Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 172/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 172/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 09-06-2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

.

SENTINȚA PENALĂ Nr. 172/2015

Ședința publică de la 09 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. A.

Grefier I. B.

Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Călărași

Procuror – A. D.

Pe rol se află soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul D. N., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași nr. 953/P/2014 pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 C.pen. și de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 38 alin. 2 C.pen.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat inculpatul, D. N. (CI . nr._).

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 257 și urm. C.proc.pen. rap. la art. 353 C.proc.pen.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, prin care s-au evidențiat părțile și obiectul cauzei, după care:

În considerarea dispozițiilor art.374 C.proc.pen., se dă citire actului prin care s-a dispus trimiterea în judecată, se explică inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce, fiind înștiințat totodată, cu privire la dreptul de a nu face nicio declarație. Se aduce la cunoștință inculpatului că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa și că are dreptul de a pune întrebări și de a da explicații în tot cursul cercetării judecătorești, când socotește că este necesar.

Conform art. 374 alin. 4 C.proc.pen. instanța pune în vedere inculpatului dispozițiile art. 396 alin. 10 C.proc.pen. referitoare la reducerea cu o treime a limitelor pedepsei prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, în cazul recunoașterii învinuirii.

Inculpatul precizează că recunoaște faptele pentru care a fost trimis în judecată și că înțelege să fie judecat conform procedurii prevăzută de lege, referitoare la recunoașterea vinovăției, numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Instanța pune în discuție solicitarea inculpatului.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune solicitării puse în discuție.

Instanța admite cererea de judecarea a cauzei potrivit procedurii de recunoaștere a vinovăției și, în continuarea cercetării judecătorești, în conformitate cu dispozițiile art. 378 C.proc.pen. procedează la ascultarea inculpatului, D. N., depoziția dată fiind consemnată în scris, conform prevederilor art. 110 C.proc.pen., și atașată la filele nr. 16-17 din dosar.

La interpelarea instanței reprezentantul Ministerului Public și av. T. A. pentru inculpat precizează că nu mai au cereri noi de formulat.

Instanța ia act de aceste precizări, în conformitate cu dispozițiile art. 387 alin. 2 C.proc.pen. declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri în fond.

Reprezentantul Ministerului Public, solicită condamnarea inculpatului, D. N., pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 C.pen. și de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 38 alin. 2 C.pen. Ca modalitatea de executare, solicită a se dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate. Totodată, solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.

Inculpatul lasă la aprecierea instanței soluția ce urmează a fi pronunțată și având ultimul cuvânt, își exprimă regretul nespus al săvârșirii faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

INSTANȚA

Asupra prezentei cauze penale:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași nr. 953/P/2014, a fost trimis în judecată inculpatul D. N., fiul lui G. si F., nascut la data de 09.09.1967 in ., domiciliat in ., identificat prin CI . nr._, avand CNP_, cetatean roman, necasatorit, stagiu militar satisfacut, studii medii, angajat ca electrician in cadrul . – Vilcele, fara antecedente penale, pentru savârsirea infractiunilor de „conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului” prevazuta de art.336 alin. 1 Cod Penal si „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care nu poseda permis de conducere” prevazuta de art.335 alin.1 Cod penal, ambele cu aplicarea art.38 alin.2 Cod Penal.

În fapt, s-a reținut că în data de 21.03.2014, ora 15:30, inculpatul D. N. a sustras autoturismul marca „Dacia”cu nr. de inmatriculare_, apartinand persoanei vatamate I. L., si l-a condus pe drumurile publice din . poseda permis de conducere, fiind surprins in cursul aceleiasi zile in jurul orei 17:30 de catre organele de politie. Procedand la oprirea regulamentara a autoturismului in cauza, a fost identificat conducatorul acestuia in persoana inculpatului D. N. care a declarat in fata organelor de politie ca nu poseda permis de conducere si ca a consumat bauturi alcoolice anterior in cursul aceleiasi zile. Intrucat inculpatul D. N. prezenta halena alcoolica a fost condus la Spitalul Judetean Calarasi, unde i-a fost prelevata o mostra biologica la ora 18:07, refuzand-o pe a doua, rezultand o alcoolemie de 1,40 g/l alcool pur in sange.

Inculpatul D. N. a recunoscut savarsirea infractiunilor retinute in sarcina sa, fiind consecvent in declaratii. Acesta a declarat ca la data de 21.03.2014, in jurul orei 15 :00, a sustras autoturismul marca « Dacia » cu numarul de inmatriculare_, apartinand persoanei vatamate I. L., si l-a condus pe drumurile publice din . recunoscut ca anterior in cursul aceleiasi zile a consumat bauturi alcoolice precum si faptul ca nu avea permis de conducere. Inculpatul s-a aratat de acord sa presteze munca neremunerata in folosul comunitatii.

Persoana vatamata I. L.-I. a declarat ca la data de 21.03.2014, in jurul orei 08 :30, a parcat autoturismul marca « Dacia 1305 » cu numarul de inmatriculare_ in fata locuintei mamei sale, lasandu-l cu cheile in contact. Ulterior in cursul aceleiasi zile a constatat lipsa autoturismului si a anuntat organele de politie, afland in jurul orei 17 :30 ca autoturismul i-a fost sustras de catre inculpatul D. N.. Intrucat persoana vatamata si-a recuperat prejudiciul a aratat ca nu are pretentii de natura civila sau penala fata de inculpatul D. N., impacandu-se cu acesta. Avand in vedere ca atat inculpatul D. N. cat si persoana vatamata I. L.-I. au aratat ca solicita stingerea litigiului intre ele urmeaza a se constata ca a intervenit cazul de impiedicare al exercitarii actiunii penale prevazut de art.16 alin.1 lit. g) Cod proc.pen., respectiv „impacarea partilor”, cu privire la savarsirea infractiunii de „furt” prevazuta de art.228 alin.1 Cod Penal, in dauna persoanei vatamate I. L. I.”.

Din buletinul de analiza toxicologica alcoolemie nr.255/A12/153 din 25.03.2014 reiese ca inculpatului D. N. i-a fost prelevata o singura la ora 18:07, refuzand-o pe a doua, rezultand o alcoolemie de 1,40 g/l alcool pur in sange .

Din adresa nr._/25.03.2014 emisa de Inspectoratul General al Politiei Romane – Serviciul Rutier reiese ca inculpatul D. N. nu figureaza ca posesor de permis de conducere.

Din adresa nr. R776/31.03.2014 emisa de Primaria comunei Vilcele, jud. Calarasi, reiese ca strazile Calarasilor, Sperantei, N. T. si drumul pietruit – asociatie de comune Independenta-Al.O.-Vilcele-V. Tepes erau deschise la data de 21.03.2014 circulatiei pe drumurile publice.

Situatia de fapt expusa mai sus se dovedeste cu urmatoarele mijloace de proba: procesul-verbal de sesizare din oficiu, declaratia inculpatului D. N., declaratia persoanei vatamate I. L.-I., buletinul de analiza toxicologica alcoolemie nr.255/A12/153 din 25.03.2014, adresa nr._/25.03.2014 emisa de Inspectoratul General al Politiei Romane – Serviciul Rutier, adresa nr. R776/31.03.2014 emisa de Primaria comunei Vilcele, jud. Calarasi, fisa cazier judiciar a inculpatului D. N..

În drept, faptele inculpatului D. N. care, la data de 21.03.2014, ora 15:30, a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de inmatriculare_, aparținând persoanei vătămate I. L.-I., pe drumurile publice din ., fara a poseda permis de conducere si avand o alcoolemie de 1,40g/l alcool pur in sange, intrunesc elementele constitutive ale infractiunilor de „conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului” fapta prevazuta de art.336 alin. 1 Cod Penal si „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care nu poseda permis de conducere” prevazuta de art.335 alin.1 Cod penal, ambele cu aplicarea art.38 alin.2 Cod Penal.

Sub aspectul laturii subiective se constata ca inculpatul a savarsit infractiunile in forma de vinovatie a intentiei directe, acesta prevazand rezultatul faptei sale si urmarind producerea lui.

Inculpatul D. N. este in varsta de 48 de ani, necasatorit, stagiu militar satisfacut, studii medii, angajat ca electrician in cadrul . – Vilcele, fara antecedente penale,

Inculpatul a avut o atitudine sincera in raport cu organele de urmarire penala, recunoscand savarsirea infractiunilor retinute in sarcina sa.

La primul termen de judecata inculpatul a inteles sa beneficieze de prevederile art. 374 cod procedura penala, solicitand ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, recunoscând în totalitate faptele reținute în sarcina sa, intelegand sa beneficieze de dispozițiile art. 396 alin. (10).

Analizând actele și lucrările dosarului, raportat la recunoașterea inculpatului și la ansamblul materialului probator administrat, instanța reține că faptele inculpatului care, la data de 21.03.2014, ora 15:30, a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de inmatriculare_, aparținând persoanei vătămate I. L.-I., pe drumurile publice din ., fara a poseda permis de conducere si avand o alcoolemie de 1,40g/l alcool pur in sange, intrunesc elementele constitutive ale infractiunilor de „conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului” fapta prevazuta de art.336 alin. 1 Cod Penal si „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care nu poseda permis de conducere” prevazuta de art.335 alin.1 Cod penal, ambele cu aplicarea art.38 alin.2 Cod Penal.

Astfel, elementul material al laturii obiective al faptelor constă în conducerea autoturismului de către inculpat pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibație alcoolică de 1,40 gr/‰ alcool pur în sânge, deși nu avea permis de conducere.

Urmarea imediată a faptei constă într-o stare de pericol abstract creată de inculpat pentru siguranța circulației rutiere și a pietonilor.

Față de faptul că infracțiunile pentru care este judecat inculpatul sunt de pericol abstract, legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată produsă rezultă din însăși materialitatea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, instanța reține că inculpatul a cunoscut și, chiar dacă nu a urmărit, a acceptat faptul că avea o alcoolemie peste limita legală în timp ce conducea un autovehicul pe drumurile publice, astfel că fapta a fost săvârșită cu vinovăția în forma intenției indirecte, și a cunoscut faptul că nu avea permis de conducere, astfel că fapta a fost săvârșită cu vinovăția în forma intenției directe.

La stabilirea pedepsei, instanta va tine seama de limitele de pedeapsa prevazute in partea speciala a codului penal, de dispozitiile art. 396 alin. 10 cod procedura penala, si de criteriile generale de individualizare a pedepsei stabilite de art. 74 cod penal, respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; modul de săvârșire a infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și-n cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială;”

Astfel, instanța constatând că inculpatul a avut o conduită bună anterior săvârșirii infracțiunii și a cooperat cu organele de poliție, având o atitudine sinceră pe tot parcursul urmăririi penale cât și al judecății, este o persoană care deși este cunoscută cu antecedente penale, acestea sunt pentru fapte ce nu atrag starea de recidivă, și, ținând cont de limitele de pedeapsă prevăzute de lege astfel reduse potrivit prevederilor art. 374 alin. 4 C procedură penală va condamna pe inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului și la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

În temeiul dispozițiilor art. 38 alin. 2 cod penal, inculpatul va executa o pedeapsa rezultantă de 10 luni și 20 de zile de închisoare.

În baza prevederilor art. 83 din noul C.p. va dispune amânarea aplicării pedepsei, fiind îndeplinite condițiile legale.

În temeiul dispozițiilor art. 84 din noul cod penal, va stabili un termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a sentinței.

În baza prevederilor art. 85 noul cod penal, pe durata termenului de supraveghere, persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 noul C.p. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 398 N.c.pr.p. rap. la art. 274 al.1 N.c.pr.p. va obliga inculpatul la 80 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru aceste motive, în baza dispozițiilor art. 335 alin. 1 cod penal, cu aplicarea prevederilor art. 396 alin. 10 C.pr.pen, va condamna pe inculpatul D. N., fiul lui G. si F., nascut la data de 09.09.1967 in ., domiciliat in ., identificat prin CI . nr._, avand CNP_, cetatean roman, necasatorit, stagiu militar satisfacut, studii medii, angajat ca electrician in cadrul . – Vilcele, fara antecedente penale, la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

În baza dispozițiilor art. 336 alin. 1 cod penal, cu aplicarea prevederilor art. 396 alin. 10 C.pr.pen, va condamna pe inculpatul D. N., fiul lui G. si F., nascut la data de 09.09.1967 in ., domiciliat in ., identificat prin CI . nr._, avand CNP_, cetatean roman, necasatorit, stagiu militar satisfacut, studii medii, angajat ca electrician in cadrul . – Vilcele, fara antecedente penale, la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

În temeiul dispozițiilor art. 39 lit. b cod penal, inculpatul va executa o pedeapsă rezultantă de 10 luni și 20 de zile.

În baza prevederilor art. 83 din noul C.p. va dispune amânarea aplicării pedepsei.

În temeiul dispozițiilor art. 84 din noul cod penal, va stabili un termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a sentinței.

În baza prevederilor art. 85 noul cod penal, pe durata termenului de supraveghere, persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 noul C.p. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 398 N.c.pr.p. rap. la art. 274 al.1 N.c.pr.p. va obliga inculpatul la 80 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza dispozițiilor art. 335 alin. 1 cod penal, cu aplicarea prevederilor art. 396 alin. 10 C.pr.pen, condamnă pe inculpatul D. N., fiul lui G. si F., nascut la data de 09.09.1967 in ., domiciliat in ., identificat prin CI . nr._, avand CNP_, cetatean roman, necasatorit, stagiu militar satisfacut, studii medii, angajat ca electrician in cadrul . – Vilcele, fara antecedente penale, la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

În baza dispozițiilor art. 336 alin. 1 cod penal, cu aplicarea prevederilor art. 396 alin. 10 C.pr.pen, condamnă pe inculpatul D. N., fiul lui G. si F., nascut la data de 09.09.1967 in ., domiciliat in ., identificat prin CI . nr._, avand CNP_, cetatean roman, necasatorit, stagiu militar satisfacut, studii medii, angajat ca electrician in cadrul . – Vilcele, fara antecedente penale, la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

În temeiul dispozițiilor art. 39 lit. b cod penal, inculpatul va executa o pedeapsă rezultantă de 10 luni și 20 de zile.

În baza prevederilor art. 83 din noul C.p. va dispune amânarea aplicării pedepsei.

În temeiul dispozițiilor art. 84 din noul cod penal, va stabili un termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a sentinței.

În baza prevederilor art. 85 noul cod penal, pe durata termenului de supraveghere, persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 noul C.p. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 398 N.c.pr.p. rap. la art. 274 al.1 N.c.pr.p. va obliga inculpatul la 80 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.

Pronunțată în ședința publică din 9.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. I. B. I.

Red. A.I.

Tehnored. B.I.

Expl. 5/03.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 172/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI