Infracţiuni la legea privind fondul piscicol, pescuit şi acvacultură. Legea nr. 192/2001. Sentința nr. 12/2015. Judecătoria BABADAG

Sentința nr. 12/2015 pronunțată de Judecătoria BABADAG la data de 10-02-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BABADAG

JUDEȚUL TULCEA

Sentința penală nr. 12

Ședința publică din data de 10 februarie 2015

Președinte: A. C.

Grefier: D. C.

Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Babadag – a fost reprezentat de procuror I. B..

S-a luat în examinare acțiunea penală pusă în mișcare prin rechizitoriul nr. 1133/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Babadag privind pe inculpații C. M. – I., cu domiciliul în mun. Tulcea, ., jud. Tulcea, și G. C. – F., cu domiciliul în mun. Tulcea, ., ., ., ., ambii pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 64 lit. h din O. U.G. nr.23/2008 cu aplicarea art.5 din Cod penal.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 03 februarie 2015, consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta sentință.

INSTANȚA :

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată:

Prin rechizitoriul nr.1133/P/2012 din data de 16.09.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Babadag au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpații C. M. – I., fiul lui D. și F., născut la data de 20.09.1992 în Măcin, jud. Tulcea, cu domiciliul în mun. Tulcea, ., jud. Tulcea, CNP_ și G. C. – F., fiul lui F. și D., născut la data de 26.09.1993 în Tulcea, jud. Tulcea, cu domiciliul în mun. Tulcea, ., ., ., ., CNP_, cercetați în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 64 lit. h din O. U.G. nr.23/2008 cu aplicarea art.5 din C. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.09.2014 sub nr._ .

În motivarea rechizitoriului s-a arătat că la data de 29.11.2012 organele de poliție din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tulcea au depistat în trafic, pe raza localității Sălcioara, . autoturismul marca Opel Astra, cu numărul de înmatriculare_, condus de martorul M. N.-C., în care se aflau inculpații C. M.-I. și G. C.-F. care transportau cantitatea de 230 kg pește proaspăt, fără să dețină documente legale pentru această cantitate de pește.

Din actele de urmărire penală administrate în cauză au rezultat următoarele:

În ziua de 29.11.2012 inculpații C. M.-I. și G. C.-F. s-au hotărât să se deplaseze în localitatea Sălcioara, județul Tulcea pentru a achiziționa o cantitate de pește, și în acest sens cei doi inculpați au luat legătura cu martorul M. N.-C. căruia i-au propus să îi transporte cu un autoturism până în această localitate.

S-a reținut că martorul M. N.-C. a condus astfel autoturismul marca Opel Astra, cu numărul de înmatriculare_ până în localitatea Sălcioara, unde inculpații C. M.-I. și G. C.-F. au achiziționat de la o persoană neidentificată cantitatea de 230 kg pește proaspăt, diferite specii, pește care l-au depozitat în portbagajul autoturismului, în mai mulți saci de rafie.

S-a mai reținut că la ieșirea din localitatea Sălcioara, M. N.-C. a fost oprit de un echipaj al poliției de frontieră, care a efectuat un control al autoturismului, constatând astfel că în portbagaj se află depozitată cantitatea de 230 kg pește proaspăt, respectiv 210 kg specia plătică și 20 kg specia șalău.

Cu ocazia depistării de către organele de cercetare penală din cadrul S.P.T.F. Tulcea, inculpații C. M.-I. și G. C.-F. au declarat că întreaga cantitate de pește le aparține și au cumpărat-o de la o persoană necunoscută din localitatea Sălcioara, județul Tulcea, precizând că nu dețin documente de proveniență a acestei cantități de pește.

Aceste aspecte au fost susținute de inculpați și cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale, precizând de asemenea că martorul M. N.-C. nu a achiziționat nicio cantitate de pește și nu are nicio contribuție la săvârșirea infracțiunii.

Organele de cercetare penală au procedat la cântărirea cantității de pește găsită asupra inculpaților, stabilind că aceștia au deținut, fără documente legale, cantitatea de 210 kg plătică și 20 kg șalău. Cantitatea de pește a fost predată către S.C. P. T. S.R.L. Jurilovca, conform notei de recepție și constatare a diferențelor nr.786 din 29.11.2012.

Organele poliției de frontieră au lăsat în custodia martorului M. N.-C. autoturismul marca Opel Astra, cu nr. de înmatriculare_ .

S-a apreciat că, în drept, fapta inculpaților C. M.-I. și G. C.-F. care la data de 29.11.2012, au deținut și transportat cu autoturismul marca Opel Astra, cu numărul de înmatriculare_, condus de către numitul M. N.-C., cantitatea de 210 kg pește specia plătică mică și 20 kg pește specia șalău, pentru care nu dețineau documente de proveniență realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de deținere și transport de pește, fără documente legale, prevăzută de art. 64 lit.h din O. U.G. nr. 23/2008 cu aplicarea art. 5 din C.pen.

În cauză, s-a reținut că sunt aplicabile prevederile art.5 din C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, având în vedere că la data săvârșirii faptei aceasta era prevăzută de art.64 lit. j din O.U.G. nr.23/2008, pedepsită cu amendă de la 6.000 la 10.000 lei, iar în prezent infracțiunea săvârșită de inculpații C. M.-I. și G. C.-F. este prevăzută de art.64 lit. h din O.U.G. nr.23/2008, pedepsită cu amendă, acest ultim text de lege fiind mai favorabil inculpaților, avându-se în vedere dispozițiile art.61 alin. l, 2 și 4 lit. a din C. pen.

În ceea ce privește participația penală a martorului M. N.-C. la săvârșirea infracțiunii comise de inculpații C. M.-I. și G. C.-F. s-a constatat că, din mijloacele de probă administrate în cauză, acesta nu au avut cunoștință de activitatea infracțională a acestora, în cauză fiind administrate probele necesare care au condus la presupunerea rezonabilă că autorii infracțiunii sunt cei doi inculpați, neexistând probe că M. N.-C. a săvârșit acte de complicitate la infracțiunea de deținere și transport de pește fără documente legale, prevăzută de art.48 din C. pen. raportat la art.64 lit. h din O.U.G. nr.23/2008 cu aplicarea art.5 din C. pen.

De asemenea, s-a reținut că situația de fapt se susține cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante; declarații inculpați C. M.-I. și G. C.-F.; declarație martor M. N.-C.; dovezi de ridicare bunuri; proces-verbal de dare în custodie; proces-verbal de predare a bunurilor perisabile și nota de recepție și constatare a deficiențelor nr.786 din 29.11.2012; adresa Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării nr.7178 din 18.03.2013.

Este de menționat că potrivit fișei de cazier judiciar, a rezultat că inculpatului C. M. – I. i-a fost aplicată prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea nr.50/P/2011 din 01.03.2011 sancțiunea administrativă de 500 lei pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.25 rap. la art.208 alin. l, art.209 alin. l lit. a, g, i din C. pen. din 1969.

Prin rezoluția nr. 1133/P/2012 din 04.04.2014 s-a confirmat începerea urmăririi penale cu privire la fapta prevăzută și pedepsită de art.64 lit.j din O.U.G. nr.23/2008.

Prin ordonanța nr. 1133/P/2012 din data de 05.05.2014 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina lui C. M.-I. și G. C.-F. din infr. prev. de art.64 lit. j din O.U.G. nr.23/2008 în art.64 lit. h din O. U.G. nr.23/2008 cu aplicarea art.5 din C. pen.

Prin ordonanța nr. 1133/P/2012 din 05.05.2014 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații C. M.-I. și G. C.-F. pentru infracțiunea prevăzută de art.64 lit.h din O.U.G. nr.23/2008 cu aplicarea art. 5 din Cpen.

Inculpaților C. M.-I. și G. C.-F. le-au fost aduse la cunoștință drepturile și obligațiile prevăzute de art. 108 și art. 83 din C. proc. pen., întocmindu-se procesele - verbale din 03.06.2014.

Conform prevederilor art. 20 din C.proc.pen., persoana vătămată Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării s-a constituit parte civilă împotriva inculpaților C. M.-I. și G. C.-F. conform adresei nr.7178 din 18.03.2013 cu suma de 817,50 lei reprezentând prejudiciul material produs prin comiterea faptei de către inculpați.

La termenul de judecată din data de 03.02.2015, inculpații au declarat că recunosc săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare al instanței și au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care și le-a însușesc în totalitate, nesolicitând administrarea probei cu înscrisuri.

Raportat la faptul că inculpații a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care și le-au însușit, în cauză s-a procedat în conformitate cu dispozițiile art.396 Cod procedură penală.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

În fapt, în ziua de 29.11.2012 inculpații C. M.-I. și G. C.-F. s-au hotărât să se deplaseze în localitatea Sălcioara, județul Tulcea pentru a achiziționa o cantitate de pește, și în acest sens cei doi inculpați au luat legătura cu martorul M. N.-C. căruia i-au propus să îi transporte cu un autoturism până în această localitate.

Martorul M. N.-C. a condus astfel autoturismul marca Opel Astra, cu numărul de înmatriculare_ până în localitatea Sălcioara, unde inculpații C. M.-I. și G. C.-F. au achiziționat de la o persoană neidentificată cantitatea de 230 kg pește proaspăt, diferite specii, pește care l-au depozitat în portbagajul autoturismului, în mai mulți saci de rafie.

La ieșirea din localitatea Sălcioara, M. N.-C. a fost oprit de un echipaj al poliției de frontieră, care a efectuat un control al autoturismului, constatând astfel că în portbagaj se află depozitată cantitatea de 230 kg pește proaspăt, respectiv 210 kg specia plătică și 20 kg specia șalău.

Cu ocazia depistării de către organele de cercetare penală din cadrul S.P.T.F. Tulcea, inculpații C. M.-I. și G. C.-F. au declarat că întreaga cantitate de pește le aparține și au cumpărat-o de la o persoană necunoscută din localitatea Sălcioara, județul Tulcea, precizând că nu dețin documente de proveniență a acestei cantități de pește.

Aceste aspecte au fost susținute de inculpați și cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale, precizând de asemenea că martorul M. N.-C. nu a achiziționat nicio cantitate de pește și nu are nicio contribuție la săvârșirea infracțiunii.

Organele de cercetare penală au procedat la cântărirea cantității de pește găsită asupra inculpaților, stabilind că aceștia au deținut, fără documente legale, cantitatea de 210 kg plătică și 20 kg șalău. Cantitatea de pește a fost predată către S.C. P. T. S.R.L. Jurilovca, conform notei de recepție și constatare a diferențelor nr.786 din 29.11.2012.

Organele poliției de frontieră au lăsat în custodia martorului M. N.-C. autoturismul marca Opel Astra, cu nr. de înmatriculare_ .

Din evaluarea judiciară a materialului probator administrat în cauză în faza de urmărire penală și raportat la recunoașterea vinovăției inculpaților, se reține existența faptelor și a vinovăției certe a inculpaților, vinovăție dovedită cu declarațiile acestora din faza de urmărire penală și a judecății, coroborate cu proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante; declarații inculpați C. M.-I. și G. C.-F.; declarație martor M. N.-C.; dovezi de ridicare bunuri; proces-verbal de dare în custodie; proces-verbal de predare a bunurilor perisabile și nota de recepție și constatare a deficiențelor nr.786 din 29.11.2012; adresa Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării nr.7178 din 18.03.2013.

Având în vedere că faptele au fost săvârșite de inculpați anterior datei de 01.02.2014, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 64 lit. j din OUG nr. 23/2008, și ținând cont de faptul că OUG 23/2008 a fost modificată prin Legea nr.187/2012 privind punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, instanța reține că infracțiunea prevăzută de art.64 lit.j din OUG 23/2008 este prevăzută în reglementarea actuală la art.64 lit.h din OUG 23/2008 cu modificarea că pedeapsa aplicabilă este amenda (fără a se indica limitele acesteia) și interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă cuprinsă între 1 și 3 ani.

Potrivit art. 61 cod penal, „amenda constă în suma de bani pe care condamnatul este obligat să o plătească statului.

Cuantumul amenzii se stabilește prin sistemul zilelor-amendă. Suma corespunzătoare unei zile-amendă, cuprinsă între 10 lei și 500 lei, se înmulțește cu numărul zilelor-amendă, care este cuprins între 30 de zile și 400 de zile.

Instanța stabilește numărul zilelor-amendă potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepsei. Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se stabilește ținând seama de situația materială a condamnatului și de obligațiile legale ale condamnatului față de persoanele aflate în întreținerea sa.

Limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între 60 și 180 de zile-amendă, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită numai pedeapsa amenzii”.

Ținând cont de prevederile art.396 alin.10 cod procedură penală, urmează ca limitele speciale ale zilelor amendă să fie reduse cu ¼, adică 45 și 135 zile-amendă.

Având în vedere că, potrivit Codului penal, amenda minimă aplicabilă este cuprinsă între 450 lei și 1350 lei, urmează ca la stabilirea pedepsei să fie avute în vedere noile prevederi penale, deoarece constituie lege penală mai favorabilă (conform art.5 cod penal).

Procedând la calificarea juridică, se apreciază că în drept, fapta inculpaților C. M.-I. și G. C.-F. care la data de 29.11.2012, au deținut și transportat cu autoturismul marca Opel Astra, cu numărul de înmatriculare_, condus de către numitul M. N.-C., cantitatea de 210 kg pește specia plătică mică și 20 kg pește specia șalău, pentru care nu dețineau documente de proveniență realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de deținere și transport de pește, fără documente legale, prevăzută de art. 64 lit.h din O. U.G. nr. 23/2008 cu aplicarea art. 5 din C.pen.

În ceea ce privește latura obiectivă, elementul material a constat în acțiunea acestora de a transporta cantitatea de 230 kg pește proaspăt, fără a deține documente legale pentru această cantitate de pește.

Totodată, instanța reține că fapta inculpaților a avut drept urmare prejudicierea patrimoniului părții vătămate Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării cu suma de 817,50 lei, reprezentând contravaloarea cantității de pește.

Legătura de cauzalitate dintre fapta săvârșită de inculpați și urmarea periculoasă produsă este evidentă, întrucât, în urma desfășurării activității de deținere și transport de pește fără documente de proveniență, inculpații au cauzat un prejudiciu fondului piscicol, motiv pentru care partea civilă Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării s-a constituit parte civilă în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 3 lit. a din OUG nr. 23/2008.

În ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunii, aceasta a fost săvârșită sub forma intenției directe potrivit art. 16 alin. 3 lit. a) Cod penal, deoarece, din modul concret de realizare a faptei reținute și din declarația de recunoaștere a inculpatului dată atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței de judecată, rezultă că inculpații au prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptei lor și au urmărit producerea lui prin săvârșirea acesteia.

Având în vedere cele expuse, reținând că fapta există, constituie infracțiune și că a fost săvârșită de inculpați, cu luarea în considerare a scopului pedepsei care îl reprezintă prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, instanța va proceda la stabilirea pedepsei pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, cu observarea condițiilor de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, și anume gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, care se evaluează după criteriile enumerate în text, și anume: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele săvârșite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În ceea ce privește persoana inculpaților, este de subliniat că, potrivit fișei de cazier judiciar rezultă că aceștia se află la primul conflict cu legea penală.

Instanța va reține în favoarea inculpaților faptul că prejudiciul infracțional este mic si ca aceștia au declarat ca sunt de acord cu acoperirea acestuia.

În același timp, instanța va ține cont de persoana inculpaților, în vârstă de 23 de ani (C. M.-I.), respectiv 22 de ani (G. C. – F.), fără antecedente penale, care au avut o atitudine de recunoaștere a faptei săvârșite atât in cursul urmăririi penale cat si în fata instanței de judecata. Totodată, la individualizarea pedepsei instanța urmează a ține cont de faptul că inculpatul C. M.-I. are un copil minor în întreținere, așa cum rezultă din certificatul de naștere ., nr._. Totodată, instanța va avea în vedere faptul că inculpatul G. C. are un loc de muncă stabil în cadrul ., precum și faptul că din caracterizarea depusă la dosar rezultă că acesta are o conduită ireproșabilă la locul de muncă.

Reținând că faptele inculpatului C. M.-I. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de deținere și transport de pește fără documente de proveniență, prevăzută de art. 64 lit. h din OUG nr. 23/2008, cu aplicarea art. 5 cod penal, și procedând la individualizarea pedepsei prin prisma criteriilor prevăzute de art.74 Cod penal, instanța reține totodată că fapta prezintă un grad scăzut de pericol social, că inculpatul se găsește la primul conflict cu legea penală astfel cum rezultă din fișa de cazier atașată la dosar, și că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei în cursul judecății.

Având în vedere aceste considerente, instanța apreciază că este aptă de a asigura deopotrivă constrângerea inculpatului, cât și atenționarea acestuia asupra necesității de a-și îndrepta conduita și de a nu mai comite infracțiuni în viitor aplicarea pedepsei cu amenda penală orientată către minim, astfel încât în baza art. 64 lit. h din OUG nr. 23/2008 cu aplicarea art. 5 cod penal și a art. 396 alin. 10 cod procedură penală, urmează a-l condamna pe inculpatul C. M.-I. la o pedeapsă de 80 de zile amendă, în cuantum de 800 lei și interzicerea dreptului de a pescui pe o durată de 1 an..

Se va atrage atenția inculpatului, asupra dispozițiilor art.63 alin.1 Cod pen., respectiv faptul că sustragerea cu rea-credință de la executarea pedepsei amenzii, conduce la înlocuirea numărului de zile-amendă neexecutate cu un număr corespunzător de zile închisoare.

Suma corespunzătoare unei zile-amendă a fost stabilită la 10 lei, având în vedere că inculpatul nu are un loc de muncă stabil, veniturile acestuia fiind dobândite ocazional.

Reținând că faptele inculpatului G. C. - F. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de deținere și transport de pește fără documente de proveniență, prevăzută de art. 64 lit. h din OUG nr. 23/2008, cu aplicarea art. 5 cod penal, și procedând la individualizarea pedepsei prin prisma criteriilor prevăzute de art.74 Cod penal, instanța reține totodată că fapta prezintă un grad scăzut de pericol social, că inculpatul se găsește la primul conflict cu legea penală astfel cum rezultă din fișa de cazier atașată la dosar, și că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei în cursul judecății.

Având în vedere aceste considerente, instanța apreciază că este aptă de a asigura deopotrivă constrângerea inculpatului, cât și atenționarea acestuia asupra necesității de a-și îndrepta conduita și de a nu mai comite infracțiuni în viitor aplicarea pedepsei cu amenda penală orientată către minim, astfel încât în baza art. 64 lit. h din OUG nr. 23/2008 cu aplicarea art. 5 cod penal și a art. 396 alin. 10 cod procedură penală, urmează a-l condamna pe inculpatul G. C. - F. la o pedeapsă de 80 de zile amendă, în cuantum de 800 lei și interzicerea dreptului de a pescui pe o durată de 1 an..

Se va atrage atenția inculpatului, asupra dispozițiilor art.63 alin.1 Cod pen., respectiv faptul că sustragerea cu rea-credință de la executarea pedepsei amenzii, conduce la înlocuirea numărului de zile-amendă neexecutate cu un număr corespunzător de zile închisoare.

Suma corespunzătoare unei zile-amendă a fost stabilită la 10 lei, instanța apreciind că o amendă orientată către minim este aptă de a asigura reeducarea inculpatului.

În baza art.66 alin. 2 din O.U.G. nr. 23/2008 și art.112 alin.1 lit.e din C.pen. instanța urmează a dispune confiscarea contravalorii cantității de 230 kg pește, diferite specii, ce a fost lăsată de organul de cercetare penală în custodia S.C. P. T. S.R.L., potrivit NRCD nr.786/29.11.2012, urmând ca în conformitate cu prevederile art.66 alin.3 din O.U.G. nr.23/2008 contravaloarea acestei cantități să se facă venit la bugetul de stat.

În baza art.255 din C.proc.pen. instanța va dispune încetarea măsurii custodiei asupra autoturismului marca Opel Astra, cu nr. de înmatriculare_, care a fost lăsată de organele de cercetare penală în custodia martorului M. N.-C.

Referitor la latura civilă, față de recunoașterea pretențiilor civile formulate de partea civilă și de întrunirea condițiilor privind răspunderea civilă delictuală, în baza art. 397 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art.1357 Cod civil, instanța urmează a obliga inculpații la plata sumei de 817,50 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat părții civile de despăgubiri civile către partea civilă A.R.B.D.D. Tulcea.

În baza art.274 Cod procedură penală, va obliga inculpații la 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, fiecare inculpat urmând a suporta câte 200 de lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art.64 lit.h din O.U.G. nr.23/2008 cu aplicarea art. 5 cod penal și a art.396 alin.10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul C. M. – I., fiul lui D. și F., născut la data de 20.09.1992 în Măcin, jud. Tulcea, cu domiciliul în mun. Tulcea, ., jud. Tulcea, CNP_, la o pedeapsă de 80 zile-amendă, în cuantum de 800 lei și interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă de 1 an.

Se atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.63 alin.1 Cod penal, respectiv asupra faptului că sustragerea cu rea-credință de la executarea pedepsei amenzii, conduce la înlocuirea numărului de zile-amendă neexecutate cu un număr corespunzător de zile închisoare.

În baza art.64 lit.h din O.U.G. nr.23/2008 cu aplicarea art. 5 cod penal și a art.396 alin.10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul G. C. – F., fiul lui F. și D., născut la data de 26.09.1993 în Tulcea, jud. Tulcea, cu domiciliul în mun. Tulcea, ., ., ., ., CNP_, la o pedeapsă de 80 zile-amendă, în cuantum de 800 lei și interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă de 1 an.

Se atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.63 alin.1 Cod penal, respectiv asupra faptului că sustragerea cu rea-credință de la executarea pedepsei amenzii, conduce la înlocuirea numărului de zile-amendă neexecutate cu un număr corespunzător de zile închisoare.

În baza art.112 lit.e Cod penal rap. la art.66 alin.2 din O.U.G. nr.23/2008 dispune confiscarea contravalorii cantității de 230 kg pește, diferite specii, ce a fost lăsată de organul de cercetare penală în custodia S.C. P. T. S.R.L., potrivit NRCD nr.786/29.11.2012.

În baza art.66 alin.3 din O.U.G. nr.23/2008 dispune valorificarea în condițiile legii prin S.C. P. T. S.R.L. a cantității de pește confiscate, contravaloarea de 212 lei urmând a se face venit la bugetul de stat.

În baza art. 255 Cod pr.penală dispune încetarea măsurii custodiei asupra autoturismului marca Opel Astra, cu nr. de înmatriculare_, care a fost lăsată de organele de cercetare penală în custodia martorului M. N.-C..

În baza art.397 și art.19 Cod procedură penală raportat la art.1357 cod civil și art.23 alin.3 Cod procedură penală, admite acțiunea civilă promovată de către partea civilă Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării și obligă inculpații la plata sumei de 817,50 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat părții civile.

În baza art.274 Cod procedură penală obligă inculpații la 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, fiecare inculpat urmând a suporta câte 200 de lei.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10 februarie 2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

AlinaCrasovschi D. C.

red.jud. C.A. – 18.02.2015

tehnored D.C 18.02.2015 /7 ex.

..02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni la legea privind fondul piscicol, pescuit şi acvacultură. Legea nr. 192/2001. Sentința nr. 12/2015. Judecătoria BABADAG