Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 290/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 290/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 04-03-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._

Operator de date cu caracter personal nr. 3185

SENTINȚA PENALĂ NR. 290/2015

Ședința publică din 04.03.2015

Instanța constituită din:

Judecător: M. Ș. G.

Grefier: A. G. P.

Ministerul Public este reprezentat prin d-na F. T., procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N.

Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe inculpatul C. M. G. trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N., pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C.p.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul C. M. asistat de către av. O. B. C., în calitate de avocat substituent al apărătorul ales, av. M. S., cu împuterniciri avocațiale depuse la dosar (f. 18 și f. 20).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

S-a verificat identitatea inculpatului C. M. potrivit cărții de identitate . nr._.

Instanța face o prezentare succintă a actului prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului. Aduce la cunoștință acestuia fapta pentru care este cercetat și trimis în judecată, încadrarea juridică a acesteia, dreptul de a fi asistat de un apărător ales și dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându-i atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.

Instanța aduce la cunoștință inculpatului și prevederile art. 374 din C.p.p., respectiv că judecata poate să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa și prevederile art. 396 alin. 10 din C.p.p., respectiv că atunci când judecata s-a desfășurat în condițiile art. 375 alin. (1) și (2), în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.

Fiind întrebat de instanță, inculpatul arată că recunoaște comiterea faptei cunoaște, își însușește probele administrate în cursul urmăririi penale și dorește să beneficieze de dispozițiile art. 396 alin. (10) din C.p.p, declarația acestuia fiind consemnată în procesul-verbal depus la dosarul cauzei.

Instanța acordă părților cuvântul cu privire la cererea inculpatului de soluționare a cauzei în procedura simplificată.

Reprezentanta Ministerului Public solicită instanței admiterea cererii formulate de inculpat și judecarea cauzei după această procedură.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea cererii formulate de inculpat si judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate.

Instanța, constatând îndeplinite condițiile art. 375 din C.p.p, admite cererea inculpatului de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate prevăzute de acest text legal.

La întrebarea instanței, inculpatul își arată disponibilitatea de a presa o muncă neremunerată în folosul comunității în cazul în care instanța va aprecia că se impune acest lucru.

Apărătorul inculpatului depune la dosarul cauzei înscrisuri în circumstanțiere (f. 29) și practică judiciară.

Reprezentanta Parchetului și apărătorul inculpatului arată că nu au alte cereri de formulat.

Instanța acordă cuvântul în dezbateri judiciare.

Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, din probele administrate în cursul urmăririi penale și din declarația inculpatului de recunoaștere a săvârșirii faptelor, concluzionează că vinovăția inculpatului este dovedită, starea de fapt reținută în rechizitoriu fiind confirmată. Față de cele menționate, solicită condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în rechizitoriu, respectiv pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C.p. la pedeapsa amenzii penale, potrivit disp. art. 61 alin. (1), alin. (2) și alin. (4) din C.p., cu aplic. disp. art. 396 alin. (10) din C.p.p.

Totodată, mai solicită și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat (în cuantum de 360 lei din faza de urmărire penală la care se adaugă cele din faza de judecată).

Apărătorul inculpatului, având cuvântul, solicită în principal renunțarea la aplicarea pedepsei în temeiul disp. art. 396 alin. (3) din C.p.p. coroborat cu disp. art. 80- 82 din C.p. apreciind că raportat la fata comisă și la persoana inculpatului aplicarea unei pedepse ar fi inoportună. În subsidiar, solicită amânarea aplicării pedepsei potrivit disp. art. 83 și 84 din C.p, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

La individualizarea pedepsei solicită instanței să aibă în vedere atitudinea sinceră a inculpatului de recunoaștere și de regretare a faptei, faptul că acesta este o persoană tânără, fără antecedente penale, absolventă de studii superioare. Mai arată că inculpatul a plătit pentru fapta comisă, acesta pierzându-și locul de muncă ca urmare a celor întâmplate.

Totodată, învederează instanței să aibă în vedere și gradul redus de pericol social al faptei comise de acesta, fapta petrecându-se la o oră târzie, când traficul era redus. Mai arată că din buletinul de examinare clinică aflat la dosarul de urmărire penală se poate deduce că inculpatul a avut o atitudine liniștită, cooperantă cu cadrele medicale în momentul prevalării probelor biologice, nefiindu-i afectate aptitudinile fizice și psihice necesare activității de conducere.

Totodată, învederează instanței să aibă în vedere și concentrația alcoolică redusă de 0,9 g/l alcool pur în sânge, aproape de limita legală.

În ultimul cuvânt, inculpatul arată că regretă fapta comisă, că în noaptea respectivă a avut o scăpare și a băut câteva beri. Mai arată că și-a pierdut locul de muncă ca urmare a faptei comise.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N., emis la data de 10.12.2014, în dosarul de urmărire penală nr. 8925/P/2014, a fost trimis în judecată, în stare libertate, inculpatul C. M. pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C.p.

În actul de sesizare a instanței, s-a reținut că, la data de 06.09.2014, în jurul orei 01:45, inculpatul C. M. conducea autoturismul marca „Dacia L.” cu nr. de înmatriculare_ pe DN1-E60, pe raza localității Florești. În momentul în care a ajuns la km 484+500 m., a fost oprit de către un echipaj al poliției rutiere, deoarece depășise regimul legal de viteză pe respectivul sector de drum.

Trecându-se la verificarea inculpatului cu aparatul etilotest, s-a constatat că la ora 01.55, valoarea alcoolemiei a fost de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Buletinul de analiză toxicologică–alcoolemie nr. 5459/IX/a/943 din 11.09.2014 a pus în evidență faptul că, în data de 06.09.2014, la ora 02:25, inculpatul C. M. a avut o alcoolemie de 0,90 g/l alcool pur în sânge, recoltarea celei de-a doua probe fiind refuzată.

În faza urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: procesul-verbal constatare infracțiune (filele nr. 11-12); procesul-verbal privind activitățile de examinare fizică (fila nr. 16); rezultat etilotest (fila nr. 18); buletin de analiză toxicologică-alcoolemie (fila nr. 19); cerere de analiză (fila nr. 20); proces-verbal de prelevare (fila nr. 21); buletin de examinare clinică (fila nr. 22); declarații inculpat (filele nr. 24-29); fișă evidență bază de date (filele nr. 30-32); fișa cazier judiciar (fila nr. 33).

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.12.2014, sub nr._ .

În etapa camerei preliminare nu au fost invocate excepții, iar prin încheierea penală din data de 11.02.2015, judecătorul de cameră preliminară a constată legalitatea sesizării, competența Judecătoriei Cluj-N., legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.

În cursul judecății, inculpatul a declarat că recunoaște fapta săvârșită astfel cum au fost reținută, însușindu-și probele administrate, fără administrarea altor probe, solicitând judecarea cauzei în baza probelor din cursul urmăririi penale (f. 28 din dosarul instanței). Instanța a încuviințat solicitarea acestuia în ședința de judecată.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține aceeași situație de fapt avută în vedere de către parchet:

La data de 06.09.2014, în jurul orei 01.45, inculpatul C. M. a condus autoturismul marca „Dacia L.” cu nr. de înmatriculare_ pe DN1-E60, pe raza localitǎții Florești, având la ora 02.25 o alcoolemie de 0,90 g/l alcool pur în sânge.

Fapta astfel reținută este dovedită de următoarele mijloace de probă:

Procesul-verbal constatare infracțiune (filele nr. 11-12) atestă momentul și contextul opririi în trafic (depășirea limitei legale de viteză), precum și operațiunile efectuate ulterior de către echipajul de poliție.

Procesul-verbal privind activitățile de examinare fizică (fila nr. 16); rezultat etilotest (fila nr. 18), buletin de analiză toxicologică-alcoolemie (fila nr. 19); cerere de analiză (fila nr. 20), proces-verbal de prelevare (fila nr. 21 și buletin de examinare clinică (fila nr. 22) evidențiază starea fizică bună a inculpatului anterior prelevării probelor biologice, prelevarea unei singure probe de sânge, precum și rezultatul analizei toxicologice (la ora 2:25, alcoolemia era de 0,90 g la mie în sânge).

Declarații inculpatului (filele nr. 24-29) evidențiază că la data de 06.09.2014, acesta a consumat băuturi alcoolice după care a condus autovehiculul personal „Dacia L.” cu nr. de înmatriculare_, din Municipiul Cluj-N. până în localitatea Florești, pe DN1-E60, km 484+500 m, când în jurul orei 01:45 a fost oprit de un echipaj de poliție.

Inculpatul a recunoscut faptul că a condus autovehiculul după ce în prealabil a consumat mai multe băuturi alcoolice încă de la debutul procedurii judiciare, acceptând prelevarea unei singure probe biologice, singura necesară în raport cu varianta în vigoare a art. 336 alin. (1) din C.p. la momentul prelevării.

În drept, fapta inculpatului C. M. care la data de 06.09.2014, în jurul orei 01.45, a condus autoturismul marca „Dacia L.” cu nr. de înmatriculare_ pe DN1-E60, pe raza localitǎții Florești, având la ora 02:25 o alcoolemie de 0,90 g/l alcool pur în sânge, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C.p.

Din perspectiva laturii obiective a infracțiunii trebuie observat că elementul material este reprezentat de acțiunea de conducerea pe drumurile publice a vehiculului pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere. Cerința esențială a laturii obiective în sensul existenței unei îmbibații alcoolice de peste 0,8 grame pe litru alcool pur în sânge se regăsește în cauză, în raport cu rezultatele buletinului de analiză toxicologică.

Trebuie observat că această infracțiune este una de pericol pentru relațiile sociale relative la siguranța circulației rutiere, astfel că pentru existența infracțiunii nu se impune realizarea unei urmări materiale a acțiunii inculpatului, a unui rezultat concret.

În plan subiectiv, fapta a fost săvârșită cu intenție directă.

La individualizarea pedepsei, instanța va ține seama de faptul că pericolul pentru relațiile sociale apărate de norma de incriminare a fost unul redus, în primul rând în raport nivelul concentrației de alcool rezultată în urma analizei toxicologice, precum și față de starea fizică bună a inculpatului la momentul prelevării probei biologice la care se adaugă comportamentul decent avut la momentul surprinderii în trafic.

Pe de altă parte, trebuie observat că, în pofida orei târzii la care a condus autovehiculul, traseul parcurs cuprinde o artera rutieră importantă (un drum național circulat intens la orice oră de zi/noapte), precum și că inculpatul, având o concentrație de alcool peste limita legală ce marchează distincția dintre contravenție și infracțiune, a depășit limita legală de viteză pentru sectorul de drum unde a fost surprins de către echipajul de poliție. În acest context, nu s-ar putea dispune în cauză renunțarea la aplicarea pedepsei.

Instanța are în vedere și conduita procesuală a inculpatului, care încă din momentul surprinderii în trafic a prezentat un comportament rațional, normal, de recunoaștere, regret, conștientizare și asumare a consecințelor.

Inculpatul nu are antecedente penale și este o persoană cu studii superioare, integrată în societate, cu posibilități evidente de îndreptare a conduitei. Locul său de muncă este în strânsă legătură cu deținerea permisului de conducere, având calitatea de curier, pe care a pierdut-o ca urmare a reținerii permisului de conducere de către organele de poliție (după cum reiese din caracterizarea depusă la fila 29 din dosarul instanței).

Totodată, în cauză, este incidentă reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, conform art. 396 alin. (10) din C.p.p.

Pentru toate aceste considerente, judecătoria consideră că în procesul de individualizare se impune aplicarea unei pedepse cu amenda, orientate peste minimul special redus în urma incidenței cauzei de reducere reglementate de art. 396 alin. (10) din C.p.p.

În concluzie, în temeiul art. 396 alin. (1), (4) și (10) din C.p.p. rap. la art. 61 alin. (1), (2), (4) lit. c) și (5) din C.p., va stabili amenda penală de 6.400 lei (40 lei x 160 de zile-amendă) în sarcina inculpatului C. Mariuse, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C.p.

În baza art. 83 și 84 din C.p., va amâna aplicarea pedepsei amenzii de 6.400 lei stabilite în sarcina inculpatului C. M. și va fixa termenul de supraveghere de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Pentru a dispune în acest sens, instanța ține seama de faptul că pedeapsa stabilită în sarcina inculpatului este o amendă, că inculpatul nu a suferit condamnări anterioare, și-a manifestat disponibilitatea de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, iar persoana și conduita sa relevă posibilități efective de îndreptare, mai ales că a înțeles consecințele negative ale conduitei sale și ale repetării comportamentului infracțional.

Aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, sens în care se acordă inculpatului o singură șansă în corectarea comportamentului, completată cu impunerea supravegherii conduitei în cadrul termenului menționat.

În baza art. 85 alin. (1) din C.p., va dispune ca inculpatul să respecte în cursul termenului de supraveghere următoarele măsuri: să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj la datele fixate în acest sens; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea acestuia; să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor de existență.

În conformitate cu art. 86 alin. (1) din C.p., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la art. 85 alin. (1) lit. c) - e) din C.p. se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj.

În temeiul art. 85 alin. (2) lit. b) din C.p., va dispune ca inculpatul C. M. să presteze, în cursul termenului de supraveghere, o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 40 de zile lucrătoare, în cadrul uneia dintre următoarele instituții: Primăria Municipiului Cluj-N. sau Asociația Filantropică Medical-Creștină „C.” din Cluj-N.. Această măsură are rolul a forma în persoana inculpatului o conduită corectă față de regulile sociale.

Potrivit art. 86 alin. (3) din C.p., Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligației inculpatului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității.

În baza art. 404 alin. (3) din C.p.p. rap. la art. 83 alin. (4) și 88 din C.p., va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, anume:

- revocarea amânării aplicării pedepsei amenzii de 6.400 lei și executarea acesteia în cazul în care noua infracțiune este săvârșită cu intenție, cu consecința aplicării regulilor de la concursul de infracțiuni;

- posibilitatea revocării amânării aplicării pedepsei amenzii de 6.400 lei și executarea acesteia în cazul în care noua infracțiune este săvârșită din culpă, cu consecința aplicării regulilor de la concursul de infracțiuni;

- revocarea amânării aplicării pedepsei amenzii de 6.400 lei și executarea acesteia, în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligației impuse prevăzute la art. 85 alin. (2) lit. b) din C.p.

În baza art. 398 rap. la art. 274 alin. (1) din C.p.p., va obliga pe inculpatul C. M. la plata sumei de 460 lei, reprezentând cheltuieli de judecată avansate de stat (din care suma de 360 lei în cursul urmăririi penale, iar suma de 100 lei în cursul procedurii de cameră preliminară și al judecății).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art. 396 alin. (1), (4) și (10) din C.p.p. rap. la art. 61 alin. (1), (2), (4) lit. c) și (5) din C.p.,

Stabilește amenda penală de 6.400 lei (40 lei x 160 de zile-amendă) în sarcina inculpatului C. M., C.N.P._, fiul lui T.-M.-O. și M., născut la data de 06.04.1985, în Municipiul Cluj-N., jud. Cluj, posesor al C.I. . nr._, eliberatǎ de S.P.C.L.E.P. Cluj-N. la data de 09.01.2009, domiciliat în Municipiul Cluj-N., .. 8, ., locuind fără forme legale în Comuna Florești, ., ., adresă la care solicită comunicarea actelor procedurale, cetățean român, în vârstă de 29 ani, necăsătorit, studii superioare, ocupația – curier la Cargus International, stagiul militar neefectuat, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C.p.

În baza art. 83 și 84 din C.p., amână aplicării pedepsei amenzii de 6.400 lei stabilite în sarcina inculpatului C. M. și fixează termenul de supraveghere de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) din C.p., dispune ca inculpatul să respecte în cursul termenului de supraveghere următoarele măsuri:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj la datele fixate în acest sens;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea acestuia;

- să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor de existență.

În conformitate cu art. 86 alin. (1) din C.p., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la art. 85 alin. (1) lit. c) - e) din C.p. se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj.

În temeiul art. 85 alin. (2) lit. b) din C.p., dispune ca inculpatul C. M. să presteze, în cursul termenului de supraveghere, o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 40 de zile lucrătoare, în cadrul uneia dintre următoarele instituții: Primăria Municipiului Cluj-N. sau Asociația Filantropică Medical-Creștină „C.” din Cluj-N..

Potrivit art. 86 alin. (3) din C.p., Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligației inculpatului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității.

În baza art. 404 alin. (3) din C.p.p. rap. la art. 83 alin. (4) și 88 din C.p., atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, anume:

- revocarea amânării aplicării pedepsei amenzii de 6.400 lei și executarea acesteia în cazul în care noua infracțiune este săvârșită cu intenție, cu consecința aplicării regulilor de la concursul de infracțiuni;

- posibilitatea revocării amânării aplicării pedepsei amenzii de 6.400 lei și executarea acesteia în cazul în care noua infracțiune este săvârșită din culpă, cu consecința aplicării regulilor de la concursul de infracțiuni;

- revocarea amânării aplicării pedepsei amenzii de 6.400 lei și executarea acesteia, în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligației impuse prevăzute la art. 85 alin. (2) lit. b) din C.p.

În baza art. 398 rap. la art. 274 alin. (1) din C.p.p., obligă pe inculpatul C. M. la plata sumei de 460 lei, reprezentând cheltuieli de judecată avansate de stat (din care suma de 360 lei în cursul urmăririi penale, iar suma de 100 lei în cursul procedurii de cameră preliminară și al judecății).

Cu drept de apel, în termen 10 zile de la comunicare copiei minutei.

Pronunțată în ședință publică astăzi, data de 04.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. Ș. G. A. G. P.

Tehnored. G.M.S.

4 ex./30.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 290/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA