Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP). Sentința nr. 143/2015. Judecătoria ALBA IULIA
Comentarii |
|
Sentința nr. 143/2015 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 27-03-2015 în dosarul nr. 9927/176/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
Dosar nr._
Sentința penală nr. 143/2015
Ședința publică din 27.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. D. M.
GREFIER: N. A.
P. de pe lângă Judecătoria A. I. este reprezentat de procuror
G. O.
Pe rol se află soluționarea cererii privind acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria A. I. cu inculpatul L. D. I. cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 336 alin.1 C.pen.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă în instanță inculpatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 17.03.2015, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 27.03.2015, încheierea făcând parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față:
La data de 29.12.2014 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei A. I. sub dosar nr._ acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria A. I. cu inculpatul L. D. I. cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 336 alin.1 C.pen.
S-a reținut în esență prin acordul de recunoaștere a vinovăției că inculpatul L. D. I., în data de 02.12.2014, a condus autoturismul marca Opel cu numărul de înmatriculare_, de pe Calea Moților până pe . A. I., având o îmbibație alcoolică de 2 g %o alcool pur în sânge, după oprirea în trafic amenințându-i cu moartea și cu acte de violență pe subinspectorul D. I. D., pe agentul principal de poliție H. H., pe agentul principal de poliție M. I. A. și pe agentul principal de poliție I. M. V., aflați în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, și în momentele în care a încercat să plece de la fața locului și în care s-a opus imobilizării, necesară datorită comportamentului său agresiv, l-a lovit pe agentul principal de poliție M. I. A., iar pe parcursul acestor evenimente a proferat și expresii și cuvinte jignitoare la adresa polițiștilor, a săvârșit acte de violență și a proferat amenințări la adresa acestora, tulburând ordinea și liniștea publică.
În data de 11.12.2014 s-a dipus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul L. D. I. pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. și ped. de art. 336 alin. 1 C.P.., de ultraj, prev. și ped. de art. 257 alin. 1 C.P.. raportat la art. 193 alin. 1 C.Pr.P.., de ultraj, prev. și ped. de art. 257 alin. 1 C.P.. raportat la art. 206 alin. 1 C.P.., de ultraj, prev. și ped. de art. 257 alin. 1 C.P.. raportat la art. 206 alin. 1 C.P.., de ultraj, prev. și ped. de art. 257 alin. 1 C.P.. raportat la art. 206 alin. 1 C.P.., de ultraj, prev. și ped. de art. 257 alin. 1 C.P.. raportat la art. 206 alin. 1 C.P.., și de tulburare a ordinii și liniștii publice, prev. și ped. de art. 371 C.P.., toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.P.., și schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârșite de către L. D. I. în infracțiunile de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. și ped. de art. 336 alin. 1 C.P.., de ultraj, prev. și ped. de art. 257 alin. 1 și 4 C.P.. raportat la art. 193 alin. 1 C.Pr.P.., de ultraj, prev. și ped. de art. 257 alin. 1 și 4 C.P.. raportat la art. 206 alin. 1 C.P.., de ultraj, prev. și ped. de art. 257 alin. 1 și 4 C.P.. raportat la art. 206 alin. 1 C.P.., de ultraj, prev. și ped. de art. 257 alin. 1 și 4 C.P.. raportat la art. 206 alin. 1 C.P.., de ultraj, prev. și ped. de art. 257 alin. 1 și 4 C.P.. raportat la art. 206 alin. 1 C.P.., și de tulburare a ordinii și liniștii publice, prev. și ped. de art. 371 C.P.., toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.P..
La inițiativa inculpatului asistat de apărător ales a fost încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de acesta din urmă cu procurorul, inculpatul recunoscând săvârșirea faptelor în totalitate, și acceptând încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, manifestându-și totodată acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunității.
Dosarului instanței i-a fost atașat dosarul de urmărire penală nr. 4885/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I. .
La termenul de judecată din data de 17.03.2015 instanța, a pus în discuția reprezentantului Ministerului Public, a inculpatului și a apărătorului ales al acestuia acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de inculpat cu procurorul, reținând cauza în pronunțare.
Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției înaintat de către P. de pe lângă Judecătoria A. I., instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480-482 C.pr.pen, motiv pentru care îl va admite pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
- Situația de fapt:
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța reține că situația de fapt astfel cum a fost descrisă în acordul de recunoaștere a vinovăției cu care a fost sesizată este una corectă și corespunde realității, procurorul de caz făcând o interpretare judicioasă a probelor administrate în cauză, stabilind o stare de fapt și o motivare care rezultă din coroborarea acestor probe.
Astfel, în data de 02.12.2014, inculpatul L. D. I. a condus autoturismul marca Opel cu numărul de înmatriculare_, de pe Calea Moților până pe . A. I., având o îmbibație alcoolică de 2 g %o alcool pur în sânge.
După ce a fost oprit în trafic de către polițiști, inculpatul L. D. I. i-a amenințat cu moartea și cu acte de violență pe subinspectorul D. I. D., pe agentul principal de poliție H. H., pe agentul principal de poliție M. I. A. și pe agentul principal de poliție I. M. V., aflați în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, și în momentele în care a încercat să plece de la fața locului și în care s-a opus imobilizării, necesară datorită comportamentului său agresiv, l-a lovit pe agentul principal de poliție M. I. A..
De asemenea, pe parcursul acestor evenimente, inculpatul L. D. I. a proferat și expresii și cuvinte jignitoare la adresa polițiștilor, a săvârșit acte de violență și a proferat amenințări la adresa acestora, tulburând ordinea și liniștea publică.
Săvârșirea faptelor mai sus descrise reiese din coroborarea următoarelor mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale: proces – verbal de constatare a infracțiunii încheiat de organele de poliție la data de 02.12.2014; plângerile persoanelor vătămate H. H. și M. I. A.; declarațiile persoanelor vătămate H. H. și M. I. A.; declarațiile martorilor D. I. D., I. M. V., I. A. M. și O. V. I.; rezultatul testării cu etilotestul nr._; buletinele de analiză toxicologică – alcoolemie nr. 3249/IX/1600 și 3250/IX/1601; fișele UPU nr._/02.12.2014 și_/02.12.2014 ale persoanelor vătămate M. I. A. și H. H.; raportul de folosire a forței nr._/02.12.2014.
De altfel, starea de fapt astfel cum a fost descrisă în acordul de recunoaștere a vinovăției, reiese din însăși atitudinea inculpatului de recunoaștere și regret a faptelor săvârșite pe parcursul urmăririi penale, acceptarea încadrării juridice dată faptelor, la solicitarea sa expresă asistat fiind de apărător ales fiind încheiat și acordul de recunoaștere a vinovăției ce face obiectul prezentei cauze.
II. Încadrarea juridică, individualizarea pedepsei și modalitatea de executare:
În drept, faptele inculpatului L. D. I. constând în aceea că, în data de 02.12.2014, a condus autoturismul marca Opel cu numărul de înmatriculare_, de pe Calea Moților până pe . A. I., având o îmbibație alcoolică de 2 g %o alcool pur în sânge, după oprirea în trafic amenințându-i cu moartea și cu acte de violență pe subinspectorul D. I. D., pe agentul principal de poliție H. H., pe agentul principal de poliție M. I. A. și pe agentul principal de poliție I. M. V., aflați în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, și în momentele în care a încercat să plece de la fața locului și în care s-a opus imobilizării, necesară datorită comportamentului său agresiv, l-a lovit pe agentul principal de poliție M. I. A., iar pe parcursul acestor evenimente a proferat și expresii și cuvinte jignitoare la adresa polițiștilor, a săvârșit acte de violență și și a proferat amenințări la adresa acestora, tulburând ordinea și liniștea publică, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de: conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. și ped. de art. 336 alin. 1 C.P.., de ultraj, prev. și ped. de art. 257 alin. 1 și 4 C.P.. raportat la art. 193 alin. 1 C.Pr.P.., de ultraj, prev. și ped. de art. 257 alin. 1 și 4 C.P.. raportat la art. 206 alin. 1 C.P.., de ultraj, prev. și ped. de art. 257 alin. 1 și 4 C.P.. raportat la art. 206 alin. 1 C.P.., de ultraj, prev. și ped. de art. 257 alin. 1 și 4 C.P.. raportat la art. 206 alin. 1 C.P.., de ultraj, prev. și ped. de art. 257 alin. 1 și 4 C.P.. raportat la art. 206 alin. 1 C.P.., și de tulburare a ordinii și liniștii publice, prev. și ped. de art. 371 C.P.., toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.P..
În consecință se constată faptul că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă suficiente date cu privire la existența faptelor pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului, maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului este mai mic de 7 ani închisoare, acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat în formă scrisă, conține mențiunile prev. de art. 482 C. proc. pen. iar cu ocazia încheierii acestuia inculpatul a fost asistat de avocat ales F. C., fiind depus la dosarul de urmărire penală împuternicirea avocațială (f. 43 dup).
Față de aceste considerente, și apreciind cuantumul pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat (1 an 8 luni și 15 zile închisoare), precum și modalitatea de executare ca fiind suficient pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei în baza art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. va admite în totalitate acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria A. I. cu inculpatul L. D. I. –cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului prev. și ped. de art. 336 alin.1 Cod penal; de ultraj prev. și ped. de 257 alin. 1 și alin. 4 Cod penal raportat la art. 193 alin.1 Cod penal; de ultraj prev. și ped. de art. 257 alin. 1 și alin. 4 Cod penal raportat la art. 206 alin. 1 Cod penal; de ultraj prev. și ped. de art. 257 alin.1 și alin. 4 Cod penal raportat la art. 206 alin.1 Cod penal; de ultraj prev. și ped. de art. 257 alin. 1 și alin. 4 Cod penal raportat la art. 206 alin. 1 Cod penal; de ultraj prev. și ped. de art. 257 alin. 1 și alin. 4 Cod penal raportat la art. 206 alin. 1 Cod penal și de tulburare a ordinii și liniștii publice prev. și ped. de art. 371 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, și în consecință:
În baza art. 396 alin. 2 C.pr.pen. va condamna pe inculpatul L. D. I., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului prev. și ped. de art. 336 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 4 luni și 15 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prev. și ped. de art. 257 alin. 1 și alin. 4 Cod penal raportat la art. 193 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 4 luni și 15 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prev. și ped. de art. 257 alin. 1 și alin. 4 Cod penal raportat la art. 206 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 4 luni și 15 zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prev. și ped. de art. 257 alin. 1 și alin. 4 Cod penal raportat la art. 206 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 4 luni și 15 zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prev. și ped. de art. 257 alin. 1 și alin. 4 Cod penal raportat la art. 206 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 4 luni și 15 zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prev. și ped. de art. 257 alin. 1 și alin. 4 Cod penal raportat la art. 206 alin. 1 Cod penal și la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice prev. de art. 371 Cod penal.
În baza art. 66 Cod penal, art. 67 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 65 alin. 1 teza a II-a Cod penal, nu va aplica inculpatului pedepse complementare și în consecință nu va aplica nici pedepse accesorii.
Constatând incidența dispozițiilor art. 38 alin. 1 Cod penal referitoare la concursul de infracțiuni, va da eficiență dispozițiilor art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal, sens în care va contopi pedepsele aplicate prin prezenta, în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 8 luni și 15 zile închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an, 8 luni și 15 zile închisoare.
În baza art. 66 Cod penal, art. 67 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 65 alin. 1 teza a II-a Cod penal, nu va aplica inculpatului pedepse complementare și în consecință nu va aplica nici pedepse accesorii, pe lângă pedeapsa rezultantă astfel stabilită.
În baza art. 91 C. pen. va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, de 1 an 8 luni și 15 zile și va stabili un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. va obliga inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune A., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) C.pen. impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarea obligație:
d) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul următoarelor două instituții din Mun. A. I. (conform listei privind posibilitățile concrete de executare existentă la nivelul Serviciului de Probațiune A.): Direcția de Sănătate Publică- A. I. și ..T.A. S.A- A. I.- pe o perioadă de 70 zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. (4) C. pen. va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., respectiv: dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere, nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege sau săvârșește noi infracțiuni, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei.
Va dispune comunicarea unui exemplar al prezentei hotărâri- Serviciului de Probațiune A., la data rămânerii definitive, iar conform art. 94 alin. 4 din Codul penal va pune în vedere acestei instituții că are obligația de a sesiza instanța dacă: au intervenit motive care justifică fie modificarea obligațiilor impuse de de instanță, fie încetarea executării unora dintre acestea; persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută în condițiile stabilite obligațiile care îi revin; persoana supravegheată nu a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărâre, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.
În ceea ce privește solicitarea inculpatului în fața instanței de judecată, când legal citat la termenul de judecată din data de 17.03.2015 a arătat că nu mai este de acord cu cele consemnate în acordul de recunoaștere a vinovăției, învedererând că, nu a citit actul pe care l-a semnat, după cum nu l-a citit nici până în prezent, și dorește restituirea cauzei la P. pentru continuarea urmăririi penale, instanța nu poate primi apărările acestuia. Aceasta deoarece, motivele invocate de inculpat nu pot conduce la o astfel de soluție, neexistând nici un indiciu că consimțământul său a fost viciat, ori a fost forțat pentru încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției, ci din contră așa cum reiese din actele și lucrările dosarului, actul a fost încheiat la inițiativa inculpatului care a fost asistat de apărător ales atât pe parcursul urmăririi penale, cât și la data încheierii acordului, respectându-se toate garanțiile privind respectarea dreptului său la apărare. Neexistând nici un indiciu că manifestarea sa de voință a fost afectată ori viciată în vreun fel, retragerea consimțământului de către inculpat exprimat în faza de urmărire penală pentru încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției nu ar fi putut interveni decât până la sesizarea instanței, iar nu și în fața acesteia, chemată să ratifice acordul de voință al părților implicate.
III. Asupra laturii civile din cauză:
Instanța constată că pe parcursul urmăririi penale- persoanele vătămate H. H. și M. I. A. s-au constituit părți civile în cauză în contradictoriu cu inculpatul.
În analiza privind soluționarea acțiunii civile în cauză, instanța pornește de la prevederile art. 25 alin. 5 C.pr.pen. conform cărora [...] în cazul prevăzut de art. 486 alin. 2, instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă.
În continuare, constată că art. 486 alin. 2 C.pr.pen. sub denumirea marginală Soluționarea acțiunii civile, inserat în Titlul IV- Proceduri speciale, capitolul 1 în ale cărui dispoziții legale este reglementată procedura acordului de recunoaștere a vinovăției, prevede că în cazul în care instanța admite acordul de recunoaștere a vinovăției și între părți nu s-a încheiat tranzacție sau acord de mediere cu privire la acțiunea civilă, lasă nesoluționată acțiunea civilă [...].
Or, reținând că în prezenta cauză, astfel cum s-a arătat în secțiunea precedentă se va admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de procuror cu inculpatul, iar în cauză, între acesta și părțile civile nu s-a încheiat o tranzacție sau un acord de mediere, fiind incidente dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța va lăsa nesoluționată acțiunile civile formulate de persoanele vătămate H. H. și M. I. A..
III. Cu privire la cheltuielile făcute în prezenta cauză:
Potrivit art. 272, art. 274 alin. 1 C.pr.pen. în caz de […] condamnare,, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat […].
Cuantumul cheltuielilor judiciare la care va fi obligat inculpatul, în baza textului legal enunțat, este dat de suma de 630 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat ( din care suma de 600 lei reprezentând cheltuielile judiciare aferente fazei de urmărire penală, suma de 30 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat -aferente procedurii necontencioase din fața instanței).
IV. Alte aspecte:
Potrivit art. 114 alin. 1 lit. b) din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, anularea permisului de conducere se dispune […] atunci când titularul permisului de conducere a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru infracțiunile prevăzute la art. 336 C.penal […].
Prevederile art. 203 alin. 1 lit. a) din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice arată că anularea permisului de conducere în cazurile prevăzute la art. 114 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată se dispune de șeful serviciului poliției rutiere pe raza căruia a fost constatată fapta, în baza hotărârii judecătorești rămase definitivă, dispusă de o instanță din România.
Pentru aceste considerente, și conform art. 404 alin. 4 lit. i) Cod de procedură penală, instanța va dispune comunicarea prezentei hotărâri la data rămânerii definitive, către Serviciul Poliției Rutiere din cadrul IPJ A. în vederea anulării permisului de conducere a inculpatului potrivit textelor legale mai sus enunțate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. admite în totalitate acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria A. I. cu inculpatul L. D. I. (fiul lui A. și P., născut la data 28.07.1981 în A. I., jud. A., domiciliat în A. I., ., ., jud. A., CNP_)–cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului prev. și ped. de art. 336 alin.1 Cod penal; de ultraj prev. și ped. de 257 alin. 1 și alin. 4 Cod penal raportat la art. 193 alin.1 Cod penal; de ultraj prev. și ped. de art. 257 alin. 1 și alin. 4 Cod penal raportat la art. 206 alin. 1 Cod penal; de ultraj prev. și ped. de art. 257 alin.1 și alin. 4 Cod penal raportat la art. 206 alin.1 Cod penal; de ultraj prev. și ped. de art. 257 alin. 1 și alin. 4 Cod penal raportat la art. 206 alin. 1 Cod penal; de ultraj prev. și ped. de art. 257 alin. 1 și alin. 4 Cod penal raportat la art. 206 alin. 1 Cod penal și de tulburare a ordinii și liniștii publice prev. și ped. de art. 371 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, și în consecință:
1. În baza art. 396 alin. 2 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul L. D. I., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului prev. și ped. de art. 336 alin. 1 Cod penal.
În baza art. 66 Cod penal, art. 67 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 65 alin. 1 teza a II-a Cod penal, nu va aplica inculpatului pedepse complementare și în consecință nu va aplica nici pedepse accesorii.
2. În baza art. 396 alin. 2 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul L. D. I., la pedeapsa de 4 luni și 15 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prev. și ped. de art. 257 alin. 1 și alin. 4 Cod penal raportat la art. 193 alin. 1 Cod penal.
În baza art. 66 Cod penal, art. 67 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 65 alin. 1 teza a II-a Cod penal, nu va aplica inculpatului pedepse complementare și în consecință nu va aplica nici pedepse accesorii.
3.În baza art. 396 alin. 2 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul L. D. I., la pedeapsa de 4 luni și 15 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prev. și ped. de art. 257 alin. 1 și alin. 4 Cod penal raportat la art. 206 alin. 1 Cod penal.
În baza art. 66 Cod penal, art. 67 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 65 alin. 1 teza a II-a Cod penal, nu va aplica inculpatului pedepse complementare și în consecință nu va aplica nici pedepse accesorii.
4. În baza art. 396 alin. 2 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul L. D. I., la pedeapsa de 4 luni și 15 zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prev. și ped. de art. 257 alin. 1 și alin. 4 Cod penal raportat la art. 206 alin. 1 Cod penal.
În baza art. 66 Cod penal, art. 67 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 65 alin. 1 teza a II-a Cod penal, nu va aplica inculpatului pedepse complementare și în consecință nu va aplica nici pedepse accesorii.
5. În baza art. 396 alin. 2 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul L. D. I., la pedeapsa de 4 luni și 15 zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prev. și ped. de art. 257 alin. 1 și alin. 4 Cod penal raportat la art. 206 alin. 1 Cod penal.
În baza art. 66 Cod penal, art. 67 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 65 alin. 1 teza a II-a Cod penal, nu va aplica inculpatului pedepse complementare și în consecință nu va aplica nici pedepse accesorii.
6. În baza art. 396 alin. 2 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul L. D. I., la pedeapsa de 4 luni și 15 zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prev. și ped. de art. 257 alin. 1 și alin. 4 Cod penal raportat la art. 206 alin. 1 Cod penal.
În baza art. 66 Cod penal, art. 67 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 65 alin. 1 teza a II-a Cod penal, nu va aplica inculpatului pedepse complementare și în consecință nu va aplica nici pedepse accesorii.
7. În baza art. 396 alin. 2 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul L. D. I., la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice prev. de art. 371 Cod penal.
În baza art. 66 Cod penal, art. 67 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 65 alin. 1 teza a II-a Cod penal, nu va aplica inculpatului pedepse complementare și în consecință nu va aplica nici pedepse accesorii.
În baza art. 38 alin.1 Cod penal constată că infracțiunile deduse judecății sunt concurente între ele, și în consecință:
În abza art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal, contopește pedepsele aplicate prin prezenta, în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 8 luni și 15 zile închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an, 8 luni și 15 zile închisoare.
În baza art. 66 Cod penal, art. 67 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 65 alin. 1 teza a II-a Cod penal, nu va aplica inculpatului pedepse complementare și în consecință nu va aplica nici pedepse accesorii, pe lângă pedeapsa rezultantă astfel stabilită.
În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune A., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) C.pen. impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarea obligație:
d) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul următoarelor două instituții din Mun. A. I. (conform listei privind posibilitățile concrete de executare existentă la nivelul Serviciului de Probațiune A.): Direcția de Sănătate Publică- A. I. și ..T.A. S.A- A. I.- pe o perioadă de 70 zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., respectiv: dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere, nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege sau săvârșește noi infracțiuni, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei.
Dispune comunicarea unui exemplar al prezentei hotărâri- Serviciului de Probațiune A., la data rămânerii definitive.
În baza art. 94 alin. 4 din Codul penal pune în vedere Serviciului de Probațiune A. că are obligația de a sesiza instanța dacă: au intervenit motive care justifică fie modificarea obligațiilor impuse de de instanță, fie încetarea executării unora dintre acestea; persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută în condițiile stabilite obligațiile care îi revin; persoana supravegheată nu a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărâre, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.
În baza art. 486 alin. 2 C.pr.pen. lasă nesoluționată acțiunile civile formulate de persoanele vătămate H. H. și M. I. A..
În baza art. 272, 274 alin. 1 Cod de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 630 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat ( din care suma de 600 lei reprezentând cheltuielile judiciare aferente fazei de urmărire penală, suma de 30 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat -aferente procedurii necontencioase din fața instanței).
În baza art. 404 alin.4 lit.i) Cod de procedură penală, raportat la art.203 alin.1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, dispune comunicarea prezentei hotărâri la data rămânerii definitive, către Serviciul Poliției Rutiere din cadrul IPJ A. în vederea anulării permisului de conducere a inculpatului conform. art.114 din OUG 195/2002.
Cu drept de apel în temen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.03.2015.
Președinte,
D. M. B.
Grefier,
A. N.
Red. B.D.M./Tehnored. N.A./4 ex./12.06.2015
← Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Sentința nr.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP).... → |
---|