Contestaţie împotriva hotărârii judecătorului delegat. Sentința nr. 277/2016. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 277/2016 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 16-02-2016 în dosarul nr. 277/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDBRV:2016:002._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 277
Ședința publică din data de 16.02.2016
Instanța constituită din:
Președinte: F. I.
Grefier: G. D. C.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror R. S. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria B.
Pentru astăzi fiind stabilit termenul de soluționare a contestației împotriva hotărârii judecătorului delegat nr. 571/20.11.2015, formulată de contestatorul-condamnat D. A., intimat fiind P. C..
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin. (1) Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din 08.02.2016 astfel cum au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosarul cauzei concluzii scrise, conform prevederilor art. 390 Cod procedură penală, avându-se în vedere complexitatea cauzei, cât și din lipsa de timp pentru a delibera, față de dispozițiile art. 391 Cod procedură penală, a stabilit pronunțarea pentru data de astăzi, 16.02.2016.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 19.01.2016 sub nr._, contestatorul D. A. a formulat contestație împotriva încheierii nr. 571/20.11.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului C., prin care a fost respinsă plângerea sa privind nerespectarea programului de uși deschise.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că nu au fost deschise ușile celulelor la ora 08.00, astfel cum este stabilit programul de către penitenciar, acestea fiind deschise la ora 08.08 minute.
La dosarul cauzei, a fost atașat dosarul nr. 597/2015 al Penitenciarului C., cuprinzând cererea contestatorului, declarația acestuia, răspunsul Penitenciarului C. ca urmare a solicitării Judecătorului de supraveghere a privării de libertate cu privire la comunicarea programului de deschidere a ușilor în data de 10.11.2015, plan de acțiune din data de 10.11.2015, proces verbal de percheziție generală din data de 10.11.2015, încheierea nr. 571/20.10.2015.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, petentul reclamă că în data de 10.11.2015, în timp ce era cazat în camera 2.10 din cadrul Penitenciarului C. nu a fost respectat programul de uși deschise, în sensul că deși acestea trebuiau să fie deschise la ora 08.00, ușa camerei sale a fost deschisă la ora 08.08, în condițiile în care în secția de deținere este afișat programul de deschidere a ușilor care începe la ora 08.00.
Prin încheierea nr. 571/20.11.2015, judecătorul delegate cu supravegherea a dispus respingerea ca nefondată a plângerii formulată de petent.
Instanța și-a format convingerea că soluția judecătorului delegat cu supravegherea este legală și temeinică. Pentru a reține astfel instanța se raportează la prevederile Hotărârea de Guvern nr. 1897/2006, respectiv articolul 21 care stabilește după cum urmează: ”administrația penitenciarului are obligația să aducă la cunoștința persoanelor private de libertate programul zilnic, elaborat în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (2), și să asigure afișarea în locuri vizibile a diferitelor tipuri de programe zilnice”.
Instanța constată că astfel cum rezultă atât din contestația formulată de către petentul condamnat cât și din răspunsul comunicat de către P. C. în cadrul dosarului nr. 597/2015, programul de deschidere a ușilor începe la ora 08.00.
Cu toate acestea, față de celelalte înscrisuri depuse la dosar de către P. C., respectiv planul de acțiune din data de 10.11.2015 și procesul verbal de percheziție generală din data de 10.11.2015 instanța reține că în ziua în care petentul condamnat a reclamat faptul că ușile camerei în care acesta era cazat au fost deschise cu 8 minute întârziere a fost efectuată o activitate de percheziție generală la camera de deținere E 2.40 din cadrul secției E 2.
Instanța constată că deschiderea și închiderea ușilor camerelor de deținere poate fi subordonată pentru scurte perioade de timp comandamentelor referitoare la securitatea locului de deținere, astfel cum a fost și cazul zilei de 10.11.2015 ca urmare a percheziției generale desfășurate în cadrul camerei de deținere E 2.40 - secția E 2.
Astfel, instanța apreciază ca fiind justificată întârzeierea foarte scurtă în deschiderea ușii camerei de cazare (aproximativ 8 minute) a petentului condamnat față de activitatea de percheziție generală desfășurată conform planului de acțiune și procesului verbal depuse la dosarul nr. 597/2015 de către administrația Penitenciarului C..
În concluzie, în baza art. 56 alin. 12 raportat la art. 39 alin. 14-19 din Legea 254/201, instanța va respinge contestația împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate nr. 571/20.11.2015 formulată de contestatorul D. A., fiul lui G. I. și A., născut la data de 31.05.1984, deținut în P. Poarta Albă.
În baza art. 275 alin. 2 Cod Procedură Penală va obliga petentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 50 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 56 al. 12 raportat la art. 39 alin. 14-19 din Legea 254/2013 respinge ca neîntemeiată contestația împotriva încheierii nr. 571/20.11.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate formulată de petentul condamnat D. A., fiul lui G. I. și A., născut la data de 31.05.1984, deținut în P. Poarta Albă.
În baza art. 275 al. 2 Cod Procedură Penală, obligă Petentul condamnat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.02.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
F. I. G. D. C.
Red./tehnored. F.I.
5 ex. / 18.02.2016
| ← Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr.... | Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 328/2016.... → |
|---|








