Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 34/2015. Judecătoria ALBA IULIA

Sentința nr. 34/2015 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 29-01-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. I.

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ Nr. 34/2015

Ședința publică de la 29.01.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: B. D. M.

GREFIER: N. A.

Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria A. I. – este reprezentat de procuror G. O..

Pe rol se află judecarea cauzei privind acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA A. I. cu inculpatul T. D. A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană sub influența alcoolului prevăzută de art. 336 alin. 1 C.p., în dosarul penal nr. 582/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I..

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă inculpatul.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 20.01.2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:

La data de 14.14.2014 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei A. I. sub nr._ acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria A. I. cu inculpatul M. M. N., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană sub influența alcoolului prevăzută de art. 336 alin. 1 C.p

S-a reținut în fapt că la data de 24.01.2014, în jurul orelor 05.10, în timp ce executau serviciul de siguranță publică și patrulare, organele de poliție ale Poliției Municipiului A. I. au oprit pentru control pe . fața Liceului M., autoturismul marca Opel cu numărul de înmatriculare_ condus de inculpat, acesta aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 2,00 g/‰ la prima probă, respectiv 1,85 g/‰ la cea de-a doua probă.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloacele de probă: procesul verbal de sesizare din oficiu al organelor de poliție din 24.01.2014; protocolul aparatului etilotest marca Drager din 24.01.2014; buletinul de examinare clinică și procesul-verbal de prelevare a probelor biologice din 24.01.2014; buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. 220/IX/161 și 221/IX/162 din 27.01.2014 eliberate de Serviciul Județean de Medicină Legală A.; declarațiile martorului R. B. S.; declarațiile inculpatului care recunoaște comiterea faptei.

Prin ordonanța din data de 22.09.2014, în temeiul art. 309 alin (1) din Codul de Procedură Penală s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului T. D. A., pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului prevăzută de art. 336 alin. 1 din Codul Penal.

La inițiativa inculpatului a fost încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de acesta din urmă cu procurorul, inculpatul recunoscând săvârșirea faptei în totalitate, și acceptând încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală.

A fost înaintat instanței dosarul de urmărire penală nr. 582/P/2014.

La termenul de judecată din data de 20.01.2014 instanța, a pus în discuția reprezentantului Ministerului Public, a inculpatului și a apărătorului desemnat din oficiu al acestuia acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de inculpat cu procurorul, reținând cauza în pronunțare.

Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției înaintat de către P. de pe lângă Judecătoria A. I., instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480-482 C.pr.pen, motiv pentru care îl va admite pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:

I. Situația de fapt:

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța reține că situația de fapt astfel cum a fost descrisă în acordul de recunoaștere a vinovăției cu care a fost sesizată este una corectă și corespunde realității, procurorul de caz făcând o interpretare judicioasă a probelor administrate în cauză, stabilind o stare de fapt și o motivare care rezultă din coroborarea acestor probe.

Astfel, la data de 24.01.2014, în jurul orelor 05.10, în timp ce executau serviciul de siguranță publică și patrulare, organele de poliție ale Poliției Municipiului A. I. au oprit pentru control pe . fața Liceului M., autoturismul marca Opel cu numărul de înmatriculare_ care se deplasa din direcția . autoturismului a fost identificat în persoana inculpatului T. D. A., în mașină aflându-se ca pasager și martorul R. B. S.. Întrucât conducătorul auto emana miros de alcool, în prezența martorului, s-a procedat la ora 05.14 la testarea acestuia cu aparatul etilotest marca Drager care a indicat o valoare de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Județean A. unde la orele 05.35 și 06.35 i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Inculpatului i s-a pus în vedere cu ocazia audierii că nu mai are dreptul de a conduce autovehiculele pe drumurile publice, iar permisul de conducere al acestuia a fost reținut în baza dovezii . nr._.

Potrivit buletinelor de analiză toxicologică alcoolemie nr. 220/IX/161 și 221/IX/162, inculpatul avea la ora 05.35 o alcoolemie de 2,00 g‰ și la ora 06.35 o alcoolemie de 1,85 g‰.

Fiind audiat în cauză în calitate de suspect, inculpatul a declarat că în luna ianuarie 2014, pe la sfârșitul lunii, crede că în ziua de 24, în jurul orelor 04-05 dimineața conducea autoturismul marca Opel cu nr._ pe . în care a fost oprit de poliție și testat cu aparatul etilotest. Înainte de a fi oprit, a fost într-un bar din A. I., dar nu mai știe exact ce cantitate de alcool a consumat și nici în ce interval de timp, apoi a condus de la Cinema Dacia până la Spital, intenționând să meargă spre domiciliu. Inculpatul recunoaște și regretă fapta comisă.

De altfel, starea de fapt astfel cum a fost descrisă, reiese din însăși atitudinea inculpatului de recunoaștere și regret a faptei săvârșite necontestând că a consumat băuturi alcoolice, precum și din acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat, care face obiectul prezentei cauze, instanța însăși luând act de manifestarea sa de voință în acest sens la termenul de judecată din data de 20.01.2015, când inculpatul legal citat s-a prezentat.

II. Încadrarea juridică, individualizarea pedepsei și modalitatea de executare:

În drept, fapta inculpatului T. D. A. constând în aceea că la data de 23.01.2014 a condus autoturismul marca Opel cu numărul de înmatriculare_ pe . Mun. A. I., aflându-se sub influența băuturilor alcoolice,având o alcoolemie de 2,00 g/‰ la prima probă, respectiv 1,85 g/‰ la cea de-a doua probă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 5 Noul cod penal.

Elementul material al infracțiunii este reprezentat de acțiunea inculpatului de a conduce în data de 23.01.2014 autoturismul marca Opel cu numărul de înmatriculare_ pe . Mun. A. I., având la momentul prelevării mostrelor biologice, o îmbibație alcoolică peste limita legală de 0,80 g/l alcool pur în sânge (2,00 g %o la prima probă, 1,85 g %o la a doua probă).

Urmarea imediată constă în atingerea adusă relațiilor sociale referitoare la siguranța circulației pe drumurile publice și crearea unei stări de pericol, din cauza aflării pe drumurile publice a unor autovehicule conduse de persoane care, consumând băuturi alcoolice, nu mai sunt în plenitudinea aptitudinilor fizice și psihice, au o viteză de reacție scăzută și simțuri diminuate, ce le împiedică să răspundă prompt la situațiile periculoase din trafic. Fiind o infracțiune de pericol, legătura de cauzalitate între faptă și urmarea produsă rezultă din însăși săvârșirea faptei (ex re).

În ceea ce privește locul săvârșirii, condiție esențială a acestei infracțiuni și care îi întregește conținutul constitutiv, instanța reține conducerea autovehiculului pe . din Mun. A. I., drum public în accepțiunea prevăzută de art. 6 punctul 14 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (cale de comunicație terestră […] special amenajată pentru traficul rutier, […] deschisă circulației publice).

Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea a fost săvârșită cu intenție indirectă în sensul că, deși inculpatul nu a urmărit crearea unei stări de pericol pentru ceilalți participanți la trafic, acesta a acceptat posibilitatea creării unei asemenea stări virtual periculoase, decurgând din împrejurarea că a condus autovehiculul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală prevăzută de lege.

Infracțiunea este săvârșita în forma continuă, acțiunea prelungindu-se în timp în chip natural până la intervenția unei împrejurări contrare care să determine epuizarea ei, în cauză fiind vorba de oprirea în trafic a inculpatului de către echipajul de poliție.

În consecință se constată faptul că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului, maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este mai mic de 7 ani închisoare (1-5 ani), acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat în formă scrisă, conține mențiunile prev. de art. 482 C. proc. pen. iar cu ocazia încheierii acestuia inculpatul a fost asistat de avocat C. V., fiind depusă la dosar și împuternicirea avocațială (f. 34 dup).

Față de aceste considerente, și apreciind cuantumul pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat (9000 lei cu titlu de amendă penală), precum și modalitatatea de executare ca fiind suficient pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei în baza art. 485 alin. (1) lit. a) va admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria A. I. cu inculpatul T. D. A. cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 5 Noul cod penal, obiect al dosarului penal nr. 582/P/2014, și în consecință:

În baza art. 396 alin. 2 C.pr.pen. va condamna inculpatul- la pedeapsa de 200 zile -amendă, în cuantumul unei zile amendă stabilit - de 45 lei, urmând ca în final inculpatul să fie obligat la plata sumei de 9000 lei cu titlu de amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. 1 Noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din Noul cod penal.

În baza art. 66 Cod penal, art. 67 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 65 alin. 1 teza a II-a Cod penal, nu va aplica inculpatului pedepse complementare și în consecință nu va aplica nici pedepse accesorii.

În continuare, va atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 din Noul cod penal, respectiv: în caz de neexecutare cu rea-credință a amenzii în tot sau în parte, numărul zilelor amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.

III. Cu privire la cheltuielile făcute în prezenta cauză:

Potrivit art. 272, art. 274 alin. 1 C.pr.pen. în caz de […] condamnare,, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat […].

Cuantumul cheltuielilor judiciare la care va fi obligat inculpatul, în baza textului legal enunțat, este dat de suma de 280 lei ( din care suma de 250 lei reprezentând cheltuielile judiciare aferente fazei de urmărire penală, suma de 30 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat -aferente procedurii necontencioase din fața instanței).

IV. Alte aspecte:

Potrivit art. 114 alin. 1 lit. b) din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, anularea permisului de conducere se dispune […] atunci când titularul permisului de conducere a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru infracțiunile prevăzute la art. 87 alin. 1/ art. 336 C.penal […].

Prevederile art. 203 alin. 1 lit. a) din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice arată că anularea permisului de conducere în cazurile prevăzute la art. 114 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată se dispune de șeful serviciului poliției rutiere pe raza căruia a fost constatată fapta, în baza hotărârii judecătorești rămase definitivă, dispusă de o instanță din România.

Pentru aceste considerente, și conform art. 404 alin. 4 lit. i) Cod de procedură penală, instanța va dispune comunicarea prezentei hotărâri la data rămânerii definitive, către Serviciul Poliției Rutiere din cadrul IPJ A. în vederea anulării permisului de conducere a inculpatului potrivit textelor legale mai sus enunțate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. admite în totalitate acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria A. I. cu inculpatul T. D. A. (fiul lui N. și L., născut la data de 20.06.1987 în A. I., jud. A., domiciliat în A. I., .. 6, ., ., cetățean român, necăsătorit, studii medii, student, fără antecedente penale, CNP_) cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 5 Noul cod penal, obiect al dosarului penal nr. 582/P/2014, și în consecință:

În baza art. 396 alin. 2 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul T. D. A. - la pedeapsa de 200 zile -amendă, în cuantumul unei zile amendă stabilit - de 45 lei, urmând ca în final inculpatul să fie obligat la plata sumei de 9000 lei cu titlu de amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. 1 Noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din Noul cod penal.

În baza art. 66 Cod penal, art. 67 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 65 alin. 1 teza a II-a Cod penal, nu va aplica inculpatului pedepse complementare și în consecință nu va aplica nici pedepse accesorii.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 din Noul cod penal, respectiv: în caz de neexecutare cu rea-credință a amenzii în tot sau în parte, numărul zilelor amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.

În baza art. 272, 274 alin. 1 Cod de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 280 lei cu titlu de cheltuilei judiciare avansate de stat ( din care suma de 250 lei reprezentând cheltuielile judiciare aferente fazei de urmărire penală, suma de 30 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat -aferente procedurii necontencioase din fața instanței).

În baza art. 404 alin.4 lit.i) Cod de procedură penală, raportat la art.203 alin.1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, dispune comunicarea prezentei hotărâri la data rămânerii definitive, către Serviciul Poliției Rutiere din cadrul IPJ A. în vederea anulării permisului de conducere a inculpatului conform. art.114 din OUG 195/2002.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29.01.2015.

Președinte Grefier

B. D. MARIANEMEȘ A.

Red.BDM/Tehn.NA/20.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 34/2015. Judecătoria ALBA IULIA