Punere în circulaţie / conducere autovehicul neînmatriculat. Art.334 NCP. Sentința nr. 525/2015. Judecătoria ALBA IULIA
Comentarii |
|
Sentința nr. 525/2015 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 21-12-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 525/2015
Ședința publică din 21.12.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. D. M.
GREFIER: E. R. T.
Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria A. I. - este reprezentat de procuror G. O..
Pe rol se află judecarea cauzei privind pe inculpații:
- F. G., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I. pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prevăzută de art.334 alin.1 din Codul Penal, conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art.335 alin.1 din Codul Penal, cu aplicarea art.38 alin.1 din Codul Penal, în condițiile art.113 și urm. Codul Penal, și
- V. C. M., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria A. I. pentru săvârșirea infracțiunilor de încredințare a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice, prevăzută de art.335 alin.3 din Codul Penal și punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculat, prevăzută de art.334 alin.1 din Codul Penal, ambele cu aplicarea art.38 alin.2 din Codul Penal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 15.12.2015, când instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei, încheierea făcând parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 2173/P/2014 emis la data de 12.05.2015 P. de pe lângă Judecătoria A. I. a trimis în judecată pe inculpații F. G. pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prevăzută de art.334 alin.1 din Codul Penal, conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art.335 alin.1 din Codul Penal, cu aplicarea art.38 alin.1 din Codul Penal, în condițiile art.113 și urm. Codul Penal și V. C. M. pentru săvârșirea infracțiunilor de încredințare a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice, prevăzută de art.335 alin.3 din Codul Penal și punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculat, prevăzută de art.334 alin.1 din Codul Penal, ambele cu aplicarea art.38 alin.2 din Codul Penal.
În actul de sesizare se arată, în esență, în fapt că inculpatul F. G. la data de 24.05.2014, orele 17.50, a condus mopedul marca CPI Popcorn cu numărul de identificare RFTJP45AW4L590732 pe . orașul Zlatna, fără a deține permis de conducere și fără ca mopedul să fie înmatriculat ori înregistrat în circulație, fiind depistat în trafic de către organele de poliție. De asemenea, cu privire la inculpatul V. C. M. se arată că acesta la data de 24.05.2014, fiind proprietarul mopedului marca CPI Popcorn cu numărul de identificare RFTJP45AW4L590732, l-a încredințat pentru a fi condus pe drumurile publice inculpatului F. G., deși cunoștea faptul că acesta nu posedă permis de conducere și că vehiculul este neînmatriculat în circulație.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de constatare a infracțiunilor întocmit de organele de poliție în data de 24.05.2014; adresa numărul_/PI/16.06.2014 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise și Înmatriculare a Vehiculelor A.; adresa numărul_/PI/16.06.2014 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise și Înmatriculare a Vehiculelor A.; declarația martorului I. M.; declarațiile inculpatului F. G.; declarațiile inculpatului V. C. M..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei A. I. la data de 19.05.2015 sub dosar nr._ .
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 21.07.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
La termenul de judecată din data de 29.09.2015, ulterior citirii în extras de către grefierul de ședință în baza art. 374 C.p.p. a actului de sesizare, instanța l-a a adus la cunoștiința inculpaților învinuirea care li se aduce și drepturile lor procesuale, după care i-a întrebat pe fiecare dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmării penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-i la cunoștință inculpatului major V. C. M. dispozițiile art. 396 alin. 10 C.p.p., iar inculpatului minor F. G. că această împrejurare o poate aprecia ca o circumstanță atenuantă în alegerea măsurii educative, iar în urma răspunsului pozitiv a procedat la audierea inculpaților în conformitate cu dispozițiile art. 375 alin. 1 C.p.p., declarația acestora fiind consemnate, semnate și atașate pe filă separată la dosarul cauzei. (f. 110, 111)
Constatând îndeplinite condițiile impuse de textul legal, văzând și concluziile favorabile ale Ministerului Public și a părților, instanța a admis cererea inculpaților de parcurgere a procedurii simplificate de recunoaștere a învinuirii.
Față de acestea, nu s-a mai procedat la efectuarea cercetării judecătorești în de drept comun în cauză, fiind încuviințată pentru inculpați proba cu înscrisuri (f. 112 – 117, f. 125, respectiv f. 118).
La solicitarea instanței, la dosarul cauzei s-au depus fișele de cazier judiciar ale inculpaților (f. 101 - 102), precum și referatul de evaluare privind pe inculpatul F. G.. (f. 129 – 131)
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
1.Situația de fapt:
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată că situația de fapt astfel cum a fost descrisă în cuprinsul actului de sesizare al instanței este una corectă și corespunde realității.
Astfel, la data de 24.05.2014 inculpatul V. C. M., fiind proprietarul mopedului marca CPI POPCORN cu numărul de identificare RFTJP45AW4L590732, a încredințat acest vehicul inculpatului F. G. pentru a fi condus pe drumurile publice, deși cunoștea faptul că acesta nu posedă permis de conducere și că vehiculul nu era înmatriculat ori înregistrat în circulație, iar la aceeași dată în jurul orelor 17:50 inculpatul F. G. a condus mopedul marca CPI POPCORN cu numărul de identificare RFTJP45AW4L590732 pe . orașul Zlatna, fără a deține permis de conducere și fără ca mopedul să fie înmatriculat ori înregistrat în circulație, fiind depistat în trafic de către organele de poliție.
Starea de fapt mai sus descrisă reiese din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv:procesul-verbal de constatare a infracțiunilor întocmit de organele de poliție în data de 24.05.2014;adresa numărul_/PI/16.06.2014 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise și Înmatriculare a Vehiculelor A.;adresa numărul_/PI/16.06.2014 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise și Înmatriculare a Vehiculelor A.;declarația martorului I. M.;declarațiile inculpatului F. G.;declarațiile inculpatului V. C. M..
Ca atare, așa cum rezultă din procesul-verbal de constatare a infracțiunii întocmit de organele de poliție în data de 24.05.2014, în aceeași dată, fiind în serviciul de dirijare și control a traficului rutier pe raza localității Zlatna, organele de poliție ale Poliției orașului Zlatna au oprit mopedul marca CPI Popcorn fără plăcuțe de înmatriculare care circula în direcția Vîltori – Zlatna. După ce s-au legitimat și au arătat motivul opririi în trafic, în prezența martorului I. M., organele de poliție au constatat că mopedul era condus de către inculpatul F. G. căruia i-au solicitat să prezinte permisul de conducere și certificatul de înmatriculare al autovehiculului condus pe drumul public. Inculpatul F. G. a declarat că nu posedă permis de conducere și nu are asupra sa nici actele de la moped, declarând că mopedul este proprietatea inculpatului V. C. M., pasager pe moped în momentul opririi în trafic.
Audiați fiind în cursul urmăririi penale, ambii inculpați au recunoscut săvârșirea faptelor, după cum urmează:
Din declarația inculpatului F. G. rezultă faptul că la data de 24.05.2014, a cumpărat benzină și s-a înțeles cu prietenul său V. C. M. să meargă pe . orașul Zlatna să se plimbe cu mopedul acestuia pentru a învăța să-1 conducă. In jurul orelor 17.50, în timp ce el conducea mopedul marca CPI POPCORN, având numărul de identificare RFTJP45AW4L590732, pe . orașul Zlatna a fost oprit de organele de poliție, care, după ce l-au oprit, i-au solicitat actele personale și ale mopedului. El a declarat că nu posedă permis de conducere și mopedul este proprietatea prietenului său V. C. M., care era de față, în momentul opririi aflându-se și el ca pasager pe moped.
Din declarația inculpatului V. C. M. rezultă faptul că la data de 24.05.2014, după ce a cumpărat benzină de la o Stație Peco din orașul Zlatna, i-a încredințat inculpatului F. G. mopedul marca CPI POPCORN, cu numărul de identificare RFTJP45AW4L590732, pentru a-l conduce pe . orașul Zlatna, deși cunoștea că F. G. nu posedă permis de conducere. De asemenea, admite că știa că mopedul este neînmatriculat, dar a considerat că . mers era slab circulată și pe unele porțiuni nu este asfaltată.
Din adresa numărul_/PI/l6.06.2014 primită de la S. Public Comunitar Regim Permise și Înmatriculare a Vehiculelor A. rezultă faptul că mopedul marca CPI POPCORN. având numărul de identificare RFTJP45AW4L590732 nu figura în evidențe ca fiind înmatriculat în circulație.
Din adresa numărul_/PI/l6.06.2014 primită de la S. Public Comunitar Regim Permise și Înmatriculare a Vehiculelor A. rezultă faptul că F. G. nu figura ca fiind posesor de permis de conducere.
De altfel, starea de fapt așa cum a fost descrisă în actul de sesizare al instanței, precum și probele administrate în cursul urmăririi penale, au fost însușite întocmai de inculpați, ca urmare a cererii lor de parcurgere a procedurii simplificate de recunoaștere a învinuirii- prevăzute de art. 375, 377 C.pr.pen. și declarațiilor date în acest sens (filele 110, 111 ds. inst.).
2.Încadrarea juridică:
2.1. Faptele inculpatului F. G. constând în aceea că, la data de 24.05.2014, orele 17.50, a condus mopedul marca CPI POPCORN cu numărul de identificare RFTJP45AW4L590732 pe . orașul Zlatna, fără a deține permis de conducere și fără ca mopedul să fie înmatriculat ori înregistrat în circulație, fiind depistat în trafic de către organele de poliție, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de: conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat prevăzută de art. 334 alin. 1 din Codul Penal și conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. 1 din Codul Penal, în condițiile art. 113 și următoarele din Codul Penal (16 ani la data comiterii faptelor).
2.2.Faptele inculpatului V. C. M. constând în aceea că la data de 24.05.2014, fiind proprietarul mopedului marca CPI POPCORN cu numărul de identificare RFTJP45AW4L590732, l-a încredințat pentru a fi condus pe drumurile publice inculpatului F. G., deși cunoștea faptul că acesta nu posedă permis de conducere și că vehiculul este neînmatriculat în circulație, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de: încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice prevăzută de art. 335 alin. 3 din Codul Penal și punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculat prevăzută de art. 334 alin. 1 din Codul Penal.
Alte aspecte:
Ambii inculpații au săvârșit cele două infracțiuni reținute în sarcina lor, înainte de a fi condamnați definitiv pentru vreuna dintre ele, motiv pentru care în încadrarea juridică dată faptelor va reține și incidența dispozițiilor legale referitoare la concursul de infracțiuni prev. de art. 38 alin. 1 Cod penal.
Pe cale de consecință, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, în sensul că faptele săvârșite de inculpați există, constituie infracțiune și au fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța va dispune condamnarea inculpatului V. C. M. la o pedeapsă, iar inculpatului minor F. G. îi va aplica o măsură educativă în consens cu dispozițiile Noului cod penal.
3.Individualizarea măsurii educative, a pedepsei și modalitatea de executare:
3.1. Cu privire la inculpatul V. C. M.:
La individualizarea pedepsei, în conformitate cu prevederile art. 74 Cod penal, instanța are în vedere gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, orientându-se după criteriile indicate expres de textul legal indicat, respectiv: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Firește în procesul individualizării sancțiunii nu poate fi scăpat din vedere contextul social, recrudesdecența fenomenului infracțional, frecvența crescută a acestui gen de infracțiuni, dar ceea ce trebuie să prevaleze este analiza elementelor concrete ale dosarului, determinarea capacității de îndreptare a fiecărui inculpat. În speță, este vorba de un infractor cu o conduită pozitivă, care a recunoscut săvârșirea faptelor încă din cursul urmăririi penale. nefiind cunoscut cu antecendente penale, existând suficiente temeiuri că s-ar putea îndrepta prin aplicarea unei pedepse în regim neprivativ de libertate dar cu supravegherea conduitei sale viitoare.
Raportat la criteriile mai sus enumerate, instanța apreciază că faptele inculpatului prezintă un grad relativ mediu de pericol social, care se deduce pe de o parte, din datele existente în cauză, privitoare la împrejurările și modul de desfășurare a activității infracționale- respectiv a încredințat inculpatului minor F. G. un moped cunoscând că acesta nu deține permis de conducere, dar și că nu este înmatriculat și înregistrat în circulație, nu a produs consecințe deosebit de grave și prin natura autovehicului încredințat-un moped, nu s-a pus în pericol grav ceilalți participanți la trafic, iar pe de altă parte, criteriile referitoare la persoana și conduita inculpatului-- a recunoscut săvârșirea faptelor colaborând cu organele judiciare –ceea ce a condus soluționarea cauzei cu celeritate, vârsta de 21 ani, studii liceale, muncitor necalificat, fiind integrat în societate, iar din fișa de cazier judiciar a acestuia reiese că nu a mai suferit în trecut condamnări nefiind nici măcar sancționată administrativ (f. 101 ds. inst.).
De asemenea, instanța va reține în sarcina inculpatului și cauza legală de reducere a pedepsei prevăzută de art 396 alin. 10 C.pr.pen. (în consecință, limitele de pedeapsă pentru infracțiunile săvârșite vor fi reduse cu o treime în cazul pedepsei închisorii și cu o pătrime în cazul pedepsei amenzii).
În consecință, raportat la criteriile mai sus arătate, instanța va stabili inculpatului V. C. M. pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice prevăzută de art. 335 alin. 3 din Codul Penal, pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculat prevăzută de art. 334 alin. 1 din Codul Penal, reținând și beneficiul acordat de dispozițiile art. 396 alin. 10 C.pr.pen., ca urmare a recunoașterii învinuirii și a parcurgerii procedurii simplificate, pedepse de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de lege, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient.
În baza art. art. 67 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 65 alin. 1 teza a II-a Cod penal, nu va aplica inculpatului pedepse complementare, și în consecință nu va aplica nici pedepse accesorii.
Față de reținerea în încadrarea juridică dată faptelor a dispozițiilor legale referitoare la concursul de infracțiuni, prev. de art. 38 alin. 1 Cod penal, aplicând tratamentul sancționator prevăzut de art. 39 alin. 1 lit. b) Noul cod penal, va stabili inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv 3 luni închisoare, urmând ca în final inculpatului să-i fie stabilită pedeapsa rezultantă 1 an închisoare.
Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de 83 Cod penal, respectiv: pedeapsa stabilită este de 1 an închisoare; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii; și-a manifestat acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunității; nu s-a sustras de la urmărirea penală, judecată și nici nu a încercat să zădărnicească aflarea adevărului; pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite este mai mică de 7 ani și apreciind după criteriile mai sus analizate raportat la persoana inculpatului, conduita bună avută anterior săvârșirii infracțiunii, conțientizând și dând dovezi de îndreptare chiar pe parcursul procesului penal, instanța apreciază că aplicarea imediată a pedepsei stabilite nu este necesară.
În consecință, în baza art. 83 alin. (1) C. pen. va amâna aplicarea pedepsei rezultante de 1 an închisoare stabilită inculpatului, pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În continuare, în conformitate cu dispozițiile art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la S. de Probațiune A., la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se vor comunica Serviciului de Probațiune A..
Deopotrivă, în baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 din Codul penal cu privire la revocarea beneficiului amânării aplicării pedepsei și executarea acesteia în întregime în caz de nerespectare cu rea credință a măsurilor de supraveghere, a obligațiilor impuse, neîndeplinirea obligațiilor civile stabilite prin hotărâre și de săvârșire de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
La data rămânerii definitive, va dispune comunicarea prezentei hotărâri la S. de Probațiune A..
3.2. Cu privire la inculpatul F. G.:
La individualizarea măsurii educative, instanța va avea în vedere, faptul că potrivit dispozițiilor art. 114 din Codul penal cu denumirea marginală „consecințele răspunderii penale”, față de minori nu pot fi luate decât măsuri educative, privative sau neprivative de libertate.
În ceea ce privește sistemul sancționator special prevăzut pentru minori în Codul penal (Titlul V, art. 113-134) trebuie observat că după data de 01.02.2014 este un sistem format exclusiv din măsuri educative, neprivative si respectiv, privative de libertate. Din întreaga reglementare a instituției răspunderii penale a minorilor rezultă că legiuitorul a acordat prioritate măsurilor educative neprivative de libertate ce pot fi luate față de toți minorii ce au vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani. Măsurile educative privative de libertate pot fi luate față de minori cu îndeplinirea a două condiții suplimentare și anume: a) dacă a mai săvârșit o infracțiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracțiunii pentru care este judecat și b) atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detențiunea pe viață.
Așa cum se poate observa din cuprinsul textelor legale incidente în materie(art. 115 din Codul penal), măsurile educative sunt reglementate în ordinea gravității lor, începând legiuitorul enumerarea cu cele neprivative de libertate( stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea la sfârșit de săptămână și asistarea zilnică) pentru a ajunge apoi la cele privative de libertate( internarea într-un centru educativ și internarea într-un centru de detenție).
Principiul după care se alege categoria și felul măsurii educative aplicabile minorului infractor este acela al priorității măsurii educative neprivative de libertate față de măsura educativă privativă de liberate.
Pentru alegerea măsurii educative aplicabile în cadrul operațiunii de individualizare, legea a prevăzut în cuprinsul art. 115 alin. 2 din Codul penal că, alegerea măsurii educative se face, în condițiile art. 114 și potrivit criteriilor prevăzute de art. 74 din Codul penal.
Așadar în conformitate cu prevederile art. 74 Cod penal, instanța are în vedere și gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, orientându-se după criteriile indicate expres de textul legal indicat, respectiv: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Nu în ultimul rând, instanța reține că potrivit principiului nr. 5 din Recomandarea Consiliului Europei nr. 2008/11 privind regulile europene pentru infractori minori, impunerea și punerea în aplicare a unei sancțiuni sau măsuri neprivative de libertate trebuie să respecte interesul superior al minorului, limitat de gravitatea infracțiunilor comise (principiul proporționalității), să țină cont de vârsta, sănătatea mintală și fizică, de dezvoltarea, de capacitățile și circumstanțele personale (principiul individualizării) și, de fiecare dată când este necesar de rapoartele psihiatrice, psihologice ori sociale.
Firește în procesul individualizării sancțiunii nu poate fi scăpat din vedere contextul social, recrudesdecența fenomenului infracțional, frecvența crescută a acestui gen de infracțiuni, dar ceea ce trebuie să prevaleze este analiza elementelor concrete ale dosarului, determinarea capacității de îndreptare a fiecărui inculpat din prezenta cauză. În speță, este vorba un infractor cu o conduită pozitivă, care a recunoscut săvârșirea faptelor în cursul urmăririi penale dar și în fața instanței de judecată, fiind la prima incidență cu legea penală, existând suficiente temeiuri că cel în cauză se va putea îndrepta prin aplicarea unei măsuri educative neprivative de libertate.
În consecință, raportat la criteriile mai sus enunțate precum și la concluziile referatului de evaluare întocmit în cauză cu privire la inculpat, constatând că acesta este la prima incidență cu legea penală, așa cum reiese din fișa de cazier judiciar depusă la dosar (f. 102 ds. inst.), în prezent fiind elev, cu o conduită exemplară în rândul membrilor colectivității din care face parte, potrivit înscrisurilor în circumstanțiere atașate la dosarul cauzei, instanța în baza art. 115 alin. 1 pct. 1 lit. b) Cod penal, art. 118 Cod penal, art. 129 alin. 1 Cod penal va aplica inculpatului F. G., măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii, pe o perioadă de 3 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de: conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat prevăzută de art. 334 alin. 1 din Codul Penal și conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. 1 din Codul Penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul Penal, în condițiile art. 113 și următoarele din Codul Penal, măsură de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de lege, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient.
În continuare, potrivit art. 121 alin. (1) lit. e) Cod penal, va impune inculpatului ca pe durata executării măsurii educative a supravegherii să se prezinte la S. de Probațiune A. la datele fixate de acesta.
Supravegherea va consta în controlarea și îndrumarea inculpatului în cadrul programului său zilnic, pe o durată de 3 luni, sub coordonarea Serviciului de Probațiune A. și potrivit dispozițiilor art. 121 alin. 4 din Codul penal va pune în vedere Serviciului de Probațiune A. că are obligația de a sesiza instanța dacă persoana supravegheată nu respectă condițiile de executare a măsurii educative.
Deopotrivă, va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 123 Cod penal, respectiv: în cazul nerespectării, cu rea credință a condițiilor de executare a măsurii educative, a obligațiilor impuse și a săvârșirii de noi infracțiuni în cursul executării măsurii educative instanța poate dispune prelungirea măsurii educative luate, înlocuirea măsurii luate cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă, sau înlocuirea măsurii luate cu o măsură educativă privativă de libertate.
4.Cu privire la cheltuielile judiciare din cursul procesului penal:
Potrivit art. 272, 274 alin. 1 și alin. 2 C.pr.pen. în caz de condamnare, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat […],când sunt mai mulți inculpați instanța hotărăște partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare […].
În temeiul dispozițiilor legale mai sus enunțate, având în vedere că pronunțarea unei soluții privind aplicarea unei măsuri educative unui inculpat minor echivalează cu una de condamnare potrivit art. 239 din Legea pentru punerea în aplicare a Legii privind codul penal, sub aspectul obligării la plata cheltuielilor judiciare, instanța va obliga inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, astfel: inculpatul F. G. la plata sumei 130 lei (suma de 30 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de urmărire penală, suma de 100 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente procedurii de Cameră preliminară și fazei de judecată); inculpatul V. C. M., la plata sumei 140 lei (suma de 40 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de urmărire penală, suma de 100 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente procedurii de Cameră preliminară și fazei de judecată).
Onorariul apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpați în faza de urmărire penală-avocat G. I., în cuantum de 200 lei (conform delegației nr. 430/12.02.2015-f. 49 dup), avocat Ș. C., în cuantum de 200 lei (conform delegației nr. 182/22.01.2015-f. 51 dup) și în procedura de Cameră preliminară și faza de judecată-avocat B. R., în cuantum de 300 lei (conform delegației nr. 1516/27.05.2015-f. 82 ds. inst.) și avocat A. Eliana, în cuantum de 300 lei (conform delegației nr. 1517/27.05.2015-f. 83 ds. inst.) se va avansa din Fondurile Ministerului de Justiție și rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
1.Cu privire la inculpatul F. G. (fiul lui G. și A., născut la data de 07.02.1998 în A. I., Jud. A., cu domiciliul în Zlatna, ., scara A, etaj 2, ., cetățean român, necăsătorit, stagiu militar nesatisfăcut, elev, fără antecedente penale, CNP_):
În baza art. 115 alin. 1 pct. 1 lit. b) Cod penal, art. 118 Cod penal, art. 129 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului F. G., măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii, pe o perioadă de 3 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de: conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat prevăzută de art. 334 alin. 1 din Codul Penal și conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. 1 din Codul Penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul Penal, în condițiile art. 113 și următoarele din Codul Penal.
În baza art. 121 alin. (1) lit. e) Cod penal, impune inculpatului ca pe durata executării măsurii educative a supravegherii să se prezinte la S. de Probațiune A. la datele fixate de acesta.
Supravegherea va consta în controlarea și îndrumarea inculpatului în cadrul programului său zilnic, pe o durată de 3 luni, sub coordonarea Serviciului de Probațiune A..
În baza art. 121 alin. 4 din Codul penal pune în vedere Serviciului de Probațiune A. că are obligația de a sesiza instanța dacă persoana supravegheată nu respectă condițiile de executare a măsurii educative.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 123 Cod penal, respectiv: în cazul nerespectării, cu rea credință a condițiilor de executare a măsurii educative, a obligațiilor impuse și a săvârșirii de noi infracțiuni în cursul executării măsurii educative instanța poate dispune prelungirea măsurii educative luate, înlocuirea măsurii luate cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă, sau înlocuirea măsurii luate cu o măsură educativă privativă de libertate.
*
2. Cu privire la inculpatul V. C. M. (fiul lui I. și D., născut la data de 26.09.1994 în loc. Abrud, Jud. A., cu domiciliul în oraș Zlatna, . 10, ., jud. A., cetățean român, necăsătorit, stagiu militar nesatisfăcut, studii liceale, de profesie muncitor necalificat, fără antecedente penale, CNP_):
2.1. În baza art. 396 alin. 4 C.pr.pen. raportat la art. 396 alin. 10 C.pr.pen., stabilește inculpatului V. C. M., pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice prevăzută de art. 335 alin. 3 din Codul Penal.
În baza art. art. 67 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 65 alin. 1 teza a II-a Cod penal, nu va aplica inculpatului pedepse complementare, și în consecință nu va aplica nici pedepse accesorii.
2.2. În baza art. 396 alin. 4 C.pr.pen. raportat la art. 396 alin. 10 C.pr.pen., stabilește inculpatului V. C. M. pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculat prevăzută de art. 334 alin. 1 din Codul Penal.
În baza art. art. 67 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 65 alin. 1 teza a II-a Cod penal, nu va aplica inculpatului pedepse complementare, și în consecință nu va aplica nici pedepse accesorii.
În baza art. 38 alin. 2 Cod penal, constată că infracțiunile deduse judecății sunt concurente între ele, și în consecință:
În baza art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal, stabilește inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv 3 luni închisoare, urmând ca în final inculpatului să-i fie stabilită pedeapsa rezultantă 1 an închisoare.
În baza art. art. 67 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 65 alin. 1 teza a II-a Cod penal, nu va aplica inculpatului pedepse complementare, și în consecință nu va aplica nici pedepse accesorii.
În baza art. 83 alin. (1) C. pen. amână aplicarea pedepsei rezultante de 1 an închisoare stabilită inculpatului, pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la S. de Probațiune A., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune A..
În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 din Codul penal cu privire la revocarea beneficiului amânării aplicării pedepsei și executarea acesteia în întregime în caz de nerespectare cu rea credință a măsurilor de supraveghere, a obligațiilor impuse, neîndeplinirea obligațiilor civile stabilite prin hotărâre și de săvârșire de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
La data rămânerii definitive, dispune comunicarea prezentei hotărâri la S. de Probațiune A..
În baza art. 272, art. 274 alin. 1 și alin.2 C.pr.pen. obligă inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, astfel: inculpatul F. G. la plata sumei 130 lei (suma de 30 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de urmărire penală, suma de 100 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente procedurii de Cameră preliminară și fazei de judecată); inculpatul V. C. M., la plata sumei 140 lei (suma de 40 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de urmărire penală, suma de 100 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente procedurii de Cameră preliminară și fazei de judecată).
Onorariul apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpați în faza de urmărire penală-avocat G. I., în cuantum de 200 lei (conform delegației nr. 430/12.02.2015-f. 49 dup), avocat Ș. C., în cuantum de 200 lei (conform delegației nr. 182/22.01.2015-f. 51 dup) și în procedura de Cameră preliminară și faza de judecată-avocat B. R., în cuantum de 300 lei (conform delegației nr. 1516/27.05.2015-f. 82 ds. inst.) și avocat A. Eliana, în cuantum de 300 lei (conform delegației nr. 1517/27.05.2015-f. 83 ds. inst.) se va avansa din Fondurile Ministerului de Justiție și rămân în sarcina statului.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.12.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
B. D. M. E. R. T.
Red. BDM/Tehnored. ERT/7ex/21.01.2016
← Abandonul de familie. Art.378 NCP. Sentința nr. 481/2015.... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Sentința nr. 254/2015.... → |
---|