Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 89/2015. Judecătoria ALESD

Sentința nr. 89/2015 pronunțată de Judecătoria ALESD la data de 23-06-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ALEȘD

JUDEȚUL BIHOR

DOSAR NR._

SENTINȚA PENALĂ NR. 89/2015

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23.06.2015

INSTANȚA COMPUSĂ DIN :

PREȘEDINTE: C. D. A.

GREFIER: V. M.

Ministerul public este reprezentat de d-nul procuror Șarkozi L. din cadrul Parchetului de pe lângă judecătoria Aleșd.

* * * * *

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit disp. art. 304 c.p.p.

Pe rol fiind soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul M. T., domiciliat în localitatea Măgești, ., jud. Bihor, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 336 alin. 1 C.p.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul M. T. personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței faptul că la dosarul cauzei prin serviciul registratură la data de 11.06.2015 din partea Poliției Orașului Aleșd, rezultatul alcooltestului nr._ din 20.09.2014 orele 15.01 la care a fost supus inculpatul M. T., iar la data de 16.06.2015 a fost depus din partea Institutului de Medicină Legală Timișoara răspunsul la adresa emisă de instanță la termenul anterior.

Reprezentantul parchetului și inculpatul nu au alte probe de solicitat în cauză.

Constatând că nu mai sunt alte cereri, declară terminată faza de cercetare judecătorească în baza art. 387 alin 2 C.p.p, iar în baza art. 388 și urm. C.p.p, acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul parchetului arată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autoturism sub influența alcoolului. Arată că inculpatul a condus într-o zonă periculoasă plină de curbe, și a recunoscut că a băut 100-150 ml. țuică. Mai arată că la momentul comiterii faptei inculpatul avea o alcoolemie de 1 la mie. Având în vedere recunoașterea inculpatului și valoarea redusă a alcoolemiei solicită aplicarea unei pedepse cu amânarea executării acesteia pe un termen de încercare de 2 ani, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

Inculpatul având ultimul cuvânt solicită să i se mai dea o șansă.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND:

Constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd emis la data de 23.02.2015, înregistrat la instanță la 25.02.2015, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M. T., pentru comiterea infracțiunii prev. și ped. de art. 336 al. 1 Cod penal, constând în aceea că la data de 20.09.2014 a condus pe DJ 764 între localitățile Aștileu și Călățea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală,

Audiat fiind în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut fapta comisă, arătând că a condus autoutilitara din localitatea Zece Hotare după ce consumase cca. 150 ml. Ț., iar pe drum pentru a evita impactul cu un alt autovehicul ce venea din sens opus, a virat brusc dreapta intrând într-un stâlp.

Prin încheierea nr. 20/24.03.2015 a Judecătoriei Aleșd în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul M. T., pentru comiterea infracțiunii prev. și ped. de art. 336 al. 1 Cod penal.

În cursul cercetării judecătorești, inculpatul a uzat de dispozițiile art. 374 al.4, art. 375 Cod procedură penală, recunoscând în totalitate faptele pentru care s-a făcut trimiterea în judecată și solicitând ca judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. De asemenea, audiat fiind, inculpatul și-a manifestat acordul în sensul obligării sale la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității.

Având în vedere decizia Curții Constituționale nr. 732/16.12.2014 prin care s-a declarat neconstituțional art. 336 alin. 1 Cod penal și faptul că recoltarea probelor biologice s-a făcut la cca. 1 oră și 20 minute de la momentul conducerii pe drumurile publice, instanța în baza art 375 alin. 3 C.p.p. a respins cererea ca judecata cu privire la latura penală să se facă în baza recunoașterii inculpatului și a probelor din dosarul de urmărire penală, și apreciind necesară efectuarea în cauză a unei expertize medico-legale de calculare retroactivă a alcoolemiei a dispus-o din oficiu conform art. 374 alin.10 C.p.p.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 20.09.2014 organele de poliție au fost sesizate cu privire la faptul că pe DJ 764 între localitățile Călățea și Aștileu, a avut loc o tamponare.

Deplasându-se la fața locului au constatat, că pe partea stângă a drumului public, se afla autoturismul cu nr. de înmatriculare_, tamponat într-un stâlp din lemn. L. autoturism a fost identificat inculpatul M. T. care a declarat că el a condus autoturismul din localitatea Zece Hotare până în acel loc și că anterior urcării la volan a consumat circa 100-150 ml țuică.

Organele de poliție sosite la fața locului nu au procedat la testarea cu aparatul etilotest deoarece acesta se afla la calibrat la I.G.P.R. București, fapt consemnat în procesul verbal de constatare (fila 7 dosar u.p.). Potrivit raportului întocmit la data de 14.05.2015 precum și rezultatului alcooltestului depus la dosar de organele de poliție la solicitarea instanței, inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest abia la orele 15.01, ulterior recoltări probelor biologice.

Inculpatul a fost condus ulterior la o unitate spitalicească în vederea recoltării probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei. Din analiza probei biologice recoltate la ora 13.53 a rezultat că inculpatul a avut în sânge o îmbibație alcoolică de 1,00 gr.%o, conform buletinului de analiză toxicologică nr. 1291 din 24.09.2014 (f. 15 u.p).

În procesul verbal de recoltare a probelor biologice s-a consemnat că inculpatul a consumat 100 ml. Ț. în intervalul orelor 8.00-10.00 (f 13 u.p.).

Potrivit buletinului de examinare clinică inculpatul la momentul examinări avea o ținută ordonată, atitudine adecvată și cooperantă, un comportament liniștit, era orientat în timp și spațiu, prezenta tulburări de echilibru static și dinamic și halenă alcoolică, concluzionându-se că acesta prezenta elemente clinice sugestive consecutive consumului recent de băuturi alcoolice (f.14 dosar u.p.)

Audiat în instanță inculpatul a arătat că întrucât suferea de ulcer varicos timp de 20 de zile în fiecare dimineață a băut 100 ml țuică cu 5 ml. propolis de albină, fapt ce s-a întâmplat și la data faptei cu cca. o oră înainte de producerea accidentului. Cantitatea de alcool a consumat-o pe parcursul a jumătate de oră cât a încărcat oile, tot câte o gură. Ulterior a condus autoturismul din localitatea Zece Hotare pe un drum județean cu trafic foarte redus, drumul fiind folosit mai mult de mașinile de la cariera de argilă. La un moment dat un autocamion condus de I. C. i-a tăiat calea în curbă pentru că vorbea la telefon astfel că el a tras brusc de volan în dreapta și a intrat în șanț. Acesta nu i-a acordat ajutor ci a plecat, fiind scos din mașină de o persoană mai în vârstă pe care o cunoaște doar din vedere care era cu un L. gri (fila 17 dosar u.p).

Audiat fiind în cursul urmăririi penale martorul I. C. F. a arătat că în jurul orelor 12.30 a plecat din Aleșd și în timp ce se deplasa pe drumul dintre Călățea și Aștileu, a văzut autoturismul marca Dacia P. de culoare albă tamponat într-un stâlp, astfel că a sunat la numărul de urgență 112 și relatând cele constatate. S-a apropiat de mașină și a deschis portiera din partea șoferului, văzând că la volan se afla un bărbat care i-a spus că nu are nici o problemă și i-a cerut să plece de acolo și să nu sune pe nimeni. Totodată martorul a precizat că nu știe dacă conducătorul auto consumase alcool (f. 16 dosar u.p.).

Din procesul verbal de constatare rezultă că agenți de poliție din cadrul secție 7 Poliție Rurală Tileagd au fost sesizați despre tamponare la orele 12.31de către ofițerul de serviciul de la Poliția Orașului Aleșd.

Prin decizia nr. 732/16.12.2014 a Curții Constituționale s-a constata că sintagma „la momentul prelevări mostrelor biologice” din cuprinsul dispozițiilor 336 alin. 1 din Codul penal este neconstituțională întrucât lipsește de previzibilitate norma de incriminare. Curtea a reținut că îmbibația alcoolică se determină prin analiza toxicologică a mostrelor biologice recoltate la un moment de timp mai mult sau mai puțin îndepărtat de momentul săvârșiri infracțiunii, care este cel a depistării în trafic a conducătorului vehiculului. Condiția ca îmbibația alcoolică peste limita legală să existe la momentul prelevării mostrelor biologice plasează, astfel, consumarea infracțiunii la un moment ulterior săvârșirii ei, în condițiile în care de esența infracțiunilor de pericol este faptul că acestea se consumă la momentul săvârșirii lor. Odată cu oprirea în trafic încetează starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite de dispozițiile art. 336 din Codul penal, astfel încât, raportat la momentul prelevării mostrelor biologice. Stabilirea gradului de îmbibație alcoolică ș, implicit, încadrarea în sfera ilicitului penal în funcție de momentul prelevării mostrelor biologice, constituie un criteriu aleatoriu și exterior conduitei făptuitorului în vederea tragerii la răspundere, în contradicție cu normele constituționale.

Cu privire la intervalul de timp în care trebuie efectuată recoltarea probelor biologice în art. 180 alin. 8 C.p.p. se stabilește că „în cazul conducerii unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, recoltarea de probe biologice se efectuează din dispoziția organelor de constatare și cu consimțământul celui supus examinării de către un medic, asistent medical sau de o persoană cu pregătire medicală de specialitate, în cel mai scurt timp, într-o instituție medicală, în condițiile stabilite de legile speciale.

Regula „in dubio pro reo” constituie un complement al prezumției de nevinovăție, un principiu instituțional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 Cod procedură penală se regăsește în material probațiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică tocmai cu privire la vinovăția făptuitorului în legătură cu fapta imputată, instanța nu-și poate forma o convingere care să se constituie într-o certitudine și de aceea, trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăției acuzatului și să-l achite.

Potrivit adresei nr. 1107/A8/03.06.2015 a IML Timișoara - Comisia pentru interpretarea alcoolemiei, întrucât inculpatului i s-a prelevat o singură mostră de sânge, conform art. 8 din Normele Metodologice de aplicare a OMS nr. 376/2006 și a indicațiilor metodologice al INML București, acesta nu beneficiază de posibilitatea calculului retroactiv al alcoolemiei.

Având în vedere că infracțiunea reținute în sarcina inculpatului s-a consumat la momentul conducerii în trafic, la orele 12.31, că recoltarea probei biologice nu s-a făcut în cel mai scurt timp ci după 1 oră și 22 minute, respectiv la orele 13.53, precum și faptul că la această oră alcoolemia rezultată a fost de 1.00 gr.%o, care depășește cu puțin limita legală de 0.80 gr.%o, instanța apreciază că există un dubiu cu privire la nivelul de alcool în sânge pe care inculpatul l-ar fi avut la momentul conducerii în trafic, îndoială care nu poate decât să îi profite, în aplicarea principiului analizat mai sus.

În condițiile în care nu se poate stabili faza intoxicației etilice, absorbție sau eliminare și a ratei de eliminare individuală instanța apreciază că nu se poate dovedi fără putință de tăgadă faptul că la momentul conducerii în trafic inculpatul avea o alcoolemie peste limita legală raportat la intervalul mare de timp la care s-a făcut recoltarea probei biologice și nivelul redus al alcoolemiei în sânge de 1 gr.%o.

Față de aceste considerente, instanța în baza art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 lit. c Cod procedură penală va achita pe inculpatul M. T., sub aspectul săvârșiri infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal.

În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 lit. c Cod procedură penală achită pe inculpatul M. T., fiul lui I. și F., născut la 29.06.1954 în Șuncuiuș, jud. Bihor, CNP –_, de cetățenie română, pensionar de boală, fără antecedente penale, domiciliat în ., jud. Bihor, sub aspectul săvârșiri infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal.

În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 23.06.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

C. D. A. V. M.

Red. jud. C.D.A.

Tehnored. Gref. V.M.

6 ex/23.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 89/2015. Judecătoria ALESD