Contestaţie la executare (art.598 NCPP). Sentința nr. 54/2015. Judecătoria BĂLCEŞTI

Sentința nr. 54/2015 pronunțată de Judecătoria BĂLCEŞTI la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 270/185/2015

Dosar nr._ contestație la executare

Operator date cu caracter personal 4126

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BĂLCEȘTI, JUDEȚUL V.

Sentința penală nr. 54

Ședința publică din 23 martie 2015

Instanța constituită din:

Președinte - R. V.-O., judecător

Grefier - P. E.

Ministerul Public reprezentat de C. D. I., prim procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești

Pe rol este judecarea contestației la executare formulate de contestatorul C. N., deținut în Penitenciarul Colibași, județul Argeș.

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit contestatorul C. N..

Procedura legal îndeplinită, fără citarea contestatorului.

În conformitate cu disp. art.369 alin.1 C.pr.pen., desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat pe suport audio.

În temeiul art.104 al.10 din Hotărârea nr.387/2005, pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, grefierul referă asupra cauzei, învederând că C. N., în calitate de contestator, nu a răspuns la solicitările instanței, în sensul de a comunica motivele contestației, temeiul juridic și hotărârile judecătorești contestate, iar Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Bălcești a procedat la întocmirea referatului solicitat, din cuprinsul căruia rezultă că numitul C. N. nu figurează cu nicio condamnare în evidențele acestui birou.

Față de conținutul contestației, locul de deținere în care se afla contestatorul la data formulării contestației și art.598 alin.2 C.pr.pen., instanța ridică, din oficiu, excepția de necompetență teritorială și declinarea competenței de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Pitești, județul Argeș.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că se impune admiterea excepției ridicată și declinarea competenței de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Pitești, județul Argeș.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bălcești, la data de 04.03.2015, sub nr._, contestatorul C. N., în prezent deținut în Penitenciarul Colibași, județul Argeș, a formulat contestație la executare împotriva mandatului emis pentru condamnarea sa.

Temeiul juridic nu a fost invocat, iar în probațiune nu s-au anexat niciun fel de înscrisuri.

Față de prevederile art.598 alin.1 lit.d C.pr.pen., incidente prin trimitere la art.3 din Legea nr.255/2013, care se referă la invocarea amnistiei, prescripției, grațierii sau a oricărui alt motiv de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și a oricărui alt incident ivit în cursul executării, și prevederile alin.2 din același text de lege, instanța, la termenul de judecată din 23.03.2015, față de conținutul contestației și locul de deținere în care se află contestatorul, a ridicat din oficiu excepția de necompetență teritorială.

Potrivit normei procedurale sus evocate, contestația la executare se introduce la instanța de executare sau la cea în a cărei circumscripție teritorială se găsește locul de deținere.

Competența instituită nu este una alternativă, ci determinată în exclusivitate de situația celui condamnat, dacă se află sau nu deținut în cursul executării pedepsei în penitenciar.

Așadar, pentru ipoteza contestatorului încarcerat, competența de a se pronunța asupra contestației la executare revine exclusiv instanței corespunzătoare celei care a pronunțat hotărârea de condamnare și în a cărei arie de jurisdicție se află unitatea de detenție la data introducerii acesteia.

Prin prisma considerentelor precedente, instanța urmează să admită excepția invocată și să decline competența de rezolvare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Pitești, în a cărei rază de activitate intră Penitenciarul Colibași, în care contestatorul figura ca deținut la promovarea acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a contestației la executare formulată de contestatorul C. N., deținut în Penitenciarul Colibași, județul Argeș, în favoarea Judecătoriei Pitești, județul Argeș.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din 23 martie 2015, la sediul Judecătoriei Bălcești, județul V..

Președinte, Grefier,

Red. R.V.O.

Tehnored. P.E.

2 ex./31.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare (art.598 NCPP). Sentința nr. 54/2015. Judecătoria BĂLCEŞTI