Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 643/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 643/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 3228/211/2015
Dos. nr._
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
Sentința penală nr. 643
Ședința publică din data de 14 mai 2015
Instanța constituită din:
Judecător – L. M.
Grefier – A. V.-R.
Ministerul Public reprezentat prin d-na G. D. - procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj N.
Pe rol este pronunțarea sentinței în cauza penală privind pe inculpații N. A., S. B., V. A. și R. G., trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 124/P/2015 din data de 19 februarie 2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. pentru săvârșirea infracțiunilor, după cum urmează:
- inculpatul N. A., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (două acte materiale), prev. de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) C.pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen. și art. 113 alin. (3) C.pen.
- inculpatul S. B., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) C.pen., cu aplic. art. 77 lit. d) C.pen. și art. 44 alin. (1) C.pen.
- inculpatul V. A., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) C.pen., cu aplic. art. 77 lit. d) C.pen.
- inculpatul R. G., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat, prev. de art. 48 rap. la art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13 mai 2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte din prezenta sentință.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv inculpații N. A. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (două acte materiale), prev. de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) C.pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen. și art. 113 alin. (3) C.pen. și S. B. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) C.pen., cu aplic. art. 77 lit. d) C.pen. și art. 44 alin. (1) C.pen., V. A. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) C.pen., cu aplic. 77 lit. d) C.pen. și R. G. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat, prev. art. 48 rap. la art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) C.pen.
Prin actul de sesizare s-au reținut următoarele:
Fapta inculpatului minor N. A. care, în data de 30.12.2014, în jurul amiezii, în baza aceleiași rezoluții infracționale, pe de o parte împreună cu suspectul S. B. iar pe de altă parte împreună cu suspectul V. A., a pătruns în incinta depozitului . pe .. din Cluj-N., cu concursul activ al inculpatului R. G. iar din interior a sustras în două ocazii pe parcursul aceleiași zile componente din cupru și alamă precum și scule electrice pe care le-a valorificat ulterior, prejudiciind persoana vătămată . suma maximă de 18.809,81 lei și persoana vătămată . SA cu suma maximă de 16.884,45 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) C.pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen. și art. 113 alin. (3) C.pen.
De asemenea s-a reținut că fapta inculpatului S. B. care, în data de 30.12.2014, în jurul amiezii, după o prealabilă înțelegere cu inculpatul R. G., a pătruns prin efracție împreună cu inculpatul minor N. A. în incinta depozitului . pe .. din Cluj-N. de unde a sustras componente din cupru și alamă precum și scule electrice pe care le-a valorificat ulterior, prejudiciind persoana vătămată . suma maximă de 18.809,81 lei și persoana vătămată . SA cu suma maximă de 16.884,45 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) C.pen., cu aplic. 77 lit. d) C.pen.
Fapta inculpatului V. A. care, în data de 30.12.2014, în jurul amiezii, a pătruns prin escaladare împreună cu inculpatul minor N. A. în incinta depozitului . pe .. din Cluj-N. de unde a sustras componente din cupru și alamă precum și scule electrice pe care le-a valorificat ulterior, prejudiciind persoana vătămată . suma maximă de 18.809,81 lei și persoana vătămată . SA cu suma maximă de 16.884,45 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) C.pen., cu aplic. 77 lit. d) C.pen.
Fapta inculpatului R. G. care, în data de 30.12.2014, în timp ce desfășura activități de pază a obiectivului situat pe .. Calea Dezmirului), f.n. din Cluj-N. unde sunt situate magaziile . . SA, după o prealabilă înțelegere cu inculpații S. B., V. A. și N. A., le-a facilitat acestora accesul în curtea și depozitul pe care trebuia să le păzească, în schimbul sumei de 200 lei, ajutând astfel la sustragerea a mai multor scule electrice și produse de instalații sanitare din patrimoniul societăților indicate mai sus, contribuind la crearea unor prejudicii maxime de 18.809,81 lei, respectiv de 16.884,45 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la furt calificat, prev. art. 48 rap. la art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) C.pen.
Instanța reține că prin încheierea nr. 19/C/A/28 ianuarie 2015 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj s-a dispus luarea masurii arestării preventive față de inculpatul N. A. și S. B. pe o durata de 30 de zile, in temeiul art. 223 al. 2 N.C.pr.pen., asigurandu-i-se drepturile procesuale cu ocazia luarii masurii arestului preventiv, prin ascultarea inculpatului in prezenta aparatorului desemnat din oficiu.
Măsurile preventive luate împotriva celor doi inculpați au fost verificate sub aspectul legalității și temeiniciei prin încheierea judecătorului de cameră preliminară nr. 247/26 februarie 2015 și nr. 385/26 martie 2015, precum și de către instanța de judecată prin încheierea din data de 22 aprilie 2015.
Măsura controlului judiciar luat împotriva inculpatului V. A. a fost verificat de către judecătorul de cameră preliminară prin încheierea din data de 259/26 februarie 2015. Ulterior, la data de 17 aprilie 2015, inculpatul a început executarea măsurii educative a internării în centru educativ, măsură incompatibilă cu măsura preventivă a controlului judiciar.
La termenul de judecată in data de 13 mai 2015, înainte de începerea cercetării judecătorești cei patru inculpați au declarat că recunosc săvârșirea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată și au solicitat judecarea cauzei în temeiul disp. art. 374 al. 4 și 375 din C.p.p.
Instanța a admis cererile inculpaților și nu a administrat alte probe în afara celor administrate în cursul urmăririi penale.
Analizând actele din dosarul de urmărire penală reține următoarele:
Instanța reține dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată, respectiv declarațiile inculpaților care se coroborează sub aspectul faptelor în materialitatea lor cu declarațiile celorlalți doi inculpați, respectiv V. A. și R. G., cu declarațiile martorului L. I., zis Mapeț, care, la solicitarea inculpaților N. A. și S. B. a transportat bunurile sustrase de către aceștia doi la domiciliul martorului C. A. S., martor care le-a cumpărat pentru prețul de 2.800 de lei, precum și procesele verbale de cercetare la fața locului și de ridicare a unor bunuri de la martori.
Așadar, reținem că între inculpatul S. și inculpatul R., persoană ce asigura paza la obiectivele persoanei vătămate S.C. REAL INTERNATIONAL S.R.L. a intervenit o înțelegere conform căreia inculpatul R. să-i permită inculpatului S. să sustragă bunuri din depozit, respectiv scule electrice, cabluri electrice și fitinguri din cupru și alamă – piese pentru instalații sanitare, pentru suma de 200 de lei ce va rezulta din vânzarea lor. În baza aceste înțelegeri inculpaților N. A. și S. B. le-a fost permis accesul în incinta S.C. REAL INTERNATIONAL S.R.L., iar după ce inculpatul R. s-a asigurat că sistemul de supraveghere nu funcționează, le-a permis accesul în curte și le-a indicat depozitul de unde urmau să sustragă bunuri. Inculpații N. A. și S. B. au rupt lacătul cu care era asigurată ușa de acces, după care a intrat înăuntru inculpatul N.. Acesta a deschis geamul de lângă ușă, iar inculpatul S. a închis ușa de acces fixând provizoriu lacătul rupt. Inculpatul N. a dat bunurile prin geam inculpatului Sorica, după care au transportat bunurile cu o roabă pusă la dispoziție de către inculpatul R., până la locuința inculpatului S. aflată în vecinătatea depozitului persoanei vătămate. Cei doi inculpați i-au cerut martorului L. I., zis Mapeț să transportate bunurile la locuința martorului C. A. S., persoană despre care știau că se ocupă cu achiziționarea obiectelor din metal.
În timp ce încărcau bunurile în mașina martorului L. I., la locuința inculpatului S. a venit și inculpatul V. A. care a fost de acord să meargă cu inculpatul N. pentru a mai sustrage bunuri din depozitul persoanei vătămate, în baza aceleași înțelegeri cu inculpatul R.. Astfel, inculpații V. și N. au sustras bunuri în același mod, după care le-au transportat cu ajutorul martorului L. I. în colonia Pata Rât.
Faptele descrise mai sus au fost recunoscute de către inculpații N. A., S. B., V. A. și R. G. încă din cursul urmăririi penale.
Martorul L. I. a declarat că a fost oprit de către inculpații S. și N. în timp ce se deplasa cu mașina spre Pata Rât și i-au cerut să le transporte o anumită cantitate de fier vechi la numitul S.. Ulterior, în aceeași zi inculpatul N. a venit la domiciliul martorului cu bicicleta și i-a cerut să-i ajute cu încă un transport. A menționat că de această dată inculpatul N. era împreună cu o altă persoană de sex masculin.
Martorul C. A.-A. a declarat că se ocupă ocazional cu colectarea diferitelor deșeuri pe care le revinde, iar la data de 31 decembrie 2014 la locuința sa a venit inculpatul S. B. cu o mașină condusă de către L. I. și în care mai erau 3-4 persoane, având o cantitate de aproximativ 80-90 kg de obiecte din cupru și alamă. Martorul a fost de acord să le cumpere pentru prețul de 16/kg de cupru și 7 lei/kg de alamă. Martorul a observat că pe unele bunuri era arsă izolația, iar obiectele din alamă erau fitinguri și instalații sanitare noi. Martorul le-am cumpărat pentru prețul de 2.000 de lei, după care le-a vândut martorului A. N. pentru suma de 2.500 de lei.
Martorul K. A. V. a declarat că în jurul datei de 31 decembrie 2014 a fost sunat de un băiat care se numește B. și care locuiește pe .., acesta propunându-i să-i vândă o mașină electrică rotopercutoare, un flex și o mașină de găurit pentru suma de 350 de lei. Bunurile au fost cumpărate de un prieten al martorului, numitul V. A. pentru suma de 300 de lei.
Așadar, instanța va reține dincolo de orice îndoială rezonabilă că:
Fapta inculpatului minor N. A. care, în data de 30.12.2014, în jurul amiezii, în baza aceleiași rezoluții infracționale, pe de o parte împreună cu suspectul S. B. iar pe de altă parte împreună cu suspectul V. A., a pătruns în incinta depozitului . pe .. din Cluj-N., cu concursul activ al inculpatului R. G. iar din interior a sustras în două ocazii pe parcursul aceleiași zile componente din cupru și alamă precum și scule electrice pe care le-a valorificat ulterior, prejudiciind persoana vătămată . suma maximă de 18.809,81 lei și persoana vătămată . SA cu suma maximă de 16.884,45 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) C.pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen. și art. 113 alin. (3) C.pen.
La individualizarea măsurii educative, instanța va ține seama de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, respectiv închisoarea de la 2 la 7 ani, de prev. art. 74 din N.C.pen. cu aplicarea art. 396 al. 10 din N.C.p.p., având în vedere disp. art. 128 din C.pen., va lua în considerare vârsta inculpatului și concluziile referatului de evaluare și gradul ridicat al pericolului social al faptelor relevat de modul de concepere și punere în operă a planului infracțional relevate mai sus, probe în condițiile art. 63 al. 1 din C.p.p. Vom avea în vedere tenacitatea infracțională, împrejurarea că a luat repede rezoluția infracțională și a săvârșit fapta pentru obținerea unor beneficii materiale însemnate. Inculpatul profită de minime oportunități pentru obținerea beneficiilor materiale, ignorând consecințele faptelor sale, deși manifestă un real regret ulterior prinderii sale. În mod cert mediul în care a fost crescut, lipsa unui loc de muncă și a unor mijloace licite de realizare a veniturilor, precum și educația școlară precară au contribuit decisiv la pătrunderea virulentă a inculpatului în mediul infracțional.
Prin sentința penală nr. 347/11 martie 2015 pronunțată de Judecătoria Cluj-N., definitivă prin neapelare la data de 8 aprilie 2015 a fost luată împotriva inculpatului măsura internării în centru educativ pentru o perioadă de 1 an pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat.
Așadar, în baza art. 124 al. 3 din C.pen. rap. la art. 114 al. 2 lit. b din C.pen. vom dispune prelungirea măsurii internării într-un centru educativ luată pe o perioadă de 1 an față de inculpatul minor N. A. prin sentința penală nr. 347/11 martie 2015 pronunțată de Judecătoria Cluj-N., definitivă prin neapelare la data de 8 aprilie 2015 până la 1 an și 4 luni pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) C.pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen. și art. 113 alin. (3) C.pen. cu aplicarea art. 396 al. 10 din C.p.p.
În baza art. 399 al. 3 lit. d din C.p.p., având în vedere și RIL 7/2015 vom dispune punerea în libertate a inculpatului minor N. A. dacă nu este arestat în altă cauză. Măsura nu este executorie.
În baza art. 127 din C.pen. rap. la art. 72 al. 1 din C.pen. deduce perioada reținerii din data de 13 ianuarie 2015 și perioada arestării preventive începând cu data de 29 ianuarie 2015 la zi.
Fapta inculpatului S. B. care, în cursul termenului de încercare raportat la pedeapsa de 11 luni închisoare aplicată în condițiile art. 81, 82 din C.pen. din 1968 prin sentința penală nr. 1341/20 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. definitivă prin neapelare la data de 16 decembrie 2014, la data de 30.12.2014, în jurul amiezii, după o prealabilă înțelegere cu inculpatul R. G., a pătruns prin efracție împreună cu inculpatul minor N. A. în incinta depozitului . pe .. din Cluj-N. de unde a sustras componente din cupru și alamă precum și scule electrice pe care le-a valorificat ulterior, prejudiciind persoana vătămată . suma maximă de 18.809,81 lei și persoana vătămată . SA cu suma maximă de 16.884,45 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) C.pen., cu aplic. 77 lit. d) C.pen.
La individualizarea pedepsei vom ține seama de disp. art. 74 din C.pen., limitele de pedeapsă prevăzute de norma specială cu aplicarea art. 396 al. 10 din C.p.p., gradul ridicat al pericolului social al faptei relevat de modul de concepere și punere în operă a planului infracțional relevate mai sus, probe în condițiile art. 63 al. 1 din C.p.p. Vom avea în vedere tenacitatea infracțională, predispozitia infractională, aportul decisiv la săvârșirea faptei, fiind cel care a negociat cu inculpatul R. ca să le permită accesul în depozite și de împrejurarea că a săvârșit fapta pentru obținerea unor beneficii materiale net inferioare prejudiciului produs, ceea ce relevă indiferență față de consecințele faptelor sale. Inculpatul profită de minime oportunități pentru obținerea beneficiilor materiale, ignorând consecințele faptelor sale, deși manifestă un real regret ulterior prinderii sale. În mod cert mediul în care a fost crescut, lipsa unui loc de muncă și a unor mijloace licite de realizare a veniturilor, precum și educația școlară precară și lipsa unor venituri pentru întreținerea familiei au contribuit decisiv la pătrunderea virulentă a inculpatului în mediul infracțional.
În baza art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) C.pen., cu aplic. art. 77 lit. d) C.pen., art. 44 alin. (1) C.pen și art. 396 al. 10 din C.p.p. vom condamna pe inculpatul S. B. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 41 al. 1 din C.pen. constatăm starea de pluralitate intermediară raportat la pedeapsa de 11 luni închisoare aplicată în condițiile art. 81, 82 din C.pen. din 1968 prin sentința penală nr. 1341/20 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. definitivă prin neapelare la data de 16 decembrie 2014, dar având în vedere prevederile tranzitorii din Legea 187/2012 această împrejurare are relevanță doar cât privește aplicarea obligatorie a disp. art. 83 din V.C.pen.
În baza art. 15 al. 2 din Legea 187/2012 rap. la art. 83 din C.pen. din 1968 vom revoca suspendarea condiționată a pedepsei de 11 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1341/20 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. definitivă prin neapelare la data de 16 decembrie 2014 și dispune executarea în întregime a pedepsei de 11 luni închisoare alături de pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 2 ani și 5 luni închisoare.
În baza art. 38 al. 1 din C.pen. constată că prezenta infracțiune este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul S. B. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an 4 luni și 2 zile în condițiile art. 91 din C.pen. prin sentința penală nr. 347/11 martie 2015 pronunțată de Judecătoria cluj-napoca, definitivă prin neapelare la data de 6 aprilie 2015.
În baza art. 97 al. 1 din C.pen. vom snula suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an 4 luni și 2 zile aplicată în condițiile art. 91 din C.pen. prin sentința penală nr. 347/11 martie 2015 pronunțată de Judecătoria cluj-napoca, definitivă prin neapelare la data de 6 aprilie 2015.
Vom descontopește pedeapsa de 1 an 4 luni și 2 zile aplicată prin sentința penală nr. 347/11 martie 2015 pronunțată de Judecătoria Cluj-napoca, definitivă prin neapelare la data de 6 aprilie 2015, repune cele două pedepse de 1 an închisoare în individualitatea lor și înlătură sporul de 4 luni și 2 zile închisoare.
În baza art. 39 al. 1 lit. b din C.pen. vom contopi pedepsele de 2 ani și 5 luni închisoare, 1 an închisoare și 1 an închisoare, vom stabili pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 5 luni închisoare la care se adaugă sporul de 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani și 1 lună închisoare.
În baza art. 66 al. 1 lit. a, b și al. 3 din C.pen. vom interzice inculpatului dreptul de a fi ales în cadrul autorităților publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 1 an care va curge în condițiile art. 68 al. 1 lit. b din C.pen., având în vedere fapta pentru care urmează să fie condamnat, faptă care determină o stare de incompatibilitate cu drepturile arătate mai sus.
În baza art. 65 al. 1 din C.pen. rap. la art. 66 al. 1 lit. a, b și al. 3 din C.pen. vom interzice inculpatului dreptul de a fi ales în cadrul autorităților publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pedeapă ce se va executa în condițiile art. 65 al. 3 din C.pen.
În baza art. 399 al. 1 din C.p.p. vom menține măsura arestării preventive a inculpatului S. B., întrucât, în urma evaluării complete a probelor instanța reține o predispoziție infracțională a inculpatului, iar numărul faptelor pentru care este cercetat sau deja condamnat relevă o îndeletnicire infracțională a inculpatului.
În baza art. 72 al. 1 din C.pen. vom deduce perioada reținerii din data de 13 ianuarie 2015 și perioada arestării preventive începând cu data de 28 ianuarie 2015 la zi.
Fapta inculpatului V. A. care, la data de 30.12.2014, în jurul amiezii, a pătruns prin escaladare împreună cu inculpatul minor N. A. în incinta depozitului . pe .. din Cluj-N. de unde a sustras componente din cupru și alamă precum și scule electrice pe care le-a valorificat ulterior, prejudiciind persoana vătămată . suma maximă de 18.809,81 lei și persoana vătămată . SA cu suma maximă de 16.884,45 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) C.pen., cu aplic. 77 lit. d) C.pen.
La individualizarea pedepsei vom ține seama de disp. art. 74 din C.pen., limitele de pedeapsă prevăzute de norma specială cu aplicarea art. 396 al. 10 din C.p.p., gradul ridicat al pericolului social al faptei relevat de modul de concepere și punere în operă a planului infracțional relevate mai sus, probe în condițiile art. 63 al. 1 din C.p.p. Vom avea în vedere tenacitatea infracțională, predispozitia infractională raportat la împrejurarea că a profitat de o minimă oportunitate pentru obținerea beneficiilor materiale, ignorând consecințele faptelor sale, deși manifestă un real regret ulterior prinderii sale. La fel ca și în cazul celorlalți doi inculpați mediul în care a fost crescut, lipsa unui loc de muncă și a unor mijloace licite de realizare a veniturilor, precum și educația școlară au contribuit decisiv la pătrunderea virulentă a inculpatului în mediul infracțional.
În baza art. art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) C.pen., cu aplic. art. 77 lit. d) C.pen. și art. 396 al. 10 din C.p.p. vom condamna pe inculpatul V. A. la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 38 al. 1 din C.pen. vom constata că prezenta infracțiune este concurentă cu infracțiunile pentru care s-a luat împotriva inculpatului V. A. măsura internării într-un centru educativ pe o perioadă de 1 an prin sentința penală nr. 347/11 martie 2015 pronunțată de Judecătoria Cluj-N., definitivă prin neapelare la data de 30 martie 2015.
În baza art. 129 al. 1 lit. b din C.pen. vom aplica inculpatului V. A. pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pe care o vom majora cu 3 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an și 7 luni închisoare.
În baza art. 66 al. 1 lit. a, b și al. 3 din C.pen. vom interzice inculpatului dreptul de a fi ales în cadrul autorităților publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani care va curge în condițiile art. 68 al. 1 lit. b din C.pen., având în vedere fapta pentru care urmează să fie condamnat, faptă care determină o stare de incompatibilitate cu drepturile arătate mai sus.
În baza art. 65 al. 1 din C.pen. rap. la art. 66 al. 1 lit. a, b și al. 3 din C.pen., pentru aceleași argumente, vom interzice inculpatului dreptul de a fi ales în cadrul autorităților publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pedeapă ce se va executa în condițiile art. 65 al. 3 din C.pen.
În baza art. 399 al. 1 din C.p.p. rap. la art. 241 al. 1 lit. b din C.p.p. vom constata încetată de drept la data de 26 aprilie 2015 măsura controlului judiciar luate împotriva inculpatului V. A., întrucât, după depunerea inculpatului în centru educativ, la data de 17 aprilie 2015, măsura preventivă a devenit incompatibilă cu măsura educativă, astfel încât nu a fost necesară verificarea legalității și temeiniciei măsurii.
În baza art. 127 din C.pen. și art. 72 al. 1 din C.pen. vom deduce perioada reținerii inculpatului V. A. de 24 de ore la data de 13 ianuarie 2015 și a centrului educativ începând cu data de 17 aprilie 2015 la zi.
Fapta inculpatului R. G. care, în data de 30.12.2014, în timp ce desfășura activități de pază a obiectivului situat pe .. Calea Dezmirului), f.n. din Cluj-N. unde sunt situate magaziile . . SA, după o prealabilă înțelegere cu inculpații S. B., V. A. și N. A., le-a facilitat acestora accesul în curtea și depozitul pe care trebuia să le păzească, în schimbul sumei de 200 lei, ajutând astfel la sustragerea a mai multor scule electrice și produse de instalații sanitare din patrimoniul societăților indicate mai sus, contribuind la crearea unor prejudicii maxime de 18.809,81 lei, respectiv de 16.884,45 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la furt calificat, prev. art. 48 rap. la art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) C.pen.
La individualizarea pedepsei cu privire la inculpatul R. G., instanța va ține seama de prev. art. 74 din N.C.pen. cu aplicarea art. 396 al. 10 din N.C.p.p., va lua în considerare limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea săvârșită de către inculpat și gradul ridicat al pericolului social al faptelor relevat de modul de concepere și punere în operă a planului infracțional relevate mai sus, probe în condițiile art. 63 al. 1 din C.p.p. Inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, însă nu a ezitat să profite de șansa de a realiza un profit încălcarea atribuțiilor de seriviciu, împrejurare care a generat întreaga activitate infracțională evaluată prin prezenta sentință.
În baza art. art. 48 din C.pen. rap. la art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) C.pen și art. 396 al. 10 din C.p.p. vom condamna pe inculpatul R. G. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat.
În baza art. 91 și 92 din N.C.pen. vom dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicate inculpatul R. G. și vom stabili termenul de supraveghere de 4 ani, având în vedere lipsa antecedentelor penale și împrejurarea că face parte dintr-o familie organizată și are în întreținere un copil minor, împrejurări care îl pot face să fie mult mai precaut pe viitor, fiind necesară însă supravegherea conduitei sale în viitorul apropiat.
În baza art. 93 al. 1 și 2 din N.C.pen. vom dispune ca, pe durata termenului de încercare inculpatul R. G. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, la datele fixate, la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj;
- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunțe în prealabil orice schimbare a domiciliului și orice deplasare care depășește 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacele sale de existență;
- să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj sau organizat în colaborare cu instituțiile comunitare.
În baza art. 93 al. 3 din N.C.pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul R. G. va presta muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în condițiile stabilite de S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj.
În baza 96 din N.C.pen. vom atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 66 al. 1 lit. a, b și al. 3 din C.pen. vom interzice inculpatului dreptul de a fi ales în cadrul autorităților publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 1 an care va curge în condițiile art. 68 al. 1 lit. b din C.pen., având în vedere că această condamnare îl face incompatibil cu orice funcție publică sau de demnitate publică.
În baza art. 65 al. 1 din C.pen. rap. la art. 66 al. 1 lit. a, b și al. 3 din C.pen., pentru aceleași rațiuni, vom interzice inculpatului dreptul de a fi ales în cadrul autorităților publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pedeapsă ce se va executa în condițiile art. 65 al. 3 din C.pen.
În baza art. 72 al. 1 din C.pen. vom deduce perioada reținerii inculpatului R. G. din data de 13 ianuarie 2015.
Cu privire la acțiunea civilă, instanța va avea în vedere declarațiile inculpaților cu privire la natura bunurilor sustrase și cantitatea aproximativă a acestora, precum și inventarele făcute de către reprezentanții celor două societăți comerciale. Așadar este cert că cei patru inculpați au sustras cantități importante de bunuri din metal, pe care le-au vândut ca și rebuturi, însă inculpații, în afară de descrierea generică a bunurilor, nu pot preciza cantitățile sustrase. În aceste împrejurări este necesară reținerea constărilor făcute de către reprezentanții societăților la momentul efectuării inventarelor, iar majorarea pretențiilor de către partea civilă ..L. la data de 13 mai 2015 nu este corelată cu inventarul inițial.
Având în vedere că faptele săvârșite de către cei patru inculpați, cu intenție directă au produs prejudicii directe în patrimoniile celor două părți civile, constând în contravaloarea bunurilor sustrase în baza art. 25 și 23 al. 3 din C.proc.pen. rap. la art. 1357, art. 1382 și art. 1358 C.civ. vom admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. S. S.A. și vom obliga pe inculpații R. G., V. A., S. B. și N. A. în solidar, iar pe inculpatul minor N. A. în solidar cu partea responsabilă civilmente N. V. să plătească părții civile suma de 18.251,91 lei, reprezentând daune materiale.
În baza art. 25 și 23 al. 3 din C.proc.pen. rap. la art. 1357, art. 1382 și art. 1358 C.civ. vom admite acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. G. 4 I. S.A. și vom obliga pe inculpații R. G., V. A., S. B. și N. A. în solidar, iar pe inculpatul minor N. A. în solidar cu partea responsabilă civilmente N. V. să plătească părții civile suma de 16.884,45 lei, reprezentând daune materiale.
Vom obliga inculpații fiecare la plata cheltuielilor de judecată avansate de stat, proporțional pentru cât le-au ocazionat.
În baza art. 272 al. 1 din C.p.p. onorariile avocaților desemnați din oficiu vor fi avansate din FMJ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) C.pen., cu aplic. art. 77 lit. d) C.pen., art. 44 alin. (1) C.pen și art. 396 al. 10 din C.p.p. condamnă pe inculpatul S. B., fiul lui natural și I., născut la data de 25.07.1994 în Cluj-N., jud. Cluj, fără forme legale în Cluj-N., .., jud. Cluj, posesor al CIP, ., nr._, CNP_ la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 41 al. 1 din C.pen. constată starea de pluralitate intermediară raportat la pedeapsa de 11 luni închisoare aplicată în condițiile art. 81, 82 din C.pen. din 1968 prin sentința penală nr. 1341/20 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. definitivă prin neapelare la data de 16 decembrie 2014.
În baza art. 15 al. 2 din Legea 187/2012 rap. la art. 83 din C.pen. din 1968 revocă suspendarea condiționată a pedepsei de 11 luni închsioare aplicată prin sentința penală nr. 1341/20 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. definitivă prin neapelare la data de 16 decembrie 2014 și dispune executarea în întregime a pedepsei de 11 luni închisoare alături de pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 2 ani și 5 luni închisoare.
În baza art. 38 al. 1 din C.pen. constată că prezenta infracțiune este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul S. B. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an 4 luni și 2 zile în condițiile art. 91 din C.pen. prin sentința penală nr. 347/11 martie 2015 pronunțată de Judecătoria cluj-napoca, definitivă prin neapelare la data de 6 aprilie 2015.
În baza art. 97 al. 1 din C.pen. anulează suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an 4 luni și 2 zile aplicată în condițiile art. 91 din C.pen. prin sentința penală nr. 347/11 martie 2015 pronunțată de Judecătoria cluj-napoca, definitivă prin neapelare la data de 6 aprilie 2015.
Descontopește pedeapsa de 1 an 4 luni și 2 zile aplicată prin sentința penală nr. 347/11 martie 2015 pronunțată de Judecătoria cluj-napoca, definitivă prin neapelare la data de 6 aprilie 2015, repune cele două pedepse de 1 an închisoare în individualitatea lor și înlătură sporul de 4 luni și 2 zile închisoare.
În baza art. 39 al. 1 lit. b din C.pen. contopește pedepsele de 2 ani și 5 luni închisoare, 1 an închisoare și 1 an închisoare, stabilește pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 5 luni închisoare la care se adaugă sporul de 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani și 1 lună închisoare.
În baza art. 66 al. 1 lit. a, b și al. 3 din C.pen. interzice inculpatului dreptul de a fi ales în cadrul autorităților publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 1 an care va curge în condițiile art. 68 al. 1 lit. b din C.pen.
În baza art. 65 al. 1 din C.pen. rap. la art. 66 al. 1 lit. a, b și al. 3 din C.pen. interzice inculpatului dreptul de a fi ales în cadrul autorităților publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pedeapă ce se va executa în condițiile art. 65 al. 3 din C.pen.
În baza art. 399 al. 1 din C.p.p. menține măsura arestării preventive a inculpatului S. B..
În baza art. 72 al. 1 din C.pen. deduce perioada reținerii din data de 13 ianuarie 2015 și perioada arestării preventive începând cu data de 28 ianuarie 2015 la zi.
În baza art. art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) C.pen., cu aplic. art. 77 lit. d) C.pen. și art. 396 al. 10 din C.p.p. condamnă pe inculpatul V. A., fiul lui natural și A.-R., născut la data de 24.11.1996 în Cluj-N., jud. Cluj, domiciliat în Cluj-N., ., nr. 15, ., CNP_ la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 38 al. 1 din C.pen. constată că prezenta infracțiune este concurentă cu infracțiunile pentru care s-a luat împotriva inculpatului V. A. măsura internării într-un centru educativ pe o perioadă de 1 an prin sentința penală nr. 347/11 martie 2015 pronunțată de Judecătoria Cluj-N., definitivă prin neapelare la data de 30 martie 2015.
În baza art. 129 al. 1 lit. b din C.pen. aplică inculpatului V. A. pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pe care o majorează cu 3 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an și 7 luni închisoare.
În baza art. 66 al. 1 lit. a, b și al. 3 din C.pen. interzice inculpatului dreptul de a fi ales în cadrul autorităților publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani care va curge în condițiile art. 68 al. 1 lit. b din C.pen.
În baza art. 65 al. 1 din C.pen. rap. la art. 66 al. 1 lit. a, b și al. 3 din C.pen. interzice inculpatului dreptul de a fi ales în cadrul autorităților publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pedeapă ce se va executa în condițiile art. 65 al. 3 din C.pen.
În baza art. 399 al. 1 din C.p.p. rap. la art. 241 al. 1 lit. b din C.p.p. constată încetată de drept la data de 26 aprilie 2015 măsura controlului judiciar luate împotriva inculpatului V. A..
În baza art. 127 din C.pen. și art. 72 al. 1 din C.pen. deduce perioada reținerii inculpatului V. A. de 24 de ore la data de 13 ianuarie 2015 și a centrului educativ începând cu data de 17 aprilie 2015 la zi.
În baza art. 124 al. 3 din C.pen. rap. la art. 114 al. 2 lit. b din C.pen. dispune prelungirea măsurii internării într-un centru educativ luată pe o perioadă de 1 an față de inculpatul minor N. A., fiul lui natural și V., născut în Cluj-N., jud. Cluj, domiciliat în Cluj-N., ., nr. 15, ., posesor al CIP, ., nr._, CNP_, prin sentința penală nr. 347/11 martie 2015 pronunțată de Judecătoria Cluj-N., definitivă prin neapelare la data de 8 aprilie 2015 până la 1 an și 4 luni pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) C.pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen. și art. 113 alin. (3) C.pen. cu aplicarea art. 396 al. 10 din C.p.p.
În baza art. 399 al. 3 lit. d din C.p.p. dispune punerea în libertate a inculpatului minor N. A. dacă nu este arestat în altă cauză. Măsura nu este executorie.
În baza art. 127 din C.pen. rap. la art. 72 al. 1 din C.pen. deduce perioada reținerii din data de 13 ianuarie 2015 și perioada arestării preventive începând cu data de 29 ianuarie 2015 la zi.
În baza art. art. 48 din C.pen. rap. la art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) C.pen și art. 396 al. 10 din C.p.p. condamnă pe inculpatul R. G., fiul lui I. și A., născut la data de 02.06.1968 în Hunedoara, jud. Hunedoara, domiciliat în com. Aluniș, ., jud. Cluj, f.f.l. în com. Apahida, ., jud. Cluj, posesor al CI, ., nr._, CNP_ la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat.
În baza art. 91 și 92 din N.C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului R. G. și stabilește termenul de încercare de 4 ani.
În baza art. 93 al. 1 și 2 din N.C.pen. dispune ca, pe durata termenului de încercare inculpatul R. G. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, la datele fixate, la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj;
- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunțe în prealabil orice schimbare a domiciliului și orice deplasare care depășește 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacele sale de existență;
-să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj sau organizat în colaborare cu instituțiile comunitare.
În baza art. 93 al. 3 din N.C.pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul R. G. va presta muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în condițiile stabilite de S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj.
În baza 96 din N.C.pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 66 al. 1 lit. a, b și al. 3 din C.pen. interzice inculpatului dreptul de a fi ales în cadrul autorităților publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani care va curge în condițiile art. 68 al. 1 lit. b din C.pen.
În baza art. 65 al. 1 din C.pen. rap. la art. 66 al. 1 lit. a, b și al. 3 din C.pen. interzice inculpatului dreptul de a fi ales în cadrul autorităților publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pedeapă ce se va executa în condițiile art. 65 al. 3 din C.pen.
În baza art. 72 al. 1 din C.pen. constată că inculpatul R. G. a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore la data de 13 ianuarie 2015.
În baza art. 25 și 23 al. 3 din C.proc.pen. rap. la art. 1357, art. 1382 și art. 1358 C.civ. admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. S. S.A. cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj și obligă pe inculpații R. G., V. A., S. B. și N. A. în solidar, iar pe inculpatul minor N. A. în solidar cu partea responsabilă civilmente N. V. cu domiciliul în Cluj-N., ., nr. 15, . să plătească părții civile suma de 18.251,91 lei, reprezentând daune materiale.
În baza art. 25 și 23 al. 3 din C.proc.pen. rap. la art. 1357, art. 1382 și art. 1358 C.civ. admite acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. G. 4 I. S.A. cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj și obligă pe inculpații R. G., V. A., S. B. și N. A. în solidar, iar pe inculpatul minor N. A. în solidar cu partea responsabilă civilmente N. V. cu domiciliul în Cluj-N., ., nr. 15, . să plătească părții civile suma de 16.884,45 lei, reprezentând daune materiale.
În baza art. 274 al. 2 și 3 din C.p.p. obligă pe inculpatul S. B. la plata sumei de 450 de lei, pe inculpatul R. G. la plata sumei de 250 de lei, pe inculpatul V. A. la plata sumei de 350 lei, iar pe inculpatul N. A. în solidar cu partea responsabilă civilmente N. V. la plata sumei de 450 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată avansate de stat.
În baza art. 272 al. 1 din C.p.p. onorariile avocaților desemnați din oficiu, d-na P. I. I. de 600 lei, d-na P. C. I. de 600 lei, d-na P. A. D. de 600 lei, d-na P. M. V. de 600 lei, d-na L. S. de 300 lei, d-na LAPOSI A. L. de 300 de lei, d-na L. A. I. de 300 de lei și d-nul L. B.-L. de 300 de lei vor fi avansate din Fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 mai 2015.
Judecător
L. M. Grefier
A. V.-R.
Red. 7 ex./L.M./22 mai 2015
← Verificare măsura preventivă propusă de DNA/DIICOT (art.207... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP).... → |
---|