Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 207/2015. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 207/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 03-11-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SECȚIA PENALĂ
SENTINTA PENALA NR. 207
Ședința publică de la 03 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. P.
Grefier: V. J.
Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Câmpina – a fost reprezentat de procuror D. M.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul B. I., având ca obiect - conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art. 335 Cp).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul, asistat de apărător din oficiu, av. G. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată și că la dosar a fost depusă fișa de cazier judiciar a inculpatului, după care:
Instanța procedează la identificarea inculpatului, după care, conform art. 374 al. 1 Cpp, s-a dat citire actului de sesizare.
Instanța, conform art. 374 al. 2 Cpp, îi aduce inculpatului la cunoștință drepturile pe care le are în procesul penal și faptul că poate solicita judecarea potrivit procedurii simplificate în cazul recunoașterii învinuirii.
Apărătorul inculpatului arată că acesta dorește să fie judecat în baza procedurii simplificate, astfel că instanța, în conformitate cu art. 107 și urm. Cpp, procedează la audierea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu admiterea cererii inculpatului de judecare potrivit procedurii în cazul recunoașterii vinovăției.
Instanța, în baza art. 375 al. 1 Cpp, admite cererea inculpatului de judecare potrivit procedurii în cazul recunoașterii vinovăției.
Nemaifiind alte cereri, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul cu privire la fondul cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public arată că în cauză există probele necesare care să înlăture prezumția de nevinovăție cu privire la săvârșirea faptei de către inculpat. Astfel, solicită condamnarea acestuia la o pedeapsă cu închisoarea, cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, prev. de art. 335 Cp.
Apărătorul inculpatului solicită a se face aplicarea disp. art. 396 al. 10 Cpp rap. la art. 375 Cpp, în sensul reducerii limitelor de pedeapsă, față de recunoașterea învinuirii de către inculpat. În circumstanțiere, solicită a se avea în vedere atitudinea sinceră a inculpatului, care este căsătorit, are doi copii minori și studii profesionale. De asemenea, solicită aplicarea unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere a executării.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că regretă săvârșirea faptei.
INSTANȚA
Asupra cauzei penale de față,
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina emis sub nr. 1384/P/2015 la data de 1.07.2015 a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul B. I., fiul lui V. si V., născut la data de 18.12.1971, în . ,pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fara permis de conducere prev. de art. 335 al.l Cp constând în aceea că în dimineața zilei de 14.05.2015, in jurul orei 08.45, a condus autovehiculul proprietate personala marca Renault Laguna, cu nr. de înmatriculare_, pe drumurile publice din județul Prahova, in direcția Filipestii de Targ - Magureni, fara a poseda permis de conducere, pentru nici o categorie de autovehicule.
Prin încheierea de ședință din data de 8.09.2015, judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 346 al. 2 Cpp, a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecății.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt: în dimineața zilei de 14.05.2015, in jurul orei 08.45, inculpatul B. I.,in vârsta de 43 ani, a condus pe drumurile publice din jud. Prahova, autovehiculul proprietate personala marca Renault Laguna, cu nr. de înmatriculare_, in direcția Filipestii de Targ - Magureni.
Inculpatul se afla singur in mașina. In timp ce rula pe D.J. 720, pe raza satului Calinesti, ., inculpatul a fost oprit pentru control de organele de politie care, urmare verificărilor efectuate au constatat ca inculpatul nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
Inculpatul a recunoscut comiterea faptei. A declarat că, in dimineața zilei de 13.05.2015, pentru a nu intarzia la serviciu a condus autovehiculul mai susmenționat din localitatea de domiciliu (. locul de munca, cca. 10 km, pe DJ 101P, iar a doua zi, după terminarea programului de lucru s-a deplasat cu același autovehicul înapoi spre domiciliu, fiind surprins in trafic de organele de politie. Inculpatul B. I. regreta fapta comisa.
Situația de fapt reținută rezultă cu certitudine din mijlocele de probă administrate în faza urmăririi penale: proces verbal de constatare - f. 5;proces-verbal de consemnare a declarației - f. 6;verificarea efectuata de organele in drept din care rezulta ca inculpatul nu poseda permis de conducere - f. 17, 22;declarația martorului - f. 14;copii acte autovehicul - f. 18,19; cazier judiciar - f. 20;procese verbale de constatare -f. 22,25;copie ordonanța renunțare la urmărire penala - f. 23 - 24; coroborate cu declarațiile inculpatului - f. 8-9,11-12;
Cu ocazia audierii sale în instanță, cu respectarea garanțiilor procesuale, în prezența apărătorului din oficiu,la termenul de judecată din data de 03.11.2015, inculpatul a declarat că a luat cunoștință de rechizitoriu și recunoaște săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată,solicită aplicarea procedurii simplificate prev. de art. 375 Cpp, în sensul ca judecata să aibă loc în baza probatoriului de la urmărirea penală pe care le recunoaște și le însușește. A mai menționat ca dorește sa dea declarații in cauza, știe pentru ce este trimis in judecata și recunoaște săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis,prev de art 335 C.p. Totodată, inculpatul a precizat că este de acord să presteze o activitate neremunerată în folosul comunității .
Prin ordonanța din data de 18.09.2013, in dosarul 3648/P/2013 al Parchetului de pe langa Judecătoria Câmpina, s-a dispus renunțarea la urmărirea penala pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fara permis de conducere prev. de art. 335 al.l Cp. si efectuarea a 40 de zile munca neremunerata in folosul comunității insa pnaa la data de 30.06.2015, inculpatul nu a început efectuarea obligației.
În drept: fapta inculpatului B. I. constând în aceea că a condus in dimineața zilei de 14.05.2015, in jurul orei 08.45, autovehiculul proprietate personala marca Renault Laguna, cu nr. de înmatriculare_, pe drumurile publice din județul Prahova, in direcția Filipestii de Targ - Magureni, fara a poseda permis de conducere, pentru nici o categorie de autovehicule, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 al. 1 Cp.,
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța va avea în vedere dispozițiile părții generale a codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de partea specială a codului penal, reduse cu o treime conform art. 396 al. 10 rap. la art. 375 Cpp, iar conform art. 74 Cp, va avea în vedere împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, starea de pericol creată pentru valorile sociale ocrotite de norma penală incriminatoare, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, care este în vârstă de 43 de ani, este căsătorit, are doi copil minor în întreținere, este absolvent de școala profesionala, are un loc de muncă, nu este cunoscut cu antecedente penale și a avut o atitudine sinceră pe parcursul ambelor faze ale procesului penal, recunoscând comiterea faptei, considerente în raport de care va aplica acestuia o pedeapsă cu închisoarea, într-un cuantum dozat corespunzător realizării scopului educativ – preventiv și punitiv al pedepsei.
În raport de cele reținute, instanța urmează a aplica inculpatului o pedeapsă cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fara permis de conducere, prev. de art. 335 al. 1 Cp cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, conform art. 91 Cp, pe durata termenului de supraveghere prev. de art. 92 Cp.
Ca urmare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei cu închisoarea, instanța urmează a impune inculpatului să respecte măsurile de supraveghere prev. de art. 93 al. 1 lit. a-e Cp, al.2 lit d,respectiv: să se prezinte la Serviciul de Probațiune Prahova, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește cinci zile; să comunice schimbarea locului de muncă și să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență, să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței;să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei .> Totodată, în conformitate cu disp. art. 93 al. 2 Cp, în sarcina inculpatului urmează a fi stabilită obligația de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probațiune sau organizat în colaborare cu instituțiile din comunitate, prev. de art. 93 al. 2 lit. b Cp, iar în baza alin. 3 al aceluiași articol, inculpatul va fi obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Măgureni.
În baza art. 404 al. 3 Cpp, urmează a atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 96 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere.
În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. urmează a obligă inculpatul să plătească statului suma de 650 lei cheltuieli judiciare.
Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 260 lei urmează a fi achitat din fondurile Ministerului Justiției, prin decontare de către Serviciul de contabilitate din cadrul Tribunalului Prahova.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 335 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p. condamnă pe inculpatul B. I., CNP_, fiul lui V. si V., născut la data de 18.12.1971, in corn. Magureni, jud. Prahova, căsătorit, studii 10 clase si scoală profesionala, agent de paza la ., doi copii minori, cu domiciliul in com. Magureni, ..115, jud. Prahova, fara forme legale in corn. Floresti, ., jud. Prahova, și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor procedurale in corm. Floresti, ., jud. Prahova) la o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului prev. de art. 92 Cod penal – 2 ani.
În temeiul art. 93 alin. 1, 2 și 3 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul va respecta următoarele măsuri:
- să se prezinte la Serviciul de Probațiune Prahova, la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență,
- să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței;
- să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei .> În baza art. 404 al. 3 Cpp, atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 96 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere.
În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul să plătească statului suma de 650 lei cheltuieli judiciare. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 260 lei va fi achitat din fondurile Ministerului Justiției, prin decontare de către Serviciul de contabilitate din cadrul Tribunalului Prahova.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03 noiembrie 2015.
Președinte, Grefier,
M. P. V. J.
red PM/BMC
4ex/20.11.2015
← Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 31/2015. Judecătoria... | Eşalonarea plăţii amenzii penale. Art.497 NCPP. Sentința nr.... → |
---|