Furtul calificat (art. 209 C.p.). Sentința nr. 155/2015. Judecătoria ALBA IULIA

Sentința nr. 155/2015 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 30-03-2015 în dosarul nr. 420/176/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. I.

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ NR. 155/2015

Ședința publică din 30.03.2015

Instanța constituită din:

Președinte: P. D. E.

Grefier: G. M.

Ministerul Public - reprezentat de procuror O. S.

Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe inculpatul T. C., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al 1, 209 al 1 lit. e,g.i Cod penal cu aplicarea art. 41 al 2 Cod penal și art. 37 Cod penal din 1968.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare inițială a pronunțării de la 09.03.2015 și încheierile ulterioare de amânare a pronunțării de la 16.03.2015 și 23.03.2015, care sunt părți integrante din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea pentru azi.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

P. rechizitoriul nr. 2443/P/2011 emis la data de 21.01.2014 P. de pe lângă Judecătoria A. I. a trimis în judecată pe inculpatul T. C., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în formă continuată, prev. de art. 208 al. 1 C.pen. corob cu art. 209 al. 1, lit. e, g si i C.pen., cu aplic. art. 41 al. 2 C.pen.(11 acte materiale) si art. 37 lit. b C.pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei A. I. la data de 30.01.2014 sub dosar nr._ .

În actul de sesizare al instanței, în sarcina inculpatului s-a reținut, în esență, că: în perioada 02.07-23.10.2011,inculpatul T. C., în baza aceleiași rezoluții infracționale, prin escaladare, efracție si folosirea de chei potrivite, a sustras sume de bani si bunuri in dauna pârtilor vătămate SC R. SA ( .), ., ., Asociația R., P. F., ., I.I. L. C. S., ., SC A. S. SRL si Biserica Sf. C. P. A. I., creând un prejudiciu total de 8.815 lei.

Analizând mijloacele de proba administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: declarațiile persoanelor vătămate și ale reprezentanților acestora ; procese verbale de cercetare la fața locului și planșe foto; declarațiile martorilor: F. I., M. D., D. F. și S. M.; procese verbale de reconstituire și CD ; imaginile surprinse de camerele de supraveghere cu ocazia faptelor de furt comise in dauna . ; dovezi de predare-primire ; declarațiile inculpatului date în cursul urmăririi penale, corroborate cu cele date în fața instanței când a recunoscut învinuirea, instanța reține următoarea situație de fapt:

1. În data de 14.07.2011, in jurul orelor 13:00, inculpatul T. C. a pătruns în fosta clădire administrativa a . I., în prezent aflata în administrarea . A. I., unde a început să sustragă cabluri de cupru din instalația electrica, fiind însă surprins în flagrant de către organele de politie.

2. În noaptea de 17/18.10.2011, inculpaitul T. C. a forțat un geam al magazinului „La I.”, aparținând . A. I. apoi, prin escaladarea zidului, a pătruns în interior de unde a sustras suma de 300 lei și o sticlă de coniac marca „Alexandrion”.

3. În noaptea de 22/23.10.2011, inculpatul T. C. a revenit la același magazin, mai sus menționat, și prin același mod de operare, a pătruns în interior de unde a sustras un aparat DVD-player marca Hyiundai.

4. În perioada 02-04.07.2011, pe timp de noapte, prin folosirea de chei potrivite, inculpatul T. C. a pătruns în punctul de lucru al . A. I. de unde( dintr-un birou și din magazinul propriu-zis) și-a însușit pe nedrept suma de 85 lei.

Întrucât, scările ce fac accesul între încăperile clădirii erau închise cu placi de policarbonat, inculpatul a distrus o astfel de placă pentru a putea trece dintr-o parte în alta.

5. În data de 06.07.2011, inculpatul T. C. s-a deplasat în zona "Șanțurile Cetății", din mun. A. I., și a forțat un geam de la sediul Asociației "R." pătrunzând astfel în interior de unde a sustras o drujbă marca Husqvarna.

După comiterea faptei, inculpatul a vândut bunul sustras, unei persoane necunoscute, cu suma de 400 lei.

6. În data de 18.08.2011, în jurul orelor 15.00, în timp ce se afla în Piața Agroalimentara Centru din mun. A. I., inculpatul a observat ca vânzătoarea magazinului "M. Carn" a ieșit până afară și profitând de acest fapt, a intrat în magazin, pe ușa din spate, și a sustras suma de 670 lei din casa de marcat iar din portmoneul vânzătoarei suma de 410 lei și un card bancar.

7. În noaptea de 05/06.09.2011, inculpatul T. C. a escaladat gardul împrejmuitor al . A. I. și astfel a pătruns în curte de unde, după ce a forțat un geam lăsat întredeschis, a pătruns în incinta clădirii și a sustras suma de 220 lei, bani aflați într-un sertar. Suma de bani a cheltuit-o la jocuri de noroc.

8. În noaptea de 21/22.09.2011, inculpatul T. C. a escaladat gardul și a pătruns în curtea imobilului cu nr. 29 A, de pe . mun. A. I., unde funcționa o spălătorie auto și unde se afla o autofurgoneta marca Mercedes, proprietatea II. L. C. S., din care se comercializau pui la rotisor.

Cu ajutorul unui clește, inculpatul a forțat ușa laterala a autofurgonetei și a sustras suma de 400 lei, 6 kg carne de pui și mai multe sticle de bere.

9. În perioada 30.09-03.10.2011, pe timp de noapte, inculpatul T. C. a pătruns, pe un geam spart, . . I., și negăsind nimic de valoarea acolo, a pătruns în hala învecinata, (aparținând aceleiași unități dar dată în folosința .), după ce a rupt câteva placi de gips carton care blocau ușa de comunicare dintre acestea.

Din hala respectiva, inculpatul a sustras un slaif marca Bosch, un polizor, un decupator si o mașina de găurit, toate marca Stern, pe care le-a vândut ulterior unor persoane necunoscute pentru suma de aproximativ 1.000 lei.

10. În noaptea de 09/10.10.2011, inculpatul T. C. a pătruns prin escaladarea gardului in curtea barului aparținând . și, după ce a forțat cu o șurubelnița ușa de acces și o fereastra, a pătruns în interior de unde a sustras suma de 60 lei, din casa de marcat, 12 seturi de bijuterii de argint si trei lănțișoare de argint.

După comiterea faptei, inculpatul a cheltuit suma de bani sustrasă în interes personal iar bijuteriile le-a vândut unor persoane necunoscute.

11. În noaptea de 17/18.10.2011, cu ajutorul unei scări găsite în apropiere, inculpaitul T. C. a pătruns pe un geam în interiorul Bisericii Sf. C. P., din mun. A. I., unde după ce a forțat lacătele de la cele doua cutii ale milei, a sustras bani din interior.

Inculpatul a recunoscut comiterea faptelor mai sus descrise.

ÎN D.:

Faptele inculpatului T. C. constând in aceea ca, în perioada 02.07-23.10.2011, în baza aceleiași rezoluții infracționale, prin escaladare, efracție si folosirea de chei potrivite, a sustras sume de bani si bunuri in dauna pârtilor vătămate .), ., ., Asociația R., P. F., ., I.I. L. C. S., ., SC A. S. SRL si Biserica Sf. C. P. A. I., creând un prejudiciu total de 8.815 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, în formă continuată, prev. de art. 208 al. 1 C.pen. corob cu art. 209 al. 1, lit. e, g si i C.pen., cu aplic. art. 41 al. 2 C.pen.(11 acte materiale) si art. 37 lit. b C.pen.

În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii, elementul material este reprezentat de acțiunea de sustragere a unor bunuri de la persoanele vătămate în modalitatea faptică descrisă mai sus.

Instanța reține că urmarea imediată a infracțiunii săvârșite constă în afectarea patrimoniului persoanelor vătămate prin producerea unor prejudicii materiale.

Legătura de cauzalitate între faptele inculpatului și urmările imediate este evidentă întrucât atingerea valorii ocrotite de legea penală (patrimoniul persoanei) este o consecință directă a acțiunii de sustragere/încercare de sustragere ce constituie elementul material al infracțiunii săvârșite.

Sub aspectul laturii subiective, fapta a fost săvârșită cu intenție directă calificată prin scop, deoarece din ansamblul probator administrat în cauză rezultă că inculpatul nu doar a prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptei, dar a și urmărit producerea acestuia. În cazul infracțiunii de furt, latura subiectivă include și cerința unui scop special prevăzut de lege, concretizat în speță prin aceea că inculpatul a urmărit sustragerea bunului mobil pentru a și-l însuși pe nedrept.

La termenul de judecată din data de 08.12.2014 instanța, potrivit disp. art.374 alin. 4 C.p.p., a pus în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a unor eventuale înscrisuri prezentate, dacă recunoaște în totalitate fapta reținută în sarcina sa, aducând totodată la cunoștința inculpatului și conținutul disp. art.396 alin. 10 C.p.p.

Inculpatul a solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii prev. de art.375 C.p.p., arătând că înțelege să recunoască în totalitate învinuirea ce i s-a adus prin actul de sesizare. Astfel fiind, s-a procedat la audierea inculpatului, potrivit disp. art.378 – art.379 rap. la art.375 alin. 1 C.p.p., cele declarate fiind consemnate în proces – verbal aparte de ascultare, atașat la dosarul cauzei (f. 338). În raport de declarația inculpatului, care a recunoscut în totalitate învinuirea, adică săvârșirea tuturor faptelor sub aspectul cărora a fost trimis în judecată, solicitând ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale instanța, văzând și disp. art.375 alin. 2 rap. la art.374 alin. 4 C.p.p. a admis cererea formulată privind aplicarea procedurii de judecată în cazul recunoașterii vinovăției, sens în care a procedat la demararea cercetării judecătorești potrivit procedurii prev. de art.377 C.p.p., întrebând inculpatul dacă are de administrat probe cu înscrisuri sau dacă înțelege să solicite acordarea unui singur termen pentru a depune înscrisuri la dosar. Inculpatul a arătat că nu are de propus alte probe .

Constatând că, din probele administrate în cauza penală de față rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele deduse judecății există, constituie infracțiune și au fost săvârșite de inculpat cu forma de vinovăție prevăzută de lege, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, urmează a fi declanșată răspunderea penală a acestuia pentru infracțiunile deduse judecății.

De la data comiterii faptelor reținute în sarcina inculpatului și până în prezent a intervenit o succesiune de legi penale în timp, astfel că instanța apreciază că se impune aplicarea legii penale mai favorabile.

La alegerea acesteia, instanța va pleca în analiză nu doar de la limitele de pedeapsă prevăzute de lege, dar și de la toate aspectele pe care le implică stabilirea tratamentului sancționator și ținând cont și de Decizia Curții Constituționale nr. 265/06.05.2014 prin care s-a arătat că dispozițiile art. 5 din Noul cod penal privind legea penală mai favorabilă se aplică în mod global, neputându-se combina dispoziții din legi penale succesive, plecând și de la situația personală a inculpatului.

În acest context, instanța reține criteriile în baza cărora se stabilește legea penală mai favorabilă și care vor fi apreciate în concret: conținutul infracțiunii (urmând a fi avute în vedere elementul material al infracțiunii în forma de bază,, variantele agravante, elementele circumstanțiale agravante, existența unor condiții suplimentare de incriminare, etc.), existența unor impedimente la punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale ori a unor cauze de nepedepsire, pedeapsa și prescripția.

Având în vedere instituțiile privind modalitățile de executare a pedepsei din Codul penal anterior și Noul cod penal, reținând antecedentele penale ale inculpatului, reținând că față de fișa de cazier judiciar a inculpatului, acesta a comis faptele în concurs concurs cu cele două infracțiuni de furt calificat prevăzute de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. g și i Cod penal din 1969. cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal din 1969 săvârșite de inculpat la data de 06.12.2011, respectiv 07.12.2011, pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 58/30.01.2012 a Judecătoriei B., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 495/08.03.2012 a Curții de Apel București și cu infracțiunea de furt calificat prevăzuta de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. e, g, i, alin. 2 lit. b Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. b Cod penal din 1969 săvârșita de inculpat în perioada ianuarie 2008-martie 2008, pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 534/06.12.2013 a Judecătoriei A. I., rămasă definitivă prin nerecurare la data de 31.12.2013, sens în care trebuie aplicat regimul sancționator al concursului de infracțiuni mult mai favorabil conform codului penal anterior, care presupune aplicarea pedepsei cele mai grele, cu aplicarea unui spor facultativ de pedeapsa,, spre deosebire de noul cod penal care presupune aplicarea obligatorie, pe lângă pedeapsa cea mai grea, a unui spor de pedeapsa de 1/3 din totalul celorlalte pedepse –altele decât cea aleasă ca fiind cea mai grea, coroborat cu împrejurarea că regimul sancționator al revocării liberării condiționare este mai favorabil conform vechiului cod penal, instanța apreciază ca fiind mai favorabilă inculpatului legislația penală anterioară (Codul penal anterior) cu încadrarea juridică a faptei prevăzută de aceasta și toate dispozițiile legale ce urmează a se aplica în cauză, privite în ansamblul lor, astfel că va reține aplicarea dispozițiilor art. 5 din Noul C.pen., ca și unul dintre temeiurile de drept ale soluției ce urmează a se pronunța în cauză.

La stabilirea și individualizarea pedepsei, în ceea ce-l privește pe inculpat, instanța, potrivit art. 72 C.pen., va avea în vedere limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal, pericolul social concret al faptei săvârșite, determinat atât de modul de producere, cât și de importanța valorilor sociale încălcate, persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Limitele de pedeapsă prevăzute de legea veghe pentru infracțiunea de furt calificat. săvârșită de inculpat sunt între 3 și 15 ani închisoare.

În ceea ce privește pericolul social concret al infracțiunii, instanța reține că acesta există față de împrejurările comiterii faptei și față de atingerea adusă valorilor sociale apărate de lege prin conținutul ei concret, prejudiciile cauzate persoanelor vătămate nefiind recuperate,.

Totodată, instanța va ține cont de persoana inculpatului, acesta fiind la o vârstă matură, cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat în trecut pentru mai multe infracțiuni de același gen..

Față de cele de mai sus, în temeiul disp. art. 208 al. 1, art.209 al. 1 lit. e, g, i Cp, cu aplic art. 41 al. 2 Cp anterior (11 acte materiale) și art. 37 lit. b C penal anterior , cu aplicarea art.5 N Cod penal și art. 396 al. 2 rap. la art. 396 al. 10 Cod de pr.penală,, va condamna pe inculpatul T. C., fiul lui M. și M., născut la data de 29.11.1979 în București,, domiciliat în B., ., ., aflat în prezent în PNT B. M., CNP_, cetățean român, necăsătorit, studii superioare, stagiul militar nesatisfăcut, având ocupația de subinginer geolog, fără loc de muncă, recidivist, la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată..

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, art. 71 alin. 2 C.penal anterior și art. 5 Noul Cod penal va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b C. penal anterior, respectiv: dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Va constata că infracțiunea dedusă judecății a fost comisă în concurs real cu cele două infracțiuni de furt calificat prevăzute de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. g și i Cod penal din 1969. cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal din 1969 săvârșite de inculpatul T. C. la data de 06.12.2011, respectiv 07.12.2011, pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 58/30.01.2012 a Judecătoriei B., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 495/08.03.2012 a Curții de Apel București și infracțiunea de furt calificat prevăzuta de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. e, g, i, alin. 2 lit. b Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. b Cod penal din 1969 săvârșita de inculpat în perioada ianuarie 2008-martie 2008, pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 534/06.12.2013 a Judecătoriei A. I., rămasă definitivă prin nerecurare la data de 31.12.2013, și, pe cale de consecință, va descontopi pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 2130/2014 a Judecătoriei Iași, definitivă prin necontestare la data de 30.07.2014, în elementele ei componente pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează:

1). pedeapsa rezultantă de 1 an și 8 luni închisoare, pe care o descontopește în pedepsele componente, astfel:

l an și 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penala nr. 1963/2007 a Judecătoriei Bacău, rămasă definitivă prin neapelare la data de 23.10.2007, pentru săvârșirea la data de 29.12.2005 a infracțiunii prevăzuta de art. 20 raportat la art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. g și i Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal din 1969;

restul de 563 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani și 9 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1854/2005 a Judecătoriei sect. 1 București.

2)pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, pe care o descontopește în

pedepsele componente, astfel:

4 ani închisoare, aplicată prin sentința penala nr. 1893/2007 a Judecătoriei Focșani, rămasa definitiva la data de 12.02.2008 prin decizia penală nr. 17/2008 a Tribunalului V.. pentru săvârșirea la data de 23/24.02.2007 a infracțiunii prevăzuta de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a, g și i Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. a Cod penal din 1969;

restul de 563 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani și 9 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1854/2005 a Judecătoriei sect. 1 București.

3)pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare, pe care o

descontopește în pedepsele componente, astfel:

3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penala nr. 2264/2007 a Judecătoriei Focșani, rămasa definitiva prin neapelare la data de 03.01.2008. pentru săvârșirea la data de 19/20.02.2007 a infracțiunii prevăzuta de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a, g și i Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. a Cod penal din 1969;

restul de 563 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani și 9 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1854"2005 a Judecătoriei sect. 1 București.

4) sporul de 6 luni

Ca urmare a descontopirii pedeapsei rezultante de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicata inculpatului T. C. prin sentința penală nr. 970/14.10.2008 a Judecătoriei Aiud, rămasă definitiva prin decizia penala nr. 203/04.05.2009 a Tribunalului A..

1)pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, pe care o descontopește în

pedepsele componente, astfel:

4 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea în perioada februarie 2006-noiembrie 2006 a infracțiunii prevăzuta de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. e, f, g și i, alin. 2 lit. b Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 1 și art. 37 lit. a Cod penal din 1969;

restul de 563 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani și 9 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1854/2005 a Judecătoriei sect. 1 București.

2)pedeapsa 4 ani închisoare, aplicata pentru săvârșirea în perioada ianuarie 2008-martie 2008 a infracțiunii prevăzuta de art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. e, g, i, alin. 2 lit. b Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. b Cod penal din 1969.

Ca urmare a descontopirii pedepsei rezultante de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului T. C. prin sentința penală nr. 534/06.12.2013 a Judecătoriei A. lulia, rămasă definitivă prin nerecurare la dala de 31.12.2013.

1) ;pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea la data de 06.12.2011 a infracțiunii prevăzuta de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. g și i Cod penal din 1969, cu aplic art. 37 lit. a Cod penal din 1969;

2) pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea la data de 07.12.2011 a infracțiunii prevăzuta de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. g și i Cod penal din 1969, art. art. 37 lit. a Cod penal din 1969.

Ca urmare a descontopirii pedepsei rezultante de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului T. C. prin sentința penală nr. 58/30.01.2012 a Judecătoriei B., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 495/08.03.2012 a Curții de Apel București.

Va constata că infracțiunea de furt calificat prevăzută si pedepsita de art. 208 alin. 1, art. 209 alin 1 -it. e, f, g și i, alin. 2 lit. b Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit a C p din 1969. săvârșita în perioada februarie 2006-noiembrie 2006 pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani inchisoare, prin sentința penală nr. 534/2013 a Judecătoriei A. I., rămasă definitivă, prin nerecurare la data de 31.12.2013, infracțiunea de tentativă la furt calificat prevăzuta și pedepsita de art. 20 raportat la art. 208 alin. 1-209 al. 1 lit g și i Cod penal din 1969. cu aplicarea art.41 alin. 2 și art. 37 lit. a Cod penal din 1969 săvârșită la data de 29.12.2005 pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare, prin sentința penală nr. 1963/2007 a Judecătoriei Bacău, rămasă definitivă prin neapelare la data de 23.10.2007, infracțiunea de furt calificat prevăzuta de art.208 al. 1, art. 209 alin. 1 lit. a. g și i Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41. alin. 2 și art. 37 lit. a Cp din 1969, săvârșita la data de 23/24.02.2007 pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsa de 4 ani inchisoare prin sentința penală nr. 1893/2007 a Judecătoriei Focșani rămasă definitivă la 12.02.2008 și infracțiunea de furt calificat prevăzuta de art. 208 al. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. a din Cp din 1969; săvârșita la data de 19/20.02.2007 pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, prin sentința penală nr. 2264/2007 a Judecătoriei Focșani, rămasă definitivă la 03.01.2008, sunt concurente, respectiv aflate în concurs real.

În temeiul art. 36 alin. 2 Cod penal din 1969, în referire la art. 33 lit. a - 34 lit. b Cod penal din 1969. va contopi pedeapsa de 1 au și 8 luni închisoare, aplicată prin sentința 1963/2007 a Judecătoriei Bacău, rămasă definitivă prin neapelare la data de 23.10.2007. pentru săvârșirea la data de 29.12.2005 a infracțiunii prevăzuta de art. 20 raportat la art. 208al. 1, art 209 alin. 1 lit. g și i Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal din 1969, pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penala nr. 1893/2007 a Judecătoriei Focșani, rămasa definitiva la data de 12.02.2008 prin decizia penală nr. 17/2008 a Tribunalului V., pentru săvârșirea la data de 23/24.02.2007 a infracțiunii prevăzuta de art 208 al . 1-209 alin. 1 lit. a, g și i Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit a C penal din 1969. pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2264/2007 a Judecătoriei Focșani, rămasa definitiva prin neapelare la data de 03.01.2008 pentru săvârșirea la data de 19/20.02.2007 a infracțiunii prevăzuta de art. 208 alin l-209 al. 1 lit. a. g și i Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. a din 1969 și pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.534/06.12. 2013 a Judecătoriei A. I.; rămasă definitiva prin nerecurare la data de 31.12.2013 pentru săvârșirea în perioada februarie 2006-noiembrie 2006 a infracțiunii prev de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. e, f, g și i, alin. 2 lit. b Cod penal din 1969, cu aplic art. 41 alin. 1 și art. 37 lit. a Cod penal din 1969, urmând ca inculpatul T. C. să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, sporită la 4 ani și 6 luni închisoare.

In baza art. 61 Cod penal din 1969 va contopi pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare cu restul de 563 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani și 9 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1854/2005 a Judecătoriei sect. 1 București, urmând ca inculpatul T. C. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare .

Va constata ca din pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare inculpatul a executat perioada de la 16.06._11, rămânând un rest de pedeapsă de 1 an 5 luni și 16 zile.

Va constata că fapta dedusă judecății în prezentul dosar este concurentă cu cele două infracțiuni de furt calificat prevăzute de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. g și i Cod penal din 1969. cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal din 1969 săvârșite de inculpat la data de 06.12.2011, respectiv 07.12.2011, pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 58/30.01.2012 a Judecătoriei B., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 495/08.03.2012 a Curții de Apel București și cu infracțiunea de furt calificat prevăzuta de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. e, g, i, alin. 2 lit. b Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. b Cod penal din 1969 săvârșita de inculpat în perioada ianuarie 2008-martie 2008, pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 534/06.12.2013 a Judecătoriei A. I., rămasă definitivă prin nerecurare la data de 31.12.2013.

În temeiul art. 36 alin. 2 Cod penal din 1969, în referire la art. 33 lit. a - 34 lit. b Cod penal din 1969, va contopi pedeapsa aplicată prin prezenta sentință de 4 ani închisoare cu cele 2 (două) pedepse a câte 2 ani si 6 luni închisoare fiecare aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 58/30.01.2012 a Judecătoriei B., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 495/08.03.2012 a Curții de Apel București cu pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicata prin sentința penală nr. 534/06.12.2013 a Judecătoriei A. I., rămasă definitivă prin nerecurare la data de 31.12.2013 pentru săvârșirea în perioada ianuarie 2008-martie 2008 a infracțiunii prevăzuta de art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. e, g, i, alin. 2 lit. b Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. b Cod penal din 1969, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, sporita la 4 ani și 3 luni închisoare.

In baza art. 61 Cod penal din 1969 va revoca beneficiul liberării condiționate a pedepsei închisorii de 4 ani și 9 luni închisoare aplicată inculpatului prin s.p. nr. 1963/25.09.2007 a Judecătoriei Bacău, definitivă prin neapelare, urmând ca restul de pedeapsă neexecutat de 535 zile închisoare, să fie contopit cu pedeapsa rezultantă de 4 ani și 3 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 3 luni închisoare .

În baza art. 39 alin. 2 Cod penal din 1969 va contopi restul rămas neexecutat de 1 an 5 luni și 16 zile cu pedeapsa de 4 ani și 3 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 3 luni închisoare, sporita la 4 ani si 6 luni închisoare.

In baza art. 36 alin. 3 Cod penal din 1969, va deduce din pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare perioada executata de la 08.12.2011 la zi.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, art. 71 alin. 2 C.penal anterior și art. 5 Noul Cod penal va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b C. penal anterior, respectiv: dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat..

Va dispune anularea vechilor mandate de executare și emiterea unui nou mandat de executare în baza prezentei sentințe, după rămânerea sa definitivă.

Sub aspectul laturii civile, instanța reține următoarele:

Persoana vătămată P. F. a precizat că valoarea prejudiciului ce i-a fost cauzat de către inculpat este de 1080 lei sumă cu care se constituie parte civilă în procesul penal.

Art. 1357 C civ. prevede că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, iar conform art. 1381 C civ, orice prejudiciu dă dreptul la reparație, din ziua cauzării prejudiciului Totodată, în conformitate cu disp. art. 19 din C pr pen, acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile . În acest context, reiese că soluționarea acțiunii civile exercitate în cadrul procesului penal este guvernată de dispozițiile legii civile, astfel că în conformitate cu disp. art. 249 C pr civ cel ce face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească. Or, reținând că în cauză sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a inculpatului, respectiv există prejudiciul – de natură patrimonială, constituit de contravaloarea bunului sustras de la partea civilă, fapta prejudiciabilă – sub aspect civil se înțelege și infracțiunea ca faptă prejudiciabilă, în speță, infracțiunea săvârșită de inculpat ; raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu – prin fapta inculpatului a produs părții civile prejudicii patrimoniale ; culpa inculpatului - în speță, acesta a acționat cu vinovăție sub forma intenției directe în privința prejudicierii părții civile, coroborat cu poziția inculpatului care la termenul de judecată din data de 09.03.2015 a recunoscut producerea acestui prejudiciu și a fost de acord să despăgubească partea civilă, coroborat cu disp art. 349 alin. 1 Cod proc.civ. potrivită căruia mărturisirea judiciară face deplină dovadă împotriva aceluia care a făcut-o, și reținând totodată că dispozițiile Codului de procedură penală se completează cu dispozițiile legii civile, instanța,în temeiul disp. art. 397 al. 1 Cpp rap. la art. 19 al. 1, 2, 4, 5 Cpp, art. 20 Cpp, art. 23, art. 25 al. 1 Cpp coroborate cu art. 1349, 1357, 1381 N Cod civil, va admite în parte acțiunea civilă formulată de persoana vătămată P. F. și va obliga inculpatul la plata sumei de 1200 lei cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune materiale .

Instanța va lua act că persoanele vătămate . A. I., ., . A. I., ASOCIAȚIA “R.” A. I., ., II L. C. S., ., SC A. S. SRL, BISERICA SF. C. P. nu s-au constituit parte civilă în cauză.

În baza disp. art. 112 al. 1 lit. e C penal, va dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 25 lei sumă de bani sustrasă și nerecuperată de persoana vătămată Biserica Sf. C. P. A. I.., a sumei de 300 lei sumă de bani sustrasă și nerecuperată de persoana vătămată ., a sumei de 85 lei sumă de bani sustrasă și nerecuperată de persoana vătămată . A. I., a sumei de 60 lei, sumă de bani sustrasă și nerecuperată de persoana vătămată ., a sumei de 220 lei, sumă de bani sustrasă și nerecuperată de persoana vătămată . sumei de 400 lei, sumă de bani sustrasă și nerecuperată de persoana vătămată II L. C. S., suma de 1000 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase de la persoana vătămată . și valorificate de inculpat, suma de 400 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase de la persoana vătămată ASOCIAȚIA „R.” A. I. și valorificate de inculpat.

În temeiul disp. art. 112 al. 1 lit b Cpp va dispune confiscarea de la inculpat a unui clește cu mânere izolatoare din material cauciucat negru cu roșu aflat în camera de corpuri delicte a IPJ A. ridicat conform dovezii . nr,_

În baza disp. art. 112 al. 5 rap la art. 112 al. 1 lit. e C penal, va dispune confiscarea de la inculpat a următoarelor sume:

- de 290 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase de la persoana vătămată . și care nu se mai găsesc .

- de 300 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase de la persoana vătămată II L. C. S. și care nu se mai găsesc .

- de 3000 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase de la persoana vătămată . și care nu se mai găsesc .

În baza disp. art. 272, art. 274 al. 1 C pr pen va obliga inculpatul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în faza de urmărire penală pentru inculpat- av. H. A. în cuantum de 400 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și va rămâne în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în faza de judecată pentru inculpat- av. Agoșton V. în cuantum de 200 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În aplicarea disp. art. 5 al. 1 din Noul Cod Penal constată că infracțiunea de furt calificat dedusă judecății în prezentul dosar se încadrează în disp. art. 208 al. 1, art.209 al. 1 lit. e, g, i Cp, cu aplic art. 41 al. 2 Cp anterior (11 acte materiale) și art. 37 lit. b C penal anterior și stabilește că, Codul penal anterior reprezintă legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului T. C..

În temeiul disp. art. 208 al. 1, art.209 al. 1 lit. e, g, i Cp, cu aplic art. 41 al. 2 Cp anterior (11 acte materiale) și art. 37 lit. b C penal anterior , cu aplicarea art.5 N Cod penal și art. 396 al. 2 rap. la art. 396 al. 10 Cod de pr.penală,, condamnă pe inculpatul T. C., fiul lui M. și M., născut la data de 29.11.1979 în București,, domiciliat în B., ., ., jud B., aflat în prezent în PNT B. M., CNP_, cetățean român, necăsătorit, studii superioare, stagiul militar nesatisfăcut, având ocupația de subinginer geolog, fără loc de muncă, recidivist, la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată..

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, art. 71 alin. 2 C.penal anterior și art. 5 Noul Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b C. penal anterior, respectiv: dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Constată că infracțiunea dedusă judecății a fost comisă în concurs real cu cele două infracțiuni de furt calificat prevăzute de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. g și i Cod penal din 1969. cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal din 1969 săvârșite de inculpatul T. C. la data de 06.12.2011, respectiv 07.12.2011, pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 58/30.01.2012 a Judecătoriei B., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 495/08.03.2012 a Curții de Apel București și infracțiunea de furt calificat prevăzuta de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. e, g, i, alin. 2 lit. b Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. b Cod penal din 1969 săvârșita de inculpat în perioada ianuarie 2008-martie 2008, pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 534/06.12.2013 a Judecătoriei A. I., rămasă definitivă prin nerecurare la data de 31.12.2013, și, pe cale de consecință, descontopește pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 2130/2014 a Judecătoriei Iași, definitivă prin necontestare la data de 30.07.2014, în elementele ei componente pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează:

1). pedeapsa rezultantă de 1 an și 8 luni închisoare, pe care o descontopește în pedepsele componente, astfel:

l an și 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penala nr. 1963/2007 a Judecătoriei Bacău, rămasă definitivă prin neapelare la data de 23.10.2007, pentru săvârșirea la data de 29.12.2005 a infracțiunii prevăzuta de art. 20 raportat la art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. g și i Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal din 1969;

restul de 563 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani și 9 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1854/2005 a Judecătoriei sect. 1 București.

2)pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, pe care o descontopește în

pedepsele componente, astfel:

4 ani închisoare, aplicată prin sentința penala nr. 1893/2007 a Judecătoriei Focșani, rămasa definitiva la data de 12.02.2008 prin decizia penală nr. 17/2008 a Tribunalului V.. pentru săvârșirea la data de 23/24.02.2007 a infracțiunii prevăzuta de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a, g și i Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. a Cod penal din 1969;

restul de 563 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani și 9 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1854/2005 a Judecătoriei sect. 1 București.

3)pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare, pe care o

descontopește în pedepsele componente, astfel:

3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penala nr. 2264/2007 a Judecătoriei Focșani, rămasa definitiva prin neapelare la data de 03.01.2008. pentru săvârșirea la data de 19/20.02.2007 a infracțiunii prevăzuta de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a, g și i Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. a Cod penal din 1969;

restul de 563 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani și 9 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1854"2005 a Judecătoriei sect. 1 București.

5) sporul de 6 luni

Ca urmare a descontopirii pedeapsei rezultante de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicata inculpatului T. C. prin sentința penală nr. 970/14.10.2008 a Judecătoriei Aiud, rămasă definitiva prin decizia penala nr. 203/04.05.2009 a Tribunalului A..

1)pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, pe care o descontopește în

pedepsele componente, astfel:

4 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea în perioada februarie 2006-noiembrie 2006 a infracțiunii prevăzuta de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. e, f, g și i, alin. 2 lit. b Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 1 și art. 37 lit. a Cod penal din 1969;

restul de 563 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani și 9 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1854/2005 a Judecătoriei sect. 1 București.

2)pedeapsa 4 ani închisoare, aplicata pentru săvârșirea în perioada ianuarie 2008-martie 2008 a infracțiunii prevăzuta de art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. e, g, i, alin. 2 lit. b Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. b Cod penal din 1969.

Ca urmare a descontopirii pedepsei rezultante de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului T. C. prin sentința penală nr. 534/06.12.2013 a Judecătoriei A. lulia, rămasă definitivă prin nerecurare la dala de 31.12.2013.

1) ;pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea la data de 06.12.2011 a infracțiunii prevăzuta de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. g și i Cod penal din 1969, cu aplic art. 37 lit. a Cod penal din 1969;

2) pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea la data de 07.12.2011 a infracțiunii prevăzuta de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. g și i Cod penal din 1969, art. art. 37 lit. a Cod penal din 1969.

Ca urmare a descontopirii pedepsei rezultante de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului T. C. prin sentința penală nr. 58/30.01.2012 a Judecătoriei B., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 495/08.03.2012 a Curții de Apel București.

Constată că infracțiunea de furt calificat prevăzută si pedepsita de art. 208 alin. 1, art. 209 alin 1 -it. e, f, g și i, alin. 2 lit. b Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit a C p din 1969. săvârșita în perioada februarie 2006-noiembrie 2006 pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani inchisoare, prin sentința penală nr. 534/2013 a Judecătoriei A. I., rămasă definitivă, prin nerecurare la data de 31.12.2013, infracțiunea de tentativă la furt calificat prevăzuta și pedepsita de art. 20 raportat la art. 208 alin. 1-209 al. 1 lit g și i Cod penal din 1969. cu aplicarea art.41 alin. 2 și art. 37 lit. a Cod penal din 1969 săvârșită la data de 29.12.2005 pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare, prin sentința penală nr. 1963/2007 a Judecătoriei Bacău, rămasă definitivă prin neapelare la data de 23.10.2007, infracțiunea de furt calificat prevăzuta de art.208 al. 1, art. 209 alin. 1 lit. a. g și i Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41. alin. 2 și art. 37 lit. a Cp din 1969, săvârșita la data de 23/24.02.2007 pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsa de 4 ani inchisoare prin sentința penală nr. 1893/2007 a Judecătoriei Focșani rămasă definitivă la 12.02.2008 și infracțiunea de furt calificat prevăzuta de art. 208 al. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. a din Cp din 1969; săvârșita la data de 19/20.02.2007 pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, prin sentința penală nr. 2264/2007 a Judecătoriei Focșani, rămasă definitivă la 03.01.2008, sunt concurente, respectiv aflate în concurs real.

În temeiul art. 36 alin. 2 Cod penal din 1969, în referire la art. 33 lit. a - 34 lit. b Cod penal din 1969. contopește pedeapsa de 1 au și 8 luni închisoare, aplicată prin sentința 1963/2007 a Judecătoriei Bacău, rămasă definitivă prin neapelare la data de 23.10.2007. pentru săvârșirea la data de 29.12.2005 a infracțiunii prevăzuta de art. 20 raportat la art. 208al. 1, art 209 alin. 1 lit. g și i Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal din 1969, pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penala nr. 1893/2007 a Judecătoriei Focșani, rămasa definitiva la data de 12.02.2008 prin decizia penală nr. 17/2008 a Tribunalului V., pentru săvârșirea la data de 23/24.02.2007 a infracțiunii prevăzuta de art 208 al . 1-209 alin. 1 lit. a, g și i Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit a C penal din 1969. pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2264/2007 a Judecătoriei Focșani, rămasa definitiva prin neapelare la data de 03.01.2008 pentru săvârșirea la data de 19/20.02.2007 a infracțiunii prevăzuta de art. 208 alin l-209 al. 1 lit. a. g și i Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. a din 1969 și pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.534/06.12. 2013 a Judecătoriei A. I.; rămasă definitiva prin nerecurare la data de 31.12.2013 pentru săvârșirea în perioada februarie 2006-noiembrie 2006 a infracțiunii prev de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. e, f, g și i, alin. 2 lit. b Cod penal din 1969, cu aplic art. 41 alin. 1 și art. 37 lit. a Cod penal din 1969, urmând ca inculpatul T. C. să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, sporită la 4 ani și 6 luni închisoare.

In baza art. 61 Cod penal din 1969 contopește pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare cu restul de 563 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani și 9 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1854/2005 a Judecătoriei sect. 1 București, urmând ca inculpatul T. C. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare .

Constată ca din pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare inculpatul a executat perioada de la 16.06._11, rămânând un rest de pedeapsă de 1 an 5 luni și 16 zile.

Constată că fapta dedusă judecății în prezentul dosar este concurentă cu cele două infracțiuni de furt calificat prevăzute de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. g și i Cod penal din 1969. cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal din 1969 săvârșite de inculpat la data de 06.12.2011, respectiv 07.12.2011, pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 58/30.01.2012 a Judecătoriei B., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 495/08.03.2012 a Curții de Apel București și cu infracțiunea de furt calificat prevăzuta de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. e, g, i, alin. 2 lit. b Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. b Cod penal din 1969 săvârșita de inculpat în perioada ianuarie 2008-martie 2008, pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 534/06.12.2013 a Judecătoriei A. I., rămasă definitivă prin nerecurare la data de 31.12.2013.

În temeiul art. 36 alin. 2 Cod penal din 1969, în referire la art. 33 lit. a - 34 lit. b Cod penal din 1969, contopește pedeapsa aplicată prin prezenta sentință de 4 ani închisoare cu cele 2 (două) pedepse a câte 2 ani si 6 luni închisoare fiecare aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 58/30.01.2012 a Judecătoriei B., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 495/08.03.2012 a Curții de Apel București cu pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicata prin sentința penală nr. 534/06.12.2013 a Judecătoriei A. I., rămasă definitivă prin nerecurare la data de 31.12.2013 pentru săvârșirea în perioada ianuarie 2008-martie 2008 a infracțiunii prevăzuta de art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. e, g, i, alin. 2 lit. b Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. b Cod penal din 1969, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, sporita la 4 ani și 3 luni închisoare.

In baza art. 61 Cod penal din 1969 revocă beneficiul liberării condiționate a pedepsei închisorii de 4 ani și 9 luni închisoare aplicată inculpatului prin s.p. nr. 1963/25.09.2007 a Judecătoriei Bacău, definitivă prin neapelare, urmând ca restul de pedeapsă neexecutat de 535 zile închisoare, să fie contopit cu pedeapsa rezultantă de 4 ani și 3 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 3 luni închisoare .

În baza art. 39 alin. 2 Cod penal din 1969 contopește restul rămas neexecutat de 1 an 5 luni și 16 zile cu pedeapsa de 4 ani și 3 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 3 luni închisoare, sporita la 4 ani si 6 luni închisoare.

In baza art. 36 alin. 3 Cod penal din 1969, deduce din pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare perioada executata de la 08.12.2011 la zi.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal, art. 71 alin. 2 C.penal anterior și art. 5 Noul Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b C. penal anterior, respectiv: dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat..

Dispune anularea vechilor mandate de executare și emiterea unui nou mandat de executare în baza prezentei sentințe, după rămânerea sa definitivă.

În temeiul disp. art. 397 al. 1 Cpp rap. la art. 19 al. 1, 2, 4, 5 Cpp, art. 20 Cpp, art. 23, art. 25 al. 1 Cpp coroborate cu art. 1349, 1357, 1381 N Cod civil, admite în parte acțiunea civilă formulată de persoana vătămată P. F. și obligă inculpatul la plata sumei de 1200 lei cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune materiale .

Ia act că persoanele vătămate . A. I., ., . A. I., ASOCIAȚIA “R.” A. I., ., II L. C. S., ., SC A. S. SRL, BISERICA SF. C. P. nu s-au constituit parte civilă în cauză.

În baza disp. art. 112 al. 1 lit. e C penal, dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 25 lei sumă de bani sustrasă și nerecuperată de persoana vătămată Biserica Sf. C. P. A. I.., a sumei de 300 lei sumă de bani sustrasă și nerecuperată de persoana vătămată ., a sumei de 85 lei sumă de bani sustrasă și nerecuperată de persoana vătămată . A. I., a sumei de 60 lei, sumă de bani sustrasă și nerecuperată de persoana vătămată ., a sumei de 220 lei, sumă de bani sustrasă și nerecuperată de persoana vătămată . sumei de 400 lei, sumă de bani sustrasă și nerecuperată de persoana vătămată II L. C. S., suma de 1000 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase de la persoana vătămată . și valorificate de inculpat, suma de 400 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase de la persoana vătămată ASOCIAȚIA „R.” A. I. și valorificate de inculpat.

În temeiul disp. art. 112 al. 1 lit b Cpp dispune confiscarea de la inculpat a unui clește cu mânere izolatoare din material cauciucat negru cu roșu aflat în camera de corpuri delicte a IPJ A. ridicat conform dovezii . nr,_

În baza disp. art. 112 al. 5 rap la art. 112 al. 1 lit. e C penal, dispune confiscarea de la inculpat a următoarelor sume:

- de 290 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase de la persoana vătămată . și care nu se mai găsesc .

- de 300 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase de la persoana vătămată II L. C. S. și care nu se mai găsesc .

- de 3000 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase de la persoana vătămată . și care nu se mai găsesc .

În baza disp. art. 272, art. 274 al. 1 C pr pen obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în faza de urmărire penală pentru inculpat- av. H. A. în cuantum de 400 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și rămâne în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în faza de judecată pentru inculpat- av. Agoșton V. în cuantum de 200 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și rămâne în sarcina statului.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.03.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

P. D. E. G. M.

Red. DEP

Tehnored GM/14ex/24,04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul calificat (art. 209 C.p.). Sentința nr. 155/2015. Judecătoria ALBA IULIA