Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Sentința nr. 3/2015. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 3/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 22-01-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 3

Ședința publică de la 22.01.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: P. M.

Grefier: Nițeanu A. M.

Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Câmpina – a fost reprezentat de procuror D. M. C.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul L. V. M. și pe partea civilă D. L. V., având ca obiect - vătămarea corporală din culpă (art. 184 C.p.).

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns inculpatul, reprezentat de apărător ales G. D., și partea civilă, reprezentată de apărător ales, av. G..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul cauzei, care învederează că la dosar a fost depus avizul solicitat la INML, după care:

Nemaifiind cereri de formulat, instanța acordă cuvântul cu privire la fondul cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public solicită achitarea inculpatului, față de împrejurarea că infracțiunea pentru care acesta a fost trimis în judecată nu mai constituie infracțiune, și, totodată, în conformitate cu art. 25 Cp, solicită lăsarea nesoluționată a acțiunii civile.

Av. G., pt. partea civilă D. L. V. solicită, de asemenea, lăsarea nesoluționată a acțiunii civile.

Av. G. D. solicită achitarea inculpatului, în baza art. 4 Cp, întrucât fapta a fost dezincriminată, precum și lăsarea nesoluționată a acțiunii civile.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina emis la data de 28.11.2013 sub nr. 4510/P/2012 a fost pusă în mișcare acțiunea penală și trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul L. V. M., fiul lui V. și C., născut la data de 16.05.1990 în Ploiești, jud. Prahova, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin 1 și 3 Cp, constând în aceea că, în seara zilei de 31.05.2012, în jurul orei 15:55, în timp ce conducea autovehiculul marca Opel Astra, cu nr. de înmatriculare_, pe . mun. Câmpina, la intersecția cu . respectat culoarea roșie a semaforului și, pătrunzând în intersecție, a lovit-o pe minora D. A., care se angajase în traversarea străzii, pe trecerea de pietoni, provocându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 17-18 de zile de îngrijiri medicale.

Prin încheierea de ședință din data de 12.03.2014, judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 346 al. 2 Cpp, a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecății.

Analizând și coroborând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt: în seara zilei de 31.05.2012, în jurul orei 15:55, inculpatul L. V.

M., în timp ce conducea autovehiculul marca Opel Astra, cu nr. de înmatriculare PH-

08-VEB, pe . mun. Câmpina, în direcția Centru Câmpina - Cartier

Slobozia, la intersecția cu . a respectat culoarea roșie a semaforului și, pătrunzând în intersecție, a lovit un pieton (minora D. A., în vârstă de 9 ani) care se angajase în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, la culoarea verde a semaforului pietonal.

Urmare accidentului, minora D. A., fiind lovită cu partea din față a autoturismului, a fost proiectată pe carosabil și a suferit leziuni traumatice. A fost transportată la Spitalul Municipal Câmpina, unde i s-a stabilit diagnosticul „contuzie sacro-coccigiană" și nu a fost necesară internarea medicală. Ulterior s-a stabilit că vătămarea corporală suferită de către victimă necesită pentru vindecare 17-18 zile de îngrijiri medicale, potrivit raportului medico-legal nr. 819/08.08.2013 al Serviciului de Medicină Legală Ploiești (f. 21-25 d.u.p.).

Imediat după producerea accidentului rutier, conducătorul auto a fost supus testării aerului expirat cu aparatul alcotest marca Drager, valorile indicate fiind 0,00 mg/l.

Potrivit raportului de nouă expertiză medico-legală întocmit în cauză de INML M. Minovici sub nr. A._, numita D. A. a prezentat leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 7-8 zile îngrijiri medicale (f. 33-41). Acest raport a fost avizat de Comisia legală medico-legală din cadrul INML (f. 10).

În cauză, la termenul de judecată din data de 01.04.2014, s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului, partea vătămată D. L. V., în calitate de reprezentant al minorei D. A., victima accidentului (f. 33).

Potrivit art. 246 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în MOf Partea I, nr. 510 din 24.07.2009, cu modificările și completările ulterioare, a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014.

Potrivit art. 4 din noul Cod penal (NCp), legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin . legii noi.

Conform disp. art. 196 alin 1 NCp, vătămarea corporală din culpă ce a cauzat persoanei vătămate necesitatea a cel mult 90 de zile de îngrijiri medicale constituie infracțiune numai în condițiile în care autorul faptei se afla sub influența băuturilor alcoolice ori a altor substanțe psihoactive sau în desfășurarea unei activități ce constituie prin ea însăși infracțiune. per a contrario, dacă vătămarea din culpă a cauzat persoanei vătămate necesitatea a cel mult 90 de zile de îngrijiri medicale, însă autorul faptei nu se afla sub influența băuturilor alcoolice ori a altor substanțe psihoactive sau în desfășurarea unei activități ce constituie prin ea însăși infracțiune, fapta nu constituie infracțiune.

Astfel, potrivit noii legi penale, fapta ce face obiectul prezentului dosar penal a fost dezincriminată, în lipsa îndeplinirii condițiilor sus-menționate, întrucât victima accidentului a necesitat pentru vindecare mai puțin de 90 zile de îngrijiri medicale iar, la momentul săvârșirii faptei, inculpatul nu se afla sub influența băuturilor alcoolice ori a altor substanțe psihoactive sau în desfășurarea unei activități ce constituie prin ea însăși infracțiune.

Având în vedere cele ce preced, în temeiul disp. art. 16 alin. 1 litera b teza I Cpp cu ref. la art. 4 Cp, urmează a se dispune achitarea inculpatului pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. 1 și 3 Cp1969, întrucât fapta nu mai este prevăzută de legea penală.

Totodată, față de achitarea inculpatului în baza art. 16 alin. 1 litera b teza I Cpp, în conformitate cu disp. art. 25 alin. 5 Cpp, urmează a lăsa nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea vătămată D. L. V...

Ca urmare a achitării, în temeiul disp. art. 275 alin. 3 Cpp, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 396 alin. 1 și 5 Cpp rap. la art. 16 lit. b Cpp și art. 4 NCp, achită pe inculpatul L. V. M., fiul lui V. și C., născut la data de 16.05.1990 în Ploiești, jud. Prahova, domiciliat în Ploiești, .. 60, jud. Prahova, posesor al CI . nr._, CNP_, cetățean român, studii superioare, stagiu militar neîndeplinit, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. 1 și 3 Cp 1969.

În temeiul art. 397 alin. 1 rap. la art. 25 alin. 5 Cpp, lasă nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea vătămată D. L. V..

În baza art. 275 alin. 3 Cpp, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 ianuarie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

P. M. Nițeanu A. M.

Red. PM/JV/2 ex./30.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Sentința nr. 3/2015. Judecătoria CÂMPINA