Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 321/2016. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 321/2016 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 19-02-2016 în dosarul nr. 321/2016

Cod ECLI

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ NR. 321

Ședința publică din data de 19.02.2016

Instanța constituită din:

Președinte: A. A.

Grefier: C. C. G.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror M. M. B. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria B.

Pentru astăzi fiind stabilit termenul de pronunțare asupra cauzei penale privind pe condamnata D. R., având ca obiect contestația la executare formulată de către Biroul de executări penale din cadrul Judecătoriei B..

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin. (1) Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din 27.01.2016 astfel cum au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsa de timp pentru a delibera, față de dispozițiile art. 391 Cod procedură penală, a amânat pronunțarea pentru data de 11.02.2016 și apoi pentru 19.02.2016.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub numărul de mai sus la data de 17.11.2015, Biroul executări penale din cadrul Judecătoriei B. a formulat contestație la executare prin care a solicitat să se analizeze oportunitatea aplicării în cauză a dispozițiilor art 598 alin1 lit d Cpp, raportat la eventuala împlinire a termenului de prescripție a executării pedepsei.

În susținerea cererii s-a arătat următoarele:

Prin sentința penală nr.1785 din data de 09.07.2004 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr 1760/2003,rămasă definitivă prin decizia penală nr 668/15.11.2005 a Curții de Apel Cluj, inculpata D. R.( fiica lui I. și M. născută la data de 01.12.1983 în municipiul T., jud G., CNP._,ultimul domiciliu cunoscut în municipiul F.,. a, . . jud B. ) a fost condamnată la pedeapsa de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de at 64 lit a și b Cp pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale a închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, faptă prev de art 329 alin1, 2 și 3 Cp din 1969 cu aplic art 41 alin2 Cp din 1969.

După rămânerea definitivă a sentinței penale, la data de 28 .11.2005, a fost emis de către Judecătoria B., mandatul de executare a pedepsei închisorii nr 3000/2004, mandat ce nu a fost pus în executare, întrucât condamnata s-a sustras de le executarea pedepsei, fiind dată în urmărire națională prin dispoziția IGPR nr_ din data de 30.11.2005 și urmărire internațională prin mesajul nr 4132 din 23 .03.2006, dosar U.I._/PL/23.02.2006.

La data de 22.03.2010 s-a emis de către Judecătoria B., mandatul european de arestare și până la această data persoana condamnată nu a fost arestată pe teritoriul altui stat, în vederea extrădării către România.

Se arată în cerere că potrivit art 598 lit d Ncpp,contestația contra executării hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia,prescripția,grațierea sau orice altă cauză de stingere sau de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.

Raportat la aspectele menționate mai sus, se solicită a se analiza oportunitatea aplicării în cauză a dispozițiilor art 598 alin1 lit d Ncpp, raportat la eventuala împlinire a termenului de prescripție a executării pedepsei.

La dosarul cauzei a fost depus suplimentul dosarului 1760/2003 al Judecătoriei B. dosar ce conține mandatul european de arestare european,adresa nr 7367/SR din 30.10.2014emisă de Serviciul de Investigații Criminale,adresa nr_/SR din data de 26 .06.2015 emisă Serviciul de Investigații Criminale, adresa nr_/SR din data de 22 .01.2015 emisă Serviciul de Investigații Criminale, mandat de executare nr 1785 din data de 09.07.2004, cerere de verificare la evidență populație ,adresa nr 2251 din data de 05.12.2005 emisă de Primăria comunei Certești, adresa nr ._ din data de02.12.2005 emisă Serviciul de Investigații Criminale, adresa nr_ din data de 27 .01.2006 emisă Serviciul de Investigații Criminale,adresa nr_/Pl /23.02.2006 emisă de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională – Biroul Național Interpol și adrese emise către Serviciul de Investigații Criminale, adresa nr_ din data de 12.03.2010 emisă Serviciul de Investigații Criminale, adresa nr_ din data de 08.02.2013 emisă Serviciul de Investigații Criminale, mandat de urmărire internațională în vederea extrădării și adrese emise către Serviciul de Investigații Criminale.

Analizând actele dosarului, instanța constată că prin sentința penală nr. 1785 din data de 09.07.2004, pronunțată de Judecătoria B.,în dosarul penal nr. 1760/2003, rămasă definitivă prin decizia penală nr 668 din data de 15.11.2005 a Curții de Apel B., s-a dispus condamnarea inculpatei D. R.( fiica lui I. și M. născută la data de 01.12.1983 în municipiul T., jud G., CNP._,ultimul domiciliu cunoscut în municipiul F.,. B,. ) la pedeapsa de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de at 64 lit a și b Cp pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale a închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, faptă prev de art 329 alin1, 2 și 3 Cp din 1969 cu aplic art 41 alin2 Cp din 1969.

În sarcina inculpatei D. R. s-a reținut că, în perioada aprilie 2002- mai 2003, împreună cu concubinul său Ș. Flauvius – I.,administrator al barului Ecstasis din municipiul F. aparținând . SRL, au constrâns mai multe fete majore și minore care lucrau bar ca dansatoare, să se prostitueze, acestea întreținând relații contra cost cu clienții localului, la un tarif cuprins între 50 și 100 euro.

După rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 1785/2004 pronunțată de Judecătoria B., la data de 28 .11.2005, a fost emis de către Judecătoria B., mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.3000/2004,mandat ce nu a putut fi dus la îndeplinire întrucât condamnata s-a sustras de la executarea pedepsei.

La data de 22.03.2010 s-a emis de către Judecătoria B., mandatul de aretare european iar la data de 10.10.2013 mandatul de urmărire internațională în vederea extrădării.

Instanța va avea în vedere dispozițiile art. 162 alin. 1 lit. b Ncp în conformitate cu care termenul de prescripție al executării pedepsei este de 5 ani la care se adaugă durata pedepsei aplicate (în speță 5ani), respectiv 10 ani .

În conformitate cu art. 162 alin. 2 Ncp acest termen curge de la data la care hotărârea de condamnare a rămas definitivă 15.11.2005, astfel că termenul s-a împlinit la data de 15.11.2015.

Instanța va avea în vedere și dispozițiile art. 163 Ncp în conformitate cu care cursul termenului prescripției se întrerupe prin începerea executării pedepsei sau prin săvârșirea din nou a unei infracțiuni.

În speță, instanța constată că nu a existat o începere a executării pedepsei, astfel că nu este incident acest caz de întrerupere a prescripției.

Cu referire la mandatul european de arestare emis în cauză, instanța va avea în vedere că acestea a fost transmis prin difuzare și nu în mod direct către autoritățile judiciare ale unui stat determinat astfel că, după cum a decis și ÎCCJ prin decizia 2/2012 în soluționarea unui recurs în interesul legii, nu a produs o întrerupere a prescripției răspunderii penale. În ceea ce privește mandatul de urmărire internațională în vederea extrădării, în aceeași decizie, ICCJ a stabilit ca atâta vreme cât persoana nu este localizată și statul de executare nu este cunoscut, se conturează o imposibilitate obiectivă de formulare/depunere a cererii de extrădare, autoritățile române neavând posibilitatea unei manifestări efective în vederea tragerii la răspundere penală a persoanei respective sau a supunerii acesteia la executarea unei pedepse, manifestare ce ar fi de esența cauzelor ce întrerup prescripția.

Prin urmare, constatând că nu a existat nici un caz de întrerupere a cursului prescripției și nici de suspendare, instanța reține că acesta a curs neîntrerupt de la data de 15.11.2005 împlinindu-se la data de 15.11.2015.

Față de acestea, instanța va admite contestația la executare formulată de Biroul executări penale din cadrul Judecătoriei B. și va constata intervenită prescripția executării pedepsei de 5 ani închisoare aplicată numitei D. R.( fiica lui I. și M. născută la data de 01.12.1983 în municipiul T., jud G., CNP._,ultimul domiciliu cunoscut în municipiul F.,. a, . . jud B. ), condamnată prin sentința penală nr. 1785 din data de 09.07.2004 pronunțată de Judecătoria B., rămasă definitivă prin decizia penală, nr 668/15.11.2005 a Curții de Apel Cluj urmând a dispune anularea mandatului de executare emis pe numele acestuia precum, a mandatului european de arestare din data de 22.03.2010, precum și a mandatului de urmărire internațională în vederea extrădării din data de 10.10.2013.

În baza art 272 Ncpp onorariu apărătorului din oficiu în sumă de 130 lei se avansa din fondurile Tribunalului B. și se va vira în contul Baroului de Avocați.

În baza art. 275 alin. 3 Ncpp cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 598 alin. 1 litera d Ncpp admite contestația la executare formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei B. și în consecință:

În baza art. 161 alin. 1, 162 alin 1 lit. b Ncp constată intervenită prescripția executării pedepsei de 5 ani închisoare aplicată numitei D. R.( fiica lui I. și M. născută la data de 01.12.1983 în municipiul T., jud G., CNP._,ultimul domiciliu cunoscut în municipiul F.,. a, ., jud B. ), condamnată prin sentința penală nr. 1785 din data de 09.07.2004 pronunțată de Judecătoria B. rămasă definitivă prin decizia penală, nr 668/15.11.2005 a Curții de Apel Cluj .

Anulează mandatul de executare emis în baza sentinței de mai sus, respectiv mandatul nr. 3000/2005 emis pe numele condamnatei la data de 28.11.2005de Judecătoria B. precum, și mandatul european de arestare din data de 22.03.2010, și a mandatului de urmărire internațională în vederea extrădării din data de 10.10.2013.

În baza art 272 Ncpp onorariu apărătorului din oficiu în sumă de 130 lei se avansează din fondurile Tribunalului B. și se virează în contul Baroului de Avocați.

În baza art. 275 alin. 3 Ncpp cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 19.02.2016.

JUDECĂTOR, GREFIER,

A. A. E. C. C. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 321/2016. Judecătoria BRAŞOV