcurgere a procedurii simplificate de recunoaștere a învinuirii- prevăzute de art. 375, 377 C.pr.pen. și declarațiilor date în acest sens (filele 64,65, 95 vol II, ds. inst.).

2.Încadrarea juridică:

2.1. Faptele inculpatului S. N. B., constând în aceea că:

-la începutul lunii aprilie 2011 împreună cu L. T. N. s-au deplasat în Mun. A. I. pe .. B4 și pe timp de noapte au sustras mai multe articole vestimentare ce se aflau pe un uscător improvizat și care aparțineau persoanei vătămate D. L. V.;

- la data de 10.05.2011 împreună cu L. T. N. și V. M. s-a deplasat în Municipiul A. I. cu intenția de a sustrage biciclete, sens în care s-au deplasat pe .. A. I., ocazie cu care L. T. N. a intrat în scara blocului unde locuiește persoana vătămată C. M. și cu ajutorul unui patent a tăiat sistemul de asigurare al bicicletei și a sustras-o, timp în care inculpatul S. N. B. împreună cu V. M. asigurau paza;

- tot la aceiași dată cei trei s-au deplasat pe . Mun A. I., unde inculpatul L. T. N. a intrat în incinta blocului unde locuiește persoana vătămată C. Ș. D. și cu ajutorul unui patent a tăiat cablul cu care era asigurată bicicleta și apoi a sustras-o, timp în care inculpatul S. N. B. și V. M. asigurau paza;

- la data de 09.05.2011 cei trei s-au deplasat în Mun. A. I., . în scara blocului unde locuiește persoana vătămată J. M. B., unde inculpatul L. T. N. a tăiat cablurile cu care era asigurată bicicleta și a sustras-o, timp în care inculpatul S. N. B. și V. M. asigurau paza;

- la aceiași dată, cei trei s-au deplasat pe . A. I. unde inculpatul L. T. N. a intrat în scara blocului unde locuiește persoana vătămată G. S., a tăiat cablul cu care era asigurată bicicleta cu ajutorul unui patentși apoi a sustras bicicleta acesteia, timp în care inculpatul S. N. B. și V. M. asigurau paza;

- tot la data de 09.05.2011 cei trei s-au deplasat pe .. A. I., unde L. T. a intrat în scara blocului în care locuiște persoana vătămată M. I., a tăiat cablul cu care era asigurată bicicleta și a sustras-o, timp în care inculpatul S. N. B. și V. M. asigurau paza;

- la data de 30.05.2011, în jurul orelor 21:00 a sustras de la persoana vătămată M. I. telefonul mobil marca Samsung, în valoare de 400 de lei, în timp ce se aflau în centru Mun. A. I.,

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de- furt calificat prev. de art. 228, art. 229 alin. 1 lit. b) Noul Cod penal (în dauna persoanei vătămate D. L. V.); de complicitate la furt calificat prev. de art. 48 raportat la art. 228, art. 229 alin. 1 lit. d) Noul cod penal (în dauna persoanei vătămate C. M.); complicitate la furt calificat prev. de art. 48 raportat la art. 228, art. 229 alin. 1 lit. d) Noul cod penal (în dauna persoanei vătămate C. Ș. D.); complicitate la furt calificat prev. de art. 48 raportat la art. 228, art. 229 alin. 1 lit. d) Noul cod penal (în dauna persoanei vătămate J. M.); complicitate la furt calificat prev. de art. 48 raportat la art. 228, art. 229 alin. 1 lit. d) Noul cod penal (în dauna persoanei vătămate G. S.); complicitate la furt calificat prev. de art. 48 raportat la art. 228, art. 229 alin. 1 lit. d) Noul cod penal (în dauna persoanei vătămate M. I.); furt calificat prev. de art. 228, art. 229 alin. 1 lit. b) Noul cod penal (în dauna persoanei vătămate M. I.), toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 (7 persoane vătămate) și art. 113 și urm. Noul cod penal.

2.2. Faptele inculpatului L. T. N., constând în aceea că:

- la începutul lunii aprilie 2011 împreună cu S. N. B. s-au deplasat în Mun. A. I. pe .. B4 și pe timp de noapte au sustras mai multe articole vestimentare ce se aflau pe un uscător improvizat și care aparțineau persoanei vătămate D. L. V.;

- la data de 10.05.2011 împreună cu inculpații S. B. și V. M. s-a deplasat în Municipiul A. I. cu intenția de a sustrage biciclete, unde pe .. A. I., inculpatul a intrat în scara blocului unde locuiește persoana vătămată C. M. și cu ajutorul unui patent a tăiat sistemul de asigurare al bicicletei și a sustras-o, timp în care ceilalți doi asigurau paza;

- tot la aceiași dată cei trei s-au deplasat pe . Mun A. I., unde inculpatul L. T. N. a intrat în incinta blocului unde locuiește persoana vătămată C. Ș. D. și cu ajutorul unui patent a tăiat cablul cu care era asigurată bicicleta și apoi a sustras-o, timp în care inculpații S. N. B. și V. M. asigurau paza;

- la data de 09.05.2011 cei trei s-au deplasat în Mun. A. I., . în scara blocului unde locuiește persoana vătămată J. M. B., unde inculpatul L. T. N. a tăiat cablurile cu care era asigurată bicicleta și a sustras-o, timp în care inculpații S. N. B. și V. M. asigurau paza;

- la aceiași dată, cei trei s-au deplasat pe . A. I., unde inculpatul L. T. N. a intrat în scara blocului unde locuiește persoana vătămată G. S., a tăiat cablul cu care era asigurată bicicleta cu ajutorul unui patentși apoi a sustras bicicleta acesteia, timp în care inculpații S. N. B. și V. M. asigurau paza;

- tot la data de 09.05.2011 cei s-au deplasat pe .. A. I., inculpatul L. T. a intrat în scara blocului în care locuiște persoana vătămată M. I., a tăiat cablul cu care era asigurată bicicleta acesteia și a sustras-o., timp în care inculpații S. N. B. și V. M. asigurau paza,

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată și în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a) e),g) și i) Cod penal anterior, cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c) Cod penal anterior, în condițiile art. 41 alin. 2 Cod penal anterior și art. 37 lit. b) Cod penal anterior.

2.3. 3. Faptele inculpatului V. M., constând în aceea că:

- la data de 10.05.2011 împreună cu inculpații L. T. N. și S. B. s-au deplasat în Municipiul A. I. cu intenția de a sustrage biciclete, unde pe .. A. I., inculpatul L. T. N. a intrat în scara blocului unde locuiește persoana vătămată C. M. și cu ajutorul unui patent a tăiat sistemul de asigurare al bicicletei și a sustras-o, timp în care inculpatul V. M. împreună cu S. N. B. asigurau paza;

- tot la aceiași dată cei trei s-au deplasat pe . Mun A. I., unde inculpatul L. T. N. a intrat în incinta blocului unde locuiește persoana vătămată C. Ș. D. și cu ajutorul unui patent a tăiat cablul cu care era asigurată bicicleta și apoi a sustras-o, timp în care inculpatul V. M. împreună cu S. N. B. asigurau paza;

- la data de 09.05.2011 cei trei s-au deplasat în Mun. A. I., . în scara blocului unde locuiește persoana vătămată J. M. B., unde inculpatul L. T. N. a tăiat cablurile cu care era asigurată bicicleta și a sustras-o, timp în care inculpatul V. M. împreună cu S. N. B. asigurau paza;

- la aceiași dată, cei trei s-au deplasat pe . A. I. iar inculpatul L. T. N. a intrat în scara blocului unde locuiește persoana vătămată G. S., a tăiat cablul cu care era asigurată bicicleta cu ajutorul unui patentși apoi a sustras bicicleta acesteia, timp în care inculpatul V. M. împreună cu S. N. B. asigurau paza;

- tot la data de 09.05.2011 cei trei s-au deplasat pe .. A. I., unde inculpatul L. T. a intrat în scara blocului în care locuiește persoana vătămată M. I., a tăiat cablul cu care era asigurată bicicleta părții vătămate și a sustras-o, timp în care inculpatul V. M. împreună cu S. N. B. asigurau paza,

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la furt calificat în formă continuată prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a), e), g) și i) Cod penal anterior în condițiile art. 41 alin. 2 Cod penal anterior cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c) Cod penal anterior.

Legea penală mai favorabilă:

Având în vedere că a intervenit o succesiune de legi penale în timp de la data săvârșirii faptelor și până la data pronunțării prezentei, în ceea ce îl privește pe inculpatul S. N. B., întrucât faptele deduse judecății au fost săvârșite de acesta, în stare de minoritate, înainte de a împlini vârsta de 18 ani, în aplicarea legii penale mai favorabile, ținând cont că pentru infractorii care au săvârșit faptele în timpul cât erau minori se aplică numai măsuri educative potrivit Noului cod penal, iar conform art. 129 alin. 1 Noul cod penal pentru pluralitățile de infracțiuni săvârșite de infractorii minori, se aplică o singură măsură educativă, instanța apreciază legea penală mai favorabilă- noua legislație penală, motiv pentru care va reține în încadrarea juridică dată faptelor și dispozițiile art. 5 din Noul cod penal.

În ceea ce îi privește pe inculpații majori din prezenta cauză, respectiv: L. T. și V. M., în compararea textelor legale din noul și vechiul Cod penal, instanța ținând cont și de Decizia Curții Constituționale nr. 265/06.05.2014 prin care s-a arătat că dispozițiile art. 5 din Noul cod penal privind legea penală mai favorabilă se aplică în mod global, neputându-se combina dispoziții din legi penale succesive, și apreciind așa cum se va arăta în secțiunea următoare, mai potrivită și în concordanță cu criteriile privitoare la faptă și persoana inculpaților o modalitate de executare a pedepsei ce urmează a fi aplicată acestora din Codul penal anterior, va aplica acestora dispozițiile din legea penală anterioară în ansamblul lor, motiv pentru care va reține aplicarea dispozițiilor art. 5 din Noul C.pen., ca și unul dintre temeiurile de drept ale soluției ce urmează a se pronunța în cauză.

Pe cale de consecință, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, în sensul că faptele săvârșite de inculpați există, constituie infracțiune și au fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța va dispune condamnarea inculpaților majori C. C. R. și Călderar B. la o pedeapsă, iar inculpaților minori C. P. I. și C. I. I., le va aplica câte o măsură educativă în consens cu dispozițiile Noului cod penal.

3.Individualizarea măsurii educative, a pedepsei și modalitatea de executare:

2.1.Cu privire la inculpatul minor S. N. B.:

La individualizarea măsurii educative, instanța va avea în vedere, faptul că potrivit dispozițiilor art. 114 din Codul penal cu denumirea marginală „consecințele răspunderii penale”, față de minori nu pot fi luate decât măsuri educative, privative sau neprivative de libertate.

În ceea ce privește sistemul sancționator special prevăzut pentru minori în Codul penal (Titlul V, art. 113-134) trebuie observat că după data de 01.02.2014 este un sistem format exclusiv din măsuri educative, neprivative si respectiv, privative de libertate. Din întreaga reglementare a instituției răspunderii penale a minorilor rezultă că legiuitorul a acordat prioritate măsurilor educative neprivative de libertate ce pot fi luate față de toți minorii ce au vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani. Măsurile educative privative de libertate pot fi luate față de minori cu îndeplinirea a două condiții suplimentare și anume: a) dacă a mai săvârșit o infracțiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracțiunii pentru care este judecat și b) atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detențiunea pe viață.

Așa cum se poate observa din cuprinsul textelor legale incidente în materie(art. 115 din Codul penal), măsurile educative sunt reglementate în ordinea gravității lor, începând legiuitorul enumerarea cu cele neprivative de libertate( stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea la sfârșit de săptămână și asistarea zilnică) pentru a ajunge apoi la cele privative de libertate( internarea într-un centru educativ și internarea într-un centru de detenție).

Principiul după care se alege categoria și felul măsurii educative aplicabile minorului infractor este acela al priorității măsurii educative neprivative de libertate față de măsura educativă privativă de liberate.

Pentru alegerea măsurii educative aplicabile în cadrul operațiunii de individualizare, legea a prevăzut în cuprinsul art. 115 alin. 2 din Codul penal că, alegerea măsurii educative se face, în condițiile art. 114 și potrivit criteriilor prevăzute de art. 74 din Codul penal.

Așadar în conformitate cu prevederile art. 74 Noul cod penal, instanța are în vedere și gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, orientându-se după criteriile indicate expres de textul legal indicat, respectiv: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Nu în ultimul rând, instanța reține că potrivit principiului nr. 5 din Recomandarea Consiliului Europei nr. 2008/11 privind regulile europene pentru infractori minori, impunerea și punerea în aplicare a unei sancțiuni sau măsuri neprivative de libertate trebuie să respecte interesul superior al minorului, limitat de gravitatea infracțiunilor comise (principiul proporționalității), să țină cont de vârsta, sănătatea mintală și fizică, de dezvoltarea, de capacitățile și circumstanțele personale (principiul individualizării) și, de fiecare dată când este necesar de rapoartele psihiatrice, psihologice ori sociale.

Firește în procesul individualizării sancțiunii nu poate fi scăpat din vedere contextul social, recrudesdecența fenomenului infracțional, frecvența crescută a acestui gen de infracțiuni, dar ceea ce trebuie să prevaleze este analiza elementelor concrete ale dosarului, determinarea capacității de îndreptare a fiecărui inculpat din prezenta cauză. În speță, deși, este vorba un infractor cu o conduită pozitivă, care a recunoscut săvârșirea faptei în cursul urmăririi penale dar și în fața instanței de judecată, instanța constată că nu este la prima incidență cu legea penală, existând suficiente temeiuri că cel în cauză nu se va putea îndrepta decât prin aplicarea unei măsuri severe dintre cele prevăzute de legislația penală.

În consecință, raportat la criteriile mai sus enunțate precum și la concluziile referatului de evaluare întocmit în cauză cu privire la inculpat, constatând că acesta nu este la prima incidență cu legea penală, din fișa de cazier judiciar depusă la dosar (f. 79-80 vol II ds. inst.), reieșind că se află în executarea unei măsuri educative privative de libertate a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 2 ani, dând eficiență dispozițiilor art. 129 alin. 1 Noul cod penal, și a art. 125 alin. 3 Noul cod penal pentru săvârșirea de către inculpatul S. N. B. a infracțiunilor deduse judecății, respectiv: furt calificat prev. de art. 228, art. 229 alin. 1 lit. b) Noul Cod penal (în dauna persoanei vătămate D. L. V.); de complicitate la furt calificat prev. de art. 48 raportat la art. 228, art. 229 alin. 1 lit. d) Noul cod penal (în dauna persoanei vătămate C. M.); complicitate la furt calificat prev. de art. 48 raportat la art. 228, art. 229 alin. 1 lit. d) Noul cod penal (în dauna persoanei vătămate C. Ș. D.); complicitate la furt calificat prev. de art. 48 raportat la art. 228, art. 229 alin. 1 lit. d) Noul cod penal (în dauna persoanei vătămate J. M.); complicitate la furt calificat prev. de art. 48 raportat la art. 228, art. 229 alin. 1 lit. d) Noul cod penal (în dauna persoanei vătămate G. S.); complicitate la furt calificat prev. de art. 48 raportat la art. 228, art. 229 alin. 1 lit. d) Noul cod penal (în dauna persoanei vătămate M. I.); furt calificat prev. de art. 228, art. 229 alin. 1 lit. b) Noul cod penal (în dauna persoanei vătămate M. I.), toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 (7 persoane vătămate) și art. 113 și urm. Noul cod penal, va dispune prelungirea măsurii educative privative de libertate a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 2 ani aplicată prin Sentința penală nr. 281/30.10.2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul penal nr._ rămasă definitivă prin neapelare la data de 26.11.2014, cu 1 an, urmând ca în final inculpatul să execute măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 3 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei.

În continuare, constatând că inculpatul a fost supus măsurilor preventive privative de libertate, dar și că în prezent se află în executarea măsurii, potrivit art. 127 Cod penal raportat la 72 Cod penal, va scădea din perioada de 3 ani a măsurii educative privative de libertate constând în internarea într-un centru de detenție, perioada în care inculpatul a fost supus măsurilor preventive privative de libertate în dosarul penal nr._, respectiv: perioada reținerii pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 26.06.2014 ora 15:50 până la data de 27.06.2014 ora 15:50 și perioada arestării preventive începând cu data de 27.06.2014 până la data de 30.10.l2014, precum și durata executată din măsura educativă privativă de libertate de la data punerii în executare a S.p. nr. nr. 281/30.10.2014 –respectiv începând cu data de 11.12.2014 la zi.

2.2.Cu privire la inculpații majoriL. T. N. și V. M.:

La individualizarea pedepsei, privind pe inculpațiimajori L. T. N. și V. M., în conformitate cu prevederile art. 72 Cod penal anterior, instanța are în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege.

Raportat la aceste criterii, instanța apreciază că faptele inculpaților prezintă un grad mediu de pericol social, având în vedere împrejurarea că au comis faptele împreună cu inculpatul minor S. N. B., modalitatea de comitere a acestora nu relevă un comportament versat în săvârșirea acestui gen de infracțiuni, prejudiciul produs persoanelor vătămate nu a fost unul semnificativ, fiind de altfel și recunoscut.

De asemenea instanța are în vedere și criteriile referitoare la persoana și conduita inculpaților, respectiv: au avut o atitudine sinceră, de recunoaștere a faptelor, atât pe parcursul urmării penale, colaborând cu organele de cercetare penală, cât și în fața instanței de judecată-ceea ce a condus la soluționarea cu celeritate a cauzei, au recunoscut în totalitate cuantumul prejudiciului solicitat de către persoanele vătămate constituite părți civile, iar din fișele de cazier judiciar depuse la dosar reiese că inculpatul V. M. a mai suferit o condamnare pentru care a intervenit termenul de reabilitare (f. 78 vol Ii, ds. inst), iar inculpatul L. T. N. figureză cu numeroase condamnări pentru același gen de infracțiuni, în prezent fiind deținut în penitenciar (f. 76-77 vol II, ds. inst.) motiv pentru care instanța apreciază că nu se impune reținerea vreunor circumstanțe atenuante legale sau judiciare în favoarea acestora.

Totodată, instanța va reține în sarcina inculpaților și cauza legală de reducere a pedepsei prevăzută de art 396 alin. 10 C.pr.pen. ca urmare a parcurgerii procedurii simplificate de recunoaștere a învinuirii (limitele de pedeapsă pentru infracțiunile săvârșite vor fi reduse cu o treime în cazul pedepsei închisorii).

În consecință raportat la criteriile de individualizare mai sus arătate, va condamna fiecare inculpat la o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege, respectiv la pedeapsa de 2 ani închisoare, inculpatul L. T. N. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată și în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a) e),g) și i) Cod penal anterior, cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c) Cod penal anterior, în condițiile art. 41 alin. 2 Cod penal anterior și art. 37 lit. b) Cod penal anterior, iar inculpatul V. M. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat în formă continuată prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a), e), g) și i) Cod penal anterior în condițiile art. 41 alin. 2 Cod penal anterior cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c) Cod penal anterior, pedepse de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de lege, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie și complementară, instanța reține dispozițiile art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal care prevede că: „În cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.”

Astfel, ținând cont de textul legal mai sus enunțat, în ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța reține că, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza S. și P. c. României și Hirst c. Marii Britanii), a cărei jurisprudență este obligatorie, aplicându-se cu preeminență față de dreptul intern, potrivit art. 20 alin. (2) din Constituție, exercițiul unui drept nu poate fi interzis decât în măsura în care există o nedemnitate.

Instanța reține că natura faptei săvârșite, reflectând o atitudine de sfidare de către inculpați a unor valori sociale importante, relevă existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din C.pen.din 1968. Prin urmare, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice sau de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat va fi interzis inculpaților pe durata executării pedepsei principale.

În ceea ce privește dreptul de a alege, prevăzut la art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C.pen. din 1968 având în vedere cauza Hirst c. Marii Britanii, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deținuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proporționalității, reprezentând, astfel, o încălcare a art. 3 Protocolul 1 din Convenție, instanța apreciază că, în raport de natura infracțiunii săvârșite de inculpați, aceștia nu sunt nedemni să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu îi va interzice exercițiul acestui drept.

Totodată, instanța nu va interzice inculpaților, nici exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. c) d) și e) C.pen. din 1968, întrucât săvârșirea unei infracțiuni de genul celei reținute în sarcina lor, nu relevă un comportament nedemn care să vatăme interesul copiilor și care să determine interzicerea drepturilor părintești și a celui de a fi tutore sau curator (cauza S. și P. c României).

În stabilirea modalității de executare a pedepsei aplicate inculpatului L. T. N., raportat la condamnările multiple cu care acesta figurează în fișa de cazier judiciar, precum și reținerea în încadrarea juridică dată faptei a prevederilor legale referitoare la recidiva postexecutorie prev. de art. 37 lit. b) Cod penal anterior, instanța apreciază că se impune executare acesteia în regim de detenție.

În ceea ce îl privește pe inculpatul V. M., instanța având în vedere argumentele prezentate în paragrafele anterioare, referitoare la conduita și persoana acestuia, precum și situația juridică așa cum reiese din fișa de cazier judiciar ( figurând cu o condamnare din 1996 față de care a intervenit termenul de reabilitare) apreciază că pronunțarea unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii constituie un avertisment suficient pentru aceștia și considerând că scopul pedepsei poate fi atins chiar și fără executarea acesteia în regim de detenție, în baza art. 81 C.pen. din 1968, va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani pentru fiecare dintre ei, stabilit în condițiile art. 82 C.pen. din 1968.

Față de aceasta, în baza art. 71 alin. (5) C.pen. din 1968 va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

Pentru a dispune această modalitate de executare, instanța are în vedere dispozițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009, potrivit cărora măsura suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată în baza codului penal din 1968 se menține și după . codului penal, precum și dispozițiile art. 5 din Noul cod penal care reglementează cu titlu de principiu aplicarea legii penale mai favorabile în cazul succesiuni de legi penale în timp intervenite până la judecarea definitivă a cauzei.

În continuare, potrivit art. 359 C.pr.pen. anterior va atrage atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, art. 83 și art. 84 Cod penal anterior cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea pedepsei în întregime în cazul săvârșirii altei infracțiuni, precum și în caz de neîndeplinire a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare până la expirarea termenului de încercare.

3.Asupra laturii civile din cauză:

În soluționarea acțiunii civile din prezenta cauză, instanța, mai întâi constată că persoanele vătămate C. ștefan D., G. S. F. și M. I., nu s-au constituit părți civile, motiv pentru care va lua act de manifestarea de voință a acestora.

În continuare, instanța reține că următoarele persoane vătămate s-au constituit părți civile în cauză: D. L. V.–având ca obiect obligarea inculpaților S. N. B. și L. T. N., precum și a părților responsabile civilmente S. P. și M. la plata sumei de 795 lei cu titlu de despăgubiri civile; C. M. având ca obiect obligarea inculpaților S. N. B., L. T. N. și V. M., precum și a părților responsabile civilmente S. P. și S. M., la plata sumei de 450 lei cu titlu de despăgubiri civile; J. M. -având ca obiect obligarea inculpaților S. N. B., L. T. N. și V. M., precum și a părților responsabile civilmente S. P. și S. M., la plata sumei de 800 lei cu titlu de despăgubiri civile; M. I. - având ca obiect obligarea inculpaților S. N. B., L. T. N. și V. M., precum și a părților responsabile civilmente S. P. și S. M., la plata sumei de 1000 lei cu titlu de despăgubiri civile.

Față de aceasta, instanța reține incidența următoarelor dispoziții legale:

Articolul 998-999 cod civil 1864 (sub incindeța căruia s-au săvârșit faptele) prevede că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție este obligat să îl repare.

Reglementând răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, din textul legal de mai sus, este unanim acceptat că se desprind, ca și condiții ale angajării răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, următoarele: a) existența unei fapte ilicite, b) săvârșite cu vinovăție, c) care să fi provocat părții civile un prejudiciu, d) între faptă și prejudiciu existând o legătură de cauzalitate.

Același text legal nu face distincție în privința naturii patrimoniale sau nepatrimoniale a prejudiciului. Ca și consecință, atât prejudiciul patrimonial, cât și cel nepatrimonial reprezintă elemente structurale ale răspunderii civile delictuale, alături de cele deja menționate.

Nu în ultimul rând, instanța reține că inculpații, au recunoscut cuantumul pretențiilor civile solicitate de părțile civile și au fost de acord să le despăgubească, împrejurare față de care va reține dispozițiile legale prev. de art. 23 alin. 2 și alin. 3 C.pr.pen. conform cărora inculpatul, cu acordul părții responsabile civilmente poate recunoaște, în tot sau în parte pretențiile părții civile (…), caz în care instanța obligă la despăgubiri în măsura recunoașterii.

Aplicând acest raționament la situația de față, instanța constată îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a inculpaților (faptei ilicite, tradusă în infracțiunile de furt- luarea din posesia sau detenția altuia a unui bun, fără consimțământul acestuia în scopul de a și-l însuși pe nedrept; vinovăția inculpaților, îmbrăcând forma intenției, prejudiciu material probat prin materialul probator administrat în cauză, dar și legătura de cauzalitate dintre faptele inculpaților și prejudiciul produs), coexistând cu calitatea de părți responsabile civilmente a părinților inculpatului minor S. N. B..

În consecință, față de cele ce preced, în baza art. 397 alin. 1, art. 25 alin. 1, art. 23 alin. 2 și alin. 3 C.pr.pen. coroborat cu art. 998-999 Cod civil 1864 va admite acțiunile civile formulate de persoanele vătămate D. L. V. –având ca obiect obligarea inculpaților S. N. B. și L. T. N., precum și a părților responsabile civilmente S. P. și M. la plata sumei de 795 lei cu titlu de despăgubiri civile; C. M. având ca obiect obligarea inculpaților S. N. B., L. T. N. și V. M., precum și a părților responsabile civilmente S. P. și S. M., la plata sumei de 450 lei cu titlu de despăgubiri civile; J. M.-având ca obiect obligarea inculpaților S. N. B., L. T. N. și V. M., precum și a părților responsabile civilmente S. P. și S. M., la plata sumei de 800 lei cu titlu de despăgubiri civile; M. I. - având ca obiect obligarea inculpaților S. N. B., L. T. N. și V. M., precum și a părților responsabile civilmente S. P. și S. M., la plata sumei de 1000 lei cu titlu de despăgubiri civile, și în consecință:

Va obliga inculpații S. N. B. și L. T. N., în solidar, inculpatul S. N. B. în solidar și cu părțile responsabile civilmente S. P. și S. M. la plata sumei de 795 lei către partea civilă D. L., cu titlu de despăgubiri civile.

Va obliga inculpații S. N. B., L. T. N. și V. M. în solidar, a inculpatului S. N. B. în solidar și cu părțile responsabile civilmente S. P. și S. M., la plata sumei de 450 lei către partea civilă C. M..

Va obliga inculpații S. N. B., L. T. N. și V. M. în solidar, a inculpatului S. N. B. în solidar și cu părțile responsabile civilmente S. P. și S. M., la plata sumei de 800 lei către partea civilă J. M..

Va obliga inculpații S. N. B., L. T. N. și V. M. în solidar, a inculpatului S. N. B. în solidar și cu părțile responsabile civilmente S. P. și S. M., la plata sumei de 1000 lei către partea civilă M. I..

Alte aspecte:

Sub același aspect al soluționării acțiunii civile, instanța având în vedere dispozițiile art. 108 lit. d), art. 112 alin. 1 lit. e) și alin. 5 Cod penal va dispune confiscarea specială a bunurilor dobândite de inculpați prin săvârșirea faptelor prevăzute de legea penală, bunuri care nu au servit la despăgubirea persoanelor vătămate, astfel: suma de 300 lei reprezentând contravaloarea bicicletei sustrasă de la persoana vătămată C. Ș. D.; suma de 520 lei reprezentând contravaloarea bicicletei sustrasă de la persoana vătămată G. S. F..

4.Cu privire la cheltuielile judiciare din cursul procesului penal:

Potrivit art. 272, 274 alin. 1 alin. 2 și alin. 3 C.pr.pen. în caz de condamnare, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat […],când sunt mai mulți inculpați instanța hotărăște partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare […], iar partea responsabilă civilmente în măsura în care este obligată în solidar cu inculpatul la repararea pagubei este obligată în mod solidar cu acesta și la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

În temeiul dispozițiilor legale mai sus enunțate, instanța va obliga inculpații și părțile responsabile civilmente la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, astfel: inculpatul V. M. la plata sumei de 200 lei (suma de 100 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de urmărire penală, suma de 100 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de judecată), inculpatul L. T. N. la plata sumei de 200 lei (suma de 100 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de urmărire penală, suma de 100 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de judecată); inculpatul S. N. B. în solidar cu părțile responsabile civilmente S. P. și S. M. la plata sumei de 200 lei (suma de 100 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de urmărire penală, suma de 100 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de judecată).

Onorariul apărătorilor desemnați din oficiu desemnați pentru inculpați în procedura de Camera preliminară și faza de judecată- avocat M. M.-în cuantum de 300 lei (conform delegației nr. 447/11.02.2014-f. 139 ds. inst.), avocat M. I.-în cuantum de 300 lei (conform delegației nr. 446/11.02.2014-f. 138 ds. inst.), avocat Agoșton V.-în cuantum de 300 lei (conform delegației nr. 753/6.03.2014-f. 160 ds. inst.) se va avansa din Fondurile Ministerului de Justiție și rămân în sarcina statului.

Constată că onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu în faza de urmărire penală- avocat Varmaga M., în cuantum de 300 lei și avocat J. R., în cuantum de 600 lei, a fost avansat din Fondurile Ministerului de Justiție astfel cum s-a stabilit prin încheierea din ședință publică din data de 18.02.2014 și data de 15.02.2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

1.Cu privire la inculpatul S. N. B. (fiul lui P. și M., născut la data de 12.04.1997 în Mun. B., jud. A., domiciliat în B., ., jud. A., în prezent aflat în P.. C., CNP_):

În aplicarea art. 5 Noul cod penal, constată că infracțiunea pentru care inculpatul S. N. B. a fost trimis în judecată- furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin.1 lit. a), e), g) și i) Cod penal anterior în condițiile art. 41 alin. 2 Cod penal anterior (7 acte materiale) și art. 99 și urm. Cod penal anterior are corespondent în Noul cod penal în infracțiunile de- furt calificat prev. de art. 228, art. 229 alin. 1 lit. b) Noul Cod penal (în dauna persoanei vătămate D. L. V.); de complicitate la furt calificat prev. de art. 48 raportat la art. 228, art. 229 alin. 1 lit. d) Noul cod penal (în dauna persoanei vătămate C. M.); complicitate la furt calificat prev. de art. 48 raportat la art. 228, art. 229 alin. 1 lit. d) Noul cod penal (în dauna persoanei vătămate C. Ș. D.); complicitate la furt calificat prev. de art. 48 raportat la art. 228, art. 229 alin. 1 lit. d) Noul cod penal (în dauna persoanei vătămate J. M.); complicitate la furt calificat prev. de art. 48 raportat la art. 228, art. 229 alin. 1 lit. d) Noul cod penal (în dauna persoanei vătămate G. S.); complicitate la furt calificat prev. de art. 48 raportat la art. 228, art. 229 alin. 1 lit. d) Noul cod penal (în dauna persoanei vătămate M. I.); furt calificat prev. de art. 228, art. 229 alin. 1 lit. b) Noul cod penal (în dauna persoanei vătămate M. I.), toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 (7 persoane vătămate) și art. 113 și urm. Noul cod penal.

În baza art. 129 alin. 1, art. 125 alin. 3 Noul cod penal pentru săvârșirea de către inculpatul S. N. B. a infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 228, art. 229 alin. 1 lit. b) Noul Cod penal (în dauna persoanei vătămate D. L. V.); de complicitate la furt calificat prev. de art. 48 raportat la art. 228, art. 229 alin. 1 lit. d) Noul cod penal (în dauna persoanei vătămate C. M.); complicitate la furt calificat prev. de art. 48 raportat la art. 228, art. 229 alin. 1 lit. d) Noul cod penal (în dauna persoanei vătămate C. Ș. D.); complicitate la furt calificat prev. de art. 48 raportat la art. 228, art. 229 alin. 1 lit. d) Noul cod penal (în dauna persoanei vătămate J. M.); complicitate la furt calificat prev. de art. 48 raportat la art. 228, art. 229 alin. 1 lit. d) Noul cod penal (în dauna persoanei vătămate G. S.); complicitate la furt calificat prev. de art. 48 raportat la art. 228, art. 229 alin. 1 lit. d) Noul cod penal (în dauna persoanei vătămate M. I.); furt calificat prev. de art. 228, art. 229 alin. 1 lit. b) Noul cod penal (în dauna persoanei vătămate M. I.), toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 (7 persoane vătămate) și art. 113 și urm. Noul cod penal, dispune prelungirea măsurii educative privative de libertate a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 2 ani aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 281/30.10.2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul penal nr._ rămasă definitivă prin neapelare la data de 26.11.2014, cu 1 an, urmând ca în final inculpatul să execute măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 3 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei.

În baza art. 127 Cod penal raportat la 72 Cod penal, scade din perioada de 3 ani a măsurii educative privative de libertate constând în internarea într-un centru de detenție, perioada în care inculpatul a fost supus măsurilor preventive privative de libertate în dosarul penal nr._, respectiv: perioada reținerii pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 26.06.2014 ora 15:50 până la data de 27.06.2014 ora 15:50 și perioada arestării preventive începând cu data de 27.06.2014 până la data de 30.10.l2014, precum și durata executată din măsura educativă privativă de libertate de la data punerii în executare a S.p. nr. nr. 281/30.10.2014 –respectiv începând cu data de 11.12.2014 la zi.

2.Cu privire la inculpatul L. T. N. (fiul lui C. și S., născut la data de 11.01.1979 în Mun. B., jud. A., domiciliat în Mun. B., ., jud. A., în prezent deținut în P.. Aiud, cetățean romîn, necăsătorit, CNP_):

În baza art. 396 alin. 2 C.pr.pen. coroborat cu art. 396 alin.10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul L. T. N., la pedeapsa de 2 ani închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată și în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a) e),g) și i) Cod penal anterior, cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c) Cod penal anterior, în condițiile art. 41 alin. 2 Cod penal anterior și art. 37 lit. b) Cod penal anterior.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, art. 71 alin. 2 C.penal anterior aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. penal anterior, respectiv: dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe durata executării pedepsei principale.

3.Cu privire la inculpatul V. M. (fiul lui G. și M., născut la data de 06.02.1966 în Mun. B., jud. A., domiciliat în Mun. B., ., jud. A., cetățean român, studii-6 clase, CNP_):

În baza art. 396 alin. 2 C.pr.pen. coroborat cu art. 396 alin. 10 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul V. M., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat în formă continuată prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a), e), g) și i) Cod penal anterior în condițiile art. 41 alin. 2 Cod penal anterior cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c) Cod penal anterior.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, art. 71 alin. 2 C.penal anterior aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. penal anterior, respectiv: dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal și art. 81 Cod penal anterior cu aplicarea art. 5 din Noul cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani stabilit în condițiile art. 82 Cod penal anterior.

În baza art. 71 alin.5 C.penal anterior dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

În temeiul art. 359 C.pr.pen. anterior atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, art. 83 și art. 84 Cod penal anterior cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea pedepsei în întregime în cazul săvârșirii altei infracțiuni sau în cazul neîndeplinirii cu rea credință a obligațiilor civile stabilite prin prezenta hotărâre de condamnare, până la expirarea termenului de încercare.

În baza art. 397 alin. 1, art. 25 alin. 1, art. 23 alin. 2 și alin. 3 C.pr.pen. coroborat cu art. 998-999 Cod civil 1864 admite acțiunile civile formulate de persoanele vătămate D. L. V. –având ca obiect obligarea inculpaților S. N. B. și L. T. N., precum și a părților responsabile civilmente S. P. și M. la plata sumei de 795 lei cu titlu de despăgubiri civile; C. M. având ca obiect obligarea inculpaților S. N. B., L. T. N. și V. M., precum și a părților responsabile civilmente S. P. și S. M., la plata sumei de 450 lei cu titlu de despăgubiri civile; J. M.-având ca obiect obligarea inculpaților S. N. B., L. T. N. și V. M., precum și a părților responsabile civilmente S. P. și S. M., la plata sumei de 800 lei cu titlu de despăgubiri civile; M. I. - având ca obiect obligarea inculpaților S. N. B., L. T. N. și V. M., precum și a părților responsabile civilmente S. P. și S. M., la plata sumei de 1000 lei cu titlu de despăgubiri civile, și în consecință:

Obligă inculpații S. N. B. și L. T. N., în solidar, inculpatul S. N. B. în solidar și cu părțile responsabile civilmente S. P. și S. M. la plata sumei de 795 lei către partea civilă D. L., cu titlu de despăgubiri civile.

Obligă inculpații S. N. B., L. T. N. și V. M. în solidar, a inculpatului S. N. B. în solidar și cu părțile responsabile civilmente S. P. și S. M., la plata sumei de 450 lei către partea civilă C. M..

Obligă inculpații S. N. B., L. T. N. și V. M. în solidar, a inculpatului S. N. B. în solidar și cu părțile responsabile civilmente S. P. și S. M., la plata sumei de 800 lei către partea civilă J. M..

Obligă inculpații S. N. B., L. T. N. și V. M. în solidar, a inculpatului S. N. B. în solidar și cu părțile responsabile civilmente S. P. și S. M., la plata sumei de 1000 lei către partea civilă M. I..

În baza art. 397 alin. 1 C.pr.pen., ia act că persoanele vătămate C. Ș. D., G. S. F. și M. I., nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art. 108 lit. d), art. 112 alin. 1 lit. e) și alin. 5 Cod penal dispune confiscarea specială a bunurilor dobândite de inculpați prin săvârșirea faptelor prevăzute de legea penală, bunuri care nu au servit la despăgubirea persoanelor vătămate, astfel: suma de 300 lei reprezentând contravaloarea bicicletei sustrasă de la persoana vătămată C. Ș. D.; suma de 520 lei reprezentând contravaloarea bicicletei sustrasă de la persoana vătămată G. S. F..

În baza art. 272, art. 274 alin.1, alin. 2 și alin. 3 C.pr.pen. obligă inculpații și părțile responsabile civilmente la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, astfel: inculpatul V. M. la plata sumei de 200 lei (suma de 100 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de urmărire penală, suma de 100 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de judecată), inculpatul L. T. N. la plata sumei de 200 lei (suma de 100 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de urmărire penală, suma de 100 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de judecată); inculpatul S. N. B. în solidar cu părțile responsabile civilmente S. P. și S. M. la plata sumei de 200 lei (suma de 100 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de urmărire penală, suma de 100 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de judecată).

Onorariul apărătorilor desemnați din oficiu desemnați pentru inculpați în procedura de Camera preliminară și faza de judecată- avocat M. M.-în cuantum de 300 lei (conform delegației nr. 447/11.02.2014-f. 139 ds. inst.), avocat M. I.-în cuantum de 300 lei (conform delegației nr. 446/11.02.2014-f. 138 ds. inst.), avocat Agoșton V.-în cuantum de 300 lei (conform delegației nr. 753/6.03.2014-f. 160 ds. inst.) se va avansa din Fondurile Ministerului de Justiție și rămân în sarcina statului.

Constată că onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu în faza de urmărire penală- avocat Varmaga M., în cuantum de 300 lei și avocat J. R., în cuantum de 600 lei, a fost avansat din Fondurile Ministerului de Justiție astfel cum s-a stabilit prin încheierea din ședință publică din data de 18.02.2014 și data de 15.02.2015.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.06.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

B. D. M. E. R. T.

Red. BDM/Tehnored. ERT/10ex/07.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul. Art.208 C.p.. Sentința nr. 284/2015. Judecătoria ALBA IULIA